ICCJ. Decizia nr. 2867/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2867/2014
Dosar nr. 26751/3/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 20123 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul H.D. a chemat în judecată M.D.R.T., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Ordinului M.D.R.T. nr. 2237/2010 pentru aprobarea reglementării tehnice „Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri” (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010”).
2. Hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1226 din 8 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
3. Derularea procedurii judiciare şi hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 aprilie 2013.
Prin precizarea de acţiune formulată la termenul din 23 mai 2013, reclamantul H.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., anularea parţială a Regulamentului aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010, respectiv a dispoziţiilor art. 15 lit. g), art. 16 lit. h), art. 28 lit. b) şi art. 41, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4.787 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În motivare, reclamantul a arătat că cerinţele cu incidenţă materială asupra candidaţilor la examenul de atestare sunt mult mai grele decât cele prevăzute pentru atestarea altor categorii de specialişti în construcţii (verificatorii de proiecte, experţi tehnici, responsabili tehnici cu execuţia). A mai arătat că, prin petiţiile înregistrate la M.D.R.T. din 03 martie 2011, din 21 aprilie 2011, din 19 martie 2012 şi din 04 mai 2012, a semnalat neregulile respective, dar răspunsurile primite (adresele M.D.R.T. din 20 mai 2011, din 27 martie 2012 şi din 11 iunie 2012) nu au fost clarificatoare.
Prin sentinţa nr. 2242 din 4 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a a dmis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât, şi a respins capătul de cerere în despăgubiri, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală;
- a respins acţiunea în anulare, astfel cum a fost precizată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.D.R.A.P. în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubirile materiale de 4.787 lei, Curtea de apel a reţinut că despăgubirile reprezintă cheltuielile efectuate în vederea înscrierii şi susţinerii examenului de atestare ca auditor energetic pentru clădiri. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că această sumă nu a fost achitată pârâtului, ci altor organisme implicate în procesul de pregătire profesională necesară pentru susţinerea examenului. Astfel: factura fiscală din 23 iunie 2010 şi chitanţa din 23 iunie 2010, în valoare de 1.785 lei au fost emise de U.T.C., în urma contractului de prestări servicii din 2010 încheiat cu reclamantul; suma de 500 euro a fost achitată de reclamant A.I.I.R. - Filiala Valahia, în baza contractului de prestări servicii din 12 iulie 2010, având ca obiect efectuarea unor cursuri de specialitate pentru pregătirea candidaţilor în vederea susţinerii examenului de atestare ca auditori energetici; suma de 454 lei, reprezentând taxa de examinare pentru atestare ca auditori energetici, a fost virată de reclamant, prin ordinul de plată din 15 octombrie 2011, către I.N.C.D. U.-I.N.C.E.R.C., care, potrivit art. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010, asigură funcţionarea secretariatului tehnic ai comisiilor de atestare a auditorilor energetici pentru clădiri, iar, conform art. 41 alin. (1) din acelaşi Regulament, fundamentează şi aprobă, în condiţiile legii, tarife pentru examinarea candidaţilor şi, respectiv, pentru prelungirea dreptului de practică al persoanelor fizice atestate, pentru prelucrarea şi interpretarea datelor cuprinse în certificatele de performanţa energetică transmise de auditorii energetici pentru clădiri în vederea prelungirii dreptului de practică. Faţă de aceste dispoziţii legale, se reţine că I.N.C.D. U.-I.N.C.E.R.C. este instituţia care stabileşte şi încasează tarifele aferente examenului pentru atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, iar împrejurarea că Institutul se află sub coordonarea pârâtului, respectiv că regulamentul a fost aprobat printr-un ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului nu este de natură a conferi legitimitate procesuală pasivă M.D.R.A.P. în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubirile materiale.
În ceea ce priveşte acţiunea în anulare, instanţa a reţinut că reclamantul a contestat dispoziţiile din Regulament, menţionate în acţiunea precizată, cu motivarea, în esenţă, că cerinţele impuse ar fi mai grele şi mai oneroase decât cele prevăzute pentru atestarea altor categorii de specialişti în construcţii (verificatorii de proiecte, experţii tehnici, responsabilii tehnici cu execuţia etc).
De asemenea, Curtea de apel a reţinut că este relevantă împrejurarea că reclamantul a susţinut şi promovat examenul respectiv la data de 30 noiembrie 2011, obţinând certificatul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, în specialitatea construcţii şi instalaţii.
