ICCJ. Decizia nr. 3583/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3583/2014

Dosar nr. 1037/46/2012

Şedinţa de la 2 octombrie 2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Prin sentința nr. 1/F-cont din 9 ianuarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a anulat acţiunea formulată de reclamantul C.N. ca netimbrată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamantul C.N., a chemat în judecată Instituţia Prefectului Argeş, solicitând obligarea pârâtei la a-i comunica înregistrarea şi modul de soluţionare a cererii transmise prin Administraţia Penitenciarului, în plic sigilat.

La data de 7 ianuarie 2013, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată Tribunalul Argeş, iar nu Instituţia Prefectului Argeş.

Curtea de apel, constatând că reclamantul nu a achitat taxa de timbru astfel cum i s-a pus în vedere, a apreciat că acţiunea este insuficient timbrată.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.N., criticând soluţia instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii atacate că reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a înţeles să cheme în judecată Tribunalul Argeş, iar nu Instituţia Prefectului Argeş, totuşi a omis să citeze în cauză şi Tribunalul Argeş, Curtea de apel pronunţând hotărârea în contradictoriu doar cu Instituţia Prefectului Argeş.

Aşadar, Înalta Curte reţine faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv Instituţia Prefectului Argeş, prima instanţă soluţionând fondul litigiului fără a o nominaliza şi cita în cauză.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.

Faţă de dispoziţiile legale citate, instanţa de control judiciar reţine că, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., necitând în cauză pârâtul Tribunalul Argeş, contrar principiilor fundamentale procesuale ale contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor şi că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Nu în ultimul rând, stabilirea corectă a cadrului procesual şi îndeplinirea legală a procedurii de citare este de natură a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că efectele hotărârii judecătoreşti se produc numai inter partes, astfel încât sentinţa pronunţată de Curtea de apel nu este opozabilă pârâtului Tribunalul Argeş, care nu a avut calitatea de parte pârâtă în litigiul dedus judecăţii.

Instanţa de fond a pronunţat, aşadar, o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond va proceda, în raport cu obiectul cauzei, la stabilirea corectă a cadrului procesual.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1)-alin. (3) şi art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.N. împotriva sentinţei nr. 1/F-cont din 9 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3583/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs