ICCJ. Decizia nr. 3518/2014. Contencios -. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL -
DECIZIA nr. 3518/2014
Dosar nr. 142/2/2013
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1043 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta R.N.P. R., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care solicită anularea Raportului de control nr. 10742 din 31 iulie 2012 şi a Deciziei nr. 9 din 15 octombrie 2012 emise de autoritatea intimată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în raport cu dispoziţiile art. 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, este inadmisibilă cererea prin care se solicită instanţei de judecată, în mod direct, anularea unor acte administrative de control, cum sunt cele contestate de către reclamantă în cauză; în speţă, reţine prima instanţă, reclamanta trebuia să atace actul prin care autoritatea administrativă a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă împotriva celor două acte, respectiv Încheierea nr. 154 din 18 decembrie 2012.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente cauzei, respectiv a dispoziţiilor art. 6, 7 şi 10 din Legea nr. 554/2004, deşi s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile; de asemenea, se susţine că sentinţa atacată nu este motivată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Reclamanta s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ pentru anularea Raportului de control nr. 10742 din 31 iulie 2012 şi a Deciziei nr. 9 din 15 octombrie 2012 emise de Curtea de Conturi a României, deşi aceleaşi acte fuseseră contestate, în cadrul procedurii administrative desfăşurate în faţa autorităţii emitente şi finalizate cu emiterea încheierii nr. 154 din 18 decembrie 2012.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, în vigoare la data formulării acţiunii şi a pronunţării sentinţei atacate, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene sau a municipiului Bucureşti se poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la data primirii acesteia.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 227 din acelaşi regulament, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Rezultă, deci, că actul care poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ în această materie este încheierea emisă în procedura administrativă de contestare a actelor administrative de control.
Procedura de soluţionare a acestor contestaţii, prevăzută de art. 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicţie specială administrativă, în sensul celei prevăzute de art. 21 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi a art. 6 din Legea nr. 554/2004; este, deci, o procedură de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Asemenea proceduri nu întrunesc elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie, caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specifice funcţiei administrative.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, anterior sesizări instanţei, chiar şi pentru ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională şi nu s-a optat pentru aceasta.
Or, deşi a parcurs procedura administrativă prealabilă, recurenta-reclamantă nu a atacat la instanţa de contencios actul administrativ prin care aceasta a fost finalizată, conform art. 227 din Regulament, ci actele de control contestate deja în cadrul respectivei proceduri şi modificate, în parte, prin actul emis în soluţionarea contestaţiei, respectiv Încheierea nr. 154 din 18 decembrie 2012 a Departamentului II din cadrul autorităţii intimate.
Faţă de considerentele arătate, constatându-se că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, suficient şi corect motivată, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta R.N.P. R. împotriva Sentinţei nr. 1043 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
Procesat de GGC - AP
| ← ICCJ. Decizia nr. 3514/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3525/2014. Contencios -. Suspendare executare... → |
|---|
