ICCJ. Decizia nr. 2933/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2933/2014

Dosar nr. 19/45/2012

Şedinţa publică de la 20 iunie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul H.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Iaşi, anularea procesului-verbal de control din 7 noiembrie 2008, în baza căruia drepturile sale de pensie au fost poprite, până la concurenţa sumei de 25.124,40 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 1 aprilie 2013 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca fiind prematur formulată acţiunea reclamantului H.D., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Vaslui.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că indiferent de conduita evocată prin acţiune, ca fiind adoptată de P. Văleni, constând în instituirea unei popriri pe drepturile de pensie cuvenite reclamantului, actul de control generator al acestui debit, respectiv procesul-verbal de inspecţie nr. 4748 din 7 noiembrie 2008, nu-i este opozabil acestuia, până la momentul comunicării lui în condiţiile legii, pentru ca reclamantul, dacă se consideră vătămat prin cele reţinute în cuprinsul acestuia, să poată urma procedura legală de contestare administrativă, legiuitorul prevăzând expres în cuprinsul art. 22 al O.G. nr. 119/1999, că doar soluţia adoptată de „structura care a efectuat controlul” în soluţionarea contestaţiei are deschisă calea cenzurii în faţa instanţei de contencios administrativ.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul H.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului reclamantul precizează că nu i-a fost comunicat procesul-verbal de control din 7 noiembrie 2008 pentru ca să îl poată contesta în termenul prevăzut de art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999.

A precizat că în baza acestui proces verbal de control P.C. Văleni a judeţului Vaslui a început executarea silită pentru recuperarea sumei de 25.124,40 lei, instituind formele de poprire pe pensie.

Reclamantul mai arată că este pensionar M.A.N. şi a formulat contestaţie împotriva titlului executoriu, după ce s-a început poprirea. Contestaţia face obiectul Dosarului nr. 7523/303/2011 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, iar la data de 12 octombrie 2011 a fost suspendată judecata în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.

Întrucât nu i s-a comunicat titlul executoriu a făcut demersuri atât la M.A.N pentru a-i comunica o copie de pe titlul ce se execută, dar în acelaşi timp a formulat plângere şi la D.G.F.P. Vaslui.

A precizat că a formulat plângere prealabilă, însă a omis, din eroare, să prezint dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, recurentul-reclamant, în perioada 2004-2008, deţinut funcţia de primar al localităţii Văleni şi şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În anul 2008 D.G.F.P. Vaslui a efectuat un control financiar la această unitate administrativă, finalizat printr-un proces-verbal, în baza căruia s-a emis titlu executoriu care a fost transmis la casa de pensii a armatei în vederea executării silite.

În baza acestui titlu C.P.A. a început executarea, reţinând lunar 30 % din cuantumul pensiei recurentului-reclamant.

Din susţinerile pârâtei intimate rezultă că procesul-verbal i-a fost comunicat recurentului-reclamant la 14 noiembrie 2008, prin mandatul poştal nr. 40896 şi apoi la 18 decembrie 2008, prin mandatul nr. 10265, pe care acesta l-a semnat, confirmând primirea.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, trebuia să se facă dovada certă cu privire la data comunicării mandatului poştal, având în vedere susţinerile pârâtei-intimate, dar şi actele aflate la dosar.

La dosarul cauzei se află adresa nr. 21362 din 25 noiembrie 2011, prin care D.G.F.P. Vaslui susţine că i-a comunicat procesul-verbal reclamantului, astfel că trebuia să se pună în vedere acestei autorităţi să prezinte mandatele poştale la care face referire, pentru a se putea verifica dacă actul a fost comunicat.

S-a reţinut corect că prin mandatul poştal s-a comunicat reclamantului adresa nr. 21362 şi nu procesul-verbal, dar se impunea suplimentarea probatoriului, respectiv prezentarea dovezilor de comunicare a procesului-verbal de control.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul H.D. împotriva sentinţei civile nr. 73 din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2933/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs