ICCJ. Decizia nr. 2502/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2502/2014
Dosar nr. 241/35/2012
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea formulată, reclamanta U.A.T. Comuna C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, anularea actelor administrative emise în vederea aplicării art. V din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv Adresa din 9 mai 2012 a D.G.F.P. Bihor, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea dispoziţiilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 şi obligarea acestuia la restituirea sumei de 380 mii lei alocaţi comunei C. prin H.G. nr. 255/2012, precum şi suma de 380 mii lei, care s-a pierdut ca urmare a returnării acestor bani, obligarea pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice să emită acte administrative care să conducă la restabilirea situaţiei anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012, precum şi obligarea pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv să se constate că O.U.G. nr. 15/2012 este nelegală prin excepţie.
Prin precizarea de acţiune, calificată ulterior ca şi completare de acţiune, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri, ce trebuie făcută la nivelul sumei alocate şi neutilizate, respectiv suma de 380.000 lei, în principal sau restabilirea situaţiei anterioare adoptării O.U.G. nr. 15/2012, ceea ce presupune realocarea de către pârâte a sumelor ce constituie prejudiciu şi care presupune despăgubiri, în subsidiar.
Totodată, s-a solicitat să se constate ca O.U.G. nr. 15/2012 este nelegală prin excepţie capătul de cerere privind neconstituţionalitatea acesteia, pentru aceleaşi motive pentru care este şi neconstituţională, întrucât nu sunt respectate prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, motive ce sunt expuse pe larg în cererea principală.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii principale de anulare a O.U.G. nr. 15/2012 şi, implicit, a cererilor subsecvente formulate în legătură cu aceasta.
Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la cererile formulate subsecvent la pct. B.1 şi 2 din acţiune.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 394 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere de la pct. B 1, 3 şi 4 din acţiune, invocată de pârâtul Guvernul României şi respinge ca inadmisibile aceste capete de acţiune, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, pentru capetele de cerere de la pct. B 1 şi 2 din acţiune, a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanta U.A.T. Comuna C., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, pentru restul capetelor de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii capătului 1 de acţiune, privind anularea adresei nr. x/2012 a D.G.F.P. Bihor este întemeiată deoarece această adresă nu este un act administrativ, prin emiterea acestui act nefiind născute sau stinse raporturi juridice.
Excepţia inadmisibilităţii cu privire la capetele de cerere 3 şi 4 din acţiune este întemeiată.
Se reţine că prin aceste cereri partea reclamantă solicită obligarea pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situaţiei anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv obligarea de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare aceste prevederi.
Prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 pronunţată de Curtea Constituţională s-a constatat că dispoziţiile art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012 sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 şi neutilizate de către unităţile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare cofinanţări de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012, avea înregistrate arierate pentru cheltuieli curente şi de capital sau avea în derulare proiecte cu finanţare externă nerambursabilă care necesită cofinanţare din partea reclamantei.
Astfel, în ceea ce priveşte contractul de lucrări din 14 noiembrie 2007, acesta a fost finalizat în anul 2010, conform procesului-verbal de recepţie finală a lucrării, iar din tabelul cu facturi depus la dosar de reclamantă nu rezultă anul emiterii facturilor şi ce reprezintă sumele facturate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii instanţei de fond recurenta-reclamantă U.A.T. Comuna C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a apreciat greşit probele din dosar, reţinând că reclamanta nu a avut arierate, cu toate ca aceasta a depus la dosar facturile din 2 aprilie 2012, din 26 aprilie 2012 şi din 26 mai 2012, care nu au fost emise pentru lucrări neexecutate, lucrările fiind executate şi facturarea efectuată.
Recurenta precizează că hotărârea de consiliu local prin care s-a rectificat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Comunei C. a fost depusă la Instituţia Prefectului Judeţului Bihor primind aviz de egalitate şi nefiind contestată, astfel încât, dacă această prezumţie nu a fost răsturnată şi actul nu este contestat, trebuie avut în vedere faptul că această hotărâre de alocare a sumei acordate prin H.G. nr. 255/2012 este legală şi temeinică, iar sumele alocate au fost repartizate pentru cheltuieli ale întregului an financiar.
Totodată, arată că aceeaşi hotărâre de consiliu local împreună cu modul de repartizare a sumelor alocate în bugetul comunei a fost depusă şi la Serviciul Sinteză şi Asistenţă Elaborări şi Execuţie Bugete Locale din cadrul DGFP Bihor, neexistând obiecţiuni cu privire la modul de alocare a sumelor alocate după primirea acestora prin hotărârea de guvern.
