ICCJ. Decizia nr. 3263/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3263/2014
Dosar nr. 1896/110/2010*
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii. Cadrul procesual
Prin contestaţia înregistrată iniţial la Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bacău, anularea deciziei din 10 octombrie 2009 a Consiliului U.N.B.R. şi a hotărârii din 14 aprilie 2008 a Consiliului Baroului Bacău, precum şi obligarea pârâtului Baroul Bacău la emiterea hotărârii de primire în profesia de avocat fără examen. Această instanţă, prin sentinţa civilă nr. 300 din 14 mai 2010 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea instanţei de fond în primul ciclu procesual
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4937 din 7 decembrie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanta L.M., în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bacău al U.N.B.R., şi, în consecinţă, a anulat hotărârea din 14 aprilie 2008 a Baroului Bacău şi decizia din 10 octombrie 2009 a Consiliului U.N.B.R. Totodată a obligat pârâtul Baroul Bacău să emită o hotărâre de primire a reclamantei în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea din 14 aprilie 2008 a Consiliului Baroului Bacău, adoptată cu majoritate de voturi, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, din data de 31 octombrie 2007, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu motivarea că, în urma verificării cunoştinţelor conform art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, petenta ar fi formulat răspunsuri vagi, insuficiente, ceea ce a evidenţiat faptul că solicitanta nu avea cunoştinţele teoretice necesare practicării profesiei de avocat.
Prima instanţă a apreciat că hotărârea din 14 aprilie 2008 cuprinde o motivare generală, aprecieri subiective, fără a se arăta concret la ce întrebări nu a răspuns reclamanta sau a dat răspunsuri vagi, insuficiente, prin prezentarea punctuală a acestora.
Pe de altă parte, a constatat instanţa de fond, pârâta nu a încheiat un proces-verbal în care să consemneze întrebările formulate şi răspunsurile date de reclamantă, pentru a se putea verifica dacă reclamanta a răspuns sau nu la întrebările adresate.
Din acest punct de vedere, hotărârea din 14 aprilie 2008 a Baroului Bacău a fost apreciată ca fiind un act administrativ nemotivat, întrucât încalcă dreptul la apărare al reclamantei, neputându-se cunoaşte modul în care pârâta a apreciat fiecare răspuns al reclamantei.
Prin urmare, nici U.N.B.R. nu a putut face o analiză obiectivă asupra contestaţiei, decizia din 10 octombrie 2009 fiind de asemenea nemotivată, întrucât deşi nu existau la dosarul cauzei dovezi în sensul reţinut de Baroul Bacău, iar reclamanta nefiind supusă unui nou interviu, nu s-a făcut o analiză pe fond a îndeplinirii condiţiei privind pregătirea profesională a reclamantei.
Pe de altă parte, prima instanţă a mai reţinut că interviul nu este prevăzut în Legea nr. 51/1995, ci în art. 21 din Statutul profesiei de avocat, consiliul baroului apreciind de la caz la caz dacă organizează sau nu interviu cu privire la verificarea cunoştinţelor solicitantului, situaţie cu profund caracter discriminatoriu, neexistând criterii obiective şi valabile pentru orice persoană care solicită intrarea în profesia de avocat în aceste condiţii, prin care, pe de o parte, să se stabilească când se organizează un interviu, iar pe de alta parte, să se facă o analiză obiectivă a îndeplinirii condiţiei privind existenţa cunoştinţelor necesare practicării profesiei de avocat.
În concluzie, Curtea de apel a apreciat că reclamanta îndeplinea condiţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru a intra în profesia de avocat cu scutire de examen, iar pârâta în mod nejustificat i-a respins cererea reclamantei, creându-i acesteia o vătămare, în temeiul art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea instanţei de control judiciar în primul ciclu procesual
Prin decizia civilă nr. 1105 din 1 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Baroul Bacău împotriva sentinţei civile nr. 4937 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Înalta Curte a arătat, în esenţă, că prima instanţă avea obligaţia de a cere înregistrarea video şi audio a modului de desfăşurare a interviului, pentru a putea să aprecieze în cunoştinţă de cauză cu privire la legalitatea procedurii şi dacă consemnarea făcută în cele două hotărâri are semnificaţia dată de pârâţi, şi anume, a necunoaşterii de către reclamantă a normelor privind practicarea profesiei de avocat.
4. Hotărârea instanţei de fond în cel de-al doilea ciclu procesual
Cauza a fost înregistrată, spre rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 mai 2012, iar la data de 3 septembrie 2012 au fost depuse la dosarul cauzei suportul informatic cu înregistrarea interviului din 14 aprilie 2008 precum și transcrierea acestui interviu.
