ICCJ. Decizia nr. 3564/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3564/2014

Dosar nr. 1894/333/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 1 octombrie 2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, la data de 1 martie 2013, petenta SC M. SRL Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din data de 11 februarie 2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 2334 din 5 iunie 2013, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, judeţul Prahova, reţinând că, faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Judecătoria Ploieşti, prin Sentinţa civilă nr. 7937 din 2 iunie 2014, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, reţinând, în esenţă, că, faţă de data formulării plângerii, 1 martie 2013, plângerea însoţită de copia procesului-verbal de contravenţie se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, potrivit dispoziţiilor art. 101 din O.G. nr. 15/2002, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza art. 133 pct. 2 coroborat cu art. 134 C. proc. civ., republicat, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii îl constituie anularea procesului-verbal din 11 februarie 2013 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R., prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă pentru că vehiculul categoria B, ce-i aparţinea, cu numărul de înmatriculare x, a circulat, la data de 30 ianuarie 2013, pe DN 1, km 48+800 m, pe raza localităţii Romaneşti, judeţul Prahova, fără a deţine rovinietă valabilă.

Regimul juridic al contravenţiilor este prevăzut de O.G. nr. 2/2001, iar, potrivit art. 32, plângerea este de competenţa în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia. Însă, conform art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, "Prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul".

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, intrând în vigoare, conform art. 78 din Constituţia României, republicată, la 3 zile de la această dată, respectiv la 15 februarie 2013, în textul ei neprevăzându-se o dată ulterioară.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 1 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, fiind aplicabile dispoziţiile acestei legi, respectiv dispoziţiile derogatorii ale art. 101 din O.G. nr. 15/2002.

Înalta Curte mai reţine că data săvârşirii contravenţiei nu are relevanţă în stabilirea instanţei competente, avându-se în vedere că dreptul comun în materia contravenţiilor este dreptul procesual civil, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001. Regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură este cea înscrisă în art. 24 coroborat cu art. 25 alin. (2) din C. proc. civ. Astfel, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

De asemenea, art. 101 din O.G. nr. 15/2002, anterior citat, face referire la introducerea plângerii la judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază petentul.

Prin urmare, competenţa teritorială trebuie stabilită, în speţă, prin raportare la momentul sesizării instanţei, relevanţă având sediul contravenientului.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte în favoarea Judecătoriei Vaslui, judeţul Vaslui, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată de petenta SC M. SRL Vaslui în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3564/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond