ICCJ. Decizia nr. 3264/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3264/2014
Dosar nr. 5744/2/2010
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28 octombrie 2010, sub nr. 5744/2/2010, astfel cum a fost precizată, reclamantul M.M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi G.V.V., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună modificarea Adeverinţei nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă CNSAS, în sensul de a se constata că numitul G.V.V. are calitatea de colaborator al Securităţii ca poliţie politică.
La data de 29 iunie 2010, sub nr. 5800/2/2010, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cererea formulată de reclamantul B.G. prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, anularea Adeverinţei nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă de CNSAS şi constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a numitului G.V.V.
Prin încheierea de şedinţă din data de 1 martie 2011 s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea Dosarului nr. 5800/2/2010 la Dosarul nr. 5744/2/2010.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 aprilie 2011 au fost respinse excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a apărătorului reclamantului B.G., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.M.R. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G.V.V.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 5260 din 25 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse cererile formulate de reclamanţii M.M.R. şi B.G., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi G.V.V., precum şi cererea reclamantului M.M.R. privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Cererea de verificare nr. 320/2007, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a solicitat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii efectuarea de verificări în privinţa numitului G.V.V.
În baza verificărilor efectuate, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, Direcţia Investigaţii din cadrul CNSAS a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/488 din 16 februarie 2009.
Având în vedere Nota de constatare şi documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia, Direcţia juridică a emis Avizul nr. S/DJ/293 din 8 ianuarie 2010 prin care a opinat că documentele prezentate la punctele D şi E din Nota de constatare se circumscriu noţiunii de colaborator, astfel cum aceasta este definită la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece probează că numitul G.V.V. a furnizat informaţii prin care a denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea următoarelor drepturi şi libertăţilor fundamentale ale omului: dreptul la viaţă privată, dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei.
Având în vedere Nota de constatare nr. S/DI/I/488 din 16 februarie 2009, Avizul nr. S/DJ/293 din 8 ianuarie 2010, documentaţia care a stat la baza emiterii acestora şi procesul-verbal al şedinţei Colegiului CNSAS din data de 23 februarie 2010, a fost eliberată de către CNSAS Adeverinţa nr. 1245 din 23 februarie 2010 în cadrul căreia s-a reţinut că elementele prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar pârâtului G.V.V. nu-i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.
Reclamanţii M.M.R. şi B.G. au contestat Adeverinţa nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă de CNSAS.
Pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- informaţiile să nu fi fost furnizate în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată persoana;
- persoana să fi furnizat informaţii (indiferent sub ce formă - sintagmă declarată neconstituţională), precum note şi rapoarte scrise (relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii - sintagmă declarată neconstituţională);
- prin aceste informaţii se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;
- informaţiile să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Nu poate fi reţinută susţinerea pârâtului G.V.V. potrivit căreia toate informaţiile au fost furnizate organelor de Securitate în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetat, fie judecat şi condamnat.
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 referitoare la furnizarea informaţiilor în timpul anchetei şi procesului pentru motive politice trebuie să fi existat o presiune efectivă din partea organelor de Securitate în sensul furnizării unor informaţii cu privire la activităţi/atitudini contrare regimului comunist desfăşurate de alte persoane, iar acestea să vizeze cauza în care a fost cercetată/judecată şi condamnată persoana.
Informaţiile furnizate de pârâtul G.V.V. în declaraţia din data de 22 august 1977, cu ocazia audierii şi avertizării sale de organele de Securitate în legătură cu intenţia de trecere frauduloasă a frontierei împreună cu M.A. nu pot fi reţinute pentru a se stabili calitatea de colaborator al Securităţii.
A existat o presiune efectivă a organelor de Securitate asupra pârâtului pentru a da această declaraţie, presiune ce decurge din faptul că a existat o anchetă a organelor de Securitate în legătură cu intenţia pârâtului de a trece graniţa în Turcia, că au fost chemaţi la audieri în legătură cu acest aspect pârâtul şi persoanele apropiate acestuia, că au fost avertizaţi de organele de Securitate.
Totodată, această declaraţie a vizat cauza în care pârâtul a fost anchetat pentru motive politice de organele de securitate, respectiv pentru intenţia de trecere a frontierei în Turcia.
În ceea ce priveşte informaţiile furnizate de pârâtul G.V.V. după arestarea sa la data de 17 iulie 1985, trebuie observat că la această dată pârâtul a fost arestat şi cercetat pentru infracţiuni de drept comun, aşa cum rezultă din Referatul de terminare a urmăririi penale din Dosarul nr. 0255/1985.
Însă, după arestarea sa la data de 17 iulie 1985, pârâtul a fost anchetat şi de organele de Securitate şi a dat o serie de note informative.
A existat o presiune efectivă a organelor de Securitate pentru a da aceste note după arestarea sa din data de 17 iulie 1985, presiune ce decurge din faptul că pârâtul era în stare de arest coroborat cu faptul că, deşi era vorba de infracţiuni de drept comun, a existat şi o anchetă a organelor de securitate care a vizat şi alte persoane şi împrejurări care excedau infracţiunilor de drept comun reţinute de organele de urmărire penală în sarcina sa.
Totodată, aceste note au vizat cauza în care pârâtul a fost anchetat pentru motive politice de organele de securitate.
Prin urmare, informaţiile furnizate de pârâtul G.V.V. după arestarea din data de 17 iulie 1985 prin notele analizate de CNSAS au fost date în timpul anchetei pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetat de organele de Securitate.
În ceea ce priveşte celelalte informaţii furnizate de pârâtul G.V.V., prin note scrise şi semnate de acesta, cu privire la cazul B., care au făcut obiectul analizei CNSAS, nu poate fi reţinută susţinerea pârâtului potrivit căreia au fost date în timpul anchetei pentru motive politice în cauza pentru care a fost cercetat/judecat şi condamnat, întrucât nu au privit vreun dosar în care pârâtul să fi fost cercetat/judecat şi condamnat, acesta având doar dosar de urmărit la acea dată.
Prin urmare, se impune verificarea îndeplinirii celorlalte trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce priveşte celelalte documente avute în vedere de CNSAS la întocmirea Adeverinţei nr. 1245 din 23 februarie 2010 şi a Notei de constatare nr. S/DI/I/488 din 16 februarie 2009.
Având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012, general obligatorii, asemenea dispozitivului căruia i se ataşează (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012), furnizarea de informaţii, indiferent sub ce formă, precum relatările verbale consemnate de organele Securităţii, poate fi avută în vedere la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii doar în măsura în care sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.
Din documentaţia depusă de CNSAS, avută la dispoziţie la întocmirea Adeverinţei nr. 1245 din 23 februarie 2010 şi a Notei de constatare nr. S/DI/488 din 16 februarie 2009, rezultă că informaţii au fost furnizate Securităţii prin:
- note scrise şi semnate de către pârâtul G.V.V.;
- note scrise atribuite pârâtului G.V.V.;
- note dactilografiate, nesemnate, atribuite pârâtului G.V.V.;
- relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii în note-rapoarte;
- rapoarte, note de analiză, note-raport, plan de documentare întocmite de lucrătorii de Securitate;
- transcrieri înregistrări cu tehnică operativă.
În ceea ce priveşte notele scrise şi semnate de către pârâtul G.V.V., din 15 decembrie 1981, 18 aprilie 1984, 20 aprilie 1984, 24 aprilie 1984, 26 aprilie 1984 şi 30 aprilie 1984, din dovezile existente la dosar rezultă că este întemeiată susţinerea pârâtului potrivit căreia a încercat să-l ajute pe reclamantul G.B. şi că prin aceste note nu a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale reclamantului sau a altor persoane. Mai mult, din analiza acestor note se constată că nu se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Referitor la a doua categorie de documente avute în vedere de CNSAS, respectiv notele scrise atribuite pârâtului G.V.V., se constată că unele dintre ele sunt nedatate, neredactate şi nesemnate de către pârât, conţin informaţii generale şi nu informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
A treia categorie de documente a fost constituită din patru note dactilografiate, nesemnate, din perioada 8 decembrie 1977 - 30 ianuarie 1978, atribuite pârâtului G.V.V. În privinţa acestora, sunt aplicabile considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012, general obligatorii, asemenea dispozitivului căruia i se ataşează, şi se reţine că informaţiile furnizate nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012 este aplicabilă şi în ceea ce priveşte a patra categorie de documente constând în relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii în note-rapoarte. Informaţiile furnizate prin acestea nu se coroborează cu alte probe, prin ele nu sunt denunţate activităţi ori atitudini potrivnice regimului totalitar comunist prin care să fie vizată îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
A cincea categorie de documente este reprezentată de rapoarte, note de analiză, note - raport, plan de documentare întocmite de lucrătorii Securităţii.
Informaţiile cuprinse în acestea nu se coroborează cu alte probe şi nici nu vizează activităţi şi atitudini contrare regimului comunist.
A şasea categorie de documente este constituită din înregistrări cu tehnică operativă privind discuţii pe care pârâtul G.V.V. le purta cu diferite persoane şi care erau înregistrate de organele de Securitate.
Din moment ce pârâtul nu a furnizat aceste informaţii organelor de Securitate şi nu cunoştea că este interceptat, nu se poate reţine că ar fi avut intenţia de a îngrădi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului G.V.V.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii B.G. şi M.M.R., precum şi Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990 - 1991 din România.
3.1. În motivarea cererii sale de recurs, reclamantul B.G. a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
(i) Cu ocazia analizării primei condiţii, aceea ca informaţiile să nu fi fost furnizate în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată persoana, prima instanţă a reţinut în mod greşit că „informaţiile furnizate de pârâtul G.V.V. după arestarea din data de 17 iulie 1985 prin notele analizate de CNSAS, au fost date în timpul anchetei pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetat de organele de Securitate”.
În motivarea hotărârii, judecătorul fondului invocă drept probă informaţia pe care a preluat-o de pe portalul instanţelor de judecată, din Dosarul nr. 63354/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, fără a o fi pus în discuţia părţilor în şedinţa publică (aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Chiar instanţa consemnează că a obţinut respectiva informaţie verificând din proprie iniţiativă portalul instanţelor de judecă. Or, nepunând în discuţia părţilor această probă, instanţa a încălcat în mod flagrant principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2508 din 20 martie 2007 a ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).
Referitor la această sentinţă, prima instanţă a omis aspectul cel mai important în raport de demonstraţia pe care a urmărit să o facă, şi anume că a fost respins capătul de cerere IV ca neîntemeiat, adică tocmai capătul de cerere prin care G.V.V. a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării de drept comun din anul 1985, în urma căreia acesta a fost încarcerat între 16 iulie 1985 - 14 iunie 1986.
Este evident contradictorie motivarea primei instanţe prin care se invocă o hotărâre judecătorească prin care se respinge constatarea caracterului politic al procesului din 1985 al lui G.V.V., urmată apoi de concluzia complet opusă şi nelegală că respectiva anchetă a fost totuşi pentru motive politice (aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Referitor la prima condiţie analizată de instanţă, se impune a se observa că se referă doar la informaţiile cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confirmare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată.
Or, respectivele declaraţii au fost date Securităţii de bună voie în perioada dintre momentul arestării şi momentul condamnării pârâtului într-un dosar de drept comun, ele nu privesc cauza în care a fost cercetat/judecat şi condamnat pârâtul, astfel că ele nu pot fi excluse din analiza instanţei, cum în mod greşit a decis instanţa de fond.
(ii) În ceea ce priveşte a doua condiţie analizată de instanţă, aceea că persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, se reţine în mod greşit că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” sunt declarate neconstituţionale. Această afirmaţie este contrazisă de dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012. Respectivele sintagme nu sunt neconstituţionale, ci doar ele nu pot fi avute în vedere la stabilirea calităţii de colaborator decât în măsura în care sunt coroborate cu alte probe.
Este lesne de observat că cele 5 categorii de documente reţinute în Nota de constatare, în afară de cele date în timpul arestării din anul 1977, se coroborează foarte uşor între ele, precum şi cu celelalte probe administrate, astfel că niciuna dintre aceste categorii nu trebuie exclusă din analiza instanţei.
(iii) Privitor la analiza condiţiilor 3 şi 4, se impune a se constata că, prin coroborarea celor 5 categorii de documente, concluzia care se desprinde fără echivoc este că sunt, de asemenea, îndeplinite cu prisosinţă şi condiţiile privitoare la furnizarea de către pârât Securităţii, din proprie iniţiativă şi uneori în urma sarcinilor trasate, de informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Documentele în cadrul cărora pârâtul a furnizat date Securităţii abundă de informaţii prin care se denunţau activităţile şi atitudinile reclamantului, de asemenea, potrivnice regimului totalitar comunist şi care vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestuia.
Astfel, pârâtul G.V.V. a furnizat Securităţii informaţii despre faptul că reclamantul B.G. practica yoga împreună cu anumite grupuri de persoane, lucru interzis de autorităţile vremii, că era angajat în funcţia de paznic de noapte fără a fi satisfăcut stagiul militar, că ar fi trebuit să i se găsească o infracţiune de drept comun pentru care să fie judecat şi condamnat, că ar fi trebuit să beneficieze de metode speciale de reeducare etc.
Opţiunea reclamantului de a practica în continuare yoga, împreună cu prietenii lui, în acel context politic a fost considerată de către autorităţi ca fiind o activitate şi o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.
Este revoltător ca prima instanţă să facă eforturi considerabile pentru a încerca să găsească explicaţii cât mai „plauzibile” care să justifice comportamentul profund imoral al pârâtului (reţinând că acesta în realitate ar fi vrut să-l ajute pe reclamant), în loc să analizeze cu luciditate conţinutul informaţiilor şi să constate evidentul.
