ICCJ. Decizia nr. 3249/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3249/2014
Dosar nr. 1595/44/2010*
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. 5556/324/2010, astfel cum a fost disjunsă din cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 4375/324 din 1 septembrie 2010, reclamanta SC ”A.B.” SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi (DADR Galaţi) şi Guvernul României, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
(i) obligarea pârâtului MADR la sesizarea Guvernului României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul agricol 2009 din judeţul Galaţi;
(ii) obligarea pârâtului Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi, pentru a stabili nivelul despăgubirilor;
(iii) obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată până la momentul plăţii efectuate, precum şi a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 2796/2010 pronunţată de Judecătoria Tecuci s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1595/44/2012.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 196 din 17 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus: respingerea excepţiilor invocate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Galaţi, admiterea acţiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, Guvernul României şi SC A.T.A. SA, obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009, în judeţul Galaţi, obligarea pârâtului Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor pentru anul 2009, în judeţul Galaţi, şi obligarea pârâţilor SC ”A.A.” SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României, în solidar, la plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, actualizate la data plăţii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 196 din 17 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi SC A.T.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 2932 din 13 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus; anularea recursului declarat de pârâta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, ca netimbrat, admiterea recursurilor declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC A.T.A. SA, casarea Sentinţei civile nr. 196 din 17 iunie 2011 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut în considerentele decisive ale hotărârii următoarele:
Pârâta SC A.T.A. SA, chemată în judecată la Judecătoria Tecuci, nu a mai fost citată în proces, după declinarea acţiunii în despăgubiri în favoarea Curţii de Apel Galaţi, încălcându-se astfel prevederile art. 86 C. proc. civ.
Din actele dosarului Curţii de Apel Galaţi rezultă că la termenul de judecată din 17 martie 2011 este introdusă în proces SC ”A.” SA Bucureşti, deşi întâmpinarea depusă de această societate priveşte un alt dosar al Judecătoriei Tecuci nr. 4371/324/2010, înregistrat prin declinare de competenţă sub nr. 1596/44/2010.
Se impune rejudecarea cauzei în contradictoriu cu societatea de asigurări chemată în judecată, SC A.T.A. SA, urmând ca instanţa să analizeze şi să se pronunţe şi asupra excepţiei invocate de această pârâtă.
Sunt fondate şi criticile formulate de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Astfel, instanţa de fond, pe considerentul că Legea nr. 381/2002, invocată ca temei legal în acţiunea iniţială, a fost abrogată, nu a mai analizat excepţiile invocate de pârâţi, respingându-le în mod nejustificat.
Instanţa de fond era datoare să stabilească dacă în raport de împrejurarea că se punea în discuţie starea de calamitate a unei culturi intervenită în anul 2009, mai erau aplicabile prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamitate naturală în agricultură, act normativ abrogat cu începere de la 2 ianuarie 2010, prin Legea nr. 281/2010.
Instanţa de fond, deşi face trimitere la îndeplinirea cerinţelor răspunderii civile delictuale, invocă şi prevederile Legii nr. 381/2002, fără a analiza în ce măsură s-a făcut dovada parcurgerii tuturor procedurilor în termenele şi condiţiile prevăzute de acest act normativ.
Instanţa de fond avea obligaţia de a analiza şi de a se pronunţa motivat asupra tuturor excepţiilor de procedură invocate de cele două autorităţi publice centrale.
Neprocedând în acest mod, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, impunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
4. Hotărârea primei instanţe, după rejudecarea cauzei
Prin Sentinţa civilă nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus:
- admiterea acţiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
- obligarea pârâtului MADR la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării hotărârii de Guvern ce constată starea de calamitate provocată de seceta excesivă persistentă în timp în 2009, în judeţul Galaţi, în ceea ce priveşte suprafaţa aparţinând reclamantei, de 41 ha cultivate cu grâu;
- obligarea pârâtului Guvernului României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate;
- obligarea pârâţilor MADR şi Guvernul României în solidar la plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, sumă actualizată la data plăţii efective;
- respingerea excepţiilor invocate de pârâţii Guvernul României şi MADR, ca nefondate;
- respingerea acţiunii, în contradictoriu cu pârâta DADR Galaţi, ca nefondată;
- admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.T.A. SA şi, în consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive;
- obligarea reclamantei la plata către pârâta SC A.T.A. SA a sumei de 2.768 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut în considerentele relevante ale hotărârii următoarele:
În ceea ce priveşte procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 381/2002, act normativ care prevede o procedură specială ce trebuie urmată şi care exclude de la aplicare Legea nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
De altfel, fiind vorba de un refuz al autorităţii, apreciat ca fiind nejustificat de către reclamantă, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu era necesar a fi îndeplinită. Obligatorie era îndeplinirea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002, în vederea recunoaşterii dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi MADR nu poate fi primită, având în vedere atribuţiile fiecăruia dintre aceştia stabilite prin Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2012.
Nu se poate reţine că data de la care încep să curgă termenele de 6 luni de prescripţie, respectiv de 1 an de decădere, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, este vara anului 2009, data producerii evenimentului asigurat. Faţă de data procesului-verbal de conciliere, semnat inclusiv de reprezentantul DADR Galaţi, din 9 septembrie 2010, se apreciază că acţiunea a fost introdusă în termen, astfel încât şi excepţia tardivităţii acţiunii este nefondată.
Pârâta SC A.T.A. SA nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motivat de faptul că relaţiile dintre cele două părţi sunt de natură civilă, izvorâte dintr-un contract de asigurare, ele formând obiectul Dosarului nr. 4375/324/2010 al Judecătoriei Tecuci. Acesta este şi motivul pentru care acest dosar a fost suspendat de Judecătoria Tecuci până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României MADR şi DADR Galaţi.
Nu poate fi primită apărarea pârâţilor, în sensul că acţiunea se impune a fi respinsă, pe motiv că pe parcursul procedurii a dispărut temeiul juridic al acţiunii, respectiv Legea nr. 381/2002, care a fost abrogată.
Starea de calamitate în legătură cu care reclamanta a solicitat constatarea prin hotărâre a Guvernului României s-a produs sub imperiul Legii nr. 381/2002, care stabilea condiţiile în care un fenomen natural dobândeşte caracter de calamitate naturală.
La momentul sesizării instanţei, Legea nr. 381/2002 era în vigoare, reclamanta întemeindu-şi pretenţiile pe acest act normativ, astfel că este aplicabil principiul tempus regit actum.
Pe fondul cauzei, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, în data de 11 decembrie 2008, reclamanta a încheiat o poliţă de asigurare cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care şi-a asigurat culturile aflate în proprietatea sa.
Prin Înştiinţarea nr. 4303 din 11 iunie 2009, transmisă de reclamantă către Consiliul Local al comunei Ghidigeni, se face informarea că, din cauza secetei excesive, persistente în timp, s-au produs pagube la culturile de grâu.
În conformitate cu metodologia prevăzută de Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002 s-a întocmit procesul-verbal iniţial de constatare şi evaluare a pagubelor agricole nr. 4371 din 12 iunie 2009, înregistrat la DADR sub nr. 1547 din 12 iunie 2009.
Ulterior, a fost întocmită de DADR Galaţi situaţia centralizatoare a proceselor-verbale de constatare a pagubelor provocate de secetă conform Legii nr. 381/2002, la nivelul judeţului Galaţi, înregistrată de DADR Galaţi sub nr. 1635 din 18 iunie 2009 şi transmisă prin fax la MADR, în aceeaşi zi cu centralizatorul.
Prin Procesul-verbal de recoltare încheiat la 2 august 2009, producătorul agricol a raportat un grad de dăunare final de 68,75%.
La data de 3 august 2009 s-a încheiat procesul-verbal de constatare definitivă a pagubelor, de comisia de constatare a calamităţilor, semnat de membrii acesteia şi de reprezentantul producătorului agricol.
Ulterior, a fost întocmit procesul final de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. 185 din 3 august 2009, cu constatarea gradului de dăunare de 68,75%, conform înregistrărilor producţiei obţinute din jurnalul de recoltare ţinut de producătorul agricol.
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi a procedat la centralizarea documentelor de constatare a daunelor şi a consecinţelor în vederea stabilirii sumelor necesare despăgubirilor şi le-a raportat la MADR în conformitate cu art. 10, 11 şi 12 din Legea nr. 381/2002.
