ICCJ. Decizia nr. 2938/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2938/2014
Dosar nr. 852/64/2011
Şedinţa publică de la 20 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta SC "S." SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local - Direcţia Fiscală Braşov solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Dispoziţiei nr. 42 din 08 aprilie 2011 şi a Deciziei de impunere nr. 17657 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul persoanelor juridice, datorat în temeiul Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2011.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 36 din 21 februarie 2012, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 17657 din 19 ianuarie 2011, Direcţia Fiscală Braşov a stabilit impozitul pe teren şi pe clădiri datorat de societatea reclamantă în anul 2011.
În susţinerea nelegalităţii acestui act administrativ, reclamanta a făcut trimitere la dispoziţiile din Anexa V a Tratatului de aderare a României la Uniunea europeană şi la faptul că nu au fost formulate obiecţiuni de către Comisia europeană cu privire la facilităţile fiscale acordate Parcului Industrial "P.R.", acestea fiind considerate ajutoare de stat existente.
În anexa V la Tratatul de aderare a României la Uniunea europeană, în cuprinsul Punctului 2, intitulat "Politica în domeniul concurenţei", se stabileşte:
"(1) Următoarele scheme de ajutor şi ajutorul individual implementate într-un nou stat membru înainte de data aderării şi aplicabile şi după această dată se consideră după aderare ca ajutor existent, în înţelesul articolului III-168 alineatul (1) din Constituţie.
(a) măsuri de ajutor implementate înainte de 10 decembrie 1994;
(b) măsuri de ajutor enumerate în apendicele la prezenta anexă;
(c) măsuri de ajutor care, înainte de data aderării, au fost evaluate de autoritatea de control al ajutorului de stat din noul stat membru şi considerate compatibile cu acquis-ul, şi faţă de care Comisia nu a ridicat nicio obiecţie, în temeiul unor rezerve serioase privind compatibilitatea măsurii cu piaţa comună, în conformitate cu procedura stabilită la alineatul (2).
Toate măsurile aplicabile şi după data aderării care constituie ajutor de stat şi care nu îndeplinesc condiţiile stabilite mai sus sunt considerate drept un ajutor nou după aderare, în scopul aplicării articolului III-168 alineatul (3) din Constituţie. (...)
(5) Cu privire la România, alineatul (1) litera (c) se aplică numai măsurilor de ajutor evaluate de autoritatea de control al ajutorului de stat din România după această dată, cu privire la care Comisia, pe baza monitorizării continue a angajamentelor luate de România, în contextul negocierilor de aderare, estimează că aplicarea legislaţiei în materie de ajutor de stat în România, în perioada dinaintea aderării, a atins un nivel satisfăcător.
Prima instanţă a arătat faptul că reclamanta tinde a demonstra că dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit l) din Codul fiscal prevăd măsuri fiscale echivalente asimilate, după data aderării, ajutorului de stat existent, în accepţiunea pct. 2 din anexa V la Tratatul de aderare.
În acest sens, reclamanta susţine că această calificare ulterioară aderării se datorează faptului că, în privinţa măsurilor fiscale anterior menţionate, Comisia europeană nu a formulat nicio obiecţie, în condiţiile pct. 2 alin (1) lit. c) din aceeaşi anexă.
Însă, alin. (1) prevede în mod clar categoriile de măsuri de ajutor ce pot fi considerate, după aderare, în anumite condiţii, ajutor existent.
Instanţa de fond a apreciat că măsurile fiscale prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit l) din Codul fiscal nu pot fi încadrate la lit. a) şi b) ale alin. (1) de la pct. 2, astfel cum a fost prezentat mai sus.
Reclamanta invocă direct lipsa unei obiecţii din partea Comisiei europene, fără a avea în vedere faptul că măsurile prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal nu se încadrează nici la lit. c) a alin. (1) din capitolul "Politica în domeniul concurenţei", nefiind vorba despre măsuri care, înainte de aderare, ar fi fost evaluate de autoritatea de control a ajutorului de stat şi ar fi fost considerate compatibile cu acquis-ul comunitar.