Totodată, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din 20 iunie 2013, reclamantul a precizat că prin acţiunea de faţă invocă apărarea unui interes legitim public, solicitând restaurarea principiilor legalităţii şi nediscriminării.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), p) şi r) din Legea nr. 554/2004, rezultă că orice persoană care se consideră vătămată se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru recunoaşterea, printre altele, a unui interes legitim, ce poate fi nu numai privat, ci şi public.
În condiţiile în care a susţinut şi promovat examenul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, reclamantul nu invocă apărarea unui interes legitim privat în susţinerea prezentei acţiuni în anulare, întrucât nu pretinde o anumită conduită din partea pârâtului, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
În realitate, prin demersul judiciar, reclamantul invocă exclusiv apărarea unui interes legitim public, solicitând restaurarea principiilor legalităţii şi nediscriminării faţă de alte categorii similare de experţi/specialişti în construcţii, cu toate că, prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (1)¹ din Legea nr. 554/2004, invocarea apărării unui interes legitim public se poate face numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 2242 din 4 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul H.D.
Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului pentru capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor, în condiţiile în care pârâtul, prin Ordinul nr. 2237/20101, şi-a asumat rolul de autoritate competentă, calitate confirmată de art. 125 din Legea nr. 159/2013, astfel că nu poate fi exonerat de răspundere patrimonială. Sub acelaşi aspect, recurentul arată că, în urma impunerii, prin Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010, a unor condiţii (efectuarea cursurilor plătite, efectuarea unui proiect şi organizarea examinării de către o societate fără licitaţie) pentru a căror îndeplinire a efectuat cheltuieli de 4.787 lei, se consideră persoană vătămată, având un interes legitim privat de a recupera suma respectivă de la autoritatea competentă.
Totodată, recurentul-reclamant invocă interesul legitim public susţinând că este incorect ca autoritatea competentă să trateze diferenţiat certificarea unor categorii similare de profesii tehnice şi să oprească accesul la calitatea de auditor energetic pentru clădiri a unor specialişti care nu au posibilitatea materială şi/sau timp pentru efectuarea cursurilor speciale, deşi sunt bine pregătiţi în domeniu, iar examenul de certificare triază accesul persoanelor la profesia de auditor energetic.
5. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
În sensul celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea dispoziţiilor art. 15 lit. g), art. 16 lit. h), art. 28 lit. b) şi art. 41 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4.787 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Criticile recurentului referitoare la soluţia primei instanţe cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri nu pot fi primite. În acest sens, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în raport cu dispoziţiile incidente, reţinând că nu există identitate între persoana chemată în judecată - M.D.R.T. - şi subiectele de drept care au încasat sumele pe care reclamantul le pretinde cu titlu de despăgubire, respectiv U.T.C., care a încasat suma de 1.785 lei; A.I.I.R. - Filiala Valahia, care a încasat suma de 500 euro; I.N.C.D. U.-I.N.C.E.R.C., care a încasat suma de 454 lei.
Susţinerile recurentului referitoare la rolul ce revine ministerului de autoritate competentă în domeniu nu este de natură a justifica în privinţa sa existenţa calităţii procesuale pasive, atâta timp cât ministerul nu este parte a raporturilor juridice în cadrul cărora au fost plătite şi încasate sumele pretinse de reclamant.
În consecinţă, întemeiat şi legal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.D.R.T. şi a fost respins capătul de cerere în despăgubiri, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Cu privire la fondul cauzei, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, interesul legitim privat urmărit de reclamant nu este fundamentat, atâta timp cât H.D. a promovat examenul din 30 noiembrie 2011 şi a obţinut certificatul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, în specialitatea construcţii şi instalaţii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), p) şi r) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamantul nu a făcut dovada vătămării produse prin actul contestat.
În ceea ce priveşte interesul legitim public, Înalta Curte observă că prima instanţă, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, cu just temei a reţinut că un asemenea interes poate fi invocat numai ca petit subsidiar în măsura în care vătămarea decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Or, atâta timp cât, în cauză, s-a constatat că nu există o vătămare a unui drept subiectiv sau interes legitim privat al reclamantului, nu se poate reţine atingerea adusă unui interes legitim public prin actul contestat.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de H.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.D. împotriva sentinţei civile nr. 2247 din 4 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2857/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2797/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
