ICCJ. Decizia nr. 256/2014. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 256/2014
Dosar nr. 12736/1748/2012*
Şedinţa de la 22 ianuarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, petenta SC C.P. SA Brăila a formulat în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. plângere împotriva procesului-verbal din 22 februarie 2012 încheiat de pârât.
2. Hotărârea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 6923 din 6 septembrie 2012 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, instanţa reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, astfel încât, văzând locul săvârşirii faptei, a dispus declinarea competenţei la Judecătoria Cornetu.
3. Hotărârea Judecătoriei Cornetu
Prin încheierea din 18 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel încât în temeiul alin. (4) raportat la alin. (3) din art. XXIII a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea pe cale administrativă spre competentă soluţionare a cauzei la Judecătoria Brăila.
4. Hotărârea Judecătoriei Brăila
Prin sentinţa civilă nr. 4845 din 21 iunie 2013 pronunţată de Judecătoria Brăila a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Constatându-se ivit un conflict negativ de competenţă a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 2/2013, apreciind că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în materia dedusă judecăţii, având în vedere data sesizării instanţei cu cererea introductivă, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la locul săvârşirii faptei, loc situat în raza de competenţă a Judecătoriei Cornetu.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20, art. 21, art. 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece acelaşi litigiu.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, din 22 februarie 2012 încheiat de către C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N., prin care în temeiul art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, petenta SC C.P. SA Brăila a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 250 RON, întrucât la data de 8 septembrie 2011 s-a constatat că vehiculul aparţinând reclamantei a circulat pe A2 Km 12 +450m, pe raza localităţii G., judeţul Ilfov, fără a deţine rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 19 martie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., iar potrivit art. 24 din noul C. proc. civ., care are aplicabilitate generală, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
În opinia Înaltei Curţi, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului C. proc. civ.
În ceea ce priveşte dispoziţiile legale invocate de Judecătoria Cornetu, respectiv prevederile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se reţine că acestea nu se aplică în materie contravenţională, ci numai în materia contenciosului administrativ şi fiscal.
În cauza dedusă judecăţii, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a litigiilor sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dispoziţii conform cărora competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentului, este localitatea G., judeţul Ilfov, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Cornetu, motiv pentru care, având în vedere considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC C.P. SA Brăila şi intimata C.N.A.D.N.R. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 251/2014. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 293/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|