ICCJ. Decizia nr. 3601/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3601/2014
Dosar nr. 5763/1/2013
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2014
Asupra revizuirii de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea supusă revizuirii
Prin Decizia nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 1.207 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că obiectul acţiunii formulate de reclamanta A.N.R.E., prin care a fost sesizată instanţa de contencios administrativ l-a constituit anularea şi suspendarea executării Încheierii nr. 2/2011 prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 4/2011, respectiv revocarea celor patru măsuri instituite în sarcina sa pentru săvârşirea următoarelor abateri:
- neactualizarea anuală cu indicele de inflaţie a nivelului contribuţiilor datorate de operatorii economici din sectorul energiei electrice;
- neactualizarea anuală a tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale;
- efectuarea de cheltuieli de personal în sumă totală de 1.346.133 RON prin acordarea, în perioada ianuarie -iunie 2009 a sporului de complexitate în sumă de 30.924 RON, iar în perioada ianuarie - decembrie 2009 a sporului de confidenţialitate (prin aplicarea unei cote cuprinse între 15 - 20% din salariul de bază), în sumă de 1.315.209 RON, fără a avea bază legală pentru acordarea acestor sporuri;
- nerecuperarea prin chirie a cheltuielilor efectuate la locuinţele închiriate, respectiv suma de 87.386,35 RON efectuate pentru cele 8 locuinţe din Bucureşti, închiriate salariaţilor.
Contrar celor reţinute de către judecătorul fondului, instanţa de control judiciar a constatat că cele 4 măsuri dispuse prin Încheierea nr. 2/2011 a Departamentului IV al Curţii de Conturi şi menţinute prin Decizia nr. 4/2011, au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale, soluţia instanţei de fond fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.
Astfel, în ceea ce priveşte Măsura nr. 1 din Decizia nr. 4/2011, referitoare la neactualizarea anuală cu indicele de inflaţie a nivelului contribuţiilor datorate de operatorii economici din sectorul energiei electrice, instanţa de control judiciar a constatat că în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată faptul că aceste contribuţii trebuie stabilite în sumă fixă şi nu în procent din cifra de afaceri.
Potrivit art. 4 din H.G. nr. 1823/2007, "Titularii şi solicitanţii de licenţă/licenţe, la acordarea acesteia/acestora, plătesc autorităţii competente o contribuţie anuală reprezentând o cotă de 0,06% din cifra de afaceri pe care o realizează din activităţile comerciale desfăşurate în sectorul energiei electrice şi al energiei termice în cogenerare", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 13/ 2007, "Nivelurile tarifelor şi cel al contribuţiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de A.N.R.E. pe o perioadă de minimum 4 ani, fiind actualizate anual cu indicele de inflaţie, în condiţiile legii, fiind date apoi publicităţii".
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, rezultă cu claritate forma sub care s-a stabilit perceperea acestor contribuţii, respectiv sub forma procentului de 0,06% din cifra de afaceri realizată din activităţile comerciale desfăşurată în sectorul energetic, care urmează a fi actualizate anual cu indicele de inflaţie în condiţiile legii, astfel că aprecierile instanţei de fond cu privire la necesitatea stabilirii contribuţiei în sumă fixă sunt nefondate şi fără temei legal.
De altfel, aşa cum rezultă din Procesul-verbal de constatare nr. 402 din 5 ianuarie 2011 cât şi din Decizia nr. 4/2011 şi Încheierea nr. 2/2011, abaterea constatată prin actul de control şi pentru care s-a dispus măsura contestată, viza neactualizarea contribuţiei anuale, conform dispoziţiilor legale mai sus-menţionate şi nu modul de stabilire al acesteia, respectiv în sumă fixă sau cotă procentuală, astfel cum în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată.
Prin neactualizarea nivelului contribuţiei anuale, intimata A.N.R.E. a încasat contribuţii mai mici decât cele legale, prejudiciind atât bugetul propriu cât şi bugetul de stat, astfel că măsura dispusă prin încheierea contestată este legală şi temeinică fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea energiei electrice nr. 13/2007.
În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 4/2011, respectiv pct. 2 din Încheierea nr. 2/2011, referitoare la neactualizarea anuală a tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale, instanţa de control judiciar a constatat că în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată, că reclamanta ar fi acţionat în limitele marjei sale de apreciere şi că bugetul de stat nu ar fi fost prejudiciat.
Potrivit pct. 8 din Nota la Anexa 8 din H.G. nr. 784 din 7 septembrie 2000, "Tarifele pentru autorizaţii şi licenţe se actualizează prin ordin al preşedintelui A.N.R.G.N. şi vor fi publicate în M. Of. al României, Partea I, iar potrivit art. 8 alin. (2) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 33/2007, "Nivelul tarifelor şi al contribuţiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de A.N.R.E. pe o perioadă de minimum 4 ani, fiind actualizate anual cu indicele de inflaţie, în condiţiile legii, fiind date apoi publicităţii".
Astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, nivelul tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale a fost stabilit în anul 2000 prin H.G. nr. 784 din 7 septembrie 2000 iar începând cu 18 aprilie 2007, după preluarea activităţii A.N.R.G.N., nivelul tarifelor trebuia actualizat cu indicele de inflaţie.
În anul 2008 şi 2009 prin Ordinele Preşedintelui A.N.R.E. nr. 1 din 15 ianuarie 2008 şi nr. 2 din 8 ianuarie 2009, nivelul tarifelor a fost modificat, majorându-se cu 25% şi respectiv 7,85%.
Având în vedere că indicele de inflaţie pentru perioada septembrie 2000 - decembrie 2007 fost de 167,63% prin raportare la creşterile stabilite prin ordinele mai sus-precizate, a rezultat o diferenţă de 132,82% în minus, care nu a fost avută în vedere la actualizarea tarifelor percepute pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale, ceea ce a avut drept consecinţă nerealizarea unor venituri în sumă totală de 57.776.810 RON.
Contrar celor reţinute prin sentinţa atacată, instanţa de control judiciar a constatat că intimata A.N.R.E. nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a percepe tarife pentru acordarea de licenţe şi autorizaţii actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data de 18 aprilie 2007, data preluării activităţii A.N.R.G.N., ceea ce presupunea actualizarea nivelului stabilit în anul 2000 până în 2007, fără a percepe aceste tarife pentru această perioadă şi ulterior, de la data preluării, A.N.R.E. avea obligaţia facturării şi încasării de tarife rezultate din actualizarea anuală cu indicele de inflaţie.
Totodată, în mod neîntemeiat s-a reţinut în motivarea sentinţei atacate, că intimata, în calitate de instituţie publică autonomă, nu are obligaţia de a colecta contribuţii la bugetul de stat având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea energiei electrice, cât şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009, începând cu data de 9 noiembrie 2009, "disponibilităţile în RON şi în valută ale autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, se virează integral la bugetul de stat".
În ceea ce priveşte pct. 3 din Încheierea nr. 2/2011 respectiv pct. 3 din Decizia 4/2011 referitor la efectuarea de cheltuieli de personal nelegale în sumă totală de 1.346.133 RON prin acordarea în perioada ianuarie - iunie 2009 a sporului de complexitate în sumă de 30.924 RON şi a sporului de confidenţialitate în sumă de 1.315.209 RON în perioada ianuarie - decembrie 2009, Înalta Curte constată că în mod greşit s-a apreciat şi reţinut prin sentinţa atacată că acordarea acestor drepturi este legală.
Astfel cum rezultă din actul de control, intimata A.N.R.E., prin Contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1611 din 29 martie 2007, art. 69, a negociat clauze referitoare la acordarea unor sporuri, respectiv spor de complexitate şi spor de confidenţialitate, fără a exista o bază legală pentru acordarea acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, iar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare şi al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14 din 29 ianuarie 1998 privind utilizarea veniturilor realizate de instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare, în cazul în care au obligaţii financiare neachitate la scadenţă, nu vor putea aplica prevederile art. 3 până la achitarea integrală a acestora, personalul beneficiind în continuare de drepturile salariale prevăzute pentru instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, intimata A.N.R.E., deşi a înregistrat obligaţii financiare neachitate la scadenţă, în anul 2009 nu a respectat dispoziţiile legale mai sus-menţionate, în sensul că nu a decis acordarea drepturilor salariale la nivelul celor stabilite pentru personalul instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat conform H.G. nr. 281/1993.
În baza prevederilor art. 69 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr. 1611 din 29 martie 2007, salariaţii A.N.R.E. au beneficiat în perioada ianuarie - iunie 2009 de sporul de complexitate a muncii în sumă de 30.924 RON iar în perioada ianuarie - decembrie 2009, toţi salariaţii A.N.R.E. au beneficiat de sporul de confidenţialitate.
Întrucât categoriile de persoane care au beneficiat de aceste sporuri nu au fost nominalizate în actele normative în vigoare şi nici nu pot fi asimilate cu categoriile de personal pentru care actele normative prevăd acordarea acestor sporuri, în mod eronat instanţa de fond a apreciat ca fiind legale cheltuielile efectuate cu plata acestor drepturi.
