ICCJ. Decizia nr. 2714/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2714/2014
Dosar nr. 749/57/2012
Şedinţa de la 10 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 749/57/2012, reclamanta SC B. SRL, în insolvenţă, reprezentată de administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă A.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Deciziei de impunere cu nr. 112/2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 99/2012, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligaţii fiscale suplimentare constând în impozit pe profit, TVA, contribuţii de asigurări sociale, contribuţii pentru asigurări sociale de sănătate şi accesoriile aferente.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 389 din 21 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC B. SRL, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia de impunere cu nr. 112/2012 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 99/2012, organele fiscale au stabilit că reclamanta SC B. SRL datorează bugetului de stat suma de 1.323.821 lei reprezentând obligaţii fiscale suplimentare, respectiv: impozit pe profit, TVA, contribuţii de asigurări sociale, contribuţii pentru asigurări sociale de sănătate şi accesoriile aferente.
La data de 05 aprilie 2012, sub nr. de înregistrare 462, reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată la organul fiscal sub nr. 462 din 05 aprilie 2012, iar la data de 20 iulie 2012 a promovat acţiune în contencios administrativ, fără a fi epuizată procedura administrativă prin emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 205 şi art. 206 C. proc. fisc., excepţia admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă este întemeiată.
Din conţinutul prevederilor C. proc. fisc., conform cărora "deciziile emise în soluţionarea contestaţiei pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă", rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse de organele fiscale decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 389 din 21 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC B. SRL, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii. Susţinerea instanţei conform căreia anularea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere nu se poate realiza decât dacă organul fiscal a soluţionat contestaţia administrativă este nelegală, incompletă şi nu ţine seama de raportul dintre Codul de procedură fiscală şi Legea contenciosului administrativ.
Faza administrativă a litigiilor de contencios administrativ şi fiscal este cârmuită de C. proc. fisc., în timp ce faza judecătorească a acestei categorii de litigii este guvernată de Legea contenciosului administrativ.
Din prevederile art. 48, art. 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României, precum şi art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ rezultă că legiuitorul a distins între faza administrativă şi contenciosul administrativ-fiscal.
Această distincţie prezintă importanţă din perspectiva incidenţei în speţă a două acte normative, respectiv Codul de procedură fiscală şi Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Dacă Legea nr. 554/2004 este dreptul comun în materia contenciosului administrativ, atât pentru faza administrativă, cât şi pentru faza judecătorească, Codul de procedură fiscală cuprinde dispoziţii derogatorii doar în ceea ce priveşte faza administrativă.
Titlul IX C. proc. fisc. nu reglementează condiţiile de admisibilitate pentru dreptul la acţiune exercitat în materia contenciosului fiscal; cerinţele dreptului la acţiune în materia contenciosului fiscal sunt stabilite exclusiv de legea contenciosului administrativ.
Prevederile art. 218 C. proc. fisc. nu delimitează obiectul acţiunii în contencios fiscal, ci prevăd calea de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative. De altfel, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. menţionează în mod expres faptul că dreptul la acţiune se exercită "în condiţiile legii", ceea ce trimite direct la cerinţele Legii contenciosului administrativ.
Legea nr. 554/2004 şi art. 52 din Constituţie dispun în mod expres că, în situaţia nesoluţionării în termen a contestaţiei administrative formulate, contribuabilul are dreptul de a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanţa judecătorească competentă.
Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative tipice şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în cazul de faţă, nesoluţionarea contestaţiei în termenul legal de 45 de zile.
Contenciosul fiscal român este un contencios de plină jurisdicţie, care permite instanţei să analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a soluţionat în termenul legal contestaţia administrativă.
În practica instanţelor judecătoreşti s-a decis în mod constant că prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecăţii, instanţa putând ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată (a se vedea, în acest sens, Deciziile nr. 2581 din 18 mai 2007 şi nr. 476 din 25 ianuarie 2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut încălcarea art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin refuzul instanţelor de a examina legalitatea unei decizii administrative, apreciindu-se că acest refuz aduce atingere substanţei dreptului de acces la justiţie (cauza Glod împotriva României, Hotărârea din 16 septembrie 2003).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Erkner şi Hofaner c. Austriei din 23 aprilie 1987, că termenul rezonabil se apreciază de la data exercitării recursului administrativ.
În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara (structură provenită din reorganizarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara în conformitate cu O.U.G. nr. 74/2013 şi H.G. nr. 520/2013) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, prin raportare la prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. civ. de la 1865, iar, în subsidiar, să se dispună respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC B. SRL este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibilă, se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât şi a dispoziţiilor legale incidente.
Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a avut în vedere raportul dintre reglementarea cu caracter general instituită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi regimul derogatoriu de la aceasta prevăzut de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dând eficienţă acestuia din urmă, în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant.
Astfel, în mod just s-a reţinut inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de impunere cu nr. 112/2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 99/2012, atât timp cât procedura administrativă prealabilă nu a fost finalizată, soluţionarea contestaţiei fiind suspendată, în conformitate cu prevederile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, prin Decizia nr. 60 din 26 iunie 2012 emisă de ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Alba.
Procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este o procedură administrativă obligatorie, instanţa de judecată neputând proceda la soluţionarea în fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent să soluţioneze contestaţia pe fondul ei.
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime s-a statuat de principiu că "este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată" şi că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege".
Curtea Constituţională a mai arătat, spre exemplu, în Decizia nr. 670 din 27 ianuarie 2006, că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu este contrară principiului liberului acces la justiţie, cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti".
Cum în pricina supusă judecăţii reclamanta nu a uzat de posibilitatea legală de a contesta la instanţa de contencios administrativ competentă decizia prin care s-a dispus suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei, în mod legal prima instanţă a apreciat ca fiind inadmisibil demersul judiciar ce a vizat exclusiv legalitatea Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SRL prin lichidator judiciar CLI A.C. împotriva Sentinţei civile nr. 389 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2710/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2726/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
