ICCJ. Decizia nr. 3122/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3122/2014
Dosar nr. 845/57/2012
Şedinţa publică de la 3 iulie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.I.B., în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, a solicitat anularea Deciziei nr. 146 din 17 iulie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, cu consecinţa exonerării reclamantului de la plata sumei de 883.652 lei, compusă din debitul principal de 392.436 lei şi accesoriile aferente în cuantum de 491.216 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că anularea Deciziei de impunere nr. 5049 din 27 aprilie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 5047 din 27 aprilie 2012, însă prin decizia contestată pârâta i-a respins contestaţia.
Reclamantul a arătat că prin Decizia de impunere nr. 5049/2012 s-au stabilit în mod nelegal şi discreţionar în sarcina Cabinetului Individual de Avocatură "B.N." obligaţii fiscale în sumă de 392.436 lei, cu titlu de TVA suplimentar calculat din exploatarea bunurilor corporale imobile, precum şi suma de 491.216 lei, accesorii aferente debitului principal, având în vedere că în calitate de persoană fizică autorizată Cabinetul de Avocatură "B.N." este o entitate diferită din punct de vedere legal şi patrimonial faţă de N.I.B., persoană fizică, care nu desfăşoară şi nu a desfăşurat nici un fel de activităţi economice.
Astfel că menţiunile din raportul de inspecţie fiscală referitoare la N.I.B., persoană fizică sunt nule de drept, ele referind-se la o persoană fizică ce nu a făcut obiectul controlului fiscal, pe parcursul Raportului, organul de control fiscal considerând Cabinetul de Avocatură "B.N." şi N.I.B., persoană fizică, ca fiind una şi aceeaşi persoană din punct de vedere patrimonial.
De asemenea, reclamantul a arătat că, în mod nelegal, organul fiscal a ignorat declaraţia dată de N.D.E. prin care acesta a arătat că a încasat toate sumele rezultate din vânzarea respectivelor imobile şi că N.I.B. sau Cabinetul de Avocatură "B.N." nu a realizat nici un fel de venit din acele vânzări.
A mai susţinut că pentru toate operaţiunile desfăşurate înainte de 1 ianuarie 2007 organul de inspecţie fiscală ar fi trebuit să realizeze un proces verbal de control pentru contribuabilul N.I.B. şi să-şi motiveze constatările numai în baza prevederilor legislative naţionale cu privire la TVA.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deoarece aceasta nu are sediul în Sibiu şi nu a emis nici un act contestat, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că prin Decizia de impunere nr. 5049/2012 s-a reţinut că reclamantul a desfăşurat în calitate de persoană fizică în perioada 1 iunie 2006 - 30 iunie 2011, 41 de operaţiuni taxabile din punct de vedere al TVA, fiind deja înregistrat ca plătitor de TVA ca urmare a faptului că desfăşura activitatea prin cabinetul de avocatură.
În aceste condiţii, persoana fizică impozabilă N.I.B. nu beneficiază de plafonul de scutire prevăzut de art. 152 din C. fisc., având în vedere prevederile art. 1251 alin. (l) pct. 4 din acelaşi act normativ.
2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 416 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a admis acţiunea formulată de reclamantul N.I.B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu.
Totodată, a anulat în parte Decizia nr. 146 din 17 iulie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, respectiv pct. 2 din decizie cu privire la suma totală de 883.652 lei şi a anulat în tot Decizia de impunere nr. 5049 din 27 aprilie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu - Activitatea Inspecţie Fiscală - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice şi în parte Raportul de inspecţie fiscală nr. 5047 din 27 aprilie 2012, în ceea ce priveşte suma de 883.652 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 392.436 lei şi accesorii aferente TVA în sumă de 491.216 lei şi în consecinţă a exonerat reclamantul de la plata acestei sume.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este, în primul rând, lipsită de obiect în condiţiile în care reclamantul nu a înţeles să cheme în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în nume propriu, ci a conferit legitimare procesuală pasivă Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de organ emitent al actelor administrative-fiscale contestate.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că în urma inspecţiei fiscale desfăşurate la sediul Cabinetului Individual de Avocatură "B.N.", organele de control fiscal au reţinut în esenţă că, N.I.B., înregistrat în scopuri de TVA cu denumirea Cabinet Individual de Avocatură "B.N." încă din anul 2003, a realizat venituri în perioada verificată atât din activitatea de prestare servicii juridice, cât şi din cea de exploatare a bunurilor imobile corporale şi în aceste împrejurări au avut în vedere disp. art. 125 alin. (1) pct. 4 din C. fisc., în conformitate cu care, atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta. Astfel, conform constatărilor cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală, reclamantul este autorizat pentru prestarea activităţii economice constând în prestări servicii juridice şi a desfăşurat în acelaşi timp activitate economică de exploatare a bunurilor corporale cu caracter de continuitate .