Ca urmare, prin prisma dispoziţiilor Tratatului de aderare, dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit l) din Codul fiscal nu pot fi calificate drept ajutor de stat existent, motiv pentru care nu mai este necesară în prezenta cauză analizarea dispoziţiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 659/1999.
În atare situaţie, nu se pune problema unei stopări a unui ajutor de stat, pârâta exercitându-şi atribuţiile prevăzute de lege legate de stabilirea şi calculul taxelor şi impozitelor la bugetul local 3. Recursul declarat de reclamanta SC "S." S.A.
În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată:
1. Intimata Direcţia Fiscală Braşov, în calitatea sa de furnizor al ajutorului de stat, avea şi are obligaţia de a emite scheme de ajutor de stat pe care, împreună cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, să le transmită spre autorizare Comisiei europene.
Astfel, intimata Direcţia Fiscală Braşov a emis în anul 2008 scheme de ajutor de stat pentru societăţile comerciale aflate în Parcul Industrial "P.R.", ce cuprindeau anii 2004 - 2008, aprobate prin H.C.L. nr. 273 şi nr. 274, dar acestea nu au fost finalizate, pe considerentul că nu au fost corect întocmite. În această situaţie, SC "S." SA a promovat la Tribunalul Braşov acţiunea având ca obiect obligarea Direcţiei Fiscale Braşov şi a Consiliului Concurenţei de a emite scheme de ajutor de stat şi de a le comunica Comisiei europene, acţiune ce formează obiectul Dosarului nr. 2578/2/2012.
În susţinerea acestui punct de vedere, recurenta a prezentat în detaliu procedura de avizare a ajutorului de stat.
2. Măsurile fiscale de care a beneficiat şi de care beneficiază şi în prezent SC "S." SA au fost calificate drept ajutoare de stat, fiind sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii europene.
Pe acest aspect, recurenta menţionează faptul că, potrivit acestei reglementări comunitare, ajutorul de stat existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, înţelegând prin acestea schemele de ajutor de stat şi ajutoarele de stat individuale puse în aplicare anterior intrării în vigoare a Tratatului şi a căror aplicare s-a menţinut şi după această dată.
În temeiul acestei dispoziţii de drept european, măsurile fiscale în discuţie, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă ca fiind ajutoare de stat, trebuie încadrate în categoria ajutoarelor de stat existente, deoarece aplicarea acestora a existat înaintea şi după aderarea României la Uniunea europeană.
3. Măsurile fiscale calificate ca fiind ajutoare de stat, supuse prezentei analize, au fost acordate, în temeiul dispoziţiilor art. 250 pct. 9 şi 257 lit. l) din Codul fiscal, tuturor parcurilor industriale constituite în România, societăţile din perimetrul parcurilor industriale fiind, fără a fi necesară nominalizarea şi identificarea lor, beneficiarele directe ale acestor măsuri fiscale.
Prin urmare, dreptul de a beneficia de scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale a fost dobândit de parcul industrial P.R., în perimetrul căruia se află şi reclamanta, la 01 ianuarie 2004, acest drept fiind un drept continuu, care nu trebuia reînnoit sau reconfirmat anual, urmând a înceta de drept: (i) fie în cazul revocării titlului de parc industrial; (ii) fie în cazul expirării termenului pentru care a fost acordat titlul de parc industrial societăţii-administrator P.R. SA.
4. Măsurile fiscale analizate de care a beneficiat SC "S." SA nu intră în categoria ajutoarelor de stat pentru care Comisia europeană a prevăzut proceduri speciale.
În aceste condiţii, prima instanţă trebuia să constate nelegalitatea actelor administrative contestate, deoarece ajutoarele de stat de care a beneficiat societatea nu intră sub incidenţa normelor europene, iar în legătură cu acestea organele fiscale locale nu pot dispune nicio măsură.
Legea nr. 143/1999 este cadrul normativ sub imperiul căruia au fost acordate ajutoarele de stat de care a beneficiat SC "S." SA.
5. Procedura europeană privind modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente autorizate sau ilegale este reglementată de art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii europene.
4. Apărările formulate de intimata Direcţia Fiscală Braşov
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Partea a prezentat istoricul situaţiei de fapt şi a răspuns punctual la motivele de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 42 din 08 aprilie 2011 şi a Deciziei de impunere nr. 17657 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul persoanelor juridice, datorat în temeiul Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2011.
Prima instanţă a respins acţiunea pentru considerentele prezentate rezumativ la pct. 1.2 din decizia de faţă.
Această soluţie este corectă şi este împărtăşită de către instanţa de control judiciar.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză şi răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta-reclamantă SC "S." SA îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parcului Industrial "P.R.", aşa cum acesta este delimitat prin Hotărârea de Guvern nr. 1019/2004.
Intimata Direcţia fiscală Braşov a emis Decizia de impunere nr. 17657 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului pe terenuri şi clădiri aferent anului 2011, calculat în temeiul Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Dispoziţia nr. 42 din 08 aprilie 2011, Direcţia fiscală Braşov - Biroul Soluţionare Contestaţii a respins contestaţia formulată de SC "S." SA împotriva deciziei de impunere anterior arătate.
Problema ce se impune a fi dezlegată în cauza de faţă este aceea dacă recurenta-reclamantă beneficiază de scutiri de impozite şi taxe, potrivit art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, ca urmare a faptului că îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui parc industrial, cum susţine în motivele de recurs.
Codul Fiscal stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, arătând contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite şi taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora.
Conform art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 571/2003, în materie fiscală dispoziţiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile Codului fiscal. Dacă orice prevedere a acestui cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat.
Dispoziţii similare se regăsesc şi în art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
Tratatul CE reglementează, în cuprinsul art. 87, ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
În raport de aceste prevederi ale Tratatului CE, o măsură de sprijin financiar constituie ajutor de stat dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: implică folosirea directă sau indirectă de recurse publice; este selectivă, fiind acordată numai anumitor agenţi economici; conferă un avantaj beneficiarului; distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa pe pieţele relevante pe care acţionează agenţii economici respectivi sau afectează comerţul cu Statele membre.
În vederea aplicării art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităţii europene, prin O.U.G. nr. 117/2006, aprobată prin Legea nr. 137/2007, au fost reglementate procedurile naţionale în materia ajutorului de stat.
Conform normei imperative conţinută de art. 5 alin. (1) din Codul fiscal, în forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2008, "orice măsură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul autorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007".
În consecinţă, dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l), invocate de recurenta-reclamantă ca temei legal al cererii sale, urmează a fi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (5) C. fisc. şi ale O.U.G. nr. 117/2006.
Sintagma "potrivit legii" nu se reduce doar la normele care reglementează constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, ci vizează şi dispoziţiile referitoare la regimul fiscal aplicabil parcurilor industriale, precum şi prevederile legale în materia ajutorului de stat.
Facilităţile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. reprezintă o formă de ajutor de stat, întrucât nu se acordă pentru toate societăţile comerciale ce funcţionează la nivel naţional, ci numai acelora care funcţionează în Parcul industrial, fiind un avantaj acordat acestor societăţi, cu posibilitatea distorsionării concurenţei.
Reclamanta-recurentă face parte din categoria persoanelor juridice care, pentru că îşi desfăşoară activitatea într-un parc industrial, poate beneficia de o asemenea scutire, însă numai după parcurgerea procedurii instituite de O.U.G. nr. 117/2006.
În raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 117/2006, nicio măsură de ajutor de stat nu poate fi acordată fără autorizarea prealabilă dată de Comisia europeană, dacă se încadrează în categoria ajutoarelor supuse obligaţiei de notificare către această instituţie europeană sau, în situaţia exceptărilor, fără a îndeplini condiţiile specifice de acordare prevăzute în schemele de ajutor de stat exceptate de la notificare.
În aplicarea dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi ale art. 257 lit. l) din C. fisc., a fost elaborată "Schema de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale în perioada 18 septembrie 2007 - 31 decembrie 2013", aprobată prin Ordinul nr. 296/2007 al Ministrului Administraţiei şi Internelor.
Ordinul reglementează criteriile în baza cărora un agent economic poate beneficia de ajutorul de stat menţionat de aceste dispoziţii legale, criterii ce trebuie îndeplinite cumulativ şi se verifică de furnizorul ajutorului de stat anterior acordării facilităţii.
Hotărârea nr. 273 din 31 martie 2008 a Consiliului Local Braşov a fost transmisă Consiliului Concurenţei, autoritate care, pe baza informaţiilor transmise, a constatat însă că ajutorul notificat de Direcţia Fiscală Braşov nu vizează realizarea de noi investiţii sau crearea unor noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru a se acorda ajutor de stat regional pentru realizarea de noi investiţii, ci îmbracă forma unui ajutor de operare, respectiv ajutor regional, destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii, care poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei europene şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute în "Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/2008) - Regulamentul cadru privind ajutorul pentru dezvoltarea regională.
De menţionat faptul că la data de 31 martie 2008 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local Braşov nr. 274 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis în vederea scutirii de la plata obligaţiilor fiscale la bugetul local al Municipiului Braşov, pentru societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parcurilor industriale din raza Municipiului Braşov.
Însă, recurenta-reclamantă nu a formulat o astfel de solicitare, deşi pentru acordarea ajutorului de minimis era reglementată întreaga procedură.
Pe de altă parte, este incontestabil faptul că, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006, competenţa de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat, precum şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei europene, Consiliul Concurenţei îndeplinind doar rolul de autoritate de contact între Comisia europeană şi furnizorii de ajutor de stat.
Însă, în prezenta cauză nu s-a pus problema constatării ca ilegale sau a recuperării unor ajutoare ilegale de care ar fi beneficiat reclamanta-intimată, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs. Mai precis, prin decizia de impunere în discuţie au fost stabilite, cu respectarea competenţelor atribuite de Codul de procedură fiscală, obligaţiile fiscale datorate de aceasta pentru anul 2011, reprezentând impozit pe clădiri şi teren, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada acordării ajutorului de stat, conform prevederilor legale incidente în materie.
De altfel, stoparea ajutorului de stat presupune existenţa unui astfel de ajutor, acordat în condiţiile legii. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 137/2007, furnizorii de ajutor de stat sunt obligaţi să urmărească modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, să dispună măsuri şi să transmită Consiliul Concurenţei, în formatul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional, inclusiv pentru întocmirea rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru UE.
În aplicarea acestor prevederi, furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, decizii ce au caracter de titlu executoriu, astfel cum se dispune prin alin. (3) al aceluiaşi text de lege.
Din economia acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale Normelor Metodologice emise pentru aplicarea lor şi aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1133/2008, în temeiul dispoziţiilor alin. (4) al art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, rezultă în mod cert că măsurile de stopare vizează ajutorul de stat acordat după parcurgerea procedurilor instituie de lege în acest sens. Ele pot fi dispuse atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condiţiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislaţia comunitară şi condiţiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economici din zonele defavorizate şi libere.
Or, decizia de impunere dedusă controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ nu poate fi asimilată unei astfel de măsuri, nefiind emisă ca urmare a declanşării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat.
Ca atare, criticile formulate de recurentă prin cererea de recurs sunt nefondate, acceptarea punctului de vedere al acesteia echivalând practic cu obligarea emitentului deciziei contestate la acordarea facilităţilor prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) C. fisc., cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materia ajutorului de stat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC "S." SA împotriva Sentinţei nr. 36/F din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2934/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2966/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
