ICCJ. Decizia nr. 2704/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2704/2014
Dosar nr. 3097/2/2012
Şedinţa publică de la 10 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. 18027/G/11 din 23 martie 2012, emis de autoritatea pârâtă, prin care s-a reţinut existenţa unei stări de incompatibilitate şi a unui conflict de interese între calitatea reclamantului de vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), calitatea de Preşedinte al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.), calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social (C.E.S.) şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al SC S. România SRL, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. 18027/G/11 din 23 martie 2012 al Agenţiei Naţionale ele Integritate (A.N.I.).
În motivarea acţiunii, reclamantul a înţeles să invoce excepţia nelegalităţii actului în baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 de inspectorul de integritate
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 5329 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.I.
Pentru a hotărî astfel, examinând excepţia de nelegalitate a Notei întocmite de inspectorul de integritate în baza căreia s-a făcut sesizarea din oficiu, conform art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, prima instanţă a apreciat că aceasta nu este o excepţie de nelegalitate propriu-zisă, în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât se invocă, de fapt, neregularitatea sesizării din oficiu a pârâtei, ceea ce constituie un aspect de fond, urmând a fi analizat odată cu celelalte motive de fapt invocate în acţiune.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că prin Procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 15 decembrie 2009, s-a constatat că reclamantul nu a depus în termenul prevăzut de lege declaraţia de avere/interese, fiindu-i aplicată o amendă de 200 lei, în temeiul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 144/2007.
Examinând înscrisurile cauzei, prima instanţă a arătat că la momentul sesizării din oficiu în prezenta cauză (29 decembrie 2010) intrase deja în vigoare Legea nr. 176/2010 care prevedea situaţiile de sesizare din oficiu, procedura de control fiind declanşată în temeiul acestor dispoziţii.
Sub aspectul stării de incompatibilitate reţinută în concluziile raportului, Curtea a constatat că aceasta a fost reţinută pe de o parte, între calitatea reclamantului de vicepreşedinte CNAS şi calitatea de membru GES, iar pe de altă parte, între calitatea reclamantului de preşedinte al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi calitatea de vicepreşedinte CNAS.
A constatat că Legea nr. 109/1997 în vigoare în acea perioadă, reglementa CES ca o instituţie publică de interes naţional, calitatea de membru al Plenului CES fiind astfel, în mod evident asimilată funcţiei publice, prin urmare, în mod temeinic şi legal a reţinut pârâta existenţa stării de incompatibilitate.
Cât priveşte existenţa conflictului de interese, chiar prima instanţă a indicat că în ipoteza în care funcţia de preşedinte al unei confederaţii sindicale nu reprezintă o funcţie publică sau de demnitate publică, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003, astfel cum arată reclamantul, această împrejurare nu este de natură să lipsească de temei legal constatarea de către pârâtă a existenţei conflictului de interese, în baza art. 34 şi art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006. Aceste dispoziţii prevăd expres existenţa conflictului de interese în situaţia în care un membru al Consiliului de administraţie al CNAS (cum este şi cazul vicepreşedintelui), deţine acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări sau exercită activităţi la societăţi comerciale sau la alte unităţi care se află în relaţii contractuale cu casele de asigurări (în speţă, reclamantul având calitatea de administrator al SC S. România SRL, care avea relaţii contractuale cu casa de asigurări).
S-a reţinut astfel faptul că aceste cazuri de conflicte de interese se adaugă celor definite de art. 70 din Legea nr. 161/2003, de vreme ce art. 34 alin. (2) din H.G. nr. 972/2007 prevede expres că "personalului din cadrul CNAS şi caselor de asigurări, cu statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003".
3. Cererea şi motivele de recurs înfăţişate
Împotriva Sentinţei civile nr. 5329 din 26 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin ample dezvoltări ale motivelor de recurs, cuprinzând numeroase referiri la situaţia de fapt dar şi la prevederile legale incidente, recurentul-reclamant a susţinut, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi al art. 3041 C. proc. civ., nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe, în considerarea următoarelor susţineri şi critici faţă de sentinţa atacată:
- (i) instanţa de fond a apreciat greşit cu referire la excepţia de nelegalitate a actului în baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite de inspectorul de integritate, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, în sensul că aceasta nu este un act administrativ astfel că excepţia invocată constituie doar un aspect de fond;
- (ii) excepţia de nelegalitate este în realitate admisibilă şi în măsura în care instanţa de fond ar fi analizat-o, ar fi constatat că întrucât prin procesul-verbal de constatare al contravenţiei, din 15 decembrie 2009, nu s-a aplicat şi sancţiunea complementară a declanşării din oficiu a procedurii de control, sesizarea ulterioară, din oficiu, a ANI, este netemeinică şi nelegală, fiind făcută cu rea-credinţă şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune;
- (iii) în privinţa fondului cauzei, hotărârea primei instanţe este complet nemotivată dar şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii;
- (iv) cu referire la pretinsa stare de incompatibilitate identificată de pârâta-intimată, instanţa de fond nu a examinat prevederile legale aplicabile din H.G. nr. 972/2006 şi respectiv din Legea nr. 161/2003, prin prisma faptului că în perioada 2008 - 2012 recurentul nu a fost deţinătorul unei funcţii sau demnităţi publice, pe timpul exercitării mandatului de vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu atât mai mult cu cât, chiar instanţa de fond, în considerentele hotărârii, a arătat că funcţia de preşedinte al unei confederaţii sindicale nu reprezintă o funcţie publică sau de demnitate publică, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003;
- (v) în privinţa calităţii de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social (CES), dobândită în temeiul art. 13 din Legea nr. 109/1997, instanţa de fond a apreciat eronat că o atare funcţie este asimilată funcţiei publice, deşi nici chiar proprii angajaţi ai CES nu au statut de funcţionari publici iar legiuitorul, în mod evident, nu a dorit extinderea nejustificată a statutului funcţionarilor publici asupra partenerilor sociali;
- (vi) nici cu privire la pretinsul conflict de interese identificat de pârâta ANI şi reţinut de instanţa de fond nu au fost examinate susţinerile şi apărările formulate, în condiţiile în care reclamantul nu deţine în nume personal părţi sociale la SC S. România SRL, asociat fiind confederaţia sindicală, legal reprezentată, şi ca atare art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006 nu este incident.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, faţă de prevederile legale incidente dar şi de apărările intimatei-pârâte şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat, în sensul şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Instanţa de control judiciar reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza ultimă, coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce atrage, urmare admiterii recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Reclamantul-recurent B.I. a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a Raportului de evaluare nr. 18027/G/II din 23 martie 2012 al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), invocând totodată excepţia nelegalităţii actului în baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 de către inspectorul de integritate.
Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, prin exercitarea simultană, în perioada 21 octombrie 2008 - 25 mai 2011, a funcţiei de vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cât şi a funcţiilor de preşedinte al Confederaţiilor Sindicatelor Democratice din România, de membru al Plenului Consiliului Economic Social (CES) şi de administrator al SC S. România SRL, raportat la dispoziţiile H.G. nr. 972/2006, privind statutul CNAS, Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Legea sindicatelor nr. 54/2003, aplicabilă la acea dată, cu trimitere şi la art. 145 C. pen. ce defineşte "termenul public".
Prin acelaşi raport de evaluare au fost identificate şi elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, conform prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, prin deţinerea de către recurentul-reclamant a unor interese ce rezidă din exercitarea funcţiei de administrator al SC S. România SRL, această din urmă societate încheind contracte de furnizare de servicii medicale cu o serie de case de asigurări de sănătate judeţene, în perioada exercitării de către reclamant şi a mandatului său de vicepreşedinte CNAS (21 octombrie 2008 - 25 mai 2011).
Autoritatea intimată a dispus prin raportul de evaluare contestat şi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea efectuării verificărilor cu privire la existenţa posibilelor indicii referitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen.
Raportat la complexitatea situaţiei de fapt descrise în cuprinsul raportului de evaluare, la multitudinea argumentelor şi apărărilor înfăţişate de reclamantul-recurent faţă de constatările autorităţii intimate, Înalta Curte reţine că este întemeiat motivul de recurs dezvoltat în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizând motivarea necorespunzătoare a hotărârii primei instanţe, derivând din caracterul lapidar, incomplet şi lipsit de claritate al considerentelor înfăţişate.
Potrivit art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 1 C. proc. civ. exigenţa motivării unei hotărâri impune prezentarea în manieră coerentă şi efectivă a examenului critic al instanţei menit a susţine rezultatul deliberării dar şi concordanţa argumentelor cu aspectele deduse judecăţii, raportat şi la apărările şi susţinerile părţilor.
Procesul civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include, inter alia, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate susţinerile lor de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, aceasta implică, mai cu seamă în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Albina c. României şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Gheorghe c. României).
Or, în cauza de faţă, din perspectiva consideraţiilor înfăţişate, Înalta Curte constată că toate argumentele şi susţinerile recurentului-reclamant ca şi trimiterile punctuale ale acestuia la variate prevederi legale cuprinse în alte acte normative, referitoare la reţinerea stării de incompatibilitate, nu au fost efectiv combătute, fiind înlăturate prin simpla afirmaţie a instanţei în sensul "evidenţei" asupra asimilării cu funcţia publică a calităţii de membru al Plenului CES, raportat la prevederile Legii nr. 109/1997.
Cum o atare asimilare nu este expres prevăzută, Înalta Curte, în acord şi cu susţinerile recurentului, apreciază că se impunea prezentarea silogismului judiciar care a condus la concluzia exprimată, raportat desigur şi la situaţia concretă dedusă judecăţii.
Totodată, omisiunea instanţei de fond de a analiza şi verifica afirmaţiile recurentului şi cu privire la reţinerea conflictului de interese în sarcina sa, raportat numai la prevederile art. 34 şi 35 din H.G. nr. 972/2006, fără o minimă analiză a condiţiilor în care au fost încheiate contractele de furnizare servicii medicale, echivalează în fapt cu lipsa analizei reale şi efective a cauzei, ceea ce atrage şi imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanţa de recurs.
Prin urmare, pentru respectarea exigenţelor impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ. dar şi de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări, Înalta Curte, admiţând recursul de faţă va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a cerceta şi a răspunde efectiv tuturor cererilor şi argumentelor părţilor, invocate atât pe fond cât şi pe cale de excepţie, sens în care vor fi avute în vedere şi criticile cuprinse în prezentul recurs, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce nu vor mai fi analizate, dată fiind soluţia adoptată de instanţa de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Sentinţei civile nr. 5329 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2703/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2706/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
