ICCJ. Decizia nr. 3396/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3396/2014
Dosar nr. 6138/109/2013
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 13 august 2013, reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtelor să emită titlu de despăgubire pentru imobilul teren şi construcţii situat în Piteşti,str. P.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 455 din 6 decembrie 2013 a Tribunalului Argeş s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamantul a investit instanţa de judecată cu o acţiune constând în obligaţia de a face, respectiv de emitere a unui titlu de despăgubire şi dispoziţie de plată pentru suma totală de 666.740 RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul teren şi construcţii, situat în Piteşti, str. P., acţiune îndreptată împotriva pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, motivat de faptul că au tergiversat îndeplinirea obligaţiilor stabilite de lege pentru plata sumei totale stabilită de evaluatorul desemnat, invocându-se dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
S-a mai reţinut de către Tribunalul Argeş că nici prin dispoziţiile legale menţionate şi nici printr-o altă normă de drept din Legea nr. 10/2001 nu se reglementează exerciţiul unei acţiuni în justiţie în despăgubire, care să poată fi îndreptată de persoanele îndreptăţite împotriva entităţilor deţinătoare ale imobilelor imposibil de restituit în natură ori împotriva entităţilor în sarcina cărora legiuitorul a statuat obligaţiile de emitere a titlurilor de despăgubire, respectiv, a unei acţiuni în constatarea nulităţii dispoziţiilor care au fost emise de entităţile deţinătoare cu privire la notificările ce le-au fost adresate pentru un astfel de motiv, de tergiversare a emiterii dispoziţiei ce constituie titlul de despăgubire . S-a concluzionat că atâta timp cât prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu este reglementat exerciţiul unor astfel de acţiuni, pe cale de consecinţă, nu este instituită nici o competenţă specială, derogatorie de la dreptul comun, de primă instanţă în favoarea secţiilor civile a tribunalelor , situaţie în care s-a apreciat de către Tribunal că sunt incidente prevederile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
2.2. Prin sentinţa nr. 72 din 26 mai 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă, completele de contencios administrativ.
A constatat ivit conflictul negativ şi a trimis dosarul în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că potrivit art. 20 din Titlul VII al Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
De asemenea, a reţinut că nu se poate considera că dispoziţiile art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au fost abrogate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întrucât din analiza art. 50 lit. c) din Legea nr. 161/2013 rezultă că nu a existat o abrogare expresă a art. 20 din Legea nr. 247/2005. Totodată, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 au o altă sferă de aplicare, referindu-se la competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva dispoziţiilor emise conform art. 33 şi art. 34 din lege, sau la refuzul de emitere a acestor dispoziţii, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin dispoziţiile art. X din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. s-a modificat alin. (1) al art. 20 din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel: „(1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.”
În raport cu obiectul litigiului, Înalta Curte constată că, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe B.I., Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3395/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3398/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
