ICCJ. Decizia nr. 2685/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2685/2014
Dosar nr. 5794/2/2012
Şedinţa publică de la 6 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.P.G., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 15 iunie 2010, adresată C.N.S.A.S. de către numitul F.V., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond reţea nr. R/303699, dosar în care domnul R.P.G. figurează la fila 1v.
De asemenea, prin cererea din 04 octombrie 2010, adresată C.N.S.A.S. de către doamna F.R., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I/235186, dosar în care domnul R.P.G. figurează în vol. 3, fila 338.
A mai arătat reclamantul că pârâtul a aprobat, în calitatea sa de şef al Securităţii Râmnicu Sărat, recrutarea unor informatori din mediile în care aceştia urmau a fi dirijaţi, că activităţile desfăşurate de acesta în această calitate au îngrădit dreptul la viaţă privată şi dreptul la liberă exprimare ale persoanelor urmărite, astfel că sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 644 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.P.G. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că aserţiunea pârâtului, potrivit căreia acţiunea este lipsită de interes, întrucât nu s-a făcut dovada întrunirii în speţă a ipotezei reglementate la art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, nu poate fi primită, precum şi faptul că solicitarea de verificare a calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii a fost făcută în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
S-a reţinut că demersul petenţilor, în sensul solicitării verificării calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii, a fost motivat de împrejurarea că pârâtul a contribuit la instrumentarea dosarului acestora, iar nu în raport de faptul că pârâtul ar fi un „posibil candidat sau ocupant la una din funcţiile publice”, nefiind incidentă, deci, ipoteza reglementată la art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, cum în mod eronat a susţinut pârâtul prin întâmpinare.
Curtea a apreciat că aserţiunea pârâtului, în sensul că Direcţia de specialitate din cadrul C.N.S.A.S. şi-ar fi depăşit atribuţiile permise de O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că „aceasta a trecut la analiza faptelor, a judecat şi a interpretat documentele care trebuiau depuse la dosar „doar ca listă", conform art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008”, este lipsită de orice fundament, deoarece, în cauză, Direcţia de specialitate din cadrul C.N.S.A.S. s-a conformat întocmai dispoziţiilor legale, în urma verificării documentelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu pârâtul întocmind nota de constatare, care conţine menţiunile obligatorii prevăzute la alin. (3) al art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securităţii, cu gradele de căpitan (1980, 1982, 1983), maior (1988, 1989) şi funcţia de şef al Securităţii Oraşului Râmnicu-Sărat din cadrul I.J.S. Buzău (1980, 1982, 1983, 1988, 1989).
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, având în vedere că acesta a avut calitatea de ofiţer al Securităţii şi, prin activităţile desfăşurate, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute atât de legislaţia internă în vigoare în acea perioadă, cât şi de legislaţia internaţională, respectiv dreptul la viaţă privată, prevăzut de Constituţia României, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 28 din Constituţia României de la 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Instanţa a reţinut că îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea de către pârât a dosarelor de investigaţii deschise în privinţa persoanelor urmărite pentru stabilirea activităţii şi atitudinii faţă de regim, a concepţiilor lor politice, a naturii relaţiilor acestora cu diverse persoane.
În acest sens, s-a reţinut că pârâtul a instruit şi dirijat reţeaua informativă, a aprobat interceptarea corespondenţei persoanelor urmărite, încadrarea acestora ca surse etc.
Curtea a apreciat ca fiind edificatoare menţiunile înscrisurilor analizate, din conţinutul acestora nereieşind că urmărirea persoanelor ar fi fost determinată de vreo suspiciune a organelor cu privire la securitatea naţională, astfel cum a pretins pârâtul.
S-a mai reţinut de către instanţă că măsurile dispuse de către pârât dau expresie politicii de control al întregii populaţii, impusă de regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării şi menţinerii sistemului totalitar, prin anihilarea oricărei forme de opoziţie, rezistenţă şi disidenţă.
A apreciat instanţa că urmărirea persoanelor care făcuseră parte din mişcarea legionară, precum şi a descendenţilor acestora, nu era motivată de caracterul extremist al acestei grupări, ci de faptul că aceste persoane erau potenţiali oponenţi ai regimului comunist, din acelaşi motiv fiind urmăriţi şi membrii partidelor istorice democratice, precum şi descendenţii acestora.
Instanţa nu a primit apărările pârâtului în sensul că activităţile desfăşurate de către acesta au avut la bază ordinele de serviciu primite, apreciind că acestea nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care dispoziţiile legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii nu fac nici o distincţie în acest sens, după cum activităţile s-au desfăşurat în temeiul şi cu respectarea ordinelor primite de la superiori.
Instanţa a apreciat că nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din perioada în discuţie nu prezintă vreo relevanţă, activităţile desfăşurate de reclamant fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituţionale, în considerarea principiului supremaţiei acestora, respectiv a tratatelor şi pactelor internaţionale semnate de România la acel moment
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul R.P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Prin hotărârea instanţei de fond au fost încălcate dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora trebuie să se stabilească dacă prin activitatea depusă de către recurent s-au încălcat drepturile şi libertăţile unei persoane, în concret şi nu în mod general. Recurentul arată că referitor la această condiţie instanţa a făcut o analiză superficială a pricinii şi a constatat, în general, că au fost încălcate drepturile şi libertăţile unei persoane.
Recurentul arată că instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că acesta a lucrat în structura D.S.S., în baza unor legi speciale şi desfăşura o activitate reglementată în concret în aceste legi, în vigoare la data respectivă, precum şi pe baza ordinelor de serviciu, însă instanţa de fond a susţinut în mod greşit că o asemenea apărare nu poate fi primită.
Apreciază recurentul că instanţa de fond trebuia să motiveze cauza şi în sensul de a constata dacă activitatea acestuia depăşea sau nu limitele unei activităţi similare desfăşurate în limitele prevăzute de lege, deoarece ordonanţa a avut în vedere doar pe acei informatori care au acţionat în afara cadrului legal, fără raporturi juridice de muncă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie de la acea dată, iar instanţa de judecată avea obligaţia de a face această diferenţă.
Subliniază recurentul că din analiza hotărârii recurate, dar şi din înscrisurile aflate la dosar rezultă că a făcut doar verificări în studiul dosarului faţă de F.V. şi F.R., în urma cărora nu a dispus nici o măsură care să încalce drepturile şi libertăţile persoanei, nici o măsura contra legilor speciale în vigoare la momentul respectiv, legi în baza cărora şi-a desfăşurat activitatea.
Recurentul mai arată că instanţa trebuia să analizeze dacă persoana pe care a urmărit-o şi-a respectat obligaţiile constituţionale de la aceea vreme, precum şi alte norme de drept în vigoare, deoarece din înscrisurile anexate rezultă că cele două persoane care au formulat cererea de stabilire a calităţii sale de lucrător al securităţii au fost doar supravegheate de către alţi ofiţeri pentru tentativa la infracţiuni contra siguranţei statului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
În prezenta cauză, problema dedusă judecăţii este aceea dacă Curtea de Apel Bucureşti a fost sau nu legal sesizată de către C.N.S.A.S. cu acţiunea în constatarea calităţii recurentului-pârât de lucrător al Securităţii, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
După cum s-a relevat anterior, această acţiune în constatare a avut la bază cererile de verificare adresate de numiţii F.V. şi F.R., în baza art. 6 alin. (1) din ordonanţa aflată în discuţie.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o interpretare greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din ordonanţa mai sus arătată.
Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a O.T.A.N. sau al unui stat membru al U.E. au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanţe şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională; acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
Art. 1 alin. (7) din ordonanţă prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.
Art. 1 alin. (9) din ordonanţă precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Rezultă că acţiunea în constatare prevăzută de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată şi completată, poate fi formulată în scopul de a se constata calitatea de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului persoanei care solicită verificarea sau, din oficiu, pentru persoanele prevăzute la art. 4 şi art. 5 din ordonanţă.
În speţă, nu s-a contestat calitatea recurentului-pârât de fost angajat al Securităţii.
Astfel, din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituţie, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecţi ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii, aceasta este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane.
Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii se face numai cu privire la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu şi la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.
Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparţine în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu şi altor persoane, cu excepţia situaţiei în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială şi autentică în acest scop.
Într-adevăr, în cauza de faţă, atât acţiunea în constatare, cât şi nota de constatare anexată acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiţii F.V. şi F.R., persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare.
O dovadă în acest sens o reprezintă şi documentaţia prezentată de intimat, aflată la dosarul de fond.
Din înscrisurile existente la filele 22 şi 23 din dosarul de fond rezultă că numiţii F.V. şi F.R. au formulat cereri de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii pentru pârât, care a contribuit la instrumentarea dosarelor de Securitate ale altor persoane, dosare avându-i ca titulari pe F.G. şi N.A.
Astfel, din nota de constatare din 22 mai 2012, emisă în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul a contribuit la instrumentarea Dosarului nr. R/303699, titular F.G. şi Dosar nr. I/235186, titular N.A., şi nicidecum la instrumentarea dosarelor persoanelor care au solicitat verificarea, respectiv F.V. şi F.R.
Este de observat faptul că, în ceea ce îl priveşte pe numitul F.G., titular al Dosarului nr. R/303699, verificarea acestuia s-a făcut pentru că această persoană a acceptat să devină informator şi a acceptat implicit şi verificarea.
Ca atare, în raport de probatoriul administrat, numiţii F.V. şi F.R. nu pot avea calitatea de subiecte ale unor dosare din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către Securitate, mai precis, de către recurent, prin activităţile întreprinse sau dispuse de către acesta.
Prin urmare, cererile de verificare a calităţii de „lucrător de Securitate”, formulate de aceste persoane fizice, nu puteau să stea la baza prezentei acţiuni în constatare introdusă de intimat.
Având în vedere nelegala sesizare a instanţei de contencios administrativ cu prezenta acţiune în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În raport de cele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a realizat o interpretare greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de C.N.S.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul R.P.G. împotriva sentinţei civile nr. 644 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2797/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2724/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
