ICCJ. Decizia nr. 2900/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2900/2014
Dosar nr. 311/35/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată, la data de 5 iunie 2012, pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul M.T.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anularea Raportului de evaluare nr. 26706/G/11 din 17 mai 2012 întocmit de A.N.I., suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată, în esenţă, că raportul de evaluare este nelegal atât sub aspectul încălcării normelor de procedură, cât şi pe fond, sub aspectul netemeiniciei constatărilor din raportul de evaluare atacat, fiind în esenţă rezultatul greşitei interpretări a normelor de drept aplicabile, pentru următoarele argumente:
Sub aspect procedural, raportul de evaluare este lovit de nulitate: absolută, întrucât adresele nr. H9008/G/11 din 07 noiembrie 2011 şi nr. 11841/G/ II din 29 februarie 2012, prin care A.N.I. i-a solicitat exprimarea punctului de vedere, au caracter formal deoarece reproduc ad literam prevederile art. 8 alin. (1) - (3), art. 10 lit. b) şi e), art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, fără a preciza informaţiile publice la care s-a raportat inspectorul de integritate şi fără a fi indicat, în concret, vreun element din conduita persoanei verificate, astfel că reclamantul s-a aflat într-o situaţie în care i se solicită date cu titlu generic. Se mai arată că, deşi adresa vizând informarea cu privire la declanşarea procedurii de evaluare se referă atât la regimul juridic al incompatibilităților, cât şi la cel al conflictului de interese, adresa privind invitaţia de a comunica punctul de vedere se referă strict la regimul juridic al incompatibilităților. Pentru aceste motive, reclamantul susţine că sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care prevăd, în esenţă, că, în situaţia în care persoana nu a fost invitată şi informată cu privire la actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor publice, nu se poate trece la etapa următoare de obţinere a informaţiilor nepublice, iar sancţiunea prevăzută este nulitatea absolută. Totodată, se susţine că au fost încălcate şi prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, care instituie în materie principiul legalităţii, imparţialităţii, buna administrare, precum şi dreptul la apărare.
Reclamantul arată că raportul de evaluare este nelegal, fiind întocmit cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente.
Sub acest aspect, reclamantul arată că, în raportul de evaluare, în mod greşit s-a reţinut că deţine calitatea de asociat al SC P. SRL, deşi societatea era deja dizolvată la data emiterii raportului. Totodată, se arată că în mod greşit a fost reţinută atribuţia referitoare la „controlul unităţilor pe tematica participării angajaţilor la cursurile de igienă obligatorii”, care nu se regăsea şi nu putea fi inclusă în fişa postului, având în vedere că atribuţiile specifice ale biroului/ compartimentului, inspecţia şi controlul factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă sunt prevăzute la punctul IX litera A din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1078 din 27 iulie 2010 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Cu referire la starea de incompatibilitate, reclamantul arată că, potrivit prevederilor art. 96 din Legea nr. 161/2003 (atât în forma anterioară modificării aduse de Legea nr. 330/2009, cât şi anterior modificării aduse prin Legea nr. 248/2010), funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi in domeniu didactic şi pot exercita funcţii şi în alte domenii de activitate din sectorul privat, cu condiţia ca acestea să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.
Astfel, calitatea de asociat în cadrul unei societăţi comerciale cu obiect de activitate didactică se încadrează în sfera noţiunii de funcţie sau activitate în domeniul didactic, iar SC P. SRL, la care a deţinut calitatea de asociat, a desfăşurat activitate didactică, constând în programe de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 1225/2003, Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5031/2003, iar pentru desfăşurarea acestor activităţi au fost emis avize de către Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, societatea având calitatea de furnizor de instruire avizat, începând cu anul 2007.
Reclamantul arată că a avut calitatea de asociat unic al societăţii si nu a deţinut nicio funcţie de administrator, director, manager, cenzor etc., şi nu a predat cursurile de igienă, în acest sens fiind angajat personal didactic distinct cu o calificare profesionala potrivit normelor în domeniu. Calitatea de asociat în cadrul acestei societăţi a fost cunoscută de către instituţia unde reclamantul era funcţionar public şi nu i s-a comunicat existenţa vreunei stări de incompatibilitate sau a vreunui conflict de interese.
În calitatea sa de inspector sanitar, scopul principal al postului este acela de identificare, evaluare si analiza a riscului potenţial sau real la adresa sănătăţii publice, atribuţiile fişei postului arătate punctual în aceasta releva faptul ca nu există nicio interacţiune sau suprapunere între activitatea sa de funcţionar public şi cursurile societăţii al cărei asociat unic a fost.
Dispoziţiile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, reţinute în din raportul de evaluare, nu sunt aplicabile speţei.
