ICCJ. Decizia nr. 3758/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3758/2014
Dosar nr. 20725/3/2013*
Şedinţa de la 10 octombrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3241 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată şi de dispoziţiile art. 10 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 60/2005, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, având în vedere că pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi Agenţia Domeniilor Statului sunt autorităţi publice centrale, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. 833 din 12 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta R.R.V., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, prin cererea precizatoare, aflată la dosarul instanţei de fond, reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată, din care rezultă că a cerut instanţei de fond să analizeze modul de soluţionare a unor fapte de natură administrativ şi financiară ale Agenţiei Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. Bucureşti şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
A mai reţinut curtea de apel că, potrivit art. 22 Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice, hotărârea fiind supusă recursului, decizia curţii de apel fiind definitivă şi irevocabilă.
Cum reclamanta a ales calea de învestire a Tribunalului Bucureşti, şi, în raport de cererea precizatoare, potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la acea dată, Curtea a admis cererea precizatoare a reclamantei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, arătând că nu se impune învestirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal faţă de cererea precizatoare a reclamantei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 20725/3/2013*, iar prin Încheierea din 11 iunie 2014, tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin cererea precizatoare, aflată la Dosarul nr. 20725/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând instanţei de fond să analizeze modul de soluţionare a unor fapte de natură administrativă şi financiară al Agenţiei Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. Bucureşti şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Temeiul juridic invocat de parte este Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată şi nu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aşa cum în mod greşit a reţinut curtea de apel.
Având în vedere cele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, precum şi faptul că litigiul s-a născut din emiterea unor acte administrative, în speţă devin incidente dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 " Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În art. 2 alin. (1) lit. b) este definită autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este o autoritate publică centrală.
Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 60/2005, Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor acestei hotărâri, în scopul administrării, păstrării integrităţii şi protejării bunurilor aparţinând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes naţional - de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvern şi Curtea Constituţională -, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România şi pentru personalul acestora, precum şi a bunurilor aparţinând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare.
Întrucât are în administrare bunuri din domeniul public destinate asigurării unor servicii publice de interes naţional, funcţionând sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, RA APPS este asimilată unei autorităţi publice centrale.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, Agenţia Domeniilor Statului este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fiind deci o autoritate publică centrală, nu locală.
În ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal devin astfel incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, (forma în vigoare la data formulării acţiunii), potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Faţă de considerentele expuse anterior, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat, precum şi faptul că pârâţii sunt autorităţi publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competenţa de soluţionare îi revine Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta R.R.V. şi pe pârâţii Agenţia Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3748/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3762/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
