ICCJ. Decizia nr. 3772/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3772/2014
Dosar nr. 616/45/2012
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 616/45/2012, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, în nume propriu şi pentru Colegiul Farmaciştilor din România, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC L.T. SRL, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea autorizaţiei de funcţionare din 11 iulie 2011 emisă de Ministerul Sănătăţii pentru farmacia comunitară „C. Farmacie” din structura pârâtei SC L.T. SRL.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 71 din 25 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: anularea cererii reclamantului Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, pentru Colegiul Farmaciştilor din România, pentru lipsa calităţii de reprezentant, respingerea acţiunii formulate de Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC L.T. SRL, ca nefondată, şi obligarea reclamantului Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către SC L.T. SRL ca urmare a reducerii onorariului de avocat.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Colegiului Farmaciştilor din Judeţul Vaslui pentru Colegiul Farmaciştilor din România este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 12 din Statutul Colegiului Farmaciştilor din România şi art. 611 din Legea nr. 95/2006.
Titularul dreptului la acţiune în justiţie, Colegiul Farmaciştilor din România, poate formula acţiuni în justiţie numai prin reprezentantul desemnat la nivel naţional şi doar în baza unei decizii a Biroului executiv al Consiliului Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România.
Câtă vreme nu se face dovada unui mandat de reprezentare judiciară emis de către preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, personal sau prin reprezentant delegat să angajeze raportul de asistenţă juridică, şi nici a unei decizii emise de Biroul executiv al Consiliului Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România, în cauză nu se face dovada calităţii de reprezentant a Colegiului Farmaciştilor din Judeţul Vaslui pentru Colegiul Farmaciştilor din România.
Pe fondul cauzei, nu se pot reţine elemente de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecăţii, după cum se va arăta în continuare.
Conform art. 21 din contractul de vânzare cumpărare fond de comerţ, încheiat la 12 aprilie 2011, între SC O.F. SRL şi pârâta SC L.T. SRL, aceasta din urmă a dobândit „dreptul de proprietate asupra fondului de comerţ situat în Municipiul Vaslui, str. R. nr. 367, judeţul Vaslui, constituit din autorizaţie de funcţionare din 11 iulie 2007, emisă de Ministerul Sănătăţii.
Prin cererea din 09 mai 2011, SC L.T. SRL a solicitat Ministerului Sănătăţii să autorizeze ca, farmacia comunitară, înfiinţată iniţial în structura SC O.F. SRL, să continue să funcţioneze în structura sa, în aceleaşi condiţii ca la data înfiinţării acestei unităţi farmaceutice (11 iulie 2007), dat fiind faptul că activul patrimonial al afacerii, rezultat din activitatea acestei unităţi, a fost preluat, prin transmiterea convenţională.
În acest sens, SC L.T. SRL a solicitat preschimbarea autorizaţiei acestei farmacii, pentru survenienţa cazului special reglementat de dispoziţiile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2010, respectiv pentru „schimbarea deţinătorului - persoana juridică”.
Având în vedere că s-au depus documentele necesare în vederea preschimbării, a fost eliberată o altă autorizaţie de funcţionare cu acelaşi număr pentru noua persoană juridică SC L.T. SRL.
Primul motiv de nelegalitate invocat, respectiv că sediul unităţii farmaceutice C. farmacie din structura pârâtei SC L.T. SRL, situat la adresa Vaslui str. R. nr. 367, nu este un spaţiu comercial de mare suprafaţă care să permită autorizarea funcţionării unei farmacii pe excepţia prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008, este nefondat.
În raport de dispoziţiile art. 12 alin. (2) şi (3) din Norma aprobată prin Ordinul nr. 962/2009 al Ministerului Sănătăţii, în cazul „schimbării deţinătorului de autorizaţie - persoana juridică” ceea ce se modifică nu priveşte amplasarea şi configuraţia spaţiului farmaciei, ci beneficiarul autorizaţiei de funcţionare, astfel că, prin noul control administrativ se examinează doar persoana petentului, respectiv succesorul celui ce deţine autorizaţia.