Această atitudine revoltătoare reiese şi din Adeverinţa CNSAS contestată, unde practic nu se neagă că pârâtul G.V.V. ar fi colaborat cu Securitatea, ci doar că are o scuză, şi anume aceea că şi el la rândul lui ar fi fost „urmărit” de Securitate, fiind la rândul lui o „victimă”. Această atitudine a CNSAS, preluată şi de prima instanţă în motivarea sentinţei, este de natură a demonstra că această hotărâre a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, deoarece prevederile O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud nici ipoteza ca un colaborator al Securităţii să fi fost urmărit la rândul lui, nu exclud nici posibilitatea de a nu fi avut un angajament de colaborare şi nici posibilitatea de a nu fi avut un nume conspirativ.
De asemenea, prevederile ordonanţei nu se referă nici la condiţii legate de stabilirea şi analizarea intenţiilor celui care furnizează informaţii Securităţii.
Reclamantul B.G., personal, consideră că pârâtul a contribuit la condamnarea sa prin colaborarea acestuia cu Securitatea, pentru faptul că a organizat cursuri clandestine de yoga până la anul 1989.
Lipsa oricăror informaţii despre activitatea informativă a pârâtului din perioada 1985 - 1989 reprezintă o gravă lacună atât a activităţii CNSAS prevăzute de art. 6 şi urm din O.U.G. nr. 24/2008, cât şi a cercetării judecătoreşti.
În concluzie, pentru motivele de recurs expuse, recurentul B.G. a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei recurate, rejudecarea pricinii, cu admiterea de probe noi, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei pe care a formulat-o, anularea adeverinţei CNSAS nr. 1245/23 februarie 2010 şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea de colaborator al Securităţii a lui G.V.V.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7 şi 9, art. 3041 şi art. 312 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
3.2. Reclamantul M.M.R. a invocat în motivarea cererii sale de recurs următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
(i) Încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin respingerea ca neîntemeiată a unei părţi din probatoriul solicitat în dovedirea contestaţiei.
Cu toate acestea, consultarea dosarului la CNSAS nu a fost posibilă întrucât la termenul de judecată următor, din 31 ianuarie 2012, aceeaşi instanţă i-a interzis accesul la dosarul pârâtului G.V.V. aflat la CNSAS, aprobând în acest sens cererea formulată de reprezentantul aceste instituţii.
În aceste condiţii, nu a avut posibilitatea de a verifica dacă volumele netransmise instanţei, dar şi filele lipsă din volumele puse la dispoziţia instanţei conţin sau nu informaţii relevante privind colaborarea cu Securitatea a pârâtului G.V.V.
De asemenea, i-a fost refuzată de instanţă cererea de prezentare a procesului verbal al şedinţei Colegiului CNSAS prin care s-a votat în cazul V., în sensul că acesta nu a fost colaborator al Securităţii, deşi avizul Direcţiei juridice a CNSAS indica o opţiune contrară.
Înfăţişarea acestui înscris este necesară pentru dovedirea relaţiei apropiate dintre G.V.V. şi C.I., membru în Colegiul CNSAS, acesta din urmă fiind preocupat în a-i prezenta lui G.V.V. o imagine de eroic opozant al regimului Ceauşescu. Dovadă în acest sens este interviul dat de C.I. ziarului „Adevărul”, publicat la 9 noiembrie2011, în care afirma: „Cineva mi-a spus să am grijă că V. abia a ieşit din puşcărie, că a vrut să-l împuşte pe Ceauşescu”. Or, în anul 1985, G.V.V. a fost condamnat la închisoare pentru probleme de drept comun şi nu pentru încercarea de a-l împuşca pe Ceauşescu.
Totodată, prima instanţă a refuzat să dispună obligarea pârâtului G.V.V. să prezinte hotărârea judecătorească prin care a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare în anul 1985. Cum pârâtul însuşi făcuse referire la respectiva condamnare din 1985, respingerea de către instanţă a cererii de prezentare a respectivei hotărâri care are autoritate de lucru judecat este abuzivă, faţă de dispoziţiile art. 172 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă (..) însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la acel înscris”. După ce această dovadă a fost respinsă, aceeaşi instanţă trage în mod greşit concluzia, în cuprinsul sentinţei, că ancheta din 1985 a avut caracter politic şi, pe acest temei, stabileşte că „notele date de pârât după arestarea sa din data de 17 iulie 1985 nu pot fi reţinute pentru a se stabili calitatea de colaborator al Securităţii”.
