ICCJ. Decizia nr. 2948/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2948/2014
Dosar nr. 1372/3/2014
Şedinţa de la 20 iunie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă cu nr. 1251 din 20 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta D.S.L., în contradictoriu cu pârâţii C.L.S., P.L.S. şi SC A.E. SRL, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1213 din 14 aprilie 2014, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a suspendat soluţionarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Obiectul cauzei îl reprezintă excepţia de nelegalitate a Hotărârii C.L.S. Bucureşti emisă sub nr. 37/2008.
Excepţia de nelegalitate fiind un mijloc de apărare, a fost invocată de reclamantă în cadrul unui litigiu început sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.
Deci, regimul juridic al excepţiei de nelegalitate nu poate fi analizat în mod distinct de procesul de fond în cadrul căruia a fost invocată.
Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 10 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în cauză, deşi excepţia de nelegalitate a fost invocată ulterior datei de 15 februarie 2013, când a fost modificată competenţa de soluţionare în primă instanţă a excepţiei de nelegalitate, dar în cadrul unui litigiu început anterior aceleiaşi date, competenţa de soluţionare a acestui incident procedural aparţine instanţei prevăzută de legea în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 22 noiembrie 2011.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe reclamanta D.S.L. şi pe pârâţii C.L.S., P.L.S. şi SC A.E. SRL este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta D.S.L. şi pe pârâţii C.L.S., P.L.S. şi SC A.E. SRL în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2947/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2954/2014. Contencios → |
|---|
