ICCJ. Decizia nr. 3393/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3393/2014
Dosar nr. 1199/787/2013
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Avrig la data de 20 noiembrie 2013, petentul C.D., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, a formulat plângere contravenţională împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiei, ambele emise de intimată la 31 ianuarie 2012.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 110 din 18 martie 2014, Judecătoria Avrig a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Brezoi, reţinând că potrivit celor doua procese-verbale, contravenţiile reţinute în acestea s-au petrecut în localitatea Seaca din judeţul Vâlcea, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de contravenţie se poate face plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenția.
2.2. Prin sentinţa nr. 2528 din 4 iunie 2014, Judecătoria Brezoi a admis excepţia privind necompetenţa teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul C.D. şi pe intimata C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Avrig, reţinând în cauză incidenţa art. 10¹ din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013, potrivit căruia ”(…) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se emite regulator de competenţă.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate:
În cauza de faţă se contestă procesele-verbale de constatare a contravenţiei, ambele emise de intimată la 31 ianuarie 2012, prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, C.D. a fost sancţionat cu amendă contravenţională, întrucât la data de 21 august 2011 şi, respectiv, 23 octombrie 2011, s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare SB-XXX, aparţinând petentului a circulat pe DN 7, km 188+900 m, localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu, fără a deţine rovinietă valabilă.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Avrig la data de 20 noiembrie 2013.
Din procesul-verbal rezultă că domiciliul contravenientului se află în localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu.
Prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. a fost modificată O.G. nr. 15/2002 prin introducerea art. 101 potrivit căruia, prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, „plângerea, însoţită de copia procesului - verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”.
Legea nr. 2/2013 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 şi se aplică tuturor proceselor începute după această dată.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, în materia contravenţiilor, nu are importanţă data săvârşirii faptei contravenţionale, ci data introducerii plângerii la instanţa judecătorească.
Înalta Curte constată că, raportat la data introducerii plângerii contravenţionale, respectiv 20 noiembrie 2013, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii este, potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin art. III din Legea nr. 2/2013, judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul contravenientul C.D.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Avrig.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.D. şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti în favoarea Judecătoriei Avrig.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3390/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3451/2014. Contencios. Anulare act... → |
---|