(ii) Instanţa a apreciat greşit că notele date de pârât după arestarea sa din 17 iulie 1985 au fost date în timpul unei anchete pe motive politice, deoarece, în fapt, arestarea şi apoi condamnarea acestuia s-au făcut pentru infracţiuni de drept comun, ceea ce se va dovedi prin hotărârea judecătorească de condamnare, dacă aceasta va fi înfăţişată.
Este necesară prezentarea la dosarul cauzei şi a hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 63354/3/2010, în care pârâtul G.V.V. a cerut recunoaşterea caracterului politic al osândirii sale de către regimul comunist, dar acest capăt de cerere i s-a respins irevocabil. Administrarea acestei probe este necesară pentru că însăşi prima instanţă, prin hotărârea recurată, face referire la procesul respectiv, dar într-un mod complet greşit, având la bază doar informaţiile de pe portalul instanţelor şi acelea citate tendenţios, fragmentar.
Odată stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că arestarea pârâtului în 1985 a fost făcută doar pentru motive de drept comun, trebuie luate în considerare şi informaţiile furnizate de acesta Securităţii după arestarea lui din 1985.
(iii) Instanţa a neglijat denunţarea de către pârâtul G.V.V. a atitudinilor şi acţiunilor potrivnice regimului comunist ale numitului M.S.V.
În mod eronat prima instanţă a apreciat, la fila 26 a sentinţei, că în nota informativă din 26 aprilie 1084 nu s-au denunţat activităţi sau atitudini împotriva regimului totalitar. Este o apreciere greşită deoarece atunci când pârâtul informează Securitatea că M.S.V. este un individ periculos, sensul în care trebuie înţeleasă afirmaţia, după cum rezultă din întreg contextul, este că M.S.V prezintă pericol pentru societatea socialistă, nicidecum pentru o persoană anume. Demascându-l pe M.S.V. ca „singurul concurent al lui G.B.”, pârâtul arată Securităţii că şi în perioada întocmirii acelei note informative, adică aprilie 1984, M.S.V se ocupa cu yoga. Cum activitatea yoga fusese interzisă în 1982, a te ocupa de yoga în 1984 reprezintă o activitate potrivnică regimului comunist.
(iv) Instanţa a neglijat denunţarea la Securitate de către G.V.V. a unor activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist ale lui G.B.
În aprecierea notelor informative legate de G.B., instanţa afirmă că nu se poate reţine că s-au derulat activităţi potrivnice regimului comunist ale lui G.B. Afirmaţia nu este adevărată, întrucât prin notele informative date de pârât acesta confirmă că în data de 17 aprilie 1984, când s-a efectuat percheziţia la care a fost martor, G.B. desfăşura activitate yoga împreună cu un grup de discipoli. Este o declaraţie care a fost utilă autorităţilor în pregătirea procesului penal împotriva lui B., acesta fiind condamnat inclusiv pentru desfăşurarea fără autorizaţie a cursurilor de yoga.
Dacă în cazul dezvăluirii activităţii yoga a reclamantului se invocă faptul că pârâtul a considerat că Securitatea oricum ştia despre asta, nu la fel stau lucrurile cu privire la dezvăluirea legăturii lui B. cu secta „M.T.”. Atrăgând atenţia Securităţii ca G.B. să fie anchetat suplimentar de ofiţeri specializaţi în problema „M.T.”, pârâtul nu numai că a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor acestuia, ci chiar a realizat-o, întrucât legăturile lui B. cu secta „M.T.”, poate chiar mai mult decât practicarea yoga, au constituit motivaţia regimului totalitar pentru întemniţarea lui B.
Pârâtul a mai denunţat, prin notele informative olografe din 26 aprilie 1984 şi 30 aprilie 1984, faptul că acele cărţi găsite de securitate la M.R aparţin lui G.B. şi că acesta reprezintă o sursă de cărţi.
În sentinţa recurată instanţa afirmă că nu se poate deduce că a vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, deoarece nu există nicio referire la natura cărţilor. Nici nu era nevoie să facă pârâtul referiri la natura cărţilor. Acestea fiind deja confiscate şi aflându-se în posesia autorităţilor, natura lor nu era o taină pentru autorităţi.
Prin informaţiile date, pârâtul G.V.V. a contribuit direct la condamnarea lui G.B., deci la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor acestuia.
Pârâtul a propus trimiterea lui G.B. la muncă silnică prin nota olografă din 26 aprilie 1984. Este adevărat că această sugestie este făcută doar în ipoteza condamnării reclamantului, dar inclusiv pentru deţinuţi trimiterea la muncă forţată este o încălcare a drepturilor omului.
(v) Instanţa a neglijat denunţarea la Securitate de către G.V.V. a lui P.G. şi a unor persoane care l-au vizitat.
Instanţa face referire la existenţa unei note nedatate, nesemnate, atribuite pârâtului G.V.V.
Nu există certitudinea că aceasta notă este nedatată şi nesemnată, atât timp cât CNSAS nu a înfăţişat tot dosarul privindu-l pe G.V.V., inclusiv filele aflate înainte şi imediat după ceea ce s-a prezentat din această notă despre P.G. Filele prezentate se termină la mijlocul unei propoziţii, astfel că există indicii puternice că o anume parte din nota olografă despre P.G. a fost ascunsă. În partea ascunsă ar putea exista data şi semnătura.
În mod eronat instanţa a apreciat că informaţiile furnizate despre P.G. nu puteau fi considerate informaţii potrivnice regimului comunist.
Chiar şi informaţii despre starea de spirit sau psihologia lui P.G. puteau fi folosite de Securitate împotriva acestuia, ceea ce pârâtul ştia.
Totodată, simplul fapt că cineva îl vizita pe P.G. era suficient ca Securitatea să ia în vizor respectiva persoană, situaţie, de asemenea, cunoscută de pârât. G.V.V. a indicat în nota sa alte persoane care îl vizitaseră pe P.G., ştiind că aceasta poate duce la punerea lor sub urmărire de către Securitate.
(vi) Prima instanţă a apreciat greşit că notele dactilografiate nesemnate despre un cetăţean palestinian nu se coroborează cu alt mijloc de probă.
Încă din 1977 pârâtul a furnizat Securităţii informaţii despre un cetăţean palestinian, consemnate în note dactilografiate, nesemnate.
Aceste note informative se coroborează cu Raportul din 27 decembrie 1978 întocmit de ofiţerul M.C. în care se menţionează că pârâtul G.V.V. a fost sfătuit să continue relaţiile cu un cetăţean palestinian.
Este de menţionat că pârâtul nu a contestat niciodată paternitatea notelor informative respective.
În lipsa prezentării de către CNSAS a întregului dosar privindu-l pe G.V.V. nici măcar nu e sigură afirmaţia că aceste note informative despre cetăţeanul palestinian există exclusiv sub formă de file dactilografiate, nesemnate.
(vii) În mod eronat prima instanţă nu a supus analizei diferite documente ale Securităţii, pe motiv că nu se coroborează cu alte probe.
Deoarece CNSAS a refuzat să prezinte o parte din dosarul privindu-l pe G.V.V., asemenea afirmaţii sunt nedovedite, numai după înfăţişarea paginilor lipsă din dosar se vor putea trage concluzii despre ce se coroborează cu alte probe şi ce nu.
În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul M.M.R. a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinţei civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012, admiterea contestaţiei şi modificarea Adeverinţei nr. 1245 din 23 februarie 2010 a CNSAS, în sensul stabilirii calităţii de colaborator al Securităţii a numitului G.V.V., cu obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul G.V.V. a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate şi menţinerea Sentinţei civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, ca legală şi temeinică, invocând, în special, următoarele apărări:
Susţinerile recurenţilor M.M.R. şi B.G. nu constituie o veritabilă critică adusă hotărârii recurate, ci doar o reiterare a alegaţiilor prezentate cu ocazia judecăţii de fond. Acestea sunt şi neîntemeiate, întrucât notele pe care le-a dat despre G.B. n-au contribuit la arestarea acestuia la 17 aprilie 1984. În realitate, aşa cum se admite şi în Sentinţa civilă nr. 5260 din 25 septembrie 2012, cele 5 note olografe semnate cu numele său au fost date după arestarea lui G.B., iar instanţa de fond a stabilit în mod corect faptul că a încercat să-l ajute pe G.B. şi că sub nicio formă informaţiile furnizate Serviciului despre acesta nu au contribuit la întocmirea rechizitoriului din 20 august 1984, în urma căruia a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 960 din 28 septembrie 1984, menţinută prin Decizia civilă nr. 2313 din 9 noiembrie 1984.
Din actele dosarului rezultă neîndoielnic că n-a făcut parte din Fondul de reţea al informaţiilor, nefiind vreodată plătit de Securitate, că n-a semnat vreun angajament de colaborare, că n-a avut pseudonim sau nume de sursă, în acest sens fiind emisă Adeverinţa nr. 1245 din 25 februarie 2010, prin care CNSAS confirmă faptul că nu a fost colaborator al Securităţii.
Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, prin concluziile scrise, respingerea recursurilor şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, apreciind ca fiind relevante următoarele aspecte:
Nu este îndeplinită condiţia referitoare la conţinutul informaţiilor date Securităţii. În speţă, nu au fost furnizate informaţii referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist. Dimpotrivă, tocmai titularul adeverinţei (intimatul G.V.V.) era cel care protesta faţă de atitudinea abuzivă a Securităţii.
Nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la posibilele efecte ale informaţiilor.
În speţă declaraţiile date de titularul adeverinţei nu vizau încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Dimpotrivă, prin declaraţiile date, titularul adeverinţei a încercat să uşureze situaţia în care se aflau persoanele la care se referă şi să le protejeze pe acestea.
În plus, persoana verificată nu a avut o relaţie conspirată cu Securitatea (sub protecţia unui nume conspirativ), declaraţiile date fiind asumate de acesta şi semnate cu numele său real. Împrejurarea că, ulterior luării declaraţiilor, autorităţile adăugau, fără acceptul declarantului, un nume de cod, nu îi poate fi imputată titularului adeverinţei.
De asemenea, declaraţiile date de cel verificat îndeplinesc condiţiile tezei a II-a a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 (cu privire la informaţiile date în anchetă). În consecinţă, chiar şi în situaţia în care, prin absurd, ar fi fost îndeplinite condiţiile cumulative cu privire la furnizarea de informaţii referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist şi cu privire la vizarea încălcării drepturilor fundamentale ale omului, în speţă nu s-ar putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, ţinând cont de teza a II-a a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
În conformitate cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., a fost administrată proba cu înscrisuri noi.
În şedinţa publică din data de 16 septembrie 2014, Înalta Curte a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Anticorupţia şi Asociaţia Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, apreciind că, raportat la dispoziţiile art. 49 şi urm. C. proc. civ., elementele furnizate instanţei nu conturează un interes propriu al intervenienţilor în promovarea cererilor de intervenţie accesorie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990 - 1991 din România este inadmisibil, întrucât a fost formulat de o persoană care nu a fost parte în proces în faţa primei instanţe. Nu prezintă niciun fel de relevanţă asupra admisibilităţii recursului interesul acestei asociaţii de a exercita această cale de atac.
2. Recursurile declarate de reclamanţii M.M.R. şi B.G. sunt fondate, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenţii-reclamanţi au supus controlului de legalitate Adeverinţa nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care s-a reţinut că elementele prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi că pârâtului G.V.V. nu se i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.
Dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, precizează semnificaţia termenului de colaborator al Securităţii, stabilind o asemenea calitate pentru „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Norma citată exclude reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii pentru „persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese verbale de interogatoriu sau de confirmare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată”.
Relativ la prima condiţie analizată de instanţa de fond, aceea ca informaţiile să nu fi fost furnizate în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, prin hotărârea recurată s-a constatat că informaţiile furnizate de pârâtul G.V.V. în declaraţia din data de 22 august 1977, cu ocazia audierii şi avertizării sale de organele de Securitate în legătură cu intenţia de trecere frauduloasă a frontierei împreună cu M.A., şi în notele date de pârât după arestarea sa din 17 iulie 1985 nu pot fi reţinute pentru a se stabili calitatea de colaborator al Securităţii, întrucât este vorba de informaţii furnizate în timpul anchetei/procesului pentru motive politice.
Constatarea instanţei în această privinţă se fundamentează pe informaţiile obţinute prin consultarea datelor afişate pe portalul instanţelor, referitoare la Dosarul nr. 63354/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, din documentele depuse la dosarul cauzei din care rezultă că pârâtul G.V.V. a avut trei dosare de urmărit (1973,1977 - 1978 şi 1977 - 1985) şi pe menţiunile existente în Referatul de terminare a urmăririi penale întocmit în Dosarul penal nr. 0255/1985.
Recurenţii-reclamanţi denunţă încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, componente ale dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar analiza actelor şi lucrărilor dosarului confirmă susţinerea acestora, raportat la următoarele împrejurări.
(i) informaţiile privind soluţia dată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 63354/3/2010 au fost preluate de pe portalul instanţelor de judecată şi inserate în considerentele hotărârii recurate, fără ca, în prealabil, această probă să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor;
(ii) informaţiile au fost preluate trunchiat, astfel că, în lipsa depunerii la dosarul cauzei a hotărârii judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. 63354/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, nu se poate determina cu claritate nici care au fost pretenţiile care au făcut obiectul sesizării instanţei şi cum au fost ele soluţionate şi nici raţiunile care au fundamentat soluţia adoptată;
(iii) constatările privind informaţiile furnizate Securităţii de către pârât după arestarea sa la 17 iulie 1985 s-au întemeiate pe un act premergător hotărârii penale de condamnare, respectiv Referatul de terminare a urmăririi penale din Dosarul penal nr. 0255/1985, în condiţiile în care a existat o hotărâre penală definitivă de condamnare de care pârâtul s-a prevalat sistematic în apărările pe care le-a format în proces;
(iv) cererea reclamantului M.M.R., de obligare a pârâtului G.V.V. să depună la dosarul cauzei hotărârea penală de condamnare pe care o invocă, a fost respinsă de prima instanţă, în pofida normelor imperative instituite de art. 172 C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă/../ dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris /../”.
(v) instanţa nu a oferit un răspuns specific şi explicit la argumentul decisiv invocat de CNSAS în adeverinţa contestată, legat de relevanţa calităţii de urmărit a pârâtului în constatarea existenţei/inexistenţei calităţii de colaborator al Securităţii, faţă de prevederile tezei a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care stipulează expres acele situaţii în care este exclusă constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Prin urmare, relativ la prima condiţie examinată de instanţă, se constată, pe de o parte, inechitatea procedurii, prin încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, iar, pe de altă parte, soluţionarea cauzei pe baza unui probatoriu insuficient, cu consecinţa neelucidării unor aspecte esenţiale dezlegării acesteia, făcând practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Referitor la celelalte condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, soluţia primei instanţe se fundamentează în special pe considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012, general obligatorii, asemenea dispozitivului căruia i se ataşează, şi pe faptul că informaţiile furnizate de pârâtul G.V.V., inclusiv cele cuprinse în declaraţiile verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, fie nu se coroborează cu alte probe, fie nu evidenţiază denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În această privinţă, se impune a fi subliniat faptul că stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, cu toate consecinţele pe care aceasta le implică asupra persoanei în cauză, necesită administrarea unui probatoriu complet, care să includă în mod obligatoriu întreg dosarul informativ care a stat la baza emiterii Notei de constatare, a avizului Direcţiei Juridice şi a Adeverinţei privitoare la constatarea existenţei/inexistenţei calităţii de colaborator al Securităţii.
De asemenea, realizarea justiţiei presupune verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc într-un anumit context politic şi istoric, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, care să excludă orice concluzie arbitrară şi să asigure echilibrul între interesele fundamentale ale societăţii şi protecţia drepturilor individuale.
Or, analiza actelor şi lucrărilor dosarului evidenţiază soluţionarea pricinii de către prima instanţă pe baza unui probatoriu incomplet, atât timp cât CNSAS nu a prezentat instanţei în integralitate dosarul fond informativ incluzând cele 7 volume, titular G.V.V., iar cererea reclamanţilor de prezentare integrală a documentaţiei pe baza căreia s-au emis Nota de constatare S/DI/488 din 16 februarie 2009, Avizul Direcţiei Juridice S/DIJ/1293 din 8 ianuarie 2010 şi Adeverinţa nr. 1245 din 23 februarie 2010 a fost în mod nelegal respinsă de instanţă, administrarea acestei probe fiind absolut necesară pentru o evaluare reală a situaţiei de fapt.
Se constată a fi nelegală şi dispoziţia instanţei de respingere a cererii reclamanţilor, prin care au solicit obligarea CNSAS la prezentarea Procesului-verbal al şedinţei Colegiului CNSAS din 23 februarie 2012, de vreme ce constatările cuprinse în adeverinţa contestată sunt contrare opiniei exprimate în avizul emis de Direcţia Juridică, iar susţinerile reclamanţilor au vizat inclusiv o presupusă relaţie de prietenie între pârâtul G.V.V. şi unul dintre membrii CNSAS. Este necesară prezentarea acestui înscris şi pentru a verifica dacă cele consemnate în Adeverinţa nr. 1245 din 23 februarie 2010, semnată de Preşedintele CNSAS, sunt sau nu în concordanţă cu cele discutate şi votate în Şedinţa Colegiului CNSAS din 23 februarie 2012.
Procedând la soluţionarea pricinii, specifică prin obiectul său, în circumstanţele expuse, prima instanţă nu a realizat o analiză completă şi obiectivă a situaţiei de fapt, iar constatările acesteia, îndeosebi cele ce vizează informaţiile cuprinse în declaraţiile consemnate de lucrătorii Securităţii, sunt arbitrare şi constituie o aplicare formală a celor statuate cu caracter general obligatorii de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012.
Pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 304 pct. 5 şi 9, art. 312 alin. (1) - (3), art. 314 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de reclamanţii M.M.R. şi B.G., casarea Sentinţei civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la completarea probatoriului conform celor dispuse în cuprinsul prezentei decizii, precum şi la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, cu luarea în considerare şi a criticilor formulate în recurs, a căror examinare a devenit inutilă în raport de soluţia casării cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990 - 1991 din România, ca inadmisibil.
Admite recursurile declarate de reclamanţii M.M.R. şi B.G. împotriva Sentinţei civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 326/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3273/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
