ICCJ. Decizia nr. 2881/2014. Contencios . Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2881/2014
Dosar nr. 4712/1/2013
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin Sentinţa nr. 34 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.A.D., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A.N.I."), având ca obiect anularea Raportului de evaluare întocmit de A.N.I. la data de 20 aprilie 2011 şi comunicat reclamantului la data de 06 mai 2011, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin raportul de evaluare contestat, A.N.I. a constatat că reclamantul, în calitate de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Mureş, nu a respectat prevederile art. 90 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, întrucât a încheiat contracte de lucrări cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş (Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Spitalul Municipal Dr. Gheorghe Marinescu Târnăveni), aflându-se, astfel, în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Prin Decizia nr. 6289 din 24 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de M.A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 34 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că hotărârea atacată cu recurs este temeinică şi legală şi nu sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant.
Raportat la motivele contestaţiei în anulare, are caracter superfluu expunerea detaliată a aspectelor de drept substanţial ale raportului juridic dedus judecăţii în fond şi în calea de atac a recursului.
2. Motivele invocate în contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 6289 din 24 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant M.A.D. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ.
Contestatorul susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii de amânare a judecării recursului, cerere transmisă cu confirmare de primire la data de 17 septembrie 2013 şi înregistrată la dosarul de recurs la data de 19 septembrie 2013. Totodată, contestatorul invocă faptul că, în preambulul deciziei atacate se face referire în mod eronat la "recursurile" declarate în cauză şi la faptul că recurentul ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Contestatorul susţine că cele două aspecte reprezintă greşeli materiale cu caracter procedural, care îi încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cel puţin pentru faptul că, dacă instanţa ar fi respins cererea de amânare, ar fi acordat un termen pentru a depune concluzii scrise şi pentru a-şi formula apărările faţă de întâmpinarea depusă de A.N.I.
Totodată, contestatorul invocă încălcarea principiului egalităţii armelor în raport cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin avantajul procesual creat A.N.I., faţă de împrejurarea că agenţia a depus întâmpinare în perioada vacanţei judecătoreşti, iar recurentul avea dreptul de a formula răspuns, prin avocat, precum şi faţă de reţinerea greşită că ambele părţi au solicitat judecarea cauzei în lipsă, deşi numai agenţia a formulat o asemenea cerere.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.N.I. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Conform celor expuse anterior, contestaţia în anulare este formulată în temeiul art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Prima ipoteză a textului, invocată de contestator, vizează numai greşelile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs, ca fiind tardiv formulat etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În cauză, contestatorul invocă faptul că hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, constând în omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa cu privire la cererea de amânare a judecării cauzei, precum şi consemnarea eronată în practica deciziei atât a faptului că, în cauză, au fost declarate "recursuri", cât şi a faptului că ambele părţi au solicitat a judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 318 teza întâi C. proc. civ., existenţa unei greşeli materiale care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate.
Este adevărat că, în dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată cu contestaţie în anulare, a fost formulat un singur recurs, respectiv recursul declarat de reclamantul M.A.D., şi că numai intimata-pârâtă A.N.I. a solicitat, prin întâmpinare, judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Însă, consemnarea eronată în preambulul deciziei pronunţate de instanţa de recurs, în partea privind referatul cauzei, că "recursurile" au fost formulate şi motivate în termenul legal, precum şi a faptului că "părţile" au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, nu reprezintă o greşeală materială în sensul prevederilor art. 318 teza întâi C. proc. civ., de natură a conduce la concluzia că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural. Consemnările aflate în neconcordanţă cu lucrările cauzei, invocate de contestator cu referire la preambulul hotărârii, pot forma, eventual, obiectul procedurii de îndreptare a erorilor materiale reglementată de art. 281 C. proc. civ., dar nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare în temeiul art. 318 teza întâi din acelaşi Cod.
De asemenea, este adevărat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat expres asupra cererii recurentului-reclamant de amânare a judecării cauzei, depusă la dosarul de recurs la data de 19 septembrie 2013, însă nici această împrejurare nu reprezintă, în sensul art. 318 teza întâi C. proc. civ., o greşeală materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, un "defect fundamental", care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepţie, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greşeli materiale cele menţionate anterior - greşita anulare a cererii, ca netimbrată; greşita respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absenţa cărora dezlegarea dată de instanţă ar fi fost cu totul alta.
În speţă, chiar în ipoteza expusă de contestator în care instanţa de recurs, soluţionând cererea de amânare, fie ar fi amânat judecata, fie ar fi amânat pronunţarea pentru depunerea de concluzii scrise, omisiunea instanţei nu reprezintă un "defect fundamental" care să presupună, în mod rezonabil, certitudinea unei alte dezlegări a recursului şi care să justifice, pe calea contestaţiei în anulare, rejudecarea cauzei.
În soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului, în care se reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al României nr. 855/21.12.2010)".
Susţinerile contestatorului referitoare la principiul egalităţii armelor şi principiul dreptului la un proces echitabil în raport cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu pot fi primite. Se observă că, în intervalul cuprins între data înregistrării cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (9 mai 2012), data depunerii întâmpinării de către intimata-pârâtă A.N.I. (25 iulie 2013) şi termenul de judecată (24 septembrie 2013), se prezumă în mod rezonabil că recurentul-reclamant M.A.D. a avut la dispoziţie suficient timp (mai mult de 1 an şi 4 luni) pentru a-şi pregăti şi a prezenta instanţei de recurs toate apărările pe care le considera necesare în desfăşurarea demersului său procesual, fără a se putea reţine că partea adversă s-ar fi aflat într-o poziţie procesuală mai avantajoasă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.A.D. împotriva Deciziei nr. 6289 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2879/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2885/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