Această modalitate de a acţiona exclude culpa pârâtei DADR Galaţi, întrucât obligaţiile ce îi reveneau au fost îndeplinite conform metodologiei legale.
Dacă reclamanta a respectat obligaţiile care îi reveneau conform Legii nr. 381/2002, aspect recunoscut de pârâtă şi care decurge chiar din întocmirea şi înaintarea documentaţiei de către DADR către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la polul opus se află atitudinea pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României, care au tergiversat în mod nejustificat finalizarea procedurii.
În cauză este evident că societatea reclamantă a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuie încasată ca urmare a poliţei de asigurare. Există fapta ilicită a pârâţilor, care şi-au încălcat obligaţiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor. Legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat şi fapta ilicită există, întrucât este evident că singurul motiv pentru care s-au încasat drepturile băneşti cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor legale ce le reveneau pârâţilor. Este îndeplinită şi ultima condiţie respectiv acţionarea cu intenţie (sau neglijenţă) a pârâţilor, în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obţinerea despăgubirilor cuvenite.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că acţiunea promovată de reclamantă este întemeiată faţă de pârâţii MADR şi Guvernul României şi a dispus admiterea acesteia, în sensul celor solicitate faţă de aceşti pârâţi.
Faţă de soluţia de respingere a acţiunii reclamantei, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, s-a apreciat că se impune obligarea reclamantei la plata sumei de 2.768 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC A.T.A. SA, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
5. Calea de atac exercitată în cauză, în al doilea ciclu procesual
Împotriva Sentinţei civile nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC ”A.B.” SA şi pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României.
5.1. Reclamanta SC ”A.B.” SA a susţinut că hotărârea primei instanţe este parţial nelegală şi netemeinică, în ceea ce priveşte obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC A.T.A. SA, pentru următoarele considerente:
Încă de la primul termen de judecată, cu ocazia rejudecării cauzei, reclamanta a învederat primei instanţe că trebuie admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.T.A. SA, excepţie invocată de această pârâtă în rejudecare, pe motiv că raportul juridic dintre reclamantă şi asigurător se încadrează în sfera raporturilor civile, împrejurare de natură să atragă competenţa materială a Judecătoriei Tecuci.
În mod complet abuziv instanţa a refuzat punerea în discuţie a acestei excepţiei până la ultimul termen de judecată, generând cheltuielile de transport şi de asistenţă juridică ale acestei pârâte, în cuantum de 2.768 RON.
Atât timp cât acţiunea reclamantei referitoare la această pârâtă a fost disjunsă şi trimisă la Judecătoria Tecuci, iar reclamanta şi-a explicat poziţia faţă de această situaţie de la primul termen din rejudecare (fiind practic în ipoteza prevăzută de art. 275 din C. proc. civ.), reclamanta nu poate fi considerată culpabilă pentru producerea acestor cheltuieli, astfel că sub acest aspect soluţia instanţei este criticabilă.
În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta SC ”A.B.” SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a Sentinţei civile nr. 51/2013, numai în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de SC A.T.A. SA şi, în rejudecare, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
5.2. Recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală, pentru următoarele motive:
(i) Relativ la respingerea excepţiei tardivităţii dreptului la acţiune
Reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată, aşa cum rezultă de pe portalul Tribunalului Galaţi, la data de 30 noiembrie 2011.
Potrivit Legii nr. 381/2002 şi Normelor metodologice de aplicare a acesteia, cererile (actele de constatare) se depun la direcţiile agricole judeţene (art. 9 - 12 din Legea nr. 381/2002, art. 9 şi 14 din Ordinul nr. 19/2002).
Reclamanta a depus cererea la Direcţia Agricolă Judeţeană Galaţi la data de 12 iunie 2009, ce constituie şi data de referinţă de la care se calculează termenele procedurale.
Reclamanta a introdus acţiunea la data de 30 noiembrie 2011, peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În măsura în care nu se face dovada existentei motivului temeinic pentru care acţiunea nu a fost introdusă în termenul legal, se impune a se constata că, în cauză, a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte modul de calcul al termenului, se observă că acesta începe să curgă de la data la care termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii depuse la Direcţia Agricolă Judeţeană Galaţi a expirat. Cum cererea a fost depusă la 12 iunie 2009, termenul de 30 de zile până la care autoritatea era îndrituită să răspundă a expirat la data de 12 iulie 2009, de la care începe să curgă termenul legal de 6 luni în cadrul căruia putea şi trebuia să promoveze acţiunea şi care, calculat conform art. 101 C. proc. civ., se împlinea la data de 12 ianuarie 2010.
