ICCJ. Decizia nr. 251/2014. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 251/2014

Dosar nr. 3673/2/2012

Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul G.D.R. a solicitat obligarea pârâtei D.D.P. la plata amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de la data de 22 iunie 2011, când a fost pronunţată decizia nr. 3619 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, până la executarea integrală a acestui titlu executor, precum şi obligarea la plata despăgubirilor echivalente cu cuantumul sumelor datorate de la data modificării cuantumului de 10%, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare prin ordinul nr. 482/2009, până la data achitării integrale a acestor sume, cu plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

A. Prin sentinţa nr. 3234 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantului G.D.R. în contradictoriu cu pârâta D.D.P., ca neîntemeiată.

B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta a emis ordinul prin care a pus în executare decizia nr. 3619 din 22 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 20 iulie 2011, în termenul de 30 de zile de la pronunţarea deciziei de către instanţă. Instanţa a reţinut astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâta a îndeplinit obligaţia prevăzută în hotărârea judecătorească arătată.

3. Recursul formulat de G.D.R.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs reclamantul, criticând hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală şi solicitând modificarea în tot a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recurentul a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii, susţinând că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

S-a arătat că hotărârea instanţei a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, la termenul stabilit pentru soluţionarea recursului, din data de 14 noiembrie 2012, a dispus suspendarea soluţionării recursului declarat în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile au lipsit de la judecarea cauzei şi nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 252 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că suspendarea prezentei cauze este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.

De la data suspendării cauzei şi până la repunerea cauzei pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor, care nu au îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei.

Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează a constata perimat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de G.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 3234 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 251/2014. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs