ICCJ. Decizia nr. 3388/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3388/2014
Dosar nr. 14705/3/2013
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Prin sentinţa nr. 1792 din data de 25 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4775/104/2011, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject în contradictoriu cu pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră şi s-a constatat nulitatea parţială a rezoluţiei Serviciului Control de Prim Nivel, a raportului de control de prim nivel (listă de verificare) şi a avizului de validare cheltuieli din data de 13 septembrie 2011, întocmite de pârât, în ceea ce priveşte validarea cheltuielilor aferente contractului având ca obiect servicii de dezvoltare software pentru editare pagini web.
A fost obligat pârâtul să declare eligibilă suma de 208.320 RON, cu TVA, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 49.010,70 euro, cu TVA, aferentă plăţii totale pentru contractul având ca obiect servicii de dezvoltare software pentru editare pagini web.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale actelor de control şi ale avizului de validare cheltuieli pentru contractul având ca obiect servicii de studiere a pieţei şi sondaje şi respinge capătul de cerere privind constatarea nulităţii acestor acte, ca neîntemeiat, reţinând că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 14 din H.G. nr. 925/2006 cu modificările ulterioare şi nici celelalte dispoziţii privind desfăşurarea procedurii de cerere de ofertă pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de dezvoltare software pentru editare pagini web”, actele întocmite de către pârât prin care nu a fost declarată eligibilă suma de 208.320 RON, cu TVA reprezentând echivalentul în RON a sumei de 49.010,70 euro aferentă acestui contract, fiind nelegale.
Împotriva sentinţei nr. 1792 din data de 25 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4775/104/2011, au declarat recurs reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject şi pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontaliera, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
2. Prin decizia nr. 2069 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Craiova a reţinut că obiectul litigiului este reprezentat de executarea unui contract de subvenţionare (finanţare) cu fonduri UE din 22 iunie 2010. Caracterul eligibil al unor anumite cheltuieli efectuate de reclamant în acest proiect nu pot fi analizate de instanţa decât prin raportare la obligaţiile contractuale asumate de parţi, nefiind, deci, în acord cu instanţa de fond referitor la lipsa legăturii cu respectivul contract de subvenţionare şi implicit, lipsa incidenţei pct. 18.1 din acest contract.
Pct. 18.1 din contract nu aduce modificări privind competenta materiala, care urmează reglementarea prevăzută de Legea nr. 554/2004, ci numai în ceea ce priveşte competenţa teritorială.
Pct. 18.1 din contractul din 22 iunie 2010 a fost interpretat de Curte ca fiind o clauză de alegere a competenţei teritoriale, printr-o prorogare convenţională a competenţei instanţei, care intervine în temeiul unei înţelegeri a părţilor, în acele cazuri în care legea procesuală îngăduie părţilor să deroge de la regulile de competenţă pe care le stabileşte.
A reţinut că, din coroborarea art. 19 şi 159 C. proc. civ., rezultă că o astfel de convenţie este posibilă numai în cazul competenţei teritoriale, şi anume atunci când această competenţă nu este reglementată de norme imperative. Deci, în aceste cazuri, părţile pot stabili o altă instanţă decât cea competentă din punct de vedere teritorial în mod obişnuit. În speţă, este vorba despre o înţelegere a părţilor numai asupra competenţei teritoriale, care este reglementată de norme de drept privat.
De asemenea, pârâtul a invocat în termen procedural, prin întâmpinare, în faţa primei instanţe, excepţia necompetenţei teritoriale şi acordarea eficienţei convenţiei de alegere a instanţei competente teritorial.
Faţă de aceste argumente de fapt şi de drept, Curtea a apreciat ca în mod greşit, Tribunalul Olt a soluţionat excepţia necompetentei teritoriale şi nu a dat eficienţă prorogării convenţionale de competenţă, stabilită de părţi prin pct. 18.1 din contract şi care nu încalcă nici o normă de ordine publică.
3. Prin sentinţa nr. 5559 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanta a formulat contestaţie la Tribunalul Olt împotriva rezoluţiei B.R.C.T. Călăraşi, de respingere a contestaţiei împotriva raportului de control şi a actelor subsecvente întocmite de B.R.C.T. Călăraşi, prin care s-a respins la rambursare suma de 73.869,44 euro, acesta fiind obiectul cauzei.
A constatat că actul intitulat rezoluţie a B.R.C.T. Călăraşi de respingere a contestaţiei împotriva actelor nu este un act emis de autoritatea de management M.R.D.T. şi nu priveşte dispute privind implementarea proiectului/contractului, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 18.1 din contractul din 22 iunie 2010.
A reţinut, aşadar, că litigiul dedus judecăţii nu derivă din nerespectarea în vreun fel a contractului de finanţare din 22 iunie 2010, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 18.1 din contract, aceste prevederi acţionând numai în cazul unei dispute între autoritatea de management şi beneficiar în ceea ce priveşte implementarea contractului, iar în cauză, în mod evident, nu există nici o dispută de acest fel dedusă judecăţii, mai mult, nici măcar persoana pârâtului nu este aceeaşi.
Prin urmare, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii de ordine publică privind competenţa teritorială, de la care nici părţile, nici instanţa nu pot deroga, conform art. 1591 C. proc. civ., iar în cazul de faţă, reclamantul C.C.M.P. Europroject a optat pentru instanţa de la sediul său - Slatina, jud. Olt, respectiv Tribunalul Olt şi, în acest condiţii, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, aşa cum, chiar Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut în Încheierea din şedinţa publică din 22 mai 2012 - dosar Tribunalul Olt.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
În aplicarea dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. se are în vedere că fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a cauzelor.
Pe de altă parte, se reţine că instanţa de trimitere este obligată să respecte hotărârea instanţei de recurs, chiar dacă aceasta este nelegală.
În aceste condiţii, se constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei a fost dezlegată de către Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Tribunalului Bucureşti, prin decizia de casare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject şi Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3387/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3389/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