Atestarea amplasării spaţiului unităţii farmaceutice într-un centru comercial de mare suprafaţă s-a făcut prin dovada eliberată din 23 ianuarie 2007, de către Municipiul Vaslui la data înfiinţării farmaciei comunitare, la adresa din Vaslui, str. R. nr. 367, în structura societăţii O.F. SRL. Astfel, sediul analizat a fost certificat ca fiind amplasat într-un centru comercial cu suprafaţa de 1000 mp, încă din data de 11 iulie 2007, când a fost emisă, prin excepţie de la criteriul demografic, autorizaţia societăţii O.F. SRL, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (3) teza a II-a din Norma aprobată prin Ordinul nr. 626/2001.
La momentul eliberării unei noi autorizaţii de funcţionare nu s-a procedat decât la modificarea persoanei juridice, celelalte condiţii care au stat la baza eliberării autorizaţiei de funcţionare iniţiale nefiind modificate.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale de înfiinţare a unei farmacii comunitare cu sediul în Vaslui, str. R. nr. 367, prin excepţie, acestea au fost verificate incă din anul 2007 când a fost autorizată în acest spaţiu funcţionarea primei farmacii.
Curtea consideră că, în raport de înscrisurile depuse la dosar, care confirmă faptul că la adresa indicată se află un centru comercial de mare suprafaţă, a verifica încă o dată îndeplinirea acestei condiţii, după ce timp de peste 6 ani a funcţionat în acel spaţiu o farmacie, cu deplina cunoaştere a acestei situaţii de către reclamant, ar însemna să se încalce principiul protecţiei încrederii legitime, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice. Sub acest aspect, Curtea mai reţine că avizele în baza cărora aceeaşi farmacie funcţionează astăzi, în structura societăţii începând cu 11 iulie 2011, au fost confirmate prin expirarea termenului în cadrul căruia puteau fi deduse controlului judiciar, fără a fi vreodată contestate, iar a le cenzura ori de câte ori se schimbă titularul spaţiului, ar însemna să se încalce condiţia de proporţionalitate în exercitarea controlului de stat, care conduce la ingerinţa nerezonabilă în dreptul pârâtei SC L.T. SRL de a continua să desfăşoare activitatea autorizată în 2007 predecesoarei sale.
Nu poate fi primit nici al doilea motiv de nelegalitate invocat, respectiv „autorizaţia de funcţionare nu putea fi emisă pentru SC L.T. SRL ca urmare a cumpărării autorizaţiei de funcţionare de la SC O.F. SRL”.
În raport de conţinutul contractului de vânzare cumpărare fond de comerţ încheiat la 12 aprilie 2011, Curtea constată că pârâta SC L.T. SRL are calitatea de „succesor cu titlu particular” al persoanei juridice SC O.F. SRL, în structura căreia a fost înfiinţată farmacia comunitară, astfel că în cauză Ministerul Sănătăţii trebuia să examineze dacă SC L.T. SRL îndeplineşte condiţiile de capacitate juridică, necesare pentru „schimbarea deţinătorului autorizaţiei”.
Procedura administrativă, în baza căreia ministerul pârât a soluţionat cererea formulată de SC L.T. SRL este prevăzută expres de lege, fiind reglementată prin dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 şi art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2010, împrejurare în care, teza inadmisibilităţii schimbării deţinătorului autorizaţiei persoană juridică, invocată de reclamant, este în afara cadrului normativ.
Nu poate fi primită nici susţinerea reclamantului, în sensul că, prin emiterea unei autorizaţii de funcţionare ca urmare a cumpărării autorizaţiei de funcţionare deţinută de o altă persoană juridică, se realizează în mod vădit o fraudă la lege, atâta timp cât legiuitorul a avut în vedere această ipoteză în situaţia schimbării deţinătorului autorizaţiei - persoana juridică.
În raport de dispoziţiile legale invocate, nu poate fi primită susţinerea reclamantului că „schimbarea deţinătorului autorizaţiei - persoana juridică” ar putea avea loc doar în cazul „reorganizării persoanei juridice”, având, cu alte cuvinte, vocaţie la obţinerea noii autorizaţii, numai succesorii universali şi/sau succesorii cu titlu universal ai persoanei juridice în structura căreia a fost înfiinţată farmacia comunitară, atâta timp cât textul de lege incident nu face o astfel de delimitare.
În concluzie, prima instanţă a apreciat, faţă de situaţia de fapt expusă, că nu se pot reţine elementele de nelegalitate ale actului administrativ contestat şi a dispus respingerea acţiunii, ca nefondată, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 71 din 25 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
3.1. În mod nelegal prima instanţă a refuzat să analizeze efectiv dacă au fost îndeplinite toate condiţiile legale pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare atacate, inclusiv respectarea criteriului demografic şi existenţa sau nu a excepţiilor de la acest criteriu.
Primul motiv de anulare a autorizaţiei de funcţionare a farmaciei emisă de Ministerul Sănătăţii pentru SC L.T. SRL avea în vedere încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege.
Deşi nu a reţinut interlocutoriu în niciun fel că ar fi apreciat decăderea din dreptul de a mai invoca nulitatea actului administrativ (autorizaţia de funcţionare a farmaciei din 2011), prima instanţă a refuzat cercetarea pe fond a motivului de nelegalitate privind inexistenţa centrelor comerciale de mare suprafaţă care, în condiţiile art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008, să permită autorizarea unei farmacii comunitare pe excepţie de la criteriul demografic.
3.2. Soluţia primei instanţe este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei şi a contradictorialităţii, fără realizarea unei expertize tehnice judiciare solicitate de reclamant.
Respingerea probei cu expertiza tehnică solicitată de reclamant, ale cărei concluzii să releve aspectele de fapt ale pretinsului centru comercial de mare suprafaţă, relevă că anticipat, chiar înainte de deliberare şi de pronunţarea sentinţei, rezoluţia voliţională a judecătorului de primă instanţă a fost aceea de a nu realiza o judecată efectivă a motivului de nelegalitate în vederea aflării adevăratei situaţii de fapt [există sau nu un centru comercial de mare suprafaţă conform criteriilor art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008?].
Pe de altă parte, prima instanţă a încălcat şi principiul contradictorialităţii, atât timp cât, după ce i-a refuzat reclamantului proba cu expertiza judiciară, şi-a fundamentat soluţia şi pe concluziile expertizei tehnice extrajudiciare care a fost clar realizată pro domo, la comanda şi în interesul exclusiv al pârâtei SC L.T. SRL.
Este evident că, spre deosebire de o expertiză judiciară necesară şi foarte utilă cauzei, o expertiză extrajudiciară nu asigură nici contradictorialitatea în realizarea ei şi nici efectivitatea dreptului la apărare, atâta timp cât aceasta nu s-a făcut şi cu participarea reclamantului care, evident, nu a avut posibilitatea formulării de obiective care să susţină pretenţiile sale.
3.3. În mod greşit, prima instanţă a respins motivul de nelegalitate privind inexistenţa centrului comercial de mare suprafaţă.
Autorizaţia de funcţionare a fost emisă pentru o farmacie comunitară înfiinţată pe excepţie - centru comercial de mare suprafaţă, cu adresa farmaciei indicată în Vaslui, str. R. nr. 367, judeţul Vaslui.
Pentru a fi putut fi înfiinţată pe excepţie, era necesar ca farmacia autorizată să fie plasată într-un centru comercial de mare suprafaţă conform dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008.
Or, la adresa indicată nu există în niciun fel vreun centru comercial de mare suprafaţă care să fi permis autorizarea unei farmacii pe excepţie de la criteriul demografic.
3.4. În mod greşit, prima instanţă a respins motivul de nelegalitate privind emiterea autorizaţiei de funcţionare a farmaciei ca urmare a cumpărării de către SC L.T. SRL de la SC O.F. SRL „fondului de comerţ situat în municipiul Vaslui str. R., judeţul Vaslui, constituit din autorizaţia de funcţionare din 11 iulie 2007, emisă de Ministerul Sănătăţii”.
Prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 şi art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2010.
Ca urmare a cumpărării unui fond de comerţ aferent unei farmacii comunitare, SC L.T. SRL nu putea dobândi calitatea de succesor cu titlu particular al O.F. SRL.
Autorizaţia de funcţionare a farmaciei comunitare (parte a capacităţii de folosinţă a societăţii deţinătoare) nu se transmite de la o societate la alta nici prin vânzarea-cumpărarea acesteia şi nici ca urmare a vânzării-cumpărării fondului de comerţ al farmaciei comunitare, întrucât capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este inalienabilă.
Singura posibilitate legală de transmitere a autorizaţiei de funcţionare a farmaciei comunitare, fără încălcarea inalienabilităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, este cea a transmisiunii universale sau cu titlu universal în cadrul reorganizării societăţii deţinătoare a autorizaţiei de funcţionare, odată cu transferarea farmaciei comunitare (punct de lucru) de la această societate la societatea rezultată din reorganizare.
În concluzie, faţă de motivele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei recurate cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar, în subsidiar, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi anulării autorizaţiei de funcţionare din 11 iulie 2011 emisă de Ministerul Sănătăţii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata SC L.T. SRL a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, invocând în special următoarele apărări:
4.1. Este nefondat motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond a refuzat să analizeze efectiv dacă au fost îndeplinite toate condiţiile legale pentru emiterea autorizaţiei atacate.
Astfel, instanţa a analizat, în mod concret, toate condiţiile de autorizare, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 şi art. 12 alin. (2) şi (3) din Norma aprobată prin Ordinul nr. 962/2009 al Ministerului Sănătăţii, care reglementează procedura administrativă, specială, a „schimbului deţinătorului de autorizaţie - persoana juridică”, prevăzută de dispoziţiile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2010, incidente în speţă.
Alegaţiile recurentului converg spre o singură critică, aceea că instanţa nu ar fi analizat legalitatea actului administrativ şi în raport de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 266/2008.
Teza pe care recurentul şi-a constituit întregul recurs are la bază o premisă falsă, întrucât confundă condiţiile de legalitate, edictate pentru cazul „preschimbării” autorizaţiei de funcţionare în situaţia „schimbării deţinătorului de autorizaţie - persoana juridică” prevăzut de dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 cu cele edictate pentru „înfiinţarea” farmaciei comunitare, prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, singurele care fac trimitere la dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 266/2008.
4.2. Recurentul consideră nefondat că, prin respingerea probei cu expertiza tehnică judiciară, instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare şi a încălcat principiul contradictorialităţii.
Instanţa de fond a respins, în mod corect, proba cu expertiza tehnică în evaluarea proprietăţilor imobiliare solicitată de reclamant.
Prealabil, se impune precizarea că reclamantul a solicitat instanţei, prin acţiune, să constate că sediul unităţii farmaceutice, în discuţie, nu este un spaţiu comercial de mare suprafaţă.
Teza propusă de reclamant a fost, în mod manifest greşită, întrucât nici dacă ar fi fost incidente dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, citate de acesta, spaţiul farmaciei nu trebuia să reprezinte, el însuşi, un „centru comercial de mare suprafaţă” ci, doar să fie amplasat (inclus) într-o astfel de structură reglementată de O.G. nr. 99/2000.
Pe fondul cererii de probe, la data la care instanţa de fond a evaluat utilitatea unei expertize tehnice, la dosarul cauzei era deja administrată proba cu înscrisuri, fiind comunicată de ministerul intimat întreaga documentaţie în raport de care a soluţionat cererea de preschimbare a autorizaţiei de funcţionare, în discuţie.
Or, la dosar exista dovada atestării amplasării spaţiului unităţii farmaceutice într-un centru comercial de mare suprafaţă. În plus, expertizarea judiciară a imobilului a fost solicitată la 18 martie 2013, în condiţiile în care evaluarea legalităţii unui act administrativ nu poate fi realizată decât în raport cu situaţia existentă la data autorizării, respectiv 11 iulie 2011.
4.3. Chiar şi în situaţia în care se va considera ca fiind incidente dispoziţiile art. 12 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 266/2008 în procedura preschimbării autorizaţiei, urmare a schimbării deţinătorului - persoană juridică, se impune a fi respins ca nefondat cel de-al treilea motiv de recurs, întrucât probele de la dosarul instanţei de fond demonstrează faptul că spaţiul farmaciei în discuţie face parte dintr-un centru comercial, cu o structură destinată activităţilor de comercializare, care însumează mai mult de 1000 mp, compus din suprafeţe de vânzare, care utilizează o infrastructură comună şi utilităţi, conform dispoziţiilor O.G. nr. 99/2000.
4.4. Recurentul opinează că „schimbarea deţinătorului autorizaţiei - persoana juridică” ar putea avea loc numai în cazul „reorganizării persoanei juridice”, având, cu alte cuvinte, vocaţie la obţinerea noii autorizaţii, numai succesorii şi/sau succesorii cu titlu universal ai persoanei juridice în structura căreia a fost înfiinţată farmacia comunitară.
Din interpretarea normelor care reglementează procedura de autorizare, edictate pentru situaţia specială a „schimbării deţinătorului autorizaţiei - persoana juridică” rezultă, fără echivoc, faptul că alegaţiile reclamantului tind a adăuga la lege”, încălcând principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos”, întrucât legiuitorul nu a înţeles să condiţioneze în vreun fel sau să restrângă aria solicitanţilor sau a categoriilor de subiecte de drept care pot beneficia de dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008.
