ICCJ. Decizia nr. 2453/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2453/2014
Dosar nr. 8605/2/2012
Şedinţa publică de la 27 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1411 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC "C.H." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a constatat refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantei ce face obiectul dosarului de autorizare nr. 66765 din 04 noiembrie 2010 şi a obligat-o pe aceasta să soluţioneze cererea ce face obiectul dosarului respectiv, cu privire la efectuarea inspecţiei în vederea înfiinţării farmaciei comunitare, prevăzută în cadrul procedurii pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare; prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia tardivităţii, invocată de pârât, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C.F. Vaslui.
De asemenea, prin încheierea din 4 martie 2013, instanţa de fond a calificat cererea de intervenţie formulată de C.F. Vaslui ca fiind o cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului, ale cărui apărări înţelege să le sprijine, încuviinţând-o în principiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Susţinerile formulate de intervenient în cadrul excepţiei lipsei de interes privind capătul de cerere referitor la anularea actului nr. 66765 din 14 septembrie 2012, precum şi în cadrul excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtului să soluţioneze cererea din dosarul de autorizare nr. 66765/2010 sunt, de fapt, apărări ce vizează fondul pricinii şi vor fi avute în vedere cu ocazia analizării fondului cauzei.
Excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de autoritatea publică pârâtă, este . neîntemeiată. În motivarea acestei excepţii autoritatea pârâtă a susţinut că dosarul de autorizare cu nr. 66765 a fost clasat încă din data de 08 decembrie 2010, măsură pe care reclamanta nu a contestat-o la acel moment. Se observă, însă, că ultima adresă de răspuns comunicată cu nr. 66765 de către ministerul pârât reclamantei a fost emisă în data de 14 septembrie 2012, adresă prin care societatea reclamantă a fost înştiinţată că dosarul său de autorizare este clasat. împotriva acestui act, societatea reclamantă a formulat plângere prealabilă, comunicată ministerului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi conţinut declarat la data de 09 octombrie 2012, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la filele 8-14 dosar, plângere nesoluţionată până la momentul introducerii acţiunii, respectiv până la data de 20 noiembrie 2012. Prin urmare, se constată că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 55/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine că acţiunea reclamantei este întemeiată.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, într-adevăr, la data de 04 noiembrie 2010 societatea comercială reclamantă a înregistrat la ministerul pârât cererea cu nr. 66765 prin care solicita autorizarea funcţionarii farmaciei comunitare, înfiinţate în cadrul societăţii, la pct. de lucru din judeţul Vaslui, localitatea Bârlad, prin excepţie de la criteriul demografic, cerere întemeiată pe prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.
Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 (forma în vigoare la acea dată), "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se poate înfiinţa câte o farmacie comunitară în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă, definite conform legii, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse şi de alimentaţie publică, situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructura comună şi utilităţi adecvate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Dovada încadrării spaţiului în această prevedere se eliberează de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială se află".
În cauză, este necontestat că societatea reclamantă a depus la dosarul administrativ înregistrat la ministerul pârât adeverinţa cu nr. 16.700 din 26 octombrie 2010 emisă de autoritatea administraţiei publice locale, în speţă Primăria Municipiului Bârlad, prin care făcea dovada cerută de lege potrivit căreia spaţiul comercial pentru care s-a solicitat înfiinţarea funcţionării farmaciei, prin excepţie de la criteriul demografic, se încadrează în aceste prevederi legale. Ulterior, prin adresa nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010, Primăria Municipiului Bârlad a comunicat ministerului pârât faptul că a revocat adeverinţa nr. 16.700 din 26 octombrie 2010, act ce constituia dovada societăţii reclamante privind încadrarea spaţiului respectiv în Vederea autorizării funcţionării farmaciei prin excepţie de la criteriul demografic. Astfel fiind, prin adresa nr. CSA 12622/66765 din 08 decembrie 2010, ministerul pârât a comunicat societăţii reclamante că, urmare a revocării adresei nr. 16700/2010 de către Primăria Municipiului Bârlad, dosarul nu mai conţine dovada încadrării în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, este incomplet şi va fi clasat.
Societatea comercială reclamantă a atacat în instanţă adresa nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bârlad, fiind anulată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1761 din 04 iulie 2012 de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 221/89/2011.
La data de 16 iulie 2012 reclamanta, prin adresa nr. 346 a comunicat pârâtului certificatul de grefă eliberat de către Curtea de Apel Iaşi privind hotărârea judecătorească, prin care s-a dispus irevocabil anularea actului emis de către Primăria Bârlad, sub nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010.
