ICCJ. Decizia nr. 2418/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2418/2014
Dosar nr. 287/36/2012
Şedinţa publică de la 23 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (D.G.A.S.P.C. Constanţa) în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale Şi Turismului şi Direcţia Generală Autorizare şi Plăţi Programe, a solicitat constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor din Cererea de Rambursare nr. R1. înregistrată sub nr. R2. din 22 iulie 2011 şi rambursarea sumei de 76.946,00 RON fără TVA la care se adaugă TVA în valoare de 18.467,04, conform FF nr. F1. din 16 martie 2011, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente amenajării mediului rezultat în urma efectuării lucrărilor suplimentare cuprinse in Cererea de Rambursare nr. R1.
Prin sentinţa civilă nr. 235/CA din 3 iulie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Autorizare şi Plăţi Programe şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a obligat pârâtele să ramburseze reclamantei suma de 76.946 RON, plus TVA 18.467,04 RON, conform FF nr. F1. din 16 mai 2011 şi a obligat reclamanta la plata sumei de 3000 RON onorariu expert contabil A.M. Totodată, a obligat pârâtele la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanta, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de fată se solicită rambursarea sumei de 76.946,00 RON fără TVA la care se adaugă TVA în valoare de 18.467,04 RON, conform FF nr. F1. din 16 martie 2011, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente amenajării mediului rezultat în urma efectuării lucrărilor suplimentare cuprinse in Cererea de Rambursare nr. R1.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în primă instanţă, este Tribunalul Constanta, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanta, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 235/CA din 3 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanta -Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 420/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2417/2014. Contencios → |
|---|
