ICCJ. Decizia nr. 3742/2014. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3742/2014
Dosar nr. 9568/1/2011*
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 noiembrie 2011, sub nr. 9568/1/2011 reclamanta L.B., a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat admiterea recursului şi în consecinţă: anularea Hotărârii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea acestuia la plata echivalentului în lei a sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
În motivare s-a arătat în esenţă că la data de 11 noiembrie 2010, prin adresele nr. 111242/2010 şi 105899/2010, Ministerul Justiţiei a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, iar la data de 24 noiembrie 2010, respectiv 29 noiembrie 2010, Asociaţia Magistraţilor din România, Asociaţia Procurorilor din România, precum şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii ca să declanşeze cercetarea disciplinară împotriva secretarului de stat L.B., pentru încălcarea interdicţiei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, încălcare ce atrage răspunderea disciplinară potrivit art. 99 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ.
Comisia de disciplină pentru judecători, prin Rezoluţia din data de 6 decembrie 2010 a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b din Legea nr. 303/2004.
Împotriva acestei rezoluţii de clasare, Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România au formulat contestaţie, solicitând infirmarea soluţiei de clasare şi cercetarea disciplinară a sa, în condiţiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, anterior modificării prin O.U.G. nr. 59/2009.
Prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011, secţia Pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis "plângerea prealabilă" formulată de Asociaţia Magistraţilor din România, a revocat Rezoluţia de clasare a Comisiei de disciplină pentru judecători din Dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010 şi a trimis lucrarea Comisiei de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.
A precizat că împotriva hotărârii a formulat contestate, care prin Hotărârea nr. 797/2011 a fost respinsă, cu motivarea că rezoluţia comisiei de disciplină este un act administrativ susceptibil de revocare.
Reclamanta a susţinut că hotărârile comisiei de disciplină sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional care nu pot fi revocate, motiv pentru care împotriva acestora nu se poate formula recurs graţios, ci numai recurs ierarhic, dacă legea prevede această cale de atac sau recursul contencios.
S-a menţionat că în raport de prevederile de O.U.G. nr. 59/2009 numai instanţa de contencios administrativ poate soluţiona calea de atac a recursului în contencios, iar rezoluţiile comisiei de disciplină pot fi verificate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei numai de către instanţa de contencios administrativ.
Reclamanta a menţionat că Secţia pentru judecători nu avea competenţa legală de a revoca rezoluţia comisiei de disciplină, că numai comisiile de disciplină pot dispune completarea verificărilor şi numai înainte de adoptarea rezoluţiei de clasare.
A precizat că nu a fost citată, astfel că i s-a încălcat dreptul la apărare, că plângerea a fost soluţionată cu depăşirea termenului de 30 de zile.
Reclamanta a mai susţinut că Ministerul Justiţiei şi-a exercitat dreptul de sesizare în toate cazurile în care supremaţia legii şi integritatea ordinii juridice au fost periclitate, atât înainte de data emiterii celor două sesizări, cât şi ulterior acestei date, în virtutea rolului atribuit prin prevederile art. 2 şi 5 din H.G. nr. 652/2009, potrivit cu care "Ministerul Justiţiei contribuie la apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti"
Cele două sesizări nu au fost semnate în nume propriu şi nici în calitatea sa de judecător, ci au fost semnate de ministrul justiţiei, prin secretarul de stat L.B., în calitatea sa de reprezentant al ministrului. Acest aspect a fost reţinut şi de Comisia de disciplină prin rezoluţia din 6 decembrie 2010, unde s-a constatat că "doamna L.B. a semnat sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii în exercitarea atribuţiilor aferente funcţiei de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, în numele ministrului justiţiei, în virtutea atribuţiilor conferite secretarilor de stat, prevăzute şi la art. 16 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, acelea de a ajuta ministrul în activitatea de conducere şi reprezentare a Ministerului."
1.2. Întâmpinarea formulate în cauză
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea cererii şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi şi a lipsei de interes.
1.3. Decizia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin Decizia nr. 2169 din 4 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9568/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta L.B. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte a reţinut că Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 sunt acte adoptate în soluţionarea unor plângeri administrative prealabile, în cadrul unei proceduri reglementate de lege în mod distinct, cu trimitere la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor reglementate de art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci este un act emis în procedura administrativă de contestare a hotărârii Secţiei pentru judecători, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată în temeiul art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva rezoluţiei de clasare dispusă de Comisia de disciplină.
Întrucât Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate publică centrală, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare a cauzei revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei de fond.
1.4. Precizarea acţiunii
La termenul din data de 15 martie 2013, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând în esenţă următoarele: consecinţele juridice pe care le-a urmărit vizează anularea Hotărârii Plenului nr. 797 din 14 noiembrie 2011, şi pe cale de consecinţă a Hotărârii Secţiei pentru judecători nr. 786 din 18 octombrie 2011 - hotărâre abuzivă, efect direct al excesului de putere invocat şi argumentat în cauza de faţă, şi evident anularea rezoluţiei din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de disciplină pentru judecători, însă nu pentru verdictul dat de această Comisie, care îi este favorabil şi explică deopotrivă abuzul de drept şi excesul de putere al Secţiei pentru judecători a C.S.M., care a pronunţat o soluţie neprevăzută de lege, forţând cu ştiinţă şi rea credinţă reluarea etapei cercetării disciplinare, deşi aceasta este o fază unică în economia dispoziţiilor legale.
1.5. Sentinţa şi considerentele instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1240 din 5 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii, precum şi acţiunea formulată de reclamanta L.B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare este nefondată, deoarece potrivit art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, rezoluţia de clasare poate fi atacată în condiţiile Legii nr. 554/2004 de către persoanele prevăzute la art. 451 alin. (1) şi de către persoana vizată, astfel că interesul reclamantei este născut, actual, legitim şi personal.
Pe fond, s-a apreciat că sunt neîntemeiate criticile referitoare la recursul graţios este exclus în cazul actelor administrative cu caracter jurisdicţional, precum sunt Rezoluţiile de clasare ale Comisiei de disciplină ale C.S.M., acestea putând fi verificate sub aspectul temeiniciei şi legalităţii exclusiv pe calea recursului contencios, care e dat în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2009, prin care s-a abrogat recursul ierarhic, întrucât legea conferea la acea dată, posibilitatea atacării rezoluţiei de clasare la Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Nici cea de a doua critică din acţiune, referitoare la soluţia de revocare a rezoluţiei de clasare, atâta timp cât recursul graţios este exclus în privinţa actelor administrative cu caracter jurisdicţional, secţia pentru judecători nu putea să revoce rezoluţia Comisiei de disciplină, nu este fondată, avându-se în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004- forma în vigoare la data pronunţării Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a C.S.M., prin care s-a revocat Rezoluţia de clasare a Comisiei de disciplină pentru judecători din Dosarul nr. 244/CDJ din 6 decembrie 2010: Art. 44 - (1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată.
Nefondată este şi critica de la pct. trei din acţiune, referitoare la faptul că reclamantei i-a fost încălcat dreptul la apărare: contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare nr. 244 din 06 decembrie 2010 a fost înregistrată la data de 05 ianuarie 2011 sub nr. 1/215/1154, fixându-i-se termen de soluţionare la data de 27 ianuarie 2011, dată la care a rămas "în nelucrare", întrucât pe ordinea de zi soluţionată a şedinţei Secţiei de la acea dată nu este consemnat vreun termen de amânare, şi în nici un caz termenul din data de 18 octombrie 2011 când s-a pronunţat Hotărârea nr. 786. Mai mult, părţile interesate nu aveau posibilitatea de a lua la cunoştinţă de termenul fixat, decât în data de 21 octombrie 2011. Prin încălcarea obligaţiei de citare (deoarece era într-o procedura disciplinară jurisdicţională) şi neafişarea pe ordinea de zi a soluţionării plângerii prealabile, s-a aflat în imposibilitatea de a lua la cunoştinţă de faptul că urmează a se pune în discuţie o "plângerea prealabilă". Instanţa reţine că pe site-ul C.S.M. se publică anterior şedinţelor Secţiilor ordinea de zi nesoluţionată.
În ceea ce priveşte susţinerile de la pct. patru din acţiune se constată că solicitarea Asociaţia Magistraţilor din România, Asociaţia Procurorilor din România, precum şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România de a fi declanşată cercetarea faţă de reclamantă, pe motiv că aceasta a sesizat C.S.M. prin adresele nr. 111242/2010 şi 105899/2010, a vizat-o pe aceasta în calitatea sa de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut că, deşi reclamanta prin cererea iniţială a adus argumente pe fondul cauzei, în sensul că şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile funcţiei de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, prin Rezoluţia din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de disciplină pentru judecători s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către reclamantă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu motivarea că faptele imputate acesteia nu pot fi analizate prin prisma încălcării normelor prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, câtă vreme sesizarea respectivă a fost formulată în temeiul legii, de reclamantă, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei. Însăşi reclamanta prin precizările la acţiune a arătat că solicită anularea rezoluţiei din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de disciplină pentru judecători, însă nu pentru verdictul dat de această Comisie, care îi este favorabil, ci pentru excesul de putere al Secţiei pentru judecători a C.S.M., care a pronunţat o soluţie neprevăzută de lege.
