ICCJ. Decizia nr. 2497/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2497/2014
Dosar nr. 50248/3/2012
Şedinţa de la 28 mai 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 decembrie 2012, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - A.R.R., solicitând obligarea pârâtului la eliberarea fotocopiilor de pe toate actele solicitate şi comunicarea răspunsului punctual la solicitările reclamantei.
2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1190 din 19 februarie 2014 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că cererea de chemare în judecată vizează un pretins refuz nejustificat şi că este îndreptată
Împotriva autorităţii centrale (A.R.R. Bucureşti), situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 1294 din 23 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatându-se un conflict negativ de competenţă, a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cauzei priveşte obligarea pârâtei A.R.R. la comunicarea informaţiilor şi copiilor de pe înscrisurile solicitate prin adresele din 18 septembrie 2012, 10 octombrie 2012 şi respectiv 22 octombrie 2012, fiind invocate ca temei legal dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În şedinţa publică din data de 23 aprile 2014 apărătorul reclamantei a precizat că acţiunea este întemeiată şi pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Curtea a apreciat că temeiul juridic invocat de reclamant nu leagă instanţa, întrucât în exerciţiul rolului ei activ, poate să dea acţiunii calificarea juridică exactă, după ce acest aspect a fost pus în prealabil în discuţia contradictorie a părţilor.
Examinând adresele menţionate, depuse la dosarul format pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţa reţine că reclamanta a solicitat pârâtei să îi comunice o serie de informaţii privind „licenţele de execuţie" eliberate pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare Q1., precum şi copii ale acestor „licenţe" şi ale actelor care au stat la baza emiterii lor.
În raport de conţinutul cererii de chemare în judecată instanţa a apreciat că sunt incidente cauzei dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, reclamanta susţinând în esenţă că prin modalitatea de soluţionare a cererilor sale de comunicare a informaţiilor, care rezultă din activitatea autorităţii pârâte şi a copiilor de pe actele solicitate, a fost vătămată în drepturile sale.
II. Decizia Înaltei Curţi
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, 21 şi 22 din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor- A.R.R. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei A.R.R. la comunicarea informaţiilor şi copiilor de pe înscrisurile solicitate prin adresele din 18 septembrie 2012, 10 octombrie 2012 şi respectiv 22 octombrie 2012.
Văzând dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 544/2001 în conformitate cu care „(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public; (2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal. (3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea; b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public; c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului", precum şi dispoziţiile art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ în conformitate cu care „În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii", Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie dispoziţiilor din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Faţă de obiectul solicitării formulate de reclamant către pârât, Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, potrivit cărora „în cazul în care o persoana se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la, secţia de contencios administrativ, a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice", motiv pentru care Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii şi care formează obiectul conflictului de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC C. SRL şi pârâtul Ministerul Transporturilor- A.R.R., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 271/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