5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autorizaţia de funcţionare din 11 iulie 2011 eliberată de Ministerul Sănătăţii pentru funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea „C. Farmacie” în structura SC L.T. SRL.
Această autorizaţie de funcţionare a fost emisă în baza art. 10 alin. (8) din Legea farmaciei nr. 266/2008, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ din data de 12 aprilie 2011, între SC O.F. SRL, în calitate de vânzător, şi SC L.T. SRL, în calitate de cumpărător.
Fiind o autorizaţie emisă în temeiul art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, şi nu în temeiul art. 12 alin. (2) din acest act normativ, documentaţia necesară eliberării acesteia este cea prevăzută de art. 12 alin. (2) şi (3) din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 962/2009.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că, în cazul „schimbării deţinătorului de autorizaţie - persoana juridică”, ceea ce se modifică nu priveşte amplasarea şi configuraţia spaţiului farmaciei, ci beneficiarul autorizaţiei de funcţionare. Îndeplinirea condiţiilor legale de înfiinţare a unei farmacii comunitare cu sediul în Vaslui, str. R. nr. 367, prin excepţie, au fost verificate încă din anul 2007, când a fost autorizată în acest spaţiu funcţionarea primei farmacii.
În aceste circumstanţe, în mod judicios prima instanţă a dat eficienţă principiului protecţiei încrederii legitime şi principiului securităţii raporturilor juridice, astfel că refuzul acesteia de a examina, în acest cadru procesual, îndeplinirea condiţiei amplasării spaţiului unităţii farmaceutice într-un centru comercial de mare suprafaţă, este unul justificat, critica recurentului în acest sens fiind neîntemeiată.
De asemenea, este neîntemeiată critica ce vizează respingerea de către prima instanţă a cererii reclamantului de încuviinţare a probei cu expertiză tehnică de specialitate.
Este de principiu ca admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanţei, care este însă obligată să motiveze măsura luată.
Analiza motivelor de nelegalitate şi a obiectivelor propuse de reclamant pentru expertiza solicitată, prin raportare la normele care reglementează procedura de autorizare în cazul „schimbării deţinătorului autorizaţiei - persoana juridică”, confirmă constatarea primei instanţe, în sensul că această probă nu este utilă soluţionării pricinii.
Aprecierea asupra amplasării spaţiului unităţii farmaceutice într-un centru comercial de mare suprafaţă nu este posibilă în acest cadru procesual, întrucât ea implică reanalizarea îndeplinirii cerinţelor legale la emiterea primei autorizaţii, respectiv autorizaţia de funcţionare din 11 iulie 2007, care nu a fost niciodată contestată, farmacia funcţionând în acel spaţiu de peste 6 ani, cu deplina cunoaştere a situaţiei de fapt de către reclamant.
Relativ la expertiza tehnică extrajudiciară, analizată de prima instanţă în considerentele hotărârii pronunţate, deşi susţinerile recurentului privitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare se confirmă, expertiza extrajudiciară neavând nicio forţă probantă, ele nu afectează legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, atât timp cât controlul de legalitate realizat în cauză de către instanţa de contencios administrativ exclude analiza condiţiei referitoare la amplasarea unităţii farmaceutice într-un centru comercial de mare suprafaţă, după cum s-a arătat în precedent.
Prin urmare, nu poate fi primit nici motivul de recurs ce vizează greşita respingere de către prima instanţă a motivului de nelegalitate privitor la inexistenţa certului comercial de mare suprafaţă.
În ceea ce priveşte susţinerile conform cărora, în mod greşit prima instanţă a respins motivul de nelegalitate privind emiterea autorizaţiei de funcţionare ca urmare a cumpărării fondului de comerţ, Înalta Curte constată, în acord cu interpretarea dată de judecătorul fondului, că legiuitorul nu a înţeles să condiţioneze în vreun fel sau să restrângă aria solicitanţilor sau a categoriilor de subiecte de drept care pot beneficia de dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, astfel încât aceste norme legale să fie aplicabile doar în cazul „reorganizării juridice, teza avansată de recurent fiind eronată.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 71 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 71 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014
| ← ICCJ. Decizia nr. 3798/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3744/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
