ICCJ. Decizia nr. 2966/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2966/2014
Dosar nr. 386/2/2013
Şedinţa publică de la 24 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1117 din 26 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială a României şi consilierul de stat G.C.P., prin care solicita obligarea pârâţilor: să retracteze răspunsul cu nr. DRA2/22842 din 07 noiembrie 2012, care este formal şi nu se referă la problemele sesizate prin petiţia din data de 26 octombrie 2012, şi să-i trimită un nou răspuns pertinent şi la obiect; să-i trimită răspuns la plângerea prealabilă; să-şi exercite competenţele şi obligaţiile pe care le au în baza dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi art. 82 alin. (2) din Constituţie; să ia toate măsurile care se impun şi să acţioneze în scopul de a-i asigura protecţia proprietăţii licite; să-i plătească, în solidar, suma de 200.000 lei daune materiale şi 300.000 lei daune morale. Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a respins, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul consilierul de stat G.C.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a adresat pârâtei Administraţia Prezidenţială mai multe petiţii în care semnala nereguli pe care le-a perceput în funcţionarea autorităţilor locale şi judiciare din judeţul Constanţa, solicitând Preşedintelui României să ia măsuri pentru protecţia drepturilor sale. La aceste petiţii, reclamantul a primit răspunsuri în care i se precizează, în esenţă, că aspectele sesizate nu pot fi soluţionate prin mijloacele legale şi constituţionale aflate la îndemâna instituţiei prezidenţiale, reclamantul fiind, totodată, îndrumat să sesizeze autorităţile cu atribuţii legale în domeniile vizate de petiţii.
Reclamantul a primit răspuns la petiţiile sale, astfel că nu se poate reţine în sarcina autorităţii pârâte un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Se constată, totodată, că prin adresa nr. DRA2/22842 din 07 noiembrie 2012 s-a răspuns reclamantului că Preşedintele României nu are atribuţii legale şi/sau constituţionale care să-i permită ingerinţe în actul de justiţie. Acest răspuns nu este nicidecum formal, aşa cum susţine reclamantul, ci expresia normelor constituţionale care consfinţesc separaţia puterilor în stat, ca element esenţial al statului de drept. Prin urmare, Curtea constată că atitudinea autorităţii pârâte se înscrie în limitele legale şi în atare situaţie nu se poate aprecia că reclamantul a fost lezat în vreun drept subiectiv ori interes legal prin răspunsurile la petiţii.
Constatându-se că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine o conduită nelegală, se apreciază ca neîntemeiată cererea de obligare a acestora la plata de daune către reclamant, în lipsa unei condiţii esenţiale cerute de lege pentru răspunderea delictuală.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.; în motivarea recursului, reclamantul reiterează motivele şi argumentele invocate în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că hotărârea conţine motive străine de natura pricinii, că instanţa de fond a interpretat greşit cererea de chemare în judecată şi că în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată că pârâţii ar fi răspuns petiţiilor sale; de asemenea, recurentul susţine că sentinţa atacată este "motivată necorespunzător şi părtinitor" şi că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin necomunicarea întâmpinărilor formulate de către pârâţi.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin cererea adresată la data de 26 octombrie 2012, Administraţiei Prezidenţiale, recurentul a solicitat Preşedintelui României "să solicitaţi de urgenţă C.S.M. să rezolve plângerile mele pe care le-a clasat în mod abuziv".
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, la data de 7 noiembrie 2012, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 8 - dosar fond, intimata-pârâtă a răspuns petiţiei adresate de acesta, comunicându-i, prin Adresa DRA2/22842, că Preşedintele României nu are atribuţii legale şi/sau constituţionale care să-i permită ingerinţe în actul de justiţie.
Autoritatea intimată a procedat, aşadar, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, potrivit cărora "Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă".
Nu este întemeiată nici critica referitoare la încălcarea, de către prima instanţă, a dreptului la apărare al recurentului-reclamant, prin necomunicarea către acesta a întâmpinărilor formulate de pârâţi.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale atrage sancţiunea nulităţii numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Condiţia prevăzută de lege pentru anularea unor acte de procedură, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., mai sus citate, este, aşadar, să se fi "pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".
Or, în cauză, nu se poate susţine că există o astfel de vătămare, de vreme ce recurentul-reclamant a fost legal citat în faţa primei instanţe, formulându-şi apărările, prin argumentele expuse în cererea de chemare în judecată dar şi prin notele scrise şi actele depuse la dosar.
Necomunicarea către recurentul-reclamant a întâmpinărilor formulate de pârâţi nu a produs acestuia o vătămare de natura celei prevăzute de lege, întrucât excepţia invocată de către pârâtul G.C.P., prin întâmpinare, a fost respinsă de prima instanţă, ca neîntemeiată, iar întâmpinarea formulată de pârâta Administraţia Prezidenţială a României nu conţine decât apărări de fond, ca răspuns la motivele invocate de recurentul-reclamant prin acţiunea şi notele scrise depuse la dosar şi reiterate în cererea de recurs.
Faţă de considerentele arătate, constatându-se că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 din acelaşi cod, raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva Sentinţei nr. 1117 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2938/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2969/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