Nu este fondată nici susţinerea de la pct. 5 din acţiune, cu privire la modul abuziv de exercitare a prerogativelor atribuite prin lege C.S.M., câtă vreme pârâtul a emis prin Comisiile sale actele contestate cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum s-a învederat anterior.
În ceea ce priveşte acordare daunelor morale, instanţa reţine că pârâtul urmând procedura legală prevăzută de Legea nr. 317/2004, nu se face vinovat de producerea vreunui prejudiciu reclamantei, astfel că va fi respins ca nefondat şi acest capăt de cerere.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta L.B.
2.1. Motivele de recurs
În motivele de recurs recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii nu intră în sfera atribuţiilor prevăzute de lege, fiind emisă cu exces de putere.
S-a precizat că nu putea fi spusă unei proceduri disciplinare pentru că sesizarea nu a fost întocmită în nume personal, ci în calitate de secretar de stat, iar dacă s-ar aprecia că a formulat sesizarea în nume personal sau ca magistrat, aceasta ar fi reprezentat exerciţiul dreptului la petiţionare.
A mai explicat recurenta că prima instanţă nu a motivat soluţia adoptată şi prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că prima instanţă a motivat sentinţa pronunţată, că potrivit art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data pronunţării hotărârii de către C.S.M., rezoluţia de clasare putea fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004 de către persoanele prevăzute în cuprinsul art. 451 din Legea nr. 317/2004, respectiv de persoana vizată sau de inspectorul care a efectuat cercetarea.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin rezoluţia comisiei de disciplină pentru judecători din data de 6 decembrie 2010 s-a dispus clasarea sesizărilor formulate de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România împotriva judecătorului L.B., secretar de stat în Ministerul Justiţiei.
Împotriva acestei rezoluţii s-a formulat contestaţie de către Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România, iar prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 s-a admis plângerea şi s-a transmis lucrarea Comisiei de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat contestaţie de către reclamanta L.B. care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului C.S.M.
Criticile formulate de reclamantă prin acţiune, dar şi prin motivele de recurs, se referă la procedura de soluţionare a contestaţiilor şi la fondul pricinii.
Cu privire la dreptul C.S.M. de a revoca decizia de clasare
Potrivit art. 46 alin. (12) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care comisia de disciplină consideră că nu se justifică exercitarea acţiunii disciplinare, dispune clasarea.
Acelaşi text prevede că rezoluţia de clasare se comunică persoanei indicate în cuprinsul art. 451 alin. (1) din lege, respectiv persoana care a formulat sesizare şi persoanele vizate de sesizare, precum şi inspectorului care a efectuat cercetarea.
Rezoluţia de clasare poate fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004 de persoana indicată în art. 451 alin. (1) şi de persoana vizată, astfel cum rezultă din prevederile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004.
Astfel, potrivit textului art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, împotriva soluţiei de clasare se poate formula contestaţie de persoană vizată sau inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Ca urmare a reglementării legale expuse mai sus se constată că rezoluţia de clasare poate forma obiectul căilor de atac administrative prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi apoi obiectul acţiunii la instanţa de contencios administrativ.
În cuprinsul Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011, secţia pentru judecători a C.S.M. a calificat contestaţiile formulate de Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România ca fiind plângere prealabilă, întemeiată pe prevederile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004.
Calificarea dată corespunde prevederilor art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, întrucât legiuitorul a prevăzut procedura de contestare a rezoluţiei de clasare prin prisma prevederilor Legii nr. 554/2004, astfel că sunt aplicabile normele legale care guvernează obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile anterior sesizării instanţei de judecată.
Cu privire la fondul cauzei
În cadrul acestei proceduri prealabile, secţia pentru judecători a C.S.M. a analizat lacunele cercetării disciplinare, motiv pentru care a transmis lucrarea Comisiei de disciplină pentru completarea cercetărilor, apreciind că în perioada numirii într-o funcţie executivă, judecătorii şi procurorii îşi păstrează această calitate şi ca urmare le este aplicabil regimul incompatibilităţilor şi interdicţiilor.
În aceste circumstanţe, secţia pentru judecători a C.S.M. nu s-a substituit comisiei de disciplină, ci numai a solicitat să se completeze cercetările, în raport de calitatea de judecător a dnei L.B..
Înalta Curte apreciază că într-adevăr, în perioada detaşării sau numirii într-o altă funcţie publică, judecătorul îşi păstrează calitatea de judecător, motiv pentru care îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 prin Statutul judecătorilor şi procurorilor.
În concluzie, secţia pentru judecători a C.S.M. a adoptat o hotărâre în conformitate cu art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, fără a se pune în discuţie excesul de putere.
De asemenea, sentinţa primei instanţe este motivată corespunzător cu obiectul dedus analizei judiciare.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta L.B. împotriva Sentinţei civile nr. 1240 din 5 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 384/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3748/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
