ICCJ. Decizia nr. 3550/2014. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3550/2014
Dosar nr. 6711/2/2012
Şedinţa publică din 1 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii şi procedura desfăşurată în faţa primei instanţe
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 august 2012, reclamanta D.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., anularea, în parte, a Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012 cu consecinţa anulării, în parte, a Ordonanţei nr. 110 din 10 aprilie 2012, respectiv a punctelor 6, 9, 15 şi 21, şi suspendarea dispoziţiilor Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată. A mai invocat, în ce priveşte cererea de suspendare, excepţia autorităţii de lucru judecat, motivat de faptul că reclamanta a solicitat Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5758/30/2012 suspendarea aceluiaşi act administrativ, în temeiul aceloraşi dispoziţii, iar, la data de 17 septembrie 2012, instanţa a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, urmând a opera puterea de lucru judecat.
Prin Încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2012, prima instanţă a respins, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat şi, totodată, a respins, ca nefondată, şi cererea de suspendare-executare act administrativ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 7.024 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, a respins cererea de anulare în parte a dispoziţiilor Ordonanţei C.N.V.M. nr. 110/2012 şi a Deciziei nr. 462/2012 formulată de reclamanta D.T. în contradictoriu cu C.N.V.M.
Prima instanţă a reţinut că, prin Ordonanţa nr. 110 din 10 aprilie 2012 emisă de C.N.V.M., reclamanta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 3.500 RON, ca urmare a constatării unor deficienţe în activitatea societăţii S.S.I.F.R. SA, societate în cadrul căreia reclamanta era reprezentant al CCI (compartimentul de control intern) şi avea calitate de ofiţer de conformitate.
Pârâta a reţinut existenţa a 21 de fapte în sarcina reclamantei, care, în opinia sa, nu şi-a exercitat corespunzător atribuţiile prevăzute la art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv nu a prevenit şi nu a propus soluţii de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor şi reglementărilor aplicabile pieţei de capital de către S.S.I.F.R. SA sau de către angajaţii acesteia.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei ordonanţe, care a fost respinsă prin Decizia C.N.V.M. nr. 462 din 29 mai 2012.
Prin acţiunea în contencios administrativ dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat anularea punctelor 6, 9, 15 şi 21 din Ordonanţa nr. 110 din 10 aprilie 2012, precum şi a Deciziei nr. 462 din 29 mai 2012, ambele emise de pârâtă.
Potrivit Ordonanţei C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012 se impută reclamantei următoarele: pct. 6 - "registrul de reclamanţii existent la sediul central nu conţine rubrica impusă de art. 77 alin. (2) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv serviciul prestat la care se referă reclamaţia"; pct. 9 - "contractul de intermediere pentru operaţiunile pe piaţa futures nu cuprinde durata contractului, element prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b) din regulamentul C.N.V.M."; pct. 15 - "în cazul unui client persoană juridică al sucursalei Bucureşti nu a fost identificat beneficiarul real al contului, fiind încălcate prevederile art. 4 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008"; pct. 21 - "S.S.I.F.R. SA a prestat servicii care excedează obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermediul unor operaţiuni cu instrumente neincluse în definiţia prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 şi ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010".
Reclamanta a contestat actele administrative sub două aspecte. Primul priveşte faptul că nu i s-ar fi adus la cunoştinţă faţă de care fapte ale angajatorului trebuia să propună soluţii ca agent pentru servicii de investiţii financiare al S.S.I.F.R. SA şi, al doilea, faptul că serviciile, despre care pârâta susţine că ar fi fost efectuate de S.S.I.F.R. SA şi nu ar fi fost prevenite a fi realizate, nu sunt identificate în ordonanţă, iar angajatorul ar fi efectuat serviciile fără încălcarea prevederilor Avizului C.N.V.M. nr. din 22 iulie 2010.
Prima instanţă, analizând prima apărare a reclamantei, reţinând dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, a constatat că aceasta este lipsită de orice fundament în realitatea factuală, simpla lectură a ordonanţei C.N.V.M. permiţând identificarea celor 21 de fapte imputate şi, în plus, sancţionarea reclamantei intervenind în considerarea calităţii sale de reprezentant al compartimentului de control intern al sediului central şi de ofiţer de conformitate.