Astfel fiind, având în vedere că, potrivit susţinerilor autorităţii publice pârâte dosarul reclamantei era incomplet doar pentru lipsa dovezii încadrării spaţiului în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 şi, cum acest impediment a dispărut prin anularea adresei nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010 de instanţa de judecată, începând cu data de 16 iulie 2012 pârâtul trebuia să procedeze la soluţionarea cererii reclamantei în sensul aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 962/2009, respectiv de a transmite grila de inspecţie pentru farmacia din judeţul Vaslui.
Dimpotrivă, ministerul pârât nu s-a conformat prevederilor legale şi, prin adresa nr. 66765 din 14 septembrie 2012, a comunicat reclamantei refuzul său de soluţionare a cererii formulate în dosarul administrativ privind autorizarea funcţionării respectivei farmacii.
Se reţine că, prin acţiune, reclamanta a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii sale privind Dosarul nr. 66765/2010, refuz comunicat prin adresa din 14 septembrie 2012 şi obligarea acestuia la finalizarea procedurii administrative. Prin urmare, se reţine că refuzul autorităţii publice pârâte de soluţionare a cererii reclamantei este nejustificat, câtă vreme, acesta a fost întemeiat exclusiv pe neîncadrarea în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în condiţiile în care adresa prin care s-a comunicat inexistenţa dovezii de încadrare în aceste prevederi legale a fost anulată irevocabil de instanţa de judecată, pârâtul neinvocând alte stări de fapt sau de drept care să justifice refuzul său.
Pe de altă parte, se observă că, din actele dosarului, necontestate de părţi, de la momentul comunicării de către minister reclamantei, prin adresa nr. CSA 12622/66765 din 08 decembrie 2010, a faptului că dosarul său privind cererea prin care solicita autorizarea funcţionării unei farmacii prin excepţie de la criteriul demografic va fi clasat şi până la soluţionarea irevocabilă a dosarului având ca obiect anularea adresei nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bârlad, prin care a fost revocată adeverinţa nr. 16.700 din 26 octombrie 2010, societatea comercială reclamantă a solicitat în mod expres ministerului pârât suspendarea procedurii administrative până la soluţionarea litigiului, de fiecare dată ministerul răspunzând că dosarele cu documentaţie incompletă, potrivit prevederilor legale "se vor clasa".
Astfel fiind, Curtea reţine că societatea reclamantă în mod corect a procedat la atacarea în instanţă a actului care a constituit impedimentul în soluţionarea dosarului său, neexistând nici o raţiune pentru care să atace în instanţă adresa nr. CSA 12622/66765 din 08 decembrie 2010, prin care i se comunica faptul că, în viitor, "întrucât dosarul său nu mai conţine dovada încadrării în prevederile art. 12 din Legea nr. 266/2008 va fi clasat" aşa încât, apărările intervenientului sub acest aspect nu pot fi primite.
De altfel, se constată că, deşi societatea reclamantă a obţinut anularea actului administrativ nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010 emis de către Primăria Bârlad, act care a constituit impedimentul în soluţionarea dosarului administrativ de către autoritatea publică pârâtă, chiar şi după anularea irevocabilă a acestuia, efectul său vătămător continuă să se producă, din moment ce cererea sa nu a primit din partea autorităţii o rezolvare în acord cu prevederile legale aplicabile.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 962/2009, clasarea dosarului administrativ nu se poate dispune în lipsa unei conduite culpabile, respectiv a unei omisiuni de a completa documentaţia înregistrata sub nr. 66765, imputabilă societăţii, clasarea având natura juridica a unei sancţiuni administrative, care nu poate fi concepută în lipsa vinovăţiei petentei.
Or, în cauza de faţă, se reţine că reclamanta nu numai ca nu a rămas în pasivitate, în urma adresei emise de către pârât sub nr. 12622/66765 din 08 decembrie 2010 ci, prin diligenţele întreprinse, a obţinut anularea actului în raport de care acesta a opinat că documentaţia aflată la dosarul 66765 nu ar fi fost completă.
Prin urmare, nu se vor primi susţinerile intervenientului, potrivit cărora ar fi inadmisibilă solicitarea societăţii reclamante de obligarea pârâtului la soluţionarea cererii sale din dosarul, de autorizare nr. 66765/2010, constând în efectuarea inspecţiei în vederea înfiinţării farmaciei comunitare, întrucât Ministerul Sănătăţii nu s-ar afla în situaţia de a derula o procedură de autorizare a farmaciei respective, din moment ce, procedura administrativă de autorizare a fost demarată încă din data de 09 octombrie 2010 prin înregistrarea cererii reclamantei în dosarul administrativ deschis la minister, fiind în desfăşurare, după cum s-a arătat mai sus.
Se reţine, deci, că este întemeiată acţiunea reclamantei, cererea de intervenţie, accesorie formulată de C.F. Vaslui, în interesul pârâtului, urmând a fi respinsă pe cale de consecinţă.
