ICCJ. Decizia nr. 2885/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2885/2014
Dosar nr. 5319/1/2013
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 3429 din 22 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite, în cauză, condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, reţinând în acest sens că reclamanta deşi a susţinut că este nemulţumită de modificare art. 67 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006, nu a precizat în ce constă dreptul sau interesul legal ocrotit care să fi fost vătămat prin aceste modificări.
A mai reţinut instanţa de fond că reclamanta şi-a mai manifestat nemulţumiri şi în legătură cu prevederile O.U.G. nr. 185/2005, însă ordonanţa de urgenţă nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi prin urmare nu poate face obiectul unui control de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să invoce o excepţie de neconstituţionalitate a acestui act normativ.
Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 3429 din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică formulată recurenta susţine că, în mod greşit instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii considerând că nu a fost precizat în ce constă dreptul sau interesul legal ocrotit care să fi fost vătămat prin aceste modificări în condiţiile în care prin modul în care a fost formulate cererea de chemare în judecată şi ulterior precizată, rezultă foarte clar faptul că prin modificarea prevederilor art. 67 şi art. 81 din O.U.G. nr. 185/2005 ca urmare a emiterii Ordinului nr. 430/2010, i-au fost încălcate drepturile ocrotite chiar prin Constituţie.
În opinia recurentei faptul că aceste drepturi nu au fost enumerate nominativ, nu putea conduce instanţa la concluzia că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind datoare ca în virtutea rolului activ şi în conformitate cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., să constate mai întâi legalitatea dispoziţiilor în legătură cu care Curtea a fost sesizată şi mai apoi să se pronunţe în ce măsură aceste dispoziţii conduc la încălcarea unui drept sau interes legal ocrotit al reclamantei.
Printr-o ultimă critică formulată recurenta a mai susţinut că, considerentele hotărârii recurate sunt lacunar expuse.
Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 6857 din 23 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de instanţa de fond fiind corectă, reflectând interpretarea şi aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt şi de drept conturate în cauză.
Astfel, Înalta Curte a apreciat că din interpretarea art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2004 rezultă că o persoană poate ataca un act administrativ numai în măsura în care justifică vătămarea unui drept fundamental al său prevăzut de Constituţie sau de lege ori vătămarea unui interes legitim privat.
În cauză, deşi recurenta prin acţiunea formulate şi precizată prin avocat, în faţa instanţei de fond a solicitat, în principal, anularea unui act administrativ, respectiv Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 430/2010 privind modificarea şi completarea Normelor de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006, nu a indicat în concret care este dreptul sau interesul legal vătămat, pentru a permite, astfel instanţei de contencios administrativ sesizate să aprecieze asupra existenţei unei vătămări şi implicit asupra legăturii de cauzalitate dintre actul administrativ atacat şi vătămarea respectivă.
Simpla nemulţumire a recurentei în legătură cu efectele actului administrativ contestat ca şi invocarea prevederilor Constituţiei României, în general nu poate suplini obligaţia legală a acesteia de a se conforma dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 respectiv de a indica în ce constă dreptul sau interesul legal ocrotit care să fi fost vătămat prin actul administrativ a cărei anulare a solicitat-o, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Este adevărat, că instanţa, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuie să stăruie în aflarea adevărului, însă cu menţinerea unui echilibru în situaţia părţilor în ceea ce priveşte garantarea respectării drepturilor lor procesuale, prin prisma principiul egalităţii armelor, element inerent dreptului la un proces echitabil.
Aşadar, respectarea principiului rolului activ al judecătorului nu înseamnă că instanţa trebuia să se pronunţe ex oficio asupra legalităţii unor acte normative sau să deducă din nemulţumirile expuse de recurentă care sunt în concret drepturile pretins a fi vătămate prin actul administrativ contestat şi implicit să dispună completarea acţiunii sub aspectul indicării în concret a drepturilor pretins lezate prin aplicarea actului administrativ a cărei anulare se solicită, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum în mod greşit susţine recurenta printr-o nepermisă extindere a obligaţiei impuse judecătorului prin dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Cererea de revizuire formulată
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, B.V. a formulat cerere de revizuire.
Fără a-şi întemeia în drept cererea, revizuenta a susţinut că are dreptul în calitate de cetăţean român să nu-i fie falsificate actele medicale şi obligată să iasă forţat la pensie de boală, are dreptul ca medicul de familie să-i acorde medicamentele corespunzătoare în funcţie de diagnostic, precum şi să fie acceptată în societate.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la cererea de revizuire.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
Articolul menţionat reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 10.
Condiţia de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)".
Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.
Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere, conform art. 312 alin. (4) C. proc. civ., sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi şi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.
Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul.
Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul cererii de revizuire îl formează Decizia nr. 6857 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins recursul declarat de B.V., hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres şi limitativ prevăzute de textul Codului de procedură civilă.
Hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei, astfel că cerinţele art. 322 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.
Pe de altă parte, art. 322 C. proc. civ. reglementează ipotezele în care se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţa de recurs atunci când evoca fondul.
În cauză, însă, se constată că susţinerile revizuentei în sensul că are dreptul, în calitate de cetăţean român, să nu-i fie falsificate actele medicale, să nu fie obligată să iasă forţat la pensie de boală şi are dreptul ca medicul de familie să-i acorde medicamentele corespunzătoare în funcţie de diagnostic, nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 322 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de B.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 6857 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2881/2014. Contencios . Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2934/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