Mai mult, acţiunea nu a fost introdusă nici în termenul de 1 an, atunci când există motive temeinice, termen de decădere conform prevederilor legale.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă reţine ca dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie data de 9 septembrie 2010, când s-a semnat procesul-verbal de conciliere. Chiar şi în această situaţie, cererea de chemare în judecată introdusă la data de 30 noiembrie 2011 a fost formulată peste termenul de 6 luni (cel târziu la data de 9 martie 2011) şi chiar peste termenul de 1 an pentru motive temeinice (cel târziu la data de 9 septembrie 2011), astfel încât prima instanţă în mod eronat a respins excepţia tardivităţii, ca nefondată.
(ii) Instanţa nu şi-a motivat soluţia pronunţă încălcând astfel dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Deşi pârâtul MADR a făcut dovada contrară a neregularităţii şi nelegalităţii actelor depuse în susţinerea cererii, prin chiar actele administrative prezentate de reclamantă, prima instanţă, nu numai că nu arată care au fost considerentele care au stat la baza înlăturării acestor apărări, ci reţine, fără însă a motiva reţinerea, că reclamanta „şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 381/2002” .
Întrucât nu s-a răspuns apărărilor formulate, se constată că hotărârea, sub acest aspect, este lovită de nulitate.
(iii) Prima instanţă a soluţionat greşit capătul de cerere privind obligarea MADR de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002.
Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că MADR şi-a îndeplinit obligaţia impusă de legiuitor, sesizând Guvernul României prin Adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009, cu privire la „efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri cu precizarea sumei estimate la nivel de ţară, conform Legii nr. 381/2002, solicitând, totodată, să fie introdusă pe agenda de lucru a Guvernului”.
(iv) Referitor la plata sumelor, prima instanţă nu a avut în vedere că este obligatoriu să se facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dar şi a condiţiilor instituite de Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002, pentru încasarea efectivă a acestora. Prima instanţă a ignorat şi condiţia de „areal extins” impusă de legiuitor pentru etapa care vizează sesizarea Guvernului.
Prin urmare, instanţa admite o cerere prematură, plata făcându-se după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de Guvern.
(v) Prima instanţă nu a avut în vedere o altă condiţie de admisibilitate a acţiunii, pentru a pretinde recunoaşterea dreptului de încasare a despăgubirilor aceea de a dovedi şi că terenul nu a fost amenajat la irigat ori nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent (art. 2 din Legea nr. 381/2002 şi Normele metodologice de aplicare).
(vi) În ceea ce priveşte reţinerile instanţei cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de lege, în sarcina pârâtului MADR neputându-se reţine vreo culpă extracontractuală sau vreo faptă ilicită şi, cu atât mai puţin, producerea vreunui prejudiciu reclamantei. Mai mult, MADR face dovada contrară, în sensul că a depus toate diligenţele necesare, legale pentru emiterea unei hotărâri de Guvern, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 381/2002.
În concluzie, pentru motivele expuse, recurentul MADR a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
5.3. Recurentul Guvernul României a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală, pentru următoarele motive:
(i) Prima instanţă nu a analizat excepţia tardivităţii formulării modificării cererii de chemare în judecată invocată de Guvernul României prin întâmpinarea depusă în dosarul Curţii de Apel Galaţi nr. 1595/44/2010, la termenul din 12 mai 2011;
(ii) Prima instanţă trebuia să admită excepţia tardivităţii introducerii acţiuni cu privire la solicitarea de obligarea a Guvernului la emiterea unei hotărâri cu un anumit conţinut.
Reclamanta a solicitat iniţial emiterea unui act administrativ, o hotărâre de Guvern, pentru declararea stării de calamitate naturală (secetă) în judeţul Galaţi pentru anul 2009 şi acordarea sumelor pretinse cu titlu de despăgubiri.