Prin sentinţa civilă nr. 6322 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bacău şi, în consecinţă, a anulat hotărârea din 14 aprilie 2008 a Baroului Bacău şi decizia din 10 octombrie 2009 a Consiliului U.N.B.R. şi a obligat pârâtul Baroul Bacău să emită o hotărâre de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a arătat că pârâtul Baroul Bacău era îndreptățit să organizeze un interviu prin care să verifice cunoștințele reclamantei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă acest drept nu putea fi exercitat în mod abuziv şi discreţionar, în absența stabilirii de către pârât, anterior desfășurării interviului, a unor criterii obiective pe baza cărora urmau să fie evaluate cunoștințele reclamantei, a modului de elaborare a întrebărilor sau subiectelor la care urma să răspundă reclamanta, a tematicii și legislației pe baza cărora erau să fie elaborate întrebările, a criteriilor de stabilire a punctajului și, în special, a stabilirii unui punctaj minim necesar pentru a fi declarată admis la interviu.
Curtea a apreciat că, din analiza transcrierii interviului reclamantei desfășurat la data de 14 aprilie 2008, rezultă faptul că au lipsit regulile de realizare a interviului și criteriile obiective de evaluare sus-menţionate, pârâtul Baroul Bacău apreciind că reclamanta nu avea cunoștințele teoretice necesare practicării profesiei de avocat, pe baza unei evaluări subiective a membrilor Consiliului Baroului Bacău.
Astfel, întrebările din prima parte a interviului au vizat stabilirea motivației reclamantei de a accede în profesia de avocat, şi nu verificarea cunoștințelor reclamantei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care era scopul interviului, iar întrebările din partea a doua, deși au vizat acest scop, nu se precizează la care dintre întrebări răspunsul reclamantei a fost greșit și care sunt aspectele esențiale la care reclamanta a dat răspunsuri greșite sau nu a răspuns și pe baza cărora Consiliul Baroului Bacău a apreciat că reclamanta nu avea cunoștințele teoretice necesare practicării profesiei de avocat.
5. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate
Împotriva sentinţei civile nr. nr. 6322 din 7 noiembrie 2012 au formulat recurs, în termenul legal, pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bacău, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
5.1. Recursul pârâtului Baroul Bacău
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-pârât Baroul Bacău a solicitat modificarea soluţiei adoptate de prima instanţă pe motiv că în mod nelegal s-a apreciat că în ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă s-ar fi adoptat o manieră de verificare arbitrară.
S-a arătat că deşi reclamanta nu a criticat modalitatea de verificare, acceptată prin participarea fără obiecţiuni, ci doar aprecierea finală ca fiind corespunzătoare unei viziuni subiective, instanţa de fond, deşi avea posibilitatea, la rândul său, de a evalua şi verifica în concret prestaţia reclamantei nu a făcut-o, reţinând în mod eronat că nu a existat obiectivitate în procedura aplicată în cauză.
5.2. Recursul pârâtului U.N.B.R.
Recurentul-pârât U.N.B.R. a invocat ca temei de drept al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, urmare a greşitei aprecieri asupra prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Recurentul U.N.B.R. a arătat că, deşi în mod corect instanţa de fond a reţinut că Baroul Bacău era îndreptăţit să organizeze interviul pentru verificarea intimatei cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în mod eronat a concluzionat în sensul că baroul nu a stabilit criterii obiective de evaluare a cunoştinţelor reclamantei, modul de elaborare a întrebărilor şi nici tematica şi legislaţia pe baza cărora urmau să fie pregătite întrebările.
A mai susţinut recurentul-pârât că, potrivit art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, numai membrii comisiei de verificare pot stabili dacă răspunsurile la întrebări sunt corespunzătoare. Aşa fiind, în condiţiile în care competenţa cu privire la apreciere este atribuită de lege exclusiv consiliului baroului instanţa de judecată nu se poate substitui acesteia nici cu privire la elaborarea tematicii şi nici în aprecierea răspunsurilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de cei doi recurenţi-pârâţi, faţă de apărările intimatei-reclamante şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile promovate, în considerarea celor înfăţişate în cele ce urmează.
Prin hotărârea pronunţată în fond după casare şi potrivit îndrumărilor cuprinse în decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1105 din 1 martie 2012, pronunţată într-un prim ciclu procesual, prima instanţă, deşi a reţinut că recurentul-pârât Baroul Bacău avea competenţa de a stabili întrebările la care urma să răspundă reclamanta, a apreciat din analiza transcrierii interviului desfăşurat la data de 14 aprilie 2008, că au lipsit regulile de realizare a interviului şi criteriile obiective de evaluare a răspunsurilor.