S-a apreciat, de către instanţa de fond, ca lipsită de temei şi cea de-a doua apărare a reclamantei, pentru că nu s-a aflat în vreo eroare de fapt sau în necunoştinţă de cauză cu privire la serviciile furnizate la punctul 21 din ordonanţă, cu atât mai mult cu cât şi în raportul de control au fost în discuţie intermedierile de tranzacţii cu perechi valutare pe pieţe externe de tip FOREX, apreciat ca servicii ce excedează obiectul de activitate autorizat de C.N.V.M., în sensul că operaţiunile nu se includeau în definiţia prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006.
A constatat instanţa că nu este fondată nici susţinerea reclamantei în sensul că S.S.I.F.R. SA a efectuat servicii, respectiv tranzacţii, contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii, sau rentabilităţii, mărfuri, prin intermediul platformei de tranzacţionare puse la dispoziţie de un intermediar autorizat într-un stat membru cu respectarea prevederilor din Legea nr. 297/2004, din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 şi din Regulamentul (CE) nr. 1827/2007, inclusiv cele referitoare la schema de compensare la clasificarea clienţilor, la evaluarea clienţilor şi oportunitatea serviciului de investiţii prestate, fără încălcarea prevederilor avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010.
Instanţa a făcut trimitere, pe de o parte, la dispoziţiile art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006 care definesc instrumentele financiare, iar, pe de altă parte, la Directiva 2004/39/CE (Directiva MiFID) privind pieţele instrumentelor financiare care indică instrumentele financiare în Anexa I, secţiunea C, la pct. 4 figurând contractele de opţiuni, contractele la termen, contractele swap, contractele la termen pe rata dobânzii şi orice alte contracte derivate referitoare la valori mobiliare, monede, rate ale dobânzii sau ale rentabilităţii sau alte instrumente derivate, indici financiari sau măsuri financiare care pot fi regularizate prin livrare fizică sau în numerar.
Prin Avizul nr. 24 din 9 iulie 2010, C.N.V.M. a indicat faptul că "tranzacţiile de vânzare/cumpărare cu perechi valutare efectuate pe platforme de tip FOREX, cu decontare în maximum două zile de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb stabilit între părţi (operaţiuni la vedere spot) nu se încadrează în serviciile şi activităţile de investiţii", în legătură cu instrumente financiare definite la art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006.
Ulterior, prin Avizul nr. 30 din 22 iulie 2010, C.N.V.M. a stabilit faptul că "societăţile de servicii de investiţii financiare pot efectua tranzacţii cu contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilităţii, mărfuri, prin intermediul platformelor de tranzacţionare puse la dispoziţie doar de intermediari din state membre, autorizaţi de autorităţile competente, cu respectarea prevederilor incidente din Legea nr. 297/2004, din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 şi din Regulamentul (CE) nr. 1287/2006, inclusiv cele referitoare la schema de compensare, la clasificarea clienţilor, la evaluarea clienţilor şi a oportunităţii serviciului de investiţii prestat".
Din punctul de vedere al reclamantei, tranzacţiile cu perechi valutare pe platforme tip FOREX sunt tranzacţii incluse în definiţia "orice instrument financiar derivat având ca suport valute", conform avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010.
Instanţa a subliniat faptul că, în interpretarea Avizului C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010, punctul de vedere al părţii pârâte este cel care primează, deoarece, pe de o parte, aceasta este autoritatea de la care emană avizul aflat în discuţie, iar, de pe altă parte, s-a raportat la cadrul legal aplicabil în materie.
Ca atare, Curtea a concluzionat în sensul că reclamantei îi sunt imputabile aspectele reţinute în Ordonanţa C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012, prin prisma calităţii sale de reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R. SA şi de ofiţer de conformitate, constatând, în conformitate cu prevederile art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, că, la individualizarea sancţiunii, pârâta a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita reclamantei.