În ceea ce priveşte pct. 4 din Încheierea nr. 2/2011, respectiv pct. 4 din Decizia nr. 4/2011, referitor la nerecuperarea prin chirie a cheltuielilor efectuate la locuinţele închiriate, se constată că prin sentinţa atacată s-a reţinut în mod greşit caracterul de locuinţă de serviciu al locuinţelor acordate cât şi caracterul accesoriu al contractelor de închiriere faţă de contractul de muncă.
Potrivit prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 114/1996, Legea locuinţei, locuinţa de serviciu este definită ca fiind acea locuinţă destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.
Prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 1611 din 29 martie 2007, cât şi în contractele individuale de muncă ale persoanelor cărora le-au fost închiriate locuinţe, nu a fost prevăzut dreptul salariaţilor A.N.R.E. de a beneficia de locuinţă de serviciu.
Astfel fiind, rezultă că în mod corect s-a reţinut atât prin actul de control, cât şi prin încheierea atacată, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 privind locuinţele, republicată, potrivit cărora intimata A.N.R.E. avea obligaţia să stabilească o chirie totală care să acopere cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi teren precum şi recuperarea investiţiilor aferente.
2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva acestei decizii, reclamanta A.N.R.E. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. (1) C. proc. civ. Totodată, revizuenta solicită suspendarea executării Deciziei Înaltei Curţi nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013, până la soluţionarea cererii de revizuire.
Ca o precizare prealabilă, revizuenta arată că a formulat o cerere de lămurire cu privire la dispozitivul deciziei civile în discuţie, în temeiul art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., cerere ce nu a fost soluţionată până la data promovării revizuirii.
În motivarea căii de atac, revizuenta arată că sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 1 C. proc. civ., contradictorialitatea deciziei Înaltei Curţi constând în faptul că, deşi textul de lege pe care însăşi instanţa supremă îl citează nu statuează aplicarea procentului la cifra de afaceri, totuşi, judecătorii reţin că procentul se aplică la cifra de afaceri.
La pagina 8 a deciziei, în mod contradictoriu instanţa supremă reţine faptul că "în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată că aceste contribuţii trebuie stabilite în sumă fixă şi nu în procent din cifra de afaceri", iar "abaterea constatată prin actul de control şi pentru care s-a dispus măsura contestată viza neactualizarea contribuţiei anuale, conform dispoziţiilor legale mai sus-menţionate şi nu modul de stabilire al acesteia, respectiv în sumă fixă sau cotă procentuală", fără a indica raţionamentul juridic pentru care instanţa a menţinut măsura dispusă de Curtea de Conturi.
Corelativ, la pagina 9 din aceeaşi decizie se reţine faptul că "nivelurile tarifelor şi cel al contribuţiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de A.N.R.E. pe o perioadă de minimum 4 ani, fiind actualizate anual cu indicele de inflaţie, în condiţiile legii, fiind date apoi publicităţii", pentru ca la următorul paragraf să se menţioneze faptul că "din perspectiva acestor dispoziţii legale conform cărora s-au perceput aceste contribuţii, respectiv sub forma procentului de 0,06% din cifra de afaceri realizată din activitatea comercială desfăşurată în sectorul energetic, care urmează a fi actualizate anual cu indicele de inflaţie, în condiţiile legii, astfel că aprecierile instanţei de fond cu privire la necesitatea stabilirii contribuţiei în sumă fixă sunt nefondate şi fără temei legal".
Stabilirea de către A.N.R.E. a contribuţiei anuale datorate de operatorii economici reglementaţi, la nivelul unui procent din cifra de afaceri realizată anual din activităţile comerciale desfăşurate în sectorul energetic, respectă cerinţa legală de actualizare anuală cu indicele de inflaţie prevăzut la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 13/2007.
În caz contrar, aplicarea indicelui de inflaţie la o cotă procentuală din cifra de afaceri (care include deja indicele de inflaţie) ar reprezenta o dublă inflatare, contrar dispoziţiilor legale în vigoare şi ar conduce la impunerea plăţii unei contribuţii împovărătoare şi excesive pentru operatorul economic reglementat şi implicit la supradimensionarea în mod ilegal a veniturilor A.N.R.E. În acest mod, A.N.R.E. este în imposibilitate de a pune în executare dispozitivul Deciziei nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013.
Mai arată revizuenta că dispoziţiile Legii nr. 13/2007 s-au aplicat pentru prima oară în această materie în anul 2008, iar indexarea contribuţiilor cu inflaţie putea fi aplicată numai pentru anul 2009.
Contradictorialitatea deciziei Înaltei Curţi rezidă şi în aceea că instanţa supremă, la pagina 10 din decizia a cărei revizuire se solicită, a constatat faptul că "intimata A.N.R.E. nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a percepe tarife pentru acordarea de licenţe şi autorizaţii, actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data de 18 aprilie 2007, data preluării activităţii A.N.R.G.N., ceea ce presupune actualizarea nivelului stabilit în anul 2000 până în anul 2007.
