ICCJ. Decizia nr. 2722/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2722/2014
Dosar nr. 6561/2/2012
Şedinţa publică de la 10 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Naţională N. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Colturi a României:
(i) Anularea parţială a încheierii nr. 89 din 2 august 2012 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, prin care a fost respinsă, parţial, Contestaţia reclamantei nr. 6562 din 04 iulie 2012, formulată împotriva Deciziei nr. 14 din 15 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul IV;
(ii) Anularea parţială a Deciziei nr. 14 din 15 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din Raportul de control nr. 4739 din 16 mai 2012;
(iii) Anularea parţială a Raportului de control nr. 4739 din 16 mai 2012, încheiat ca urmare a acţiunii de control a Curţii de Conturi, efectuată la SN N. SA în perioada 08 ianuarie 2012 - 16 mai 2012, cu tema "Situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului la SN N. S.A.", ca fiind netemeinice şi nelegale.
2.Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 6332 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Societatea Naţională N. S.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că auditorii publici externi din cadrul Departamentului IV al Curţii de Conturi a României au desfăşurat, în perioada 08 ianuarie 2012 - 16 mai 2012, o acţiune de control privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, la reclamanta Societatea Naţională N. SA, constatând o serie de abateri de la legalitate şi regularitate, consemnate în Raportul de control nr. 4739 din 16 mai 2012.
În baza acestui raport a fost emisă Decizia nr. 14 din 15 iunie 2012, conţinând un număr de 7 măsuri, dintre care reclamanta a contestat măsurile de la pct. II.9 şi 11.10 prin care s-au dispus următoarele:
"(i) Conducerea SN N. SA va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind «decontarea contravalorii amortizorilor pe baza de documente care să certifice execuţia acestora în subcontractare de către fabricantul - BASIC Inc SUA», în conformitate cu prevederile H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publica din O.U.G. nr. 34/2006, art. 96(1), O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, art. 45(2) şi contractului de furnizare produse nr. 20944 din 02 iunie 2009, art. 20.1, art. 20.2 alin. (1), art. 26. Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziţie produse din import, în vederea identificării şi a altor cazuri de achiziţii pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu ca urmare a subcontractării achiziţiei amortizorilor în alte condiţii decât cele stabilite în contractul încheiat între SN N. SA şi SC T.E.N. SA, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condiţiile legii, precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 8 din prezenta Decizie). Termen: 31 decembrie 2012;
"(ii) Conducerea SN N. SA va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind "încheierea de poliţe de asigurare", în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, modificată prin Legea 441/2006, art. 15312, (3) (4). Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor poliţelor de asigurare încheiate în perioada 2009 - 2011, în vederea identificării şi a altor poliţe de asigurare încheiate fără bază legală, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, ca urmare a decontării poliţelor de asigurare de tip D., încheiate nelegal în baza art. 17 (modificat) din Statutul SN N. SA, în condiţiile în care modificarea acestui articol nu a fost discutată în şedinţa AGA, pentru persoanele care deţin funcţia de administratori şi directori ai SN N. SA, precum şi pentru directorii executivi şi administratorii SC E. SA, fără a fi nominalizat numărul de persoane şi nici numele şi prenumele persoanelor asigurate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condiţiile legii, precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 9 din prezenta Decizie). Termen: 31 decembrie 2012"
Instanţa de fond a mai reţinut că, prin Încheierea nr. 89 din 02 august 2012, Curtea de Conturi a admis în parte contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestor măsuri după cum urmează:
- a admis parţial pct. 1 din Contestaţia nr. 6562 din 04 iulie 2012, respectiv anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. 14/2012, la pct. II 9 cu privire la intrarea în legalitate privind "decontarea contravalorii amortizorilor pe baza de documente care să certifice execuţia acestora în subcontractare de către fabricantul - B. SUA", precum şi stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a subcontractării achiziţiei amortizorilor, în alte condiţii decât cele stabilite în contractul încheiat între SN N. SA şi SC T.E.N. SA;
- a respins parţial pct. 1 din Contestaţia nr. 6562 din 04 iulie 2012 cu privire la luarea de măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziţie produse din import, în vederea identificării şi a altor cazuri de achiziţii pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condiţiile legii, precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate."
Examinând criticile de nelegalitate dezvoltate de reclamantă, prima instanţă a apreciat că deşi în cazul contractului încheiat de reclamantă cu SC T.E.N. SA, în urma verificărilor finalizate ulterior dispunerii măsurii, s-a ajuns la concluzia că nu există abateri de la legalitate, aceasta nu presupune, implicit, că situaţia este aceeaşi şi în cazul celorlalte contracte de achiziţie produse din import, încheiate de reclamantă. Într-o atare situaţie, se justifică menţinerea în sarcina reclamantei a măsurii constând în extinderea verificărilor asupra tuturor acestor contracte. A mai reţinut instanţa că măsura ca atare nu produce vreo vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei, dat fiind că este o măsură de autocontrol care permite societăţii ca, în urma verificării tuturor contractelor de achiziţie de produse din import, să constate şi să remedieze eventualele abateri de la lege, scopul fiind acela de intrare în legalitate.
În continuare, analizând dispoziţiile art. 15312 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, precum şi pe cele ale art. 1381 din acelaşi act normativ, prima instanţă a mai concluzionat că numai directorul general al S.N. N. SA este persoana care trebuie să aibă poliţă de asigurare de răspundere profesională. Or, în urma examinării poliţelor de asigurare încheiate de reclamantă, s-a constatat că nu se poate cunoaşte cu exactitate care sunt de fapt persoanele care beneficiază de asigurare, întrucât sunt colective, iar prin poliţa de asigurare de tip D. au fost asigurate şi persoane din afara SN N. SA, aşa cum se precizează şi în Nota nr. 11464 din 23 noiembrie 2009, fără a se menţiona dacă, prin aceasta, s-ar fi influenţat sau nu nivelul primei de asigurare, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 31/1990, încheierea de poliţe de asigurare pe principiul solidarităţii răspunderii persoanelor cu drept de decizie în conducerea unei companii nefiind reglementată prin lege.
3. Cererea şi motivele de recurs înfăţişate
Împotriva Sentinţei civile nr. 6332 din 7 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională N. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea recursului, ca şi a acţiunii astfel cum a fost formulată.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul unor ample referiri la situaţia de fapt, recurenta-reclamantă a înfăţişat următoarele critici şi precizări în raport cu hotărârea instanţei de fond:
(i) în mod nelegal şi nemotivat, instanţa de fond, prin motive contradictorii, a arătat că nu împărtăşeşte raţionamentul societăţii reclamante, potrivit căruia obligaţia stabilită în sarcina acesteia de a lua măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de produse din import, în vederea identificării şi a altor cazuri de achiziţii pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, era o obligaţie subsidiară, în strânsă legătură cu obligaţia principală; odată anulată această obligaţie principală, pe calea contestaţiei administrative, nu mai poate să subziste vreo obligaţie subsidiară, în legătură cu obligaţia principală anulată;
(ii) incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. este atrasă de raţionamentul greşit al instanţei de fond, care porneşte de la o premisă care nu are acoperire în realitate, şi anume ipoteza conform căreia Controlul ANAF ar fi evidenţiat faptul că nu s-au constatat şi stabilit diferenţe între preţul de achiziţie a amortizorilor şi preţul de vânzare al acestora către societatea recurentă şi nici diferenţe de impozite şi taxe datorate bugetului de stat sau alte abateri de la legalitate, ceea ce nu este corespunzător realităţii;
(iii) soluţia instanţei de fond, nelegală şi netemeinică în sensul menţinerii obligaţiei impuse de Curtea de Conturi ridică o serie de probleme juridice referitoare la calificarea juridică a contractelor de import dar şi de impedimente legale în ceea ce priveşte solicitarea facturilor de la furnizori, astfel de obligaţii neputând fi în mod legal duse la îndeplinire;
(iv) nefondată este şi opinia instanţei de fond potrivit căreia extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de import nu este de natură să producă vreo vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii reclamante; obligaţia de "autocontrol este absolut nelegală, o atare atribuţie fiind practic de esenţa activităţii Curţii de Conturi;
(v) este nefondată soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II 10 din Decizia Curţii de Conturi, întrucât faptul că legislaţia societăţilor comerciale impune obligaţia expresă de asigurare de răspundere profesională numai pentru administratorii societăţii comerciale, nu exclude posibilitatea încheierii unor astfel de asigurări, de tip D. şi pentru alte persoane decât cele pentru care asigurarea reprezintă o obligaţie legală;
(vi) chiar dacă Legea nr. 31/1990 nu obligă societăţile comerciale să încheie poliţe de tipul D., aceasta nu înseamnă că dacă acţionarii, prin acord de voinţă, decid inserarea unei astfel de clauze în statutul societăţii, o atare prevedere ar fi ilegală doar pentru că legea nu impune o atare conduită;
(vii) faptul că societatea recurentă a prevăzut în statutul său obligativitatea contractării de poliţe de tipul D., specifică de altfel directorilor şi administratorilor societăţilor comerciale, nu intră în niciun fel în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990;
(viii) cu referire la afirmaţia instanţei de fond în sensul că prin poliţele de asigurare în cauză au fost asigurate şi persoane din afara societăţii reclamante, este de precizat că extinderea acoperirii poliţei de asigurare de tipul D. la alte entităţi reprezintă o extindere standard oferită de asigurătorii specializaţi, fără nicio influenţă asupra nivelului primei de asigurare;
(ix) nefondată este şi susţinerea instanţei în sensul că, la încheierea acestor poliţe nu ar fi fost respectat principiul eficienţei economice, poliţele în discuţie fiind încheiate prin raportare la cifra de afaceri a recurentei.
4. Apărările intimatei
Autoritatea intimată a formulat întâmpinare la motivele de recurs înfăţişate, solicitând respingerea recursului recurentei-reclamante şi menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă, apreciată ca fiind legală şi temeinică.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, faţă de apărările intimatei-pârâte şi de cadrul normativ incident dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, de natură a antrena modificarea sentinţei recurate, faţă de considerentele în continuare prezentate.
Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, evidenţiază deopotrivă situaţia de fapt ca şi argumentele instanţei de fond în susţinerea soluţiei adoptate astfel că în contextul analizei motivelor de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă Înalta Curte nu va relua prezentarea acestora.
5.1. Reevaluând materialul probator aflat la dosar pentru a răspunde punctual criticilor recurentei Înalta Curte reţine astfel că un prim motiv de nelegalitate invocat a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Acest text consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv, respectiv nemotivarea hotărârii cât şi existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii în cuprinsul hotărârii.
Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă în cauză.
5.2. Înalta Curte arată că prin argumente expuse într-o manieră clară şi coerentă, prima instanţă şi-a susţinut soluţia adoptată, răspunzând totodată, susţinerilor ambelor părţi.
Împrejurarea că recurenta-reclamantă critică şi/sau îşi exprimă dezacordul faţă de susţinerile şi argumentele primei instanţe, în mod evident, nu demonstrează pretinsa nemotivare a hotărârii atacate.
Nici ipoteza contradicţiei între considerente sau existenţa celor străine de obiectul cauzei nu este, în mod clar, incidentă în speţă.
Înalta Curte constată că nici criticile, mai precis argumentele şi susţinerile recurentei-reclamante expuse prin motivele de recurs dezvoltate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt întemeiate.
Astfel, în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.9 din Decizia nr. 14/2012, emisă de autoritatea intimată, Înalta Curte apreciază că prima instanţă, pe baza unei analize corecte şi pertinente a reţinut că nu s-a dovedit nelegalitatea acesteia, constând în extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziţie produse din import, în vederea identificării şi a altor cazuri de achiziţii pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, şi a recuperării acestora, cu corectarea rezultatelor contabile înregistrate.
Instanţa de fond a demonstrat, prin considerente pertinente că obligaţia astfel stabilită în sarcina recurentei-reclamante nu are o natură subsidiară, în raport cu obligaţia vizând remedierea unei deficienţe concrete, înlăturată pe calea soluţionării contestaţiei administrative, prin Încheierea nr. 89 din 2 mai 2012 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
Măsura de extindere a verificărilor asupra celorlalte contracte de achiziţie produse din import nu are, nici în opinia Înaltei Curţi, un caracter subsidiar, dependent de măsura a cărei implementare a fost înlăturată pe cale administrativă şi ca atare nu se poate susţine că menţinerea acesteia, per se, apare ca fiind nelegală.
În plus, împrejurarea, de asemenea evidenţiată şi valorificată de prima instanţă, în sensul că admiterea parţială a contestaţiei reclamantei, cu privire la contractul încheiat de aceasta cu SC T.E.N. SA nu s-a datorat constatării nelegalităţii măsurii dispuse iniţial, prin Decizia nr. 14 din 15 iunie 2012, fiind doar consecinţa verificării şi informaţiilor suplimentare obţinute ulterior emiterii deciziei, prezintă şi în opinia Înaltei Curţi relevanţă în ceea ce priveşte legalitatea, pe de o parte ca şi caracterul distinct al măsurilor dispuse de autoritatea intimată, pe de altă parte.
Nici argumentaţia recurentei-reclamante, înfăţişată prin motivele de recurs, în mare parte fundamentată pe premise ipotetice şi pur teoretice la acest moment, cum ar fi anticiparea unor dificultăţi de natură juridică în calificarea contractelor ce urmează a fi supuse auto-controlului ca şi a unor impedimente în gestionarea relaţiei cu unii parteneri contractuali, nu este, în opinia Înaltei Curţi, aptă de a antrena şi de a demonstra nelegalitatea măsurii dispuse de Curtea de Conturi, ţinând în mod evident de implementarea şi aducerea efectivă la îndeplinire a acesteia.
În fine, nici considerentul primei instanţe vizând lipsa producerii efective a unei vătămări a drepturilor şi a intereselor legitime ale reclamantei prin măsura dispusă, cu caracter de autocontrol, nu a fost răsturnată prin susţinerile recurentei-reclamante, în condiţiile în care, în mod evident, nu se poate susţine că o operaţiune internă, menită a depista eventuale neregularităţi ar putea avea o natură nelegală.
Împrejurarea că a fost lăsată la latitudinea societăţii recurente modalitatea concretă de depistare şi de remediere a unor eventuale abateri de la lege reflectă tocmai aprecierea autorităţii intimate în sensul că analiza temeinică a tuturor contractelor încheiate poate fi realizată de recurenta-reclamantă.
5.3. Nefondate sunt în opinia Înaltei Curţi şi toate argumentele şi criticile recurentei-reclamante vizând măsura dispusă la pct. II.10 din Decizia nr. 14/2012, astfel cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 86/2012.
Prin considerente clare, detaliate şi totodată prin analiza corectă a prevederilor art. 15312 din Legea nr. 31/1990, a societăţilor comerciale, prima instanţă a explicat şi argumentat în mod coerent legalitatea şi temeinica constatărilor şi a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.
Curtea de Conturi nu a contestat modificările aduse la Statutul SN N. SA, efectuate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, ci a contestat modul în care a fost emisă Hotărârea AGA SN N. SA nr. 18 din 11 decembrie 2007, în condiţiile în care, cu referire la art. 17 din statutul societăţii, din procesul-verbal al şedinţei din data de 5 decembrie 2007, nu rezultă discuţiile purtate de membrii acesteia.
Cu ocazia efectuării controlului s-a constatat că în respectivul proces-verbal, încheiat în urma şedinţei din data de 5 decembrie 2007 a fost supusă discuţiei doar modificarea art. 19 cap. 6 din Statutul SN N. SA, referitor la cenzuri nu şi modificarea art. 17 cu privire la "obligaţia societăţii de a încheia o asigurare de tipul D.".
Totodată cu deplină justeţe s-a reţinut că încheierea poliţelor de asigurare nu poate avea unic temei în dispoziţiile statutare, câtă vreme conform prevederilor Legii nr. 31/1990, societăţile comerciale nu sunt obligate să încheie poliţe de tip D., iar în cazul concret al recurentei-reclamante au fost asigurate şi persoane din afara acestei societăţi, fără a se cunoaşte cu exactitate care sunt de fapt persoanele care beneficiază de asigurare.
Reţinând că şi celelalte argumente şi critici ale recurentei reprezintă practic reluarea celor înfăţişate şi cu ocazia judecăţii în fond, analizate prin hotărârea primei instanţe, Înalta Curte concluzionând, faţă de considerentele expuse, apreciază că susţinerile şi motivele cuprinse în recursul de faţă nu sunt de natură a reconfigura raţionamentul juridic aplicat în soluţionarea cauzei, astfel că, în te meiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională N. SA împotriva Sentinţei civile nr. 6332 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2721/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2870/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