Cu privire la Nota de constatare întocmită de către reprezentanţii Camerei de Conturi Bihor, recurenta o apreciază ca fiind netemeinică şi nelegală întrucât nu respectă prevederile art. 125, 126 şi 168 din H.G. nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Incidente în cauză sunt şi dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, susţine recurenta, iar controlul efectuat de Camera de conturi Bihor nu poale fi încadrat nici în aceste prevederi întrucât nu are ca argument una din situaţiile prevăzute pentru un control excepţional şi nici nu s-a solicitat întocmirea unui plan prin care autoritatea locală să se oblige să se supună prevederilor art. 65 alin. (2).
Recurenta susţine, prin urmare, că Nota de constatare şi adresa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor reprezintă o ilegalitate şi un abuz de drept.
Potrivit art. 120 din Constituţia României prin emiterea O.U.G. nr 15/2012 şi aplicabilitatea art. V din aceasta s-a încălcat principiul autonomiei locale, lucru reţinut şi de Curtea Constituţională a României în motivarea Deciziei nr. 558/2012 privitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (1) teza 1 din O.U.G. nr. 15/2012, care reţine că: "Astfel, pe baza H.G. nr. 255/2012 au fost defalcate din taxa pe valoarea adăugată sumele necesare pentru echilibrarea bugetelor locale ale unor autorităţi ale administraţiei publice locale. Din momentul în care sumele defalcate au intrat ca venituri în bugetele locale rectificate, aceste sume nu mai pot fi retrase, decât ca urmare a încălcării prevederilor art. 120 alin. (1) din Constituţie referitoare la autonomia locală financiară. O asemenea încălcare ar avea consecinţe negative asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor care formează colectivitatea locală din raza de activitate a autorităţilor administraţiei publice locale în cauză".
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Obiectul acţiunii judiciare formulate de U.A.T. Comuna C. a vizat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin punerea în aplicare a dispoziţiilor art. V alin. (1) din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice.
Prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012, Curtea Constituţionala a decis după cum urmează:
"Constată că dispoziţiile art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, care au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 şi neutilizate de către unităţile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare cofinanţări de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012".
În considerentele aceleiaşi decizii, se arată printre altele că "Guvernul, prin autoritatea specială în materie, trebuie să analizeze în concret pentru fiecare ordonator principal de credite al bugetelor locale care a beneficiat de alocarea acestor sume, dacă această alocare se justifică şi numai în măsura în care această justificare lipseşte sau nu este reală, Guvernul poate dispune restituirea acestor sume. Astfel, Curtea constată că în măsura în care dispoziţiile art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 şi neutilizate de către unităţile administrativ teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare cofinanţări de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012, Guvernul este îndreptăţit să dispună restituirea acestora".
Din cuprinsul Notei de constatare şi anexelor acesteia rezultă că Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna C. avea înregistrate, la data de 6 aprilie 2012 (data intrării în vigoare a H.G. nr. 255/2012), arierate pentru cheltuieli curente şi de capital în sumă de 380.000 lei.
Înalta Curte observă că Guvernul României a adoptat H.G. nr. 705/2012 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale.
Ulterior, în aplicarea acestei hotărâri de guvern, s-a procedat la verificarea unităţilor administrativ-teritoriale, iar din verificarea anexei la această hotărâre s-a constatat că localităţii C. i-a fost alocată suma de 84.000 lei (poz. 61) pentru achitarea arieratelor, sumă care corespunde cu suma indicată în nota de constatare întocmită de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a judeţului Bihor, prin aceeaşi notă stabilindu-se şi faptul că la nivelul autorităţii locale nu au fost înregistrate proiecte cu finanţare europeană din fonduri nerambursabile.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că acţiunea reclamantei este nefondată, având în vedere împrejurarea că aceasta nu a fost în măsură să facă dovada înregistrării unui cuantum mai mare de arierate sau derulare de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, dar şi faptul că dispoziţiile cuprinse în art. V din O.U.G. nr. 15/2012 au fost declarate constituţionale, Curtea Constituţională recunoscându-i Guvernului posibilitatea de aloca în situaţii extraordinare sume de bani suplimentare din fondul de rezervă, dar şi obligaţia de a adopta măsuri care să prevină folosirea acestor sume în alte scopuri decât cele stabilite.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.A.T. Comuna C. împotriva Sentinţei nr. 394/CA/2012 - P.I. din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2999/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2995/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
