ICCJ. Decizia nr. 3690/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3690/2014
Dosar nr. 1493/46/2011
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 decembrie 2011, reclamanta SC L.W.A. Suedia a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a solicitat:
- anularea parţială a deciziei de impunere din 24 februarie 2011 privind obligaţii suplimentare de plată, emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş şi a raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2011 în ceea ce priveşte: anularea obligaţiei de plată a impozitului pe profit în sumă de 1.192.395 RON, precum şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 553.633 RON; anularea obligaţiei de diminuare a pierderii fiscale aferente anului 2008 cu suma de 536.710 RON;
- obligarea pârâtei la refacerea controlului şi întocmirea unui nou raport de inspecţie fiscală, în care să se stabilească obligaţiile fiscale prin raportare la situaţia de fapt fiscală reală, astfel cum aceasta rezultă din înscrisurile pe care le deţine.
În motivarea acţiunii a susţinut că prin actele administrativ fiscale menţionate, organele de control au diminuat pierderea fiscală a societăţii, înregistrată în anul 2008 cu suma de 536.710 RON şi au stabilit în sarcina sa un impozit pe profit în sumă de 1.192.395 RON, reţinând că pentru activitatea desfăşurată nu a prezentat documente justificative din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor şi că cheltuielile alocate către sediul permanent din România nu au la bază un contract de prestări servicii.
Reclamanta a mai arătat că greşit s-a reţinut că sumele alocate de L.W.A. către sediul permanent din România trebuie să aibă la bază un contract de prestări servicii, evocând în acest sens prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., care fac referire la existenţa unui contract încheiat între două societăţi, pentru că sediul permanent din România nu este o societate comercială distinctă şi nu are personalitate juridică proprie şi constituie o extensie a societăţii L.W.A. Suedia, astfel că nu ar fi fost posibilă încheierea contractului respectiv între cele două societăţi.
În altă ordine de idei, a mai susţinut că în pofida afirmaţiilor organelor fiscale potrivit cărora nu a făcut dovada realităţii activităţilor prestate, îndeplineşte toate condiţiile de deductibilitate prevăzute de lege, anume art. 29 alin. (2) lit. b) C. fisc. şi pct. 89 din Normele de aplicare, în conformitate cu care, serviciile şi bunurile a căror valoare a fost alocată de societatea mamă către sediul său permanent, sunt efectuate în scopul obţinerii de venituri de către reclamantă şi sunt justificate prin natura activităţii desfăşurate de ea.
De asemenea a susţinut că deţine documente justificative pentru sumele alocate către sediul permanent de către societatea din Suedia, corespunzătoare serviciilor efectiv prestate în folosul său, precum şi pentru bunuri ce i-au fost livrate de aceasta, folosite pentru executarea lucrărilor în beneficiul societăţii Apă Canal, astfel că se impune să-i fie recunoscut dreptul de a deduce cheltuieli în sumă de 4.046.854 RON, alocate de societatea mamă.
Şi în fine, reclamanta a susţinut că în baza art. 1051 alin. (2) şi (3) C. proc. fisc. este îndreptăţită la efectuarea unei reverificări în materie de impozit pe profit pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2010, deoarece rezultatul fiscal pentru anii 2008, 2009 şi primul semestru al anului 2010, evidenţiat în documentele prezentate organelor fiscale, nu reflectă întreaga valoare a costurilor antrenate pentru realizarea lucrărilor către Apă Canal şi că ulterior şi-a corectat evidenţele pentru a reflecta în mod corect realitatea.
A mai susţinut că în acest sens, intenţionează să depună declaraţii rectificative în materie de impozit pe profit pentru a corecta rezultatul fiscal al anilor 2008, 2009 şi 2010 şi că obiectul inspecţiei fiscale l-a constituit doar prima jumătate a anului 2010, încălcându-se dispoziţiile art. 98 C. proc. fisc., în sensul că „inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale”.
Prin sentinţa nr. 419/F-CONT din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea formulată de reclamanta SC L.W.A. Suedia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin decizia de impunere din 24 februarie 2011 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2011 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în sumă de 1.746.028 RON reprezentând: 1.192.395 RON impozit pe profit şi 553.633 RON accesorii aferente impozitului pