ICCJ. Decizia nr. 3024/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Despăgubire. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3024/2014
Dosar nr. 1483/3/2014
Şedinţa Camerei de Consiliu de la 25 iunie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 28775/3/2012 reclamantul A.C.A. a învestit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune având un singur capăt de cerere, şi anume anularea deciziei nr. 42 din 29 mai 2012, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă încheiat cu pârâta R.A.A.P.P.S., S.A.I.F.I.
2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1945 din 19 februarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A.C.A. în contradictoriu cu intimata R.A.A.P.P.S. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 28775/3/2012, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul a solicitat ca instanţa să constate lipsa oricărui răspuns la avertizările publice făcute în condiţiile legii, din partea pârâtei.
Instanţa a reţinut că solicitarea reclamantului de a se constata lipsa oricărui răspuns din partea pârâtei la avertizările publice efectuate a fost formulată ca şi pretenţie principală în acţiunea civilă, reclamantul apreciind că rezolvarea acestei cereri influenţează soluţionarea conflictului de muncă ce face obiectul celeilalte cereri principale formulate prin aceeaşi acţiune.
În ce priveşte competenţa materială de soluţionare a acestei cereri principale, instanţa reţine competenţa sa limitată la soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă (art. 266 C. muncii) şi la soluţionarea cauzelor în materia asigurărilor sociale (art. 153 Legea nr. 263/2010). Instanţa apreciază că solicitarea reclamantului, vizând constatarea refuzului unei autorităţi publice de a răspunde unei sesizări formulate în calitate de avertizor public, nu reprezintă nici un conflict de muncă şi nici o cerere în materia asigurărilor sociale.
Instanţa a constatat că nesoluţionarea în termenul legal, de către o autoritate publică, a unei cereri formulate de o persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim este asimilată unui act administrativ, a cărui legalitate este verificată de instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, întrucât reclamantul se consideră vătămat prin refuzul R.A.A.P.P.S. de a-i răspunde sesizărilor făcute în calitate de avertizor publice, văzând că pârâta este o autoritate publică centrală, instanţa a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1636 din 23 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A.C.A., în contradictoriu cu pârâtele R.A.A.P.P.S. şi S.A.I.F.I., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.
Constatând ivit un conflict negativ de competenţă Tribunalul a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că deşi reclamantul a precizat, în cuprinsul acţiunii sale, că solicită „constatarea lipsei oricărui răspuns la avertizările publice”, în cuprinsul petitului având ca obiect anularea deciziei de încetare a raportului de muncă, concluzionând că reclamantul nu a urmărit obligarea pârâţilor destinatari ai avertizărilor publice să răspundă la aceste petiţii, ci s-a susţinut numai că lipsa oricărui răspuns la avertizările publice constituie în sine un motiv de nelegalitate a deciziei nr. 42 din 29 mai 2012.
În atare context, instanţa a constatat că în mod greşit a apreciat tribunalul că este învestit cu o acţiune în contencios administrativ, având ca obiect obligarea pârâţilor la soluţionarea petiţiilor reprezentate de avertizările publice în discuţie.
Faţă de aceste considerente, curtea a constatat că nu are competenţa de a se pronunţa asupra motivelor invocate în sprijinul cererii de anulare a deciziei de încetare a raportului muncă şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20, art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi de asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune având un singur capăt de cerere, şi anume anularea deciziei nr. 42 din 29 mai 2012, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă încheiat cu pârâta R.A.A.P.P.S., S.A.I.F.I.
În cadrul apărărilor formulate prin acţiunea introductivă, reclamantul a susţinut nelegalitatea deciziei atacate şi a precizat acţiunea în sensul că solicită constatarea lipsei oricărui răspuns la avertizările publice pe care le-a adresat primului Ministru al României, cu privire la motivele care au dus la concedierea sa din funcţia deţinută, pe motiv de rudenie, fiind fratele fostului secretar general al Guvernului României.
Înalta Curte reţine că obiectul cererii introductive se circumscrie materiei ce priveşte un conflict de muncă, fiind generat şi menţinut de existenţa dispoziţiei emise de pârâta S.A.I.F.I., R.A.A.P.P.S. de încetare a contractului de muncă cu reclamantul, iar cererea de constatare a lipsei unui răspuns la avertizările publice făcute de reclamant este în fapt motivarea pentru susţinerea nelegalităţii deciziei contestate.
În fapt, litigiul de faţă nu poate fi disjuns în materii ce ar impune abordări diferite, întrucât reclamantul invocă prin cererile sale numai abuzul autorităţii pârâte care a emis decizia de concediere, solicitând sub acest aspect cercetarea din partea instanţei judecătoreşti şi dezlegarea conflictului.
Constatând că litigiul de faţă nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit expres de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluţionare instanţei specializate de dreptul muncii, văzând dispoziţiile art. 2 lit. c) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi de asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A.C.A. în contradictoriu cu pârâţii R.A.A.P.P.S. şi R.A.A.P.P.S., S.A.I.F.I., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi de asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3023/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 415/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