Contrar celor stabilite de prima instanţă, Înalta Curte, apreciind în sensul temeiniciei criticilor înfăţişate de cei doi recurenţi, constată că nu subzistă motivele de nelegalitate reţinute, actele şi înscrisurile aflate la dosar atestând că atât procedura de organizare a interviului reclamantei-intimate, cât şi evaluarea răspunsurilor acesteia, s-au derulat cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Nu poate fi împărtăşită aprecierea judecătorului fondului în sensul că se impune anularea actelor atacate pe motiv că nu s-a precizat în cuprinsul acestora care dintre răspunsuri au fost greşite, evaluarea comisiei fiind considerată subiectivă, câtă vreme transcrierea interviului reclamantei-intimate demonstrează că decizia de respingere a cererii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, apare ca fiind obiectivă, justificată şi nicidecum atrasă de criterii subiective.
Structurarea întrebărilor cuprinse în interviul înregistrat demonstrează, pe de o parte, că acestea au fost de aşa natură concepute încât să nu reprezinte un examen. Pe de altă parte, conţinutul întrebărilor formulate în vederea evaluării cunoştinţelor privind legislaţia referitoare la exercitarea profesiei de avocat confirmă cu evidenţă că nu se impunea elaborarea prealabilă a unei tematici sau a unor grile de punctaj, astfel cum a reţinut prima instanţă.
Atare proceduri preliminare nu sunt specifice interviului, ca formă de comunicare specială utilizată în scopuri de selecţie profesională, bazată pe interacţiune, spontaneitate şi care se desfăşoară, preponderent sub forma unor discuţii libere, în care, de cele mai multe ori, o întrebare o atrage pe alta, fără a preexista o listă cuprinzând toate întrebările ce urmează a fi adresate.
Prin urmare, raportat tocmai la specificitatea şi conţinutul real al discuţiilor purtate în cazul reclamantei intimate (redate şi în scris) în cursul interviului, a cărui organizare nu a fost de altfel contestată nici de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine, ca motiv de nelegalitate a actelor atacate, exercitarea abuzivă şi discreţionară de către autorităţile pârâte a dreptului de a evalua cunoştinţele teoretice ale reclamantei-intimate cu privire la organizarea profesiei de avocat, derivând din lipsa unor reguli şi criterii de organizare şi de evaluare a interviului.
Înalta Curte reţine totodată temeinicia criticilor celor două recurente cu privire la pretinsa nemotivare, respectiv la insuficienţa acesteia din cuprinsul actelor a căror anulare s-a solicitat.
Examinarea celor două hotărâri supuse controlului de legalitate, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a intimatei-reclamante, atrage în opinia Înaltei Curţi, contrar opiniei instanţei de fond, concluzia că acestea conţin motivări corespunzătoare şi suficient detaliate, raportat la circumstanţele cauzei.
Astfel, împrejurarea că în cuprinsul celor două hotărâri s-a indicat expres că reclamanta a formulat răspunsuri vagi, insuficiente, iar pe alocuri nici nu a răspuns unor întrebări, satisface, în contextul factual al speţei, cerinţa motivării actului, ca o condiţie nu doar formală ci vizând chiar fondul actului administrativ.
În aprecierea Înaltei Curţi nu se impunea detalierea şi exemplificarea constatărilor şi aprecierilor membrilor comisiei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat deja, a rezultat că nu au fost adresate reclamantei întrebări având un grad ridicat de dificultate, de tipul celor uzitate cu ocazia unor examinări prin concurs sau examen, discuţiile purtate având în mod evident o natură interactivă şi minimal formală.
Nu mai puţin relevantă însă este şi împrejurarea că transcriptul interviului depus la dosar cu ocazia rejudecării cauzei confirmă deplin constatările şi aprecierile comisiei, în acest sens, cu titlu doar exemplificativ, fiind elocvente răspunsurile de tipul „infracţiune penală” sau „pentru încetarea calităţii de avocat sunt patru condiţii: în momentul în care este condamnat printr-o hotărâre definitivă, în caz de deces, în condiţiile în care a fost exclus şi printr-o (…) la cererea scrisă a acestuia”.
Concluzionând în sensul temeiniciei criticilor şi motivelor de recurs înfăţişate de cele două recurente-pârâte, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (2), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile promovate şi, în consecinţă, pentru toate argumentele înfăţişate, va modifica sentinţa recurată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei-intimate, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată către cele două recurente, conform dovezilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bacău împotriva sentinţei civile nr. 6322 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta L.M., ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă L.M. la plata, cu titlul cheltuieli de judecată, a sumei de 1.308,30 RON către recurenta-pârâtă U.N.B.R. şi a sumei de 302,15 RON către recurentul-pârât Baroul Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3406/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3265/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