Mai arată reclamantul că nu a prestat servicii de consultanţă pentru societăţile pe care le-a controlat, beneficiarii serviciilor de instruire sunt persoane fizice, iar, conform fişei postului de funcţionar public, nu a avea atribuţii prin care să interacţioneze în exercitarea funcţiei publice cu beneficiarii cursurilor.
Cu privire la regimul juridic al conflictului de interese, raportat la prevederile art. 12 din l
Legea nr. 78/2000 şi aspectele reţinute în raportul de evaluare, reclamantul arată că informaţiile la care se referă inspectorul de integritate nu sunt informaţii confidenţiale obţinute în urma activităţii de control, deoarece sediile sau adresele punctelor de lucru ale societăţilor comerciale sunt informaţii ce sunt destinate publicităţii şi sunt furnizate la solicitarea oricărei persoane interesate, fie în baza cererii adresate O.R.C., fie prin consultarea site-urilor publice de acest tip care furnizează şi informaţii privind obiectul de activitate al societăţilor.
Se mai arată că reclamantul nu a exercitat niciodată funcţii de conducere sau funcţii manageriale în cadrul D.S.P. Satu Mare şi nu a luat decizii în acest sens, iar între instituţia publică respectivă şi societatea comercială al cărei asociat a fost nu au existat relaţii contractuale. Societatea nu a fost beneficiara unor plăţi efectuate de direcţia de sănătate publică, ci direcţia a încasat taxele aferente examinării cursanţilor instruiţi de către societatea comercială al cărei asociat este reclamantul.
Cu privire la suspendarea actului administrativ, reclamantul a susţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
2. Apărările A.N.I.
Pârâta A.N.I., prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii contestării raportului de evaluare, raportat la termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii şi a cererii de suspendare a executării.
Prin completarea la întâmpinare din 19 octombrie 2012, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, arătând că, prin raportul de evaluare s-a dispus sesizarea parchetului cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea de către M.T.O. a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, iar, conform art. 22 din Legea nr. 176/2010, poate face obiectul controlului jurisdicţional raportul de evaluare prin care s-a stabilit existenţa unei situaţii de conflict de interese administrativ. Actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea parchetului nu este un act administrativ, care să producă efecte prin el însuşi, condiţie impusă de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ci un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 221 şi art. 223 C. proc. pen.
3. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa Civilă nr. 421/CA/2012-P.I. din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii contestaţiei, invocate de pârâta A.N.I., a respins acţiunea formulată de reclamantul M.T.O., a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat şi a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 364 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, instanţa a reţinut că reclamantul a formulat contestaţia în termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, întrucât raportul de evaluare i-a fost comunicat la data de 21 mai 2012, iar contestaţia a fost formulată la data de 05 iunie 2012.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, instanţa a reţinut că, prin raportul de evaluare, pe lângă faptul că s-a dispus sesizarea parchetului, la Cap. IV „Concluzii” s-a arătat că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 27 octombrie 2011, au fost identificate elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților raportat la prevederile art. 94 şi art. 96 din Legea nr. 161/2003, concluzii care sunt supuse controlului instanţei de contencios.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că raportul de evaluare este temeinic şi legal.
Prin raportul de evaluare contestat, s-a reţinut că, în perioada 01 ianuarie 2007 - 27 octombrie 2011, au fost identificate elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților, deoarece reclamantul a desfăşurat programe de instruire privind însuşirea noțiunilor fundamentale de igiena, pentru personalul unităţilor unde acesta a desfăşurat şi. desfăşoară activitate de monitorizare şi de control, fiind astfel încălcate prevederile art. 94 şi art. 96 din Legea nr. 161/2003. De asemenea, s-a reţinut că, în perioada 11 noiembrie 2009 -27 octombrie 2011 (dată la care societatea a intrat în procedura de dizolvare voluntară), reclamantul a încălcat prevederile art. 94 alin. (3) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât, deşi avea calitatea de funcţionar public cu atribuţii de control în cadrul D.S.P., respectiv aceea de inspector, a desfăşurat activităţi care sunt în legătură directă cu atribuţiile de serviciu conform fişei postului, respectiv programe de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă prin SC P. SRL, societate la care a deţinut calitatea de asociat unic până, la data de 27 octombrie 2011, când societatea a intrat în procedura de dizolvare voluntară, fiind radiată ulterior, prin rezoluţia nr. 372 din 20 ianuarie 2012.
În sensul prevederilor art. 94 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 – 9 noiembrie 2009, calitatea de asociat unic în cadrul unei societăţi comerciale din sectorul privat se circumscrie noţiunii de „alte funcţii” şi, ca atare, simpla deţinere a acestei calităţi în cadrul unei asemenea societăţii comerciale generează situaţia de incompatibilitate la care se face referire în raportul de evaluare.
În sensul dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada 11 noiembrie 2009 – 27 octombrie 2011, există o legătură directă între atribuţiile exercitate de reclamant ca funcţionar public şi obiectul de activitate al societăţii comerciale al cărei asociat unic era la acea dată. Astfel, potrivit fişei postului, printre atribuţiile reclamantului se regăseşte şi aceea de „constatare şi sancţionare contravenţională a abaterilor de la normele de igienă, conform legii”, iar SC P. SRL, unde acesta deţinea calitatea de asociat unic, a fost avizată să realizeze programe de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă pentru personalul unităţilor unde acesta a desfăşurat activităţi de control conform fişei postului.
Instanţa a respins susţinerile reclamantului privind nulitatea absolută a raportului de evaluare, reţinând că, raportat la conţinutul adreselor A.N.I. din 7 noiembrie 2011 şi 29 februarie 2012 şi la menţiunile din raportul de evaluare, pârâta a avut o poziţie constantă în sensul reţinerii situaţiei de incompatibilitate referitoare la persoana verificată, iar faptul că, în adresele înaintate reclamantului, se indică doar textul de lege, nu este în măsură să conducă la nulitatea absolută a raportului de evaluare.
Referitor la cererea de suspendare a executării actului contestat, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece argumentele invocate de reclamant nu fac dovada existenţei unui caz bine justificat, întrucât nu sunt susceptibile să creeze îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului contestat, în consecinţă, fiind lipsită de relevanţă analiza condiţiei referitoare la iminenţa producerii unei pagube iminente.
4. Recursul declarat de reclamantul M.T.O. împotriva Sentinţei nr. 421/CA/2012-PI din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea
Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
4.1. Hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, instanţa dând o interpretare eronată dispoziţiilor art. 94 şi 96 din Legea nr. 161/2003 şi procedând la o greşită aplicare a textelor legale.
Instanţa de fond nu a avut în vedere în mod corect textele de lege amintite care au suferit două modificări legislative pe parcursul perioadei supuse evaluării: 01 ianuarie 2007 – 27 octombrie 2011.
Cu privire la perioada 01 ianuarie 2007 – 09 noiembrie 2009, prima instanţă analizează existenţa unor elemente de incompatibilitate raportându-se exclusiv la dispoziţiile art. 94, fără a avea în vedere şi excepţia instituită de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căreia „funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice”, fără a se face distincţie între sectorul public şi cel privat.
Textul analizat prevede dreptul funcţionarului public de a desfăşura activităţi în domeniul didactic şi nu doar dreptul de a avea o funcţie didactică.
Obiectul de activitate al societăţii comerciale al cărui asociat unic este reclamantul a fost încadrat în clasa 8042, alte forme de învăţământ, iar activitatea didactică a constat în realizarea de programe de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă.
Societatea a primit avizele care i-au conferit calitatea de furnizor de instruire, iar activitatea exercitată este didactică, funcţionarul public având dreptul de a exercita atât funcţii, cât şi activităţi în domeniul didactic.
Cu privire la cea de-a doua perioadă supusă evaluării: 11 noiembrie 2009 – 17 octombrie 2011, prima instanţă nu a avut în vedere şi modificarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) adusă de pct. 3 al art. 40 Cap. IV din Legea nr. 284/2010.
Analizând această perioadă, judecătorul fondului a apreciat că există o legătură directă între atribuţiile exercitate de reclamant ca funcţionar public şi obiectul de activitate al societăţii comerciale al cărei asociat unic era la acea dată, fundamentându-şi opinia pe fişa postului aflată la dosar, fără a se referi la actele care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat.
Nu s-a dovedit că inspectorul sanitar în cadrul activităţii de control efectuat la persoane juridice pe teme de igienă, interacţionează în mod direct sau indirect cu personalul angajat care a fost cunoscut al funcţionarului de instruire societate comercială.
Este esenţial a se reţine că reclamantul-recurent nu a avut atribuţii de examinare a acestor persoane în vederea obţinerii certificatului de absolvire a cursurilor.
În plus, inspectorul de integritate, atunci când enumeră atribuţiile reclamantului din fişa postului adaugă o atribuţie care nu se regăseşte în niciuna dintre fişele postului pe care le-a avut acesta, respectiv: „controlul unităţilor pe tematica participării angajaţilor la cursurile de igienă obligatorii”.
4.2. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate ce priveşte lipsa actului de sesizare din oficiu.
Modalităţile de sesizare din oficiu sunt cele prevăzute la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, reglementarea este imperativă iar sancţiunea este cea de nulitate absolută a actului administrativ.
4.3. Instanţa de fond a respins în mod greşit motivul de nelegalitate a raportului de evaluare întemeiat pe dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 raportat la faptul că reclamantul nu a fost informat efectiv cu privire la elementele identificate în sensul existenţei unei situaţii de incompatibilitate, astfel cum prevede în mod imperativ art. 20 alin. (1).
Din cuprinsul adreselor emise de intimată la 7 noiembrie 2011 şi 29 februarie 2012, rezultă că solicitarea unui punct de vedere are un pronunţat caracter formal, deoarece reproduce textele de lege fără a se preciza informaţiile publice la care s-a raportat inspectorul de integritate.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întrunit în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiile art. 94 şi 96 din Legea nr. 161/2003.
Pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 09 noiembrie 2009, prima instanţă s-a referit în mod corect numai la dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 161/2003, deoarece prevederile de excepţie cuprinse la art. 96 alin. (1) nu sunt incidente speţei.
Art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 interzicea ca funcţionarii publici să deţină alte funcţii şi să desfăşoare alte activităţi remunerate sau neremunerate în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale, etc.
Recurentul-reclamant era asociat unic la o societate comercială cu răspundere limitată, SC P. SRL.
Persoana care a desfăşurat activitate comercială încadrată la „alte forme de învăţământ” era societatea comercială şi nu funcţionarul public/ reclamantul, asociat unic al societăţii.
Toate avizele şi clasificările aparţineau societăţii comerciale care nu se confundă cu asociatul unic.
Excepţia de la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 se aplică în cazul deţinerii de funcţii şi desfăşurării de activităţi în domeniul didactic de către funcţionarul public şi nu de către societatea comercială la care funcţionarul este asociat, o altă interpretare ducând la eludarea şi imposibilitatea aplicării regulii înscrise la art. 94 din lege.
Cu privire la cea de-a doua perioadă: 11 noiembrie 2009 – 27 octombrie 2011, legiuitorul a acordat posibilitatea funcţionarului public să exercite funcţii sau activităţi în domeniul didactic […] şi în alte domenii din sectorul privat care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului.
Prin SC P. SRL, la care reclamantul-recurent era acţionar unic, s-au desfăşurat activităţi de învăţământ, având ca obiect cursuri destinate persoanelor fizice cu privire la normele de igienă, cursuri obligatorii pentru aceste persoane.
Este adevărat că recurentul nu a avut atribuţii de examinare a cunoştinţelor, însă acesta a desfăşurat o atare activitate prin intermediul societăţii.
Potrivit fişei postului aflată la dosarul de fond, valabilă pentru perioada 10 decembrie 2003 – 03 ianuarie 2011, recurentul avea atribuţia de a participa la acţiuni tematice organizate în unităţile cu risc asupra stării de sănătate, reformulată de agentul de integritate ca fiind o atribuţie de control al unităţilor, pe tematica participării angajaţilor la cursurile de igienă obligatorii.
Este adevărat că, strict formal, în cuprinsul fişei postului analizată, dar şi în cea emisă la 3 ianuarie 2011, nu există expres o asemenea atribuţie de serviciu a recurentului-reclamant.
Din acest motiv, prima instanţă, în mod corect, nu a reţinut-o expres deoarece celelalte atribuţii evidenţiate în fişa postului conduc la concluzia existenţei unei legături directe/ indirecte cu atribuţiile recurentului.
Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de igienă şi participarea la activităţile de control în domeniul igienei publice sunt suficiente pentru a se demonstra legătura cu organizarea activităţii unor cursuri obligatorii în domeniul igienei publice, pentru persoanele care lucrează în unităţile controlate de funcţionarul public.
Nu este necesar a se demonstra dacă cursanţii sunt angajaţi ai unităţilor controlate de recurent, norma legală având scopul de a preveni starea de incompatibilitate şi existenţa unui conflict de interese.
1.2. Cu privire la critica de nelegalitate a raportului de evaluare pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010, se reţine că prima instanţă a reţinut corect că în speţă a avut loc o sesizare din oficiu.
Normele prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/ 2010 ţin de procedura internă a soluţionării lucrării şi nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, astfel încât partea care invocă nelegalitatea este datoare să arate şi să dovedească vătămarea produsă.
Sesizarea este făcută cu rea-credinţă şi este antrenată răspunderea civilă, penală sau administrativă a Agenţiei sau a membrilor acesteia numai dacă s-a cauzat persoanei denunţate un prejudiciu moral sau material, ceea ce în speţă nu s-a demonstrat, actul de evaluare fiind confirmat de instanţa de contencios administrativ.
1.3. În fine, critica privind greşita respingere a susţinerii de nulitate absolută a raportului de evaluare pentru încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 este nefondată.
Legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii absolute pentru lipsa totală a informării persoanei în cauză, astfel încât existenţa acestei informări în dosar a condus, în mod corect, la respingerea susţinerii.
Obiecţiunile recurentului-reclamant cu privire la inexistenţa unei informări „efective” poate conduce la anularea actului administrativ numai sub condiţia dovedirii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, condiţie neîndeplinită în dosar.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.T.O. împotriva Sentinţei nr. 421/CA/2012-PI din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2891/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2933/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