Împotriva acestei sentinţe, precum şi a încheierii din 4 martie 2013, considerându-le netemeinice şi nelegale, au declarat recurs pârâtul şi intervenientul.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul reiterează excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii iar, pe fond, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, prezentând aceleaşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., intervenientul critică încheierea din 4 martie 2013, susţinând, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu are un interes propriu pentru a interveni în cauză, acest interes fiind, în opinia recurentului, "constatarea legalităţii actului administrativ constând în decizia de clasare a dosarului de autorizare" al reclamantei.
În ceea ce priveşte sentinţa atacată, intervenientul invocă încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, pentru lipsa dezbaterilor şi a unei încheieri referitoare la încuviinţarea probelor şi pentru refuzul instanţei de a soluţiona excepţiile invocate; pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, prezentând aceleaşi argumente invocate şi în faţa primei instanţe.
Examinând cauza şi hotărârile atacate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii formulate în cauză, îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Sănătăţii de a soluţiona cererea SC "C.H." SRL de autorizare a înfiinţării farmaciei comunitare, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 66765/2010, refuz comunicat cu adresa cu acelaşi număr din data de 14 septembrie 2012 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la soluţionarea cererii şi la efectuarea procedurii legale în acest sens.
Esenţial pentru corecta soluţionare a cauzei este a se stabili dacă actul contestat de reclamantă reprezintă manifestarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a cererii sale de autorizare a înfiinţării unei farmacii comunitare.
Dispoziţiile legale în temeiul cărora intimata-reclamantă a formulat cererea din 4 noiembrie 2010, sunt cuprinse în art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la acea dată, conform cărora "Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate înfiinţa câte o farmacie comunitară în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă, definite conform legii, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse şi de alimentaţie publică, situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Dovada încadrării spaţiului în această prevedere se eliberează de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială se află".
Ulterior formulării cererii, autoritatea administraţiei publice locale care eliberase reclamantei dovada încadrării în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 a spaţiului pe care îl deţinea în scopul funcţionării farmaciei a procedat la revocarea actului respectiv, împrejurare care a determinat autoritatea pârâtă să comunice reclamantei, la data de 8 decembrie 2010, că dosarul acesteia "nu mai conţine dovada încadrării în prevederile art. 12 din legea mai sus menţionată şi va fi clasat", în temeiul prevederilor art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 130/2010.
Recurenţii susţin că această din urmă dată, 8 decembrie 2010, este cea la care a intervenit clasarea dosarului de autorizare al intimatei şi că acest act trebuia contestat.
Or, potrivit art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 130/2010, invocate de recurentul-pârât ca temei al clasării cererii intimatei, "Cererile depuse la Ministerul Sănătăţii în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru farmacii şi drogherii până la data de 30 decembrie 2010, însoţite de documentaţia completă, vor fi analizate în conformitate cu prevederile legislaţiei în baza căreia au fost depuse, nu mai târziu de data de 1 mai 2011. Dosarele cu documentaţia incompletă se vor completa în maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; în caz contrar, se vor clasa".
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că cererilor depuse până la data de 30 decembrie 2010, însoţite de documentaţia completă, cum este şi cea a intimatei, le sunt aplicabile prevederile legislaţiei în baza căreia au fost depuse, data limită de examinare, 1 mai 2011, fiind stabilită în favoarea iar nu în detrimentul petenţilor.
În ceea ce priveşte dispoziţia legală referitoare la obligaţia completării dosarelor cu documentaţia incompletă, în maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, sub sancţiunea clasării acestora, în caz contrar, se va reţine, în acord cu instanţa de fond, că aceasta - ca orice altă sancţiune - trebuie să fie consecinţa unei atitudini imputabile subiectului destinatar.
În cauză, se impută intimatei-reclamante lipsa de la dosar a dovezii încadrării în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 a spaţiului pe care îl deţinea în scopul funcţionării farmaciei, ceea ce este, evident, greşit şi neconform cu realitatea, întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, acest act nu a lipsit niciodată de la dosar.
Că aşa este rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 1761/2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost anulat actul administrativ de revocare de către autoritatea administraţiei locale a dovezii încadrării spaţiului în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000.
Astfel, se arată prin hotărârea judecătorească sus-menţionată, "prin emiterea actului administrativ nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010 s-au încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Prin acest act administrativ s-a revocat un alt act administrativ, nr. 16700/2010, emis de aceeaşi autoritate publică. Această revocare nu mai era posibilă deoarece actul nr. 16700/2010 îşi produsese deja efecte, în baza acestui act reclamanta-recurentă făcând dovada faptului că îndeplineşte cerinţele legale pentru a putea înfiinţa o farmacie, în acest scop încheind şi contractul de închiriere al spaţiului la data de 01 noiembrie 2011. Se mai reţine şi faptul că cele consemnate în actul contestat nu corespund situaţiei de fapt, din, conţinutul raportului de expertiză depus la dosar rezultând faptul că imobilul îndeplinea condiţia de a fi spaţiu comercial de mare suprafaţă".
Aşadar, conform hotărârii judecătoreşti, actul iniţial al autorităţii administraţiei locale care făcea dovada încadrării spaţiului deţinut de intimată în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 "îşi produsese deja efecte, în baza acestui act reclamanta-recurentă făcând dovada faptului că îndeplineşte cerinţele legale pentru a putea înfiinţa o farmacie".
În acelaşi spirit sunt, de altfel, şi dispoziţiile art. II din O.U.G. nr. 130/2010, invocate în mod greşit de către recurentul-pârât ca temei al clasării cererii intimatei.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, "Se consideră cereri însoţite de documentaţia completă, potrivit alin. (1), şi cererile depuse pentru spaţii aflate, la data depunerii, în reamenajare sau în construcţie, cu condiţia prezentării contractului de închiriere, încheiat în condiţiile legii" [alin. (11)] şi "în cazurile prevăzute la alin. (11), prin derogare de la termenul de 1 mai 2011 stabilit la alin. (1), inspecţia în vederea eliberării autorizaţiei se efectuează în maximum 60 de zile de la data comunicării de către solicitant a dovezii cu privire la finalizarea reamenajării sau finalizarea construcţiei, însoţită de schiţa şi documentaţia privind locaţia unităţii şi afectaţiunea acesteia de spaţiu comercial [alin. (12)]".
Dispoziţiile legale citate prorogă, deci, termenul de 1 mai 2011, prevăzut ca dată limită pentru analizarea cererilor, stabilind că "inspecţia în vederea eliberării autorizaţiei se efectuează în maximum 60 de zile de la data comunicării de către solicitant a dovezii cu privire la finalizarea reamenajării sau finalizarea construcţiei (...)".
Cu atât mai mult, în cauză, fiind vorba de un litigiu purtând asupra unui element esenţial al cererii de autorizare, trebuia ca autoritatea recurentă să considere ca fiind prorogat termenul de analizare a cererii intimatei şi să aibă în vedere, ca dată de început a termenului de 60 de zile, stabilit de lege pentru efectuarea inspecţiei în vederea eliberării autorizaţiei, data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a statuat că dovada încadrării spaţiului deţinut de către intimată în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 "îşi produsese, deja efecte".
Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat şi, prin adresa nr. 66765 din 14 septembrie 2012, autoritatea recurentă a comunicat intimatei că cererea sa este clasată, adresă pe care instanţa de fond, în mod corect şi motivat, a considerat-o ca fiind refuz nejustificat de a rezolva o cerere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar contestarea ei ca fiind formulată în termenul legal.
De asemenea, în mod corect şi motivat a reţinut prima instanţă, prin încheierea din 4 martie 2013, că cererea de intervenţie formulată de C.F. Vaslui este în sprijinul autorităţii pârâte, susţinerea contrară a intervenientului nefiind întemeiată, întrucât scopul declarat de acesta ca fiind interesul său propriu de a interveni în cauză, şi anume "constatarea legalităţii actului administrativ constând în decizia de clasare a dosarului de autorizare", este, evident, scopul autorităţii pârâte.
Neîntemeiate sunt şi criticile formulate de intervenient cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, pentru lipsa dezbaterilor şi a unei încheieri referitoare la încuviinţarea probelor şi pentru refuzul instanţei de a soluţiona excepţiile invocate.
Se observă, astfel, din analiza actelor dosarului, că în cauză au fost administrate probe constând în înscrisuri care emană de la toate părţile implicate, în special corespondenţa între intimata-reclamantă şi recurenta-pârâtă; intervenienta a avut, aşadar, posibilitatea de a propune probe şi de a le combate pe cele administrate, prin apărătorii săi aleşi, prezenţi în faţa instanţei de fond la toate termenele de judecată; se observă, de asemenea, că instanţa de fond a soluţionat excepţia tardivităţii acţiunii, respingând-o, ca neîntemeiată iar celorlalte excepţii, considerându-le apărări de fond, le-a răspuns, implicit sau explicit, cu ocazia analizării fondului cauzei.
Nici celelalte critici, formulate de intervenient cu privire la fondul cauzei, nu pot fi primite, netemeinicia acestora fiind vădită, prin raportare la argumentele Curţii, expuse mai sus.
Pentru motivele arătate, constatând că, în cauză, nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva Sentinţei nr. 1411 din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi de intervenientul C.F. Vaslui împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi a încheierii din 4 martie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2450/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2634/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