Instanţa de fond a apreciat că pârâta a realizat o interpretare greşită a prevederilor legale anterior menţionate, considerând Cabinetul Individual de Avocatură "B.N." şi persoana fizică N.I.B. ca fiind una şi aceeaşi persoană din punct de vedere patrimonial şi rară să ţină cont de disp. art. 1251 alin. (1) pct. 21 din C. fisc. potrivit cărora "persoana reprezintă o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă sau o persoană neimpozabilă".
Prin urmare, o persoană care desfăşoară mai multe activităţi economice înseamnă aceeaşi entitate impozabilă care desfăşoară mai multe activităţi economice, iar în acest context este greşită susţinerea organelor de inspecţie fiscală în conformitate cu care reclamantul N.I.B. este atât persoană fizică autorizată să presteze servicii juridice prin Cabinet Individual de Avocatură "B.N., cât şi persoana fizică care a desfăşurat activitatea de exploatare a bunurilor corporale, punând semnul egalităţii între cele două entităţi impozabile, în mod evident diferite atât legal, cât şi patrimonial.
Instanţa de fond a reţinut că patrimoniul deţinut de Cabinetul Individual de Avocatură nu se confundă cu cel al persoanei fizice care are calitatea de titular, faţă de prevederile art. 183 lit. a) din Statutul Profesiei de Avocat adoptat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, care fac vorbire de un patrimoniu de afectaţiune profesionala ce aparţine acestei forme de organizare a profesiei de avocat şi care este afectat exclusiv realizării activităţii profesionale.
În concluzie, instanţa de fond a constatat că organele fiscale au plecat de la premisa greşită că reclamantul, în calitate de persoană fizică, a dobândit calitatea de persoană impozabilă din punct de vedere al TVA încă din anul 2003, depăşind plafonul de scutire cu cifra de afaceri realizată din activitatea de prestări servicii juridice, situaţie în care au considerat că nu mai beneficiază de regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din C. fisc., pentru operaţiunile aferente activităţii de exploatare a bunurilor imobile corporale.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că deşi Cabinetul Individual de Avocatură era înregistrat în scopuri de TVA încă din data de 10 februarie 2003 pentru activitatea de prestări servicii juridice, titularul acestuia, în calitate de persoană fizică, avea de asemenea obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA, dacă desfăşura activitatea de exploatare a bunurilor corporale, construind şi înstrăinând imobile, însă nicidecum nu poate fi primită susţinerea pârâtei în sensul că N.I.B. este înregistrat în scopuri de TVA cu denumirea Cabinet Individual de Avocatură "B.N." şi că, cumulând cele două activităţi, Cabinetul de Avocatură datorează TVA suplimentar în sumă de 608.183 lei şi majori de întârziere.
3. Motivele de recurs înfăţişate de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs pârâta, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii şi în temeiul dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ.
Arată recurenta că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1251 alin. (1) pct. 4 şi pct. 21 din Legea nr. 571/2003, art. 72 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003.
Interpretarea dată de instanţa de fond este greşită, întrucât art. 1251 alin. (1) C. fisc. prevede că atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin noţiunea de activitate economică se înţelege totalitatea activităţilor economice desfăşurate de aceasta.
De asemenea, potrivit art. 72 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, codul de identificare fiscală este codul atribuit de organul fiscal competent, atribuirea făcându-se numai pentru activitatea principală la sediul principal de desfăşurare a acesteia".
4. Apărările intimatului N.I.B.
Prin întâmpinarea formulată la data de 29 aprilie 2014, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimatul că menţiunile din raportul de inspecţie fiscală referitoare la N.I.B., persoană fizică, sunt nule de drept, ele referindu-se la o persoană ce nu a făcut obiectul controlului fiscal şi care nu a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările legale, recurenta considerând în mod nelegal că intimatul - persoană fizică şi Cabinetul Individual de Avocatură "B.N." sunt una şi aceeaşi persoană din punct de vedere patrimonial.
De asemenea, în mod nelegal, organul de control fiscal a ignorat declaraţia dată de N.D.E. prin care acesta arată că a invocat absolut toate sumele rezultate din vânzarea respectivelor imobile şi că N.I.B., persoană fizică şi Cabinetul Individual de Avocatură "B.N." nu au realizat nici un fel de venit din acele vânzări.
În concluzie, este evident că recurenta refuză cu obstinaţie să facă diferenţa între cele două subiecte de drept fiscal diferite, respectiv persoana fizică şi persoana fizică autorizată, plecând de la o interpretare greşită a prevederilor C. fisc. şi ale C. proc. fisc.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Controlul judiciar declanşat de intimatul-reclamant N.I.B. are ca obiect verificarea legalităţii actelor administrativ-fiscale prin care s-a stabilit în sarcina sa TVA suplimentar de plată în cuantum de 392.436 lei şi accesoriile aferente, în cuantum de 491.216 lei.
Principalul motiv de nelegalitate invocat este interpretarea greşită a prevederilor legale - dispoziţiile art. 1251 alin. (1) pct. 4 C. fisc., care a condus la concluzia că persoana fizică N.I.B. este una şi aceeaşi persoană, din punct de vedere patrimonial, cu Cabinetul Individual de Avocatură "B.N.".
De altfel, pe această susţinere şi-a întemeiat soluţia şi judecătorul fondului care a admis acţiunea, a anulat actele atacate exonerându-l pe reclamant de la plata sumelor stabilite cu titlu de TVA suplimentar şi accesorii aferente.
Înalta Curte nu poate adopta aceeaşi concluzie pentru că face abstracţie de cadrul normativ instituit prin Legea nr. 571/2003 şi Ordinul M.F.P. nr. 1346/2006.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1251 alin. (1) pct. 4 C. fisc., atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta.
De asemenea, dispoziţiile pct. 2.2. Cap. I din Ordinul MFP nr. 1346/2006 prevăd că în cazul în care contribuabilul desfăşoară mai multe activităţi autorizate sau activitatea se desfăşoară în mai multe locaţii atribuirea codului de înregistrare fiscală se face numai pentru activitatea principală, la sediul principal de desfăşurare a acesteia, celelalte locaţii reprezentând sedii secundare şi le sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Faţă de aceste dispoziţii legale, o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în mod independent sau exercită profesii libere, în conformitate cu prevederile legale, devine plătitoare de TVA pentru toate activităţile economice desfăşurate în calitate de persoană impozabilă din punct de vedere al TVA, indiferent de forma de organizare a activităţii, la momentul depăşirii plafonului de scutire reglementat de art. 153 C. fisc.
Pornind de la principiul unicităţii patrimoniului şi având în vedere că reclamantul deţinea deja C. fisc. ca plătitor de impozit din veniturile realizate ca urmare a exercitării profesiei de avocat, în mod corect organul fiscal a procedat la cumularea acestor venituri cu cele realizate din tranzacţii imobiliare pentru a stabili momentul de la care a devenit plătitor de TVA prin depăşirea plafonului prevăzut de art. 153 C. fisc.
Aşadar, actele fiscale atacate, în partea privitoare la stabilirea calităţii recurentului de persoană impozabilă în scopuri de TVA sunt legale şi temeinice, astfel că nu pot fi anulate integral pentru singurul considerent că patrimoniul deţinut de Cabinetul individual de avocatură nu se confundă cu cel ala persoanei fizice, care are calitatea de titular, faţă de prevederile art. 183 lit. a) din Statutul Profesiei de avocat.
Judecătorul fondului, pornind de la această interpretare şi fără a analiza fondul cauzei a concluzionat că întreaga impunere este nelegală.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită de prima instanţă, care pornind de la o interpretare eronată a dispoziţiilor legale aplicabile cu privire la calitatea intimatului-reclamant de persoană impozabilă în scopuri de TVA, a considerat că actele administrativ-fiscale sunt nelegale în totalitate, fără a analiza raportul juridic dedus judecăţii.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva Sentinţei civile nr. 416 din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4183/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2999/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