3. Recursul exercitat în cauză şi procedura derulată în faţa instanţei de recurs
Împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta a solicitat modificarea în tot sentinţei, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
La un prim motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, conform raportului de control, perioada controlată a fost 1 octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011, iar, ulterior emiterii Avizului nr. 24 din 9 iulie 2010, S.S.I.F.R. SA a prestat servicii de investiţii financiare care nu se regăsesc cuprinse în definiţia prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006.
Cu toate acestea, prima instanţă reţine în mod nefondat faptul că societatea a prestat aceste servicii cu încălcarea prevederilor legale pe toată perioada controlată şi nu numai pentru perioada 22 iulie 2010 - 25 noiembrie 2011, considerând sancţiunea astfel îndreptăţită. Justificarea instanţei face referire la existenţa actelor normative europene (respectiv Directiva MiFID) anterior datei de 9 iulie 2010, astfel neputându-se concluziona că nu ar fi existat dispoziţii normative care să împiedice serviciile prestate.
La un al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii.
S.S.I.F.R. SA a efectuat tranzacţii pe pieţele externe (inclusiv pe piaţa FOREX Spot), în baza contractului semnat cu S.B. Danemarca (acord de tranzacţionare instituţională), încheiat în 25 iunie 2009 unde, la art. 2 pct. 1, sunt prevăzute instrumentele pe care S.B. Danemarca le oferă clientului instituţional (S.S.I.F.R. SA) pentru tranzacţionarea online prin intermediul platformei de tranzacţionare. Astfel, prin contractul ante-menţionat, S.B. Danemarca permite S.S.I.F.R. SA execuţia tranzacţiilor pe un interval larg de produse financiare, inclusiv contracte FOREX SPOT şi FORWARD, opţiuni FOREX OTC, acţiuni cash şi CFD-uri, contracte FOREX FUTURES, CFD, pe indici de fonduri.
Acest contract şi intenţia de a efectua aceste operaţiuni a fost notificată de către S.S.I.F.R. SA intimatei-pârâte prin Adresa nr. 675 din 4 august 2009 iar S.S.I.F.R. SA a demarat tranzacţionarea prin intermediul platformei online în luna septembrie 2009. Până la data efectuării controlului, intimata-pârâtă nu a comunicat societăţii faptul că nu aprobă efectuarea acestor tranzacţii, motiv, pentru care societatea a considerat lipsă de răspuns, notificare ori înştiinţare ca acord tacit.
Continuă recurenta, la al treilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale, reţinând faptul că tranzacţionarea cu perechi valutare pe piaţa FOREX e nelegală, susţinând obligativitatea aplicării Directivei MiFID.
Apreciază recurenta că doar existenţa acestei directive nu implica aplicarea ad-literam a prevederilor acesteia şi interdicţia intermediarilor financiari de a efectua tranzacţii pe piaţa FOREX SPOT. Directiva are caracter obligatoriu pentru statele membre destinatare în ceea ce priveşte rezultatul care trebuia atins, dar le lasă pe acestea să aleagă forma şi mijloacele.
Astfel, prima instanţă nu putea să dispună menţinerea unei sancţiuni aplicate pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea întocmai a Directivei MiFID, ci pentru nerespectarea legislaţiei naţionale, legislaţie care nu prevedea, până la data de 9 iulie 2010, interdicţia de a efectua tranzacţii pe piaţa FOREX SPOT.
Subliniază recurenta faptul că există ţări membre ale Uniunii Europene care au transpus în legislaţia naţională prevederile Directivei MiFID şi care acordă entităţilor supravegheate autorizaţie pentru desfăşurarea tranzacţiilor pe piaţa FOREX SPOT, concluzionând că existenţa Directivei MiFID nu are drept rezultat obligativitatea respectării ad-literam a prevederilor acesteia, S.S.I.F.R. SA respectând legislaţia naţională aplicabilă în perioada 1 octombrie 2008 - 9 iulie 2010, avizul C.N.V.M. privind interdicţia de a desfăşura tranzacţii pe piaţa FOREX SPOT fiind publicat în data de 9 iulie 2010.
Mai arată că în mod greşit curtea de apel a reţinut că nu pot fi invocate în cadrul acţiunii în contencios administrativ motive de nelegalitate care nu au fost prezentate şi în contestaţia administrativă. Mai precis, este vorba despre faptul că în cadrul ordonanţei de sancţionare nu au fost individualizate serviciile care excedează obiectului de activitate al societăţii. În plus, faţă de plângerea prealabilă a adus la cunoştinţa intimatei că obiectele de activitate ale societăţii au fost autorizate de aceasta, neexistând niciun serviciu care să excedeze obiectului de activitate.
Societatea nu a desfăşurat operaţiuni care să excedeze obiectului de activitate autorizat de C.N.V.M. deoarece, până la data de 9 iulie 2010, nu au existat restricţii de reglementare pentru tranzacţionarea instrumentelor de tipul FOREX SPOT.
La al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic.
Mai precis, instanţa a încadrat greşit instrumentele de tipul rolling-spot (FOREX SPOT) în categoria instrumentelor financiare derivate precum şi posibilitatea tranzacţionării acestor instrumente prin intermediul societăţilor de servicii de investiţii financiare.
Intimata-pârâtă A.S.F., succesoare în drepturi al C.N.V.M., conform O.G. nr. 93/2012, aprobată prin Legea nr. 113/2013, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Decizia instanţei de recurs
1. Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului, în raport cu lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea punctelor 6, 9, 15 şi 21 din Ordonanţa C.N.V.M. nr. 110 din 10 aprilie 2012 şi a Deciziei C.N.V.M. nr. 462 din 29 mai 2012.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci s-a rezumat să analizeze cele două acte administrative deduse judecăţii prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.
Neîntemeiat este şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prima instanţă respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a pronunţat soluţia atacată în prezenta cale de atac, raportându-se la susţinerile părţilor, la conţinutul actelor administrative atacate, la probatoriile administrate în cauză, precum şi la cadrul legal aplicabil în materia de faţă.
Totodată, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu a individualizat "motivele contradictorii" existente în sentinţa atacată, rezumându-se la a prezenta o situaţie de fapt.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că judecătorul fondului nu a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, mai precis al contractul de intermediere pentru operaţiuni pe piaţa futures, după cum susţine recurenta.
Potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 32/2006 "S.S.I.F.R. va presta servicii de investiţii financiare în numele şi pe contul clienţilor numai în baza unui contract în formă scrisă, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, care va conţine drepturile şi obligaţiile S.S.I.F.R. şi ale clientului şi se va referi cel puţin, printre altele, la următoarele: b) durata contractului, modul în care contractul poate fi reînnoit, modificat sau reziliat".
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că aceste dispoziţii obligatorii prevăzute de Regulament nu au fost respectate în cazul contractului de intermediare pentru operaţiunile pe piaţa futures ale cărui prevederi nu cuprind durata contractului, element obligatoriu prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b).
Susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi primite, având în vedere faptul că cele două tipuri de contracte, pentru operaţiuni pe piaţa spot şi piaţa futures, constituie contracte de sine stătătoare, încheiate pentru operaţiuni specifice, care trebuie să conţină prevederile obligatorii ale art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 32/2006, cu privire la durata contractului, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin sentinţa atacată.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum a prezentat şi prima instanţă, prin Ordonanţa nr. 110 din 10 aprilie 2012 emisă de C.N.V.M., recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 3.500 RON, în calitate de reprezentant al CCI (compartimentul de control intern) şi de ofiţer de conformitate al S.S.I.F.R. SA.
Temeiul juridic al aplicării sancţiunii contravenţionale este art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul C.N.V.M. adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare, art. 271, art. 272 lit. a) şi c), art. 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b), art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, art. 228 alin. (2), (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 şi art. 23 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008.
Totodată, autoritatea intimată a stabilit obligaţia remedierii deficienţelor constatate la pct. 6, 9, 15 şi 21 din Ordonanţă, în termen de 30 de zile de la data emiterii sale.
Dintre cele 21 de nereguli constatate, recurenta a contestat pe cele de la punctele 6, 9, 15 şi 21 din actul administrativ aflat în discuţie.
La pct. 21 din ordonanţa aflată în discuţie, emitentul a reţinut următoarele: "S.S.I.F.R. SA a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operaţiuni cu instrumente neincluse în definiţia prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 şi ale art. 8 din alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010."
Perioada vizată, prin controlul efectuat de intimată în intervalul 28 noiembrie 2011 - 2 decembrie 2011, a fost 1 octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011.
Recurenta a fost autorizată ca reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R. SA prin Decizia C.N.V.M. nr. 2819 din 29 iunie 2004 şi ca ofiţer de conformitate prin Decizia C.A. al S.S.I.F.R. SA din 21 iulie 2008.
Recurenta a fost sancţionată pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale ce au fost identificate la data efectuării controlului pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de reprezentant al compartimentului de control intern al S.S.I.F.R. SA şi de ofiţer de conformitate.
Ofiţerul de conformitate, potrivit art. 5 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2008, este responsabil cu implementarea politicilor şi procedurilor interne, respectiv aplicarea acestora şi în sediile secundare, inclusiv cele localizate în străinătate.
Reprezentantul compartimentului de control intern, conform art. 76 lit. d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, "În aplicarea responsabilităţilor prevăzute la art. 68 alin. (1), are următoarele atribuţii: (…) d) să prevină şi să propună măsuri de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor şi reglementărilor în vigoare, incidente pieţei de capital, sau a procedurilor interne ale societăţii de către S.S.I.F.R. sau de către angajaţii acesteia."
Aşadar, funcţia de control intern se exercită efectiv de către reprezentanţii compartimentului de control intern autorizaţi de C.N.V.M. şi înscrişi în Registrul C.N.V.M.
Reprezentanţii compartimentului de control intern poartă responsabilitatea pentru faptele angajaţilor S.S.I.F.R. aflaţi sub supravegherea lor, săvârşite în perioada în care aceştia exercită în mod efectiv funcţia de control intern, respectiv de la data numirii în această funcţie şi până la data încetării raporturilor de muncă sau, după caz, până la numirea în altă funcţie.
Se observă că aceste prevederi regulamentare instituie obligaţii de rezultat a căror îndeplinire constituie unul din scopurile activităţii de conducător al S.S.I.F.R., fără a stabili mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând libertate deplină în alegerea lor, dar şi responsabilitatea pentru opţiunea făcută în cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi lipsite de eficienţă.
Ca atare, în raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului, în sensul că motivul de nelegalitate aflat în discuţie nu poate fi primit.
O altă critică de nelegalitate formulată de recurentă cu privire la acest punct se referă la faptul că nu au fost menţionate de către intimată serviciile ce excedează obiectului de activitate al societăţii pentru care a fost sancţionat.
Înalta Curte reţine că S.S.I.F.R. SA oferă clienţilor săi, pe lângă instrumentele menţionate în contractul de intermediere, şi posibilitatea tranzacţionării, prin intermediul platformei STOCKHIT WORLD, a perechilor valutare pe platforme de tip FOREX, cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacţiei.
Din analiza extraselor de cont aferente operaţiunilor derulate pe pieţele externe pentru contul propriu şi pentru dosarele clienţilor verificaţi de către echipa de control, rezultă că societatea aflată în discuţie a oferit servicii de intermediere a tranzacţiilor cu perechi valutare pe pieţe externe de tip FOREX, cu decontare în maximum 2 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei, adică nu numai cu instrumente financiare derivate având ca activ suport valute.
De menţionat faptul că Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010 se referă la tranzacţii cu instrumente financiare derivate în legătură cu valorile mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilităţii, mărfuri şi nu creează posibilitatea pentru societăţile de servicii de investiţii financiare de a efectua tranzacţii cu perechi valutare pe platforme de tip FOREX, cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacţiei.
Ca atare, S.S.I.F.R. SA a prestat servicii care excedează obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812/2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operaţiuni cu instrumente neincluse în definiţia reglementată de art. 7 alin. (1) pct. 141 din aceeaşi ordonanţă, eludând prevederile art. 6 şi art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004.
Prin urmare, şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile normative aplicabile în speţă apreciind că recurentei îi sunt imputabile aspectele reţinute în Ordonanţa nr. 110/2012 prin prisma calităţii sale.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.T. împotriva Sentinţei civile nr. 7.024 din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3543/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3555/2014. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