Ca urmare a abrogării Legii nr. 381/2002, act normativ care constituie temeiul legal al acţiunii, dreptul reclamantei de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu privire la emiterea unei hotărâri de Guvern trebuia exercitat în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Faţă de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportat şi la data la care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ - 10 decembrie 2010 - este tardivă solicitarea de a fi emisă o hotărâre de Guvern pentru declararea stării de calamitate naturală (secetă) care a afectat culturile agricole din judeţul Galaţi în vara anului 2009. Se impune precizarea că fenomenele s-au produs la data de 1 mai 2009 - 12 iunie 2009, iar Procesul-verbal nr. 185 de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole anexat de reclamantă cererii sale de chemare în judecată, s-a încheiat la data de 3 august 2009.
Întrucât termenul de 1 an instituit de art. 11 din Legea nr. 554/2004 este considerat un termen de decădere, depăşirea lui are ca efect stingerea dreptului la acţiune în sens material, nefiind incidente dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, reclamanta nu mai putea solicita la data învestirii instanţei cu prezenta cerere de chemare în judecată anularea unui act administrativ sau, după caz, emiterea unui asemenea act.
(iii) Prima instanţă trebuia să admită, raportat la capătul 2 cerere, prin care se solicită obligarea pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate, excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
(iv) Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită acordarea unor despăgubiri, indiferent de temeiul legal al acestei solicitări (Legea nr. 381/2002 sau art. 998 - 999 C. civ.), prima instanţă trebuia să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernului României.
În speţă nu se poate reţine o atitudine culpabilă a Guvernului care să impună obligarea şi a acestei autorităţi publice la plata unor daune.
(v) Pe fondul cauzei, acţiunea promovată de reclamantă trebuia respinsă ca neîntemeiată, în special pentru faptul că a fost pronunţată în lipsa unui temei legal.
Astfel, starea de calamitate invocată de reclamantă s-a produs în vara anului 2009 însă, începând cu anul 2010, Legea nr. 381/2002 nu se mai putea aplica, întrucât nu corespundea legislaţiei comunitare în demersul ajutoarelor de stat.
Mai mult, în ceea ce priveşte obligarea Guvernului la plata unor despăgubiri, trebuie avut în vedere faptul că reclamanta şi-a modificat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată (în sensul indicării prevederilor art. 998 şi art. 999 C. civ.), cu nerespectarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., astfel încât prima instanţă, potrivit art. 129 C. proc. civ., era obligată să se pronunţe numai în limitele în care a fost învestită şi nu îşi putea, astfel, motiva soluţia prin raportare la dispoziţiile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală.
În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul Guvernul României a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6. Apărările formulate în cauză şi procedura derulată în recurs
Intimata-pârâtă SC A.T.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta SC ”A.B.” SA, ca nefondat, şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă SC ”A.B.” SA a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României, admiterea propriului recurs şi modificarea în parte a Sentinţei civile nr. 51 din 25 februarie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, numai în privinţa dispoziţiei de obligare la plata cheltuielilor de judecată către SC A.T.A. SA.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile Înalta Curte constată următoarele:
1. Asupra recursului declarat de reclamanta SC ”A.B.” SA
Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează faptul că reclamanta înţelege să conteste modalitatea în care prima instanţă a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. în soluţionarea cererii pârâtei SC A.T.A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.
În sistemul legislaţiei noastre procesuale rolul cheltuielilor de judecată este de a acţiona ca veritabile sancţiuni procedurale. Într-adevăr, potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul.
Principiul enunţat este consacrat, în mod expres, în art. 274 C. proc. civ.
Cheltuielile de judecată nu pot fi limitate însă numai la finalitatea de a constitui o sancţiune procedurală. Ele au şi rolul de a despăgubi partea care a câştigat procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.
În aplicarea principiilor enunţate la situaţia particulară supusă judecăţii, Înalta Curte reţine, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că nu există niciun element care să contureze ideea de culpă a reclamantei SC ”A.B.” SA în derularea activităţii judiciare care a generat cheltuielile judiciare în valoare de 2.768 RON suportate de către pârâta SC A.T.A. SA.
Astfel, originea litigiului în contencios administrativ este reprezentată de disjungerea acţiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Guvernul României şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
În primul ciclu procesual, finalizat prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 196 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, în Dosarul nr. 1595/44/2010, nu a figurat în proces şi nici nu a fost citată la niciun termen de judecată SC A.T.A. SA. Cu toate acestea, în dispozitivul sentinţei figurează menţionată admiterea acţiunii formulate de reclamanta SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, MADR, DADR Galaţi şi SC A.T.A. SA.
Prin Decizia civilă nr. 2932 din 13 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal au fost admise recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, MADR şi SC A.T.A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 196 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, a fost casată această sentinţă şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Relativ la cadrul procesual, instanţa de control judiciar a apreciat că „se impune rejudecarea cauzei în contradictoriu cu societatea de asigurări chemată în judecată, SC A.T.A. SA, urmând ca instanţa să analizeze şi să se pronunţe şi asupra excepţiei invocate de aceasta”.
Se impune precizarea că, prin cererea sa de recurs, SC A.T.A. SA a menţionat faptul că, nefiind parte în Dosarul nr. 5556/324/2011 al Judecătoriei Tecuci, în care s-a dispus declinarea competenţei la Curtea de Apel Galaţi, nu a fost citată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 1595/44/2010 (constituit urmare a declinării competenţei), însă din cuprinsul Sentinţei civile nr. 196 din 17 iunie 2011 se poate interpreta că SC A.T.A. SA a fost obligată la plata sumei de 27.759,46 RON cu titlu de despăgubiri, în solidar cu ceilalţi pârâţi.
Procedând la rejudecarea cauzei, înregistrate sub nr. 1595/44/2010*, Curtea de Apel Galaţi a menţionat în conceptul de citare şi a dispus citarea, în calitate de pârâtă, şi a SC A.T.A. SA.
În vederea asistării/reprezentării în faţa Curţii de Apel Galaţi, pârâta SC A.T.A. SA a încheiat Contractul de asistenţă juridică nr. 83094 din 24 septembrie 2010, fiind depusă la dosarul cauzei împuternicirea avocaţială emisă în baza acestuia.
Reclamanta SC ”A.B.” SA a învederat instanţei, la termenele de judecată din 27 septembrie 2012 şi 3 decembrie 2012, faptul că pârâta SC A.T.A. SA a fost citată eronat, că se impune scoaterea acesteia din citativ şi disjungerea cauzei faţă de SC A.T.A. SA, competenţa aparţinând Judecătoriei Tecuci.
La rândul ei, pârâta SC A.T.A. SA a susţinut atât verbal, cât şi prin concluziile scrise, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2013, că nu are calitate procesuală în litigiul de contencios administrativ, ci în Dosarul nr. 4375/324/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Tecuci, în care judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea acestei acţiuni în contencios administrativ.
Chestiunea supusă discuţiei instanţei, legată de citarea SC A.T.A. SA, în calitate de pârâtă, în faza rejudecării pricinii, a fost soluţionată de prima instanţă la data de 25 februarie 2013, prin Sentinţa civilă nr. 51/2013, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.T.A. SA şi respingerii acţiunii reclamantei, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Rejudecarea cauzei în circumstanţele expuse a generat însă cheltuieli de judecată în valoare de 2.768 RON pe care SC A.T.A. SA le-a suportat şi la plata cărora prima instanţă a dispus obligarea reclamantei SC ”A.B.” SA, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Dispunând în acest sens, prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat, în situaţia particulară supusă judecăţii, prevederile art. 274 C. proc. civ., în sensul că nu a ţinut seama de principiile care stau la baza acordării cheltuielilor de judecată în sistemul legislaţiei noastre procesuale şi de poziţia părţilor în proces, care nu pot fi obligate decât la plata cheltuielilor de judecată pe care le-au determinat.
Cum niciunul dintre elementele aflate la dispoziţia instanţei nu conturează culpa procesuală a reclamantei SC ”A.B.” SA în declanşarea şi întreţinerea activităţii procesuale generate de soluţionarea acţiunii în contencios administrativ, în contradictoriu şi cu pârâta SC A.T.A. SA, în mod eronat prima instanţă a instituit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 2.768 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâta SC A.T.A. SA.
În consecinţă, Înalta Curte reţine ca fiind întemeiate criticile recurentei-reclamante SC ”A.B.” SA, urmând să dispună admiterea recursului declarat de aceasta.
2. Asupra recursurilor declarate de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României
Reclamanta SC ”A.B.” SA a supus cenzurii instanţei de contencios administrativ refuzul de acordare a despăgubirilor pentru calamităţile produse în agricultură în cursul anului 2009, în condiţiile şi în limitele de competenţă instituite de Legea nr. 381/2002 în sarcina autorităţilor pârâte.
La solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor nu a existat o comunicare expresă a poziţiei autorităţilor publice, astfel că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să fie analizat în corelaţie cu noţiunea de „exces de putere”, pentru a stabili dacă actul administrativ se înscrie în limitele dreptului de apreciere acordat de legiuitor autorităţii publice.
Aşadar, acţiunea în contencios administrativ supusă judecăţii are ca obiect refuzul de soluţionare a cererii, act administrativ asimilat, definit de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Cum reglementarea specială reprezentată de Legea nr. 381/2002 nu instituie un termen pentru îndeplinirea de către MADR a obligaţiei de a sesiza Guvernul României şi, respectiv, de către Guvern, a obligaţiei de a emite o hotărâre de Guvern, în analiza excepţiei tardivităţii acţiunii în contencios administrativ se va avea în vedere ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care, termenul pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ este de 6 luni şi începe să curgă de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, respectiv a termenului de 30 de zile de la înregistrarea sesizării reclamantei la Direcţia Agricolă Galaţi, care a fost 12 iunie 2009.
Termenul de 6 luni, calificat de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 ca fiind unul de prescripţie, reprezintă regula în materie, astfel încât de acest termen beneficiază toate subiectele de drept, fără nicio condiţionare sau limitare.
În schimb, termenul maxim de introducere a acţiunii, de 1 an, este calificat ca termen de decădere şi apare ca o excepţie, fiind necesară invocarea unor motive temeinice pentru a justifica depăşirea celor 6 luni pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.
În speţa supusă judecăţii reclamanta nu a invocat existenţa unor motive temeinice şi nici nu a furnizat instanţei explicaţii ori date care să justifice introducerea acţiunii cu depăşirea termenului legal de 6 luni.
Cât priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni, în speţa supusă judecăţii acesta este reprezentat de data de 12 iulie 2009, când au expirat cele 30 de zile de la data sesizării adresate Direcţiei Agricole Galaţi (12 iunie 2009) de către reclamanta SC ”A.B.” SA.
Termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu putea fi cel de maxim 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Lege, atât timp cât reclamanta nu a invocat şi nu a dovedit existenţa unor motive temeinice pentru depăşirea termenului de 6 luni, şi nici nu putea fi calculat de la data încheierii procesului-verbal de conciliere, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă. Aceasta deoarece, pricina supusă judecăţii nu vizează un contract administrativ pentru a fi incidentă ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. e) din Lege, iar procesul-verbal de conciliere la care se face referire a fost încheiat la data de 9 septembrie 2010, ulterior sesizării instanţei de contencios administrativ (1 septembrie 2010).
În plus, procedura de conciliere a vizat exclusiv pretenţiile reclamantei faţă de SC A.T.A. SA şi DADR Galaţi, faţă de care s-a şi realizat convocarea la conciliere, nu şi refuzul de aducere la îndeplinire de către Guvernul României şi MADR a obligaţiilor instituite în sarcina acestora de Legea nr. 381/2002.
Cum sesizarea instanţei de contencios administrativ a avut loc la data de 1 septembrie 2010, acţiunea în contencios administrativ este tardiv introdusă potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia primei instanţe, în sensul respingerii excepţiei tardivităţii, se bazează pe interpretarea eronată atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât şi a prevederilor legale aplicabile.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate în această privinţă de recurenţii-pârâţi MADR şi Guvernul României, iar statuările cuprinse în prezenta decizie fac inutilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate în cauză.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3), art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de reclamanta SC ”A.B.” SA şi de pârâţii MADR şi Guvernul României modificarea în parte a Sentinţei civile nr. 51 din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC ”A.B.” SA, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, MADR şi DADR Galaţi, ca tardiv formulată şi respingerii cererii pârâtei SC A.T.A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.
Va fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 51 din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A.B. SA, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, ca tardiv formulată.
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.B. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că respinge cererea pârâtei SC A.T.A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3247/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 326/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
