ICCJ. Decizia nr. 3199/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3199/2014
Dosar nr. 2086/119/2013
Şedinţa de la 10 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, astfel cum a fost precizată, reclamantele S.M.E., S.O.K., S.R. şi P.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) şi Universitatea „S.H.”, obligarea acestora „să constate existenţa drepturilor ce decurg din Diploma de absolvire emisă de Universitatea S.H. - Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti, specializarea Limba şi Literatura Română, Limba şi Literatura Engleză, promoţia 2007, forma de învăţământ ID, număr de credite 240, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului”.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat, în esenţă, că au urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română Bucureşti a Universităţii S.H., specializarea Limba şi Literatura Română - Limba şi Literatura Engleză, că au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2007, fiindu-le eliberate diplomele de licenţă, dar că nu pot folosi această diplomă la examenul de titularizare în învăţământ, întrucât acestea nu sunt recunoscută de către ministerul pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 28 ianuarie 2014, Tribunalul Covasna a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, către Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei soluţii, tribunalul a apreciat, în esenţă, că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 1 noiembrie 2013, are ca premisă refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului Educaţiei Naţionale, adică al unei autorităţi a administraţiei publice centrale, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, competenţa materială aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
La rândul său, prin sentinţa nr. 80/F din 12 mai 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.
A arătat Curtea de Apel Bucureşti, că faţă de precizările succesive formulate de reclamante la cererea introductivă de instanţă, tribunalul avea obligaţia să stabilească mai întâi cadrul procesual şi că ar fi trebuit să ţină cont de ultima precizare, potrivit căreia înţeleg să se judece cu Universitatea S.H., iar Ministerul Educaţiei Naţionale ar avea calitatea de chemat în garanţie.
În acest context, curtea de apel a apreciat că, faţă de calitatea de instituţie de interes public local a pârâtei Universitatea S.H., sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa materială aparţinând secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate:
Înalta Curte reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, reclamantele S.M.E., S.O.K., S.R. şi P.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.”, „constatarea existenţei drepturilor ce decurg din Diploma de absolvire emisă de Universitatea S.H. - Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti, specializarea Limba şi Literatura Română, Limba şi Literatura Engleză, promoţia 2007, forma de învăţământ ID, număr de credite 240, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului”.
La solicitarea instanţei de a preciza care sunt pârâţii în contradictoriu cu care înţeleg să se judece, reclamatele au depus la data de 1 noiembrie 2013 o cerere prin care au învederat că pârâţi în cauză sunt Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi au solicitat introducerea în cauză a acestuia din urmă.
Tribunalul Covasna a încuviinţat cererea formulată şi, prin încheierea din 22 noiembrie 2013, a stabilit cadrul procesual, invocând, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea pricinii.
Este adevărat că după ce instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale la termenul din 22 noiembrie 2013, reclamantele au exprimat un punct de vedere referitor la excepţie, în care au arătat că nu au raporturi directe cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi că acesta trebuie să stea în judecată în calitate de chemat în garanţie, însă nu au arătat că solicită scoaterea acestuia din cauză sau că renunţă la judecata în contradictoriu cu acest pârât.
Prin urmare, faţă de obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, al căror finalitate juridică o reprezintă, în mod evident, recunoaşterea de către Ministerul Educaţiei Naţionale - organizator al examenului de titularizare în învăţământ, a efectelor diplomelor de licenţă, eliberate reclamantelor de către Universitatea S.H., Înalta Curte constată că, în raport de calitatea de organ al administraţiei publice centrale a ministerului, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestor dispoziţii: „Litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, (…) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, în materia contenciosului administrativ este reglementată o competenţă teritorială alternativă, în sensul că „reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”.
Prin urmare, în speţa de faţă, voinţa reclamantelor s-a manifestat în sensul că acestea au optat să învestească cu acţiunea în contencios administrativ, instanţa de la domiciliul lor.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii S.M.E., S.O.K., S.R. şi P.C., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei Naţionale, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3198/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3201/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
