ICCJ. Decizia nr. 3669/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3669/2014
Dosar nr. 755/32/2012
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. şi D.G.A.M.C., anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv Decizia nr. D2 din 29 august 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., în urma soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. R1 din 30 mai 2012, acte emise de D.G.A.M.C.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin contestaţia administrativă înregistrată la A.N.A.F. - D.G.S.C. a invocat faptul că actele administrativ-fiscale atacate au fost încheiate de către organele de inspecţie fiscală prin interpretarea eronată a actelor normative specifice în vigoare, lezându-i astfel drepturile sale patrimoniale prin stabilirea unor sume considerabile suplimentare de plată la bugetul de stat. Faţă de această situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 205 şi art. 207 C. proc. fisc. a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată şi anularea constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală nr. R1 din 30 mai 2012 stabilite la Capitolul III - taxa pe valoarea adăugată dedusă de societate şi Cap.VI - Sinteza constatărilor fiscale şi, pe cale de consecinţă, exonerarea SC A. SRL Bacău de la plata debitului suplimentar de 2.683.824 RON.
Soluţionând contestaţia, prin Decizia nr. D2 din 29 septembrie 2012, D.G.S.C. a respins-o ca neîntemeiată, menţinând ca temeinic şi legal punctul de vedere al organului fiscal de control.
Prin Sentinţa nr. 103 din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - D.G.S.C. şi D.G.A.M.C.
A anulat Decizia de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. R1 din 30 mai 2012 emise de pârâta D.G.A.M.C.
A exonerat reclamanta de plata sumei totale de 2.683.824 RON.
A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 4.010 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară şi analizând constatările organelor de inspecţie fiscală reţinute în Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. D1 din 30 mai 2012 şi în Raportul de inspecţie fiscală nr. R1 din 30 mai 2012, prin prisma dispoziţiilor legale incidente speţei, a reţinut că întreaga operaţiune de stornare a facturii nr. F1 din 31 ianuarie 2012 şi de deducere a TVA în sumă de 1.558.551 RON este una perfect legală, care nu a prejudiciat cu nimic bugetul de stat şi care a fost menită să asigure neutralitatea TVA faţă de reclamanta SC A. SRL precum şi a regulii că pentru o achiziţie se plăteşte TVA o singură dată, ţinând cont de circumstanţele specifice date de amendamentul la contract.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 1342 din C. fisc., dezvoltând acest motiv de recurs prin reiterarea apărărilor de fond formulate în faţa primei instanţe şi arătând că, aspectele reţinute de organul de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale sunt corecte şi legale.
Recursul este întemeiat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru următoarele considerente.
Prin demersul judiciar introductiv de instanţă, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. şi D.G.A.M.C., anularea Deciziei nr. D2 din 29 august 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., în urma soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. R1 din 30 mai 2012, acte emise de D.G.A.M.C.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bacău, admiţând acţiunea, a dispus anularea deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, fără a se pronunţa asupra cererii de anulare a Deciziei nr. D2 din 29 august 2012, prin care s-a soluţionat de către A.N.A.F. contestaţia administrativă, astfel cum reclamanta a solicitat prin acţiunea formulată.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale procedurale incidente speţei.
Potrivit Titlului IX, art. 205 - 218 C. proc. fisc., a fost reglementată o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative fiscale, procedură care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, care poate fi atacată în contencios administrativ, conform dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, din economia dispoziţiilor legale menţionate rezultă că decizia de impunere reprezintă un titlu de creanţă împotriva reclamantei, care poate fi contestat pe cale administrativă, potrivit procedurii speciale instituite de C. proc. fisc., iar după finalizarea acestei proceduri, numai decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată de contestatar la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că societatea reclamantă s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus-menţionate şi a urmat procedura administrativă obligatorie care s-a finalizat prin emiterea Deciziei nr. D2 din 29 august 2012 de către A.N.A.F. - D.G.S.C.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea pentru nelegalitate şi netemeinicie, însă judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra cererii care a învestit instanţa, ci a analizat doar actele administrativ-fiscale primare (decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală) care, potrivit dispoziţiilor art. 218 C. proc. fisc., nu puteau fi atacate, singure, la instanţa de contencios administrativ.
În aceste condiţii, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, întrucât nu a cercetat legalitatea şi temeinicia cererilor formulate de reclamantă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, context în care nu se poate exercita controlul judiciar.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat". Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanţei obligaţia de a face o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi ofertelor de dovezi ale părţilor, dând astfel posibilitatea şi instanţei de control judiciar de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii de primă instanţă.
În speţă judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv, argumentele reclamantei aduse în susţinerea nelegalităţii Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. D2 din 29 august 2012 şi nici nu a procedat la o înlăturare, motivat şi argumentat, în mod explicit, a apărărilor formulate de pârâta A.N.A.F. în afirmarea legalităţii şi temeiniciei aceleiaşi Decizii nr. D2 din 29 august 2012, care formează obiectul prezentei acţiuni în contencios administrativ.
Or, prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi cerceta, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin acţiunea în contencios administrativ cu privire la Decizia nr. D2 din 29 august 2012 şi contra-argumentele autorităţii pârâte, precum şi omisiunea de a se pronunţa asupra acestui capăt principal de cerere, a fost lipsită de eficacitate juridică hotărârea judecătorească pronunţată.
Astfel, scopul efectiv urmărit de reclamantă nu a fost atins, deoarece, anularea celor două acte fiscale emise de organul de control fiscal, fără a fi analizat şi actul administrativ fiscal emis de organul ierarhic superior în exercitarea controlului administrativ de legalitate şi căruia C. proc. fisc. i-a conferit efecte juridice de sine-stătătoare pentru a putea fi atacat în instanţa de contencios administrativ, nu are nicio relevanţă pe planul satisfacerii interesului judiciar atât al reclamantei, cât şi al autorităţii pârâte.
Fiind nesocotite dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea şi de a respecta el însuşi toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil, dar şi cele ale art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., a fost încălcat astfel dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
Instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, potrivit cererii de chemare în judecată, ţinând seama de toate motivele şi apărările invocate de reclamantă prin acţiune, de pârâtă prin întâmpinare şi de celelalte critici de care s-a prevalat recurenta, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. şi a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluţia dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F., împotriva Sentinţei nr. 103 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3668/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3681/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
