ICCJ. Decizia nr. 2634/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2634/2014
Dosar nr. 4903/1/2013
Şedinţa publică de la 4 iunie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2973 din 7 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Baroul Mureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 230 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa atacată în sensul că a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 103 din 31 martie 2011 emisă de pârâtul Baroul Mureş ca inadmisibil. A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că intimatul-reclamant K.S. nu a contestat la instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 166 din 03 februarie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 103 din 31 martie 2011 emisă de Baroul Mureş de respingere a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
A constatat instanţa de recurs că această împrejurare atrage inadmisibilitatea cererii de anulare a Deciziei nr. 103 din 31 martie 2011 emisă de Baroul Mureş, în raport de dispoziţiile art. 8 şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire K.S., fără a depune taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, deşi a fost citat cu această menţiune.
În conformitate cu prevederile art. 3 lit. h) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc anticipat taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei.
Deşi a fost citat cu menţiunea timbrării cererii de revizuire, punându-i-se în vedere acest lucru şi prin citaţia emisă la 23 decembrie 2013, revizuentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora cererea de revizuire va fi anulată ca netimbrată.
Văzând şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., revizuentul fiind în culpă procesuală, şi îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de revizuire formulată de K.S., împotriva Deciziei nr. 2973 din 7 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.
Obligă revizuentul la plata sumei de 500 de lei către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 2453/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2705/2014. Contencios. Anulare act... → |
---|