Astfel, pe de o parte instanţa de recurs instituie A.N.R.E. obligaţia de a actualiza tarifele cu indicele de inflaţie începând cu data de 18 aprilie 2007, iar pe de altă parte, în cuprinsul aceleiaşi fraze se dispune ca actualizarea să se facă pentru perioada 2000 – 2007. Mai mult decât atât, având în vedere că din redactarea deciziei nu se înţelege procentul cu care se impune a fi majorate tarifele atât în sectorul energiei electrice, cât şi al gazelor naturale, aplicarea greşită a celor dispuse în lipsa unei motivări clare, fluente, ar genera destabilizarea întregii pieţe de energie şi gaze cu repercusiuni economice majore.
3. Apărările intimatei Curtea de Conturi
Prin Întâmpinarea formulată la data de 30 mai 2014, intimata Curtea de Conturi a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei Înaltei Curţi nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013, motivat de împrejurarea că cererea nu se încadrează în niciunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1 - 10 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerile revizuentei, în sensul că dispozitivul Deciziei nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013 ar cuprinde dispoziţii contradictorii, potrivnice, ce nu pot fi aduse la îndeplinire, intimata arată că având în vedere soluţia pronunţată, ("Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 1207 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată"), ceea ce trebuie să aducă la îndeplinire revizuenta sunt măsurile dispuse prin Decizia nr. 4/2011 a Curţii de Conturi care au fost menţinute ca legale şi temeinice în urma respingerii acţiunii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 1 C. proc. civ., invocat drept temei al cererii, revizuirea se poate cere "dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire".
Prin Decizia nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce constituie obiectul cererii de revizuire, a fost admis recursul declarat de Curtea de Conturi, modificată Sentinţa nr. 1207 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a şi pe fond, respinsă acţiunea formulată de revizuenta A.N.R.E., ca nefondată.
La data de 17 iunie 2014, A.N.R.E. a formulat cerere privind lămurirea dispozitivului deciziei pronunţate de Înalta Curte în Dosarul nr. 4346/2/2011. A invocat faptul că din cauza motivării lacunare, precum şi a modificării de la un paragraf la altul a anului aplicării majorării, se află în imposibilitate de a aplica atât decizia atacată, cât şi implicit Decizia nr. 4/2011 a Curţii de Conturi.
Cererea formulată de A.N.R.E. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă, conform Încheierii nr. 2850/2014 a Înaltei Curţi.
Pornind de la soluţia ce se solicită a fi lămurită, anume: "Admite recursul declarat de Curtea de Conturi împotriva Sentinţei nr. 1207 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată", rezultă că ceea ce trebuie adus la îndeplinire de către revizuentă sunt măsurile dispuse prin Decizia nr. 4/2011 a Curţii de Conturi a României, măsuri care au fost menţinute ca temeinice şi legale în urma respingerii acţiunii.
Decizia nr. 4/2011 a fost emisă de Curtea de Conturi a României în procedura de valorificare a constatărilor consemnate detaliat în Procesul-verbal nr. 402 din 5 ianuarie 2011, urmare a misiunii de "Audit financiar al contului anual de execuţie bugetară pentru anul 2009", la A.N.R.E.
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 republicată, având în vedere că s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, prin decizia menţionată s-a comunicat conducerii autorităţii verificate măsurile ce se impuneau a fi luate, acestea fiind şi cele ce urmează a fi puse în executare ca urmare a admiterii recursului declarat de Curtea de Conturi a României, modificării sentinţei şi respingerii acţiunii formulate împotriva Deciziei nr. 4/2011.
Instanţa de recurs nu a instituit aceste obligaţii prin decizia pronunţată, ci doar a analizat legalitatea şi temeinicia actului administrativ dedus judecăţii, respectiv Decizia nr. 4/2011, care cuprinde constatările şi măsurile dispuse de Curtea de Conturi a României în sarcina conducerii autorităţii petente.
În realitate, argumentele invocate în cuprinsul cererii de revizuire privesc considerentele reţinute de instanţa de recurs şi vizează o aşa zisă "greşeală de judecată" cu referire la algoritmul de aplicare al indicelui de inflaţie, a nivelului contribuţiilor percepute de la operatorii economici din sectorul energiei electrice, prevăzut de dispoziţiile art. 8 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 (pct. 1 Decizia nr. 4/2011) şi a tarifelor pentru acordarea de licenţe şi autorizaţii (pct. 2 din Decizia nr. 4/2011).
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire
Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 326 şi 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A.N.R.E. împotriva Deciziei nr. 7.222 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3599/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3613/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
