ICCJ. Decizia nr. 3725/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3725/2014
Dosar nr. 6269/86/2010
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta SC "M." SA Suceava, reprezentată prin administrator judiciar M.C.M.R.L. SPRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava - D.B.C.F.P.J. Suceava, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. D1 din 23 februarie 2010, stabilită de Municipiul Suceava - D.B.C.F.P.J. şi emiterea unei alte decizii de impunere cu o nouă bază de impozitare corespunzătoare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 23 februarie 2010, organul fiscal din cadrul Primăriei municipiului Suceava i-a comunicat actul administrativ nr. D1 din 23 februarie 2010, ce dispune în mod netemeinic şi nelegal ca societatea să fie obligată să achite la data de 31 martie 2010 un impozit pe clădiri în sumă de 927.539,00 RON.
La data de 24 februarie 2009, potrivit Încheierii nr. 226, dată în Dosar nr. 377/86/2008 a Tribunalului Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar M.C.M.R.L. Iaşi SPRL a fost numit administrator judiciar prin Încheierea nr. 449 din 28 aprilie 2009.
2. Primul ciclu procesual
Prin Sentinţa nr. 198 din 16 mai 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei, a modificat dispoziţia nr. D2 din 11 mai 2010, a Primarului municipiului Suceava, a admis contestaţia, cu consecinţa anulării deciziei nr. D1 din 23 februarie 2010, emisă de D.B.C.F.P.J. din cadrul Primăriei municipiului Suceava, cu privire la suma de 927.539 RON, impozit pe clădiri, obligând, totodată, pârâta să emită o nouă decizie de impunere privind impozitul pe clădiri, calculat conform art. 1 lit. b) din H.C.L. Suceava nr. 293 din 12 noiembrie 2009.
Prin Decizia nr. 1.348 din 13 martie 2012, Înalta Curte de Casare şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul pârâtului, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 17 septembrie 2012, sub nr. 6269/86/2010 şi, dându-se eficienţă recomandărilor instanţei de recurs, a fost citat, în calitate de pârât, Primarul municipiului Suceava.
Pârâtul Primarul municipiului Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, motivând, în esenţă, că la baza emiterii Deciziei de impunere nr. D1 din 23 februarie 2010 a stat raportul de evaluare datat 31 decembrie 2006, raportul de evaluare întocmit la 24 aprilie 2009, fiind depus direct în instanţă abia la 19 noiembrie 2010.
3. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 60 din 5 februarie 2013, a admis acţiunea, a modificat Dispoziţia nr. D2 din 11 mai 2010 a Primarului municipiului Suceava, a admis contestaţia şi a anulat Decizia nr. D1 din 23 februarie 2010, emisă de D.B.C.F.P.J. din cadrul Primăriei municipiului Suceava cu privire la suma de 927539 RON, impozit pe clădiri.
De asemenea, a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de impunere privind impozitul pe clădiri calculat conform art. 1 lit. b) din H.C.L. Suceava nr. 293 din 12 noiembrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 293 din 12 noiembrie 2009 a Consiliului Local Suceava s-a stabilit, la art. 1 lit. b), că impozitul pe clădiri prevăzut de art. 253 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, datorat de persoanele juridice care au reevaluat sau au dobândit clădirile începând cu 1 ianuarie 2007, se stabileşte la 1,5%, iar conform art. 1 lit. c), impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice care nu au efectuat nici o reevaluare începând cu data de 1 ianuarie 2007, se determină prin aplicarea unei cote procentuale de 10%.
Prin decizia de impunere contestată, pârâtul a stabilit în sarcina reclamantei, obligaţia de plată a sumei de 927.539 RON, reprezentând impozit pe clădiri calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 253 alin. (6) din C. fisc. şi ale art. 1 lit. c) din H.C.L. nr. 293 din 12 noiembrie 2009. La stabilirea sumei reprezentând impozitul pe clădiri, pârâtul a reţinut că ultima evaluare a acestora s-a făcut la data de 31 decembrie 2006.
Or, din actele depuse la dosar, rezultă că imobilele din patrimoniul reclamantei au fost reevaluate la data de 31 decembrie 2006, conform raportului de evaluare întocmit de expert evaluator A.M., precum şi la data de 17 aprilie 2009, conform raportului de evaluare a imobilelor întocmit de expert evaluator P.C.
În aceste condiţii, având în vedere că imobilele aparţinând reclamantei au fost reevaluate în ultimii trei ani, anterior emiterii deciziei de impunere, devin incidente dispoziţiile art. 253 alin. (2) din C. fisc. şi art. 1 lit. b) din H.C.L. nr. 293 din 12 noiembrie 2009 potrivit cărora, în această situaţie, impozitul pe clădiri se calculează în cotă procentuală de 1,5%.
Pârâta a susţinut că la data emiterii deciziei de impunere nu exista un alt raport de evaluare a clădirilor decât cel întocmit de expert A.M. la data de 31 decembrie 2006.
Instanţa de fond a considerat că această susţinere nu poate fi reţinută, întrucât reclamanta a făcut dovada contrară, respectiv că în dosarul de insolvenţă al reclamantei (Dosar nr. 377/86/2008 al Tribunalului Suceava) s-a întocmit un raport de evaluare a construcţiilor care a fost depus la data de 27 aprilie 2009. Din cuprinsul Sentinţei nr. 449 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava rezultă acest lucru precum şi faptul că pârâtul avea depusă la dosar declaraţie de creanţă aşa încât era parte în dosarul de insolvenţă. În această situaţie, nu poate susţine că, la data de 23 februarie 2010, când a fost emisă decizia de impunere, nu avea cunoştinţă de raportul de evaluare întocmit de expert P.C.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că în situaţia în care ar înlătura acest din urmă raport de evaluare pe considerentul că, anterior introducerii acţiunii, acesta nu a fost prezentat pârâtei, dreptul reclamantei de acces la instanţă ar fi golit de conţinut, aceasta fiind lipsită de posibilitatea probării pretenţiilor sale.
4. Recursul exercitat împotriva sentinţei
Municipiul Suceava, prin Primar, a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că prima instanţă i-a înlăturat în mod greşit apărarea privind inexistenţa unui raport de reevaluare care să îndeplinească toate condiţiile impuse prin C. fisc. şi H.C.L. nr. 293 din 12 noiembrie 2009.
În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 41 din Legea nr. 85/2006, invocate de intimata-reclamantă, recurentul-pârât a arătat că textul menţionat interzice calcularea de dobânzi, penalităţi sau alte accesorii ale creanţelor născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei, or suma stabilită prin Decizia de impunere nr. D1 din 23 februarie 2010 reprezintă doar impozitul pe clădiri, neincluzând şi debite accesorii obligaţiei principale.
5. Apărările intimatei
SC "M." SA, prin lichidator judiciar M.C.M.R.L. SPRL Iaşi, a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că imobilele au fost reevaluate la data de 21 aprilie 2009, prin raportul depus în dosarul de insolvenţă, devenind incidente prevederile art. 253 alin. (2) din C. fisc. şi art. 1 lit. b) din H.C.L. Suceava nr. 293 din 12 noiembrie 2009, potrivit cărora impozitul pe clădiri se calculează într-o cotă procentuală de 1,5%.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Debitul fiscal supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., constă în impozitul pe clădiri în cuantum de 927.539 RON, stabilit prin Decizia de impunere nr. D1 din 23 februarie 2010, emisă de D.B.C.F.P.J. a Municipiului Suceava, menţinut prin dispoziţia nr. D2 din 11 mai 2010, prin care Primarul municipiului Suceava a respins contestaţia administrativă.
Potrivit art. 253 alin. (1) din C. fisc., în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că în cazul clădirilor reevaluate, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului, persoană juridică.
La nivelul legislaţiei secundare adoptate în vederea organizării executării legii, pct. 55 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în forma în vigoare în perioada supusă analizei, prevede că în cazul clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului. După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal, prin procesul-verbal încheiat în urma şedinţei Consiliului de Administraţiei, s-a aprobat noua valoare a clădirii, ca urmare a efectuării reevaluării şi aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se calculează în raport cu valoarea de inventar a clădirii.
Norma administrativă citată menţionează clar două condiţii ce trebuie îndeplinite în vederea stabilirii impozitului pe clădiri în raport cu noua valoare de inventar:
- aprobarea noii valori de către Consiliul de Administraţie;
- înregistrarea valorii rezultate în urma reevaluării în contabilitatea contribuabilului.
Prima instanţă a considerat că autoritatea fiscală trebuia să ia în considerare valoarea consemnată într-un raport de evaluare întocmit la data de 21 aprilie 2009, la solicitarea administratorului provizoriu, în Dosarul de insolvenţă nr. 377/86/2008 al Tribunalului Suceava, pentru că în caz contrar controlul de legalitate ar fi golit de conţinut.
Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte însă această abordare, pentru că raportul respectiv nu îndeplineşte cerinţele rezultate din normele juridice menţionate mai sus, pentru a fi calificat drept o operaţiune de reevaluare în accepţiunea art. 253 alin. (5) din C. fisc., iar noua valoare a clădirilor nu s-a regăsit într-o declaraţie de impunere depusă la autoritatea fiscală în cei doi ani fiscali anteriori anului de referinţă.
Nu prezintă relevanţă, din perspectiva aplicării normelor fiscale cuprinse în art. 253 din C. fisc., împrejurarea că autoritatea emitentă a deciziei de impunere ar fi putut lua cunoştinţă de o altă valoare a clădirilor în cadrul procedurii de insolvenţă.
Practica în materie a Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a consolidat în sensul enunţat în cuprinsul prezentelor considerente, fiind de indicat, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 2.252 din 14 aprilie 2011, 1.147 din 24 februarie 2011, 512 din 5 februarie 2014, 3.345 din 19 septembrie 2014.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul pârâtului şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va modifica sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Municipiul Suceava împotriva Sentinţei civile nr. 60 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că :
Respinge acţiunea formulată de SC "M." SA, prin lichidator judiciar M.C.M.R.L. SPRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Suceava - D.B.C.F.P.J. Suceava şi Primarul municipiului Suceava, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3681/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3733/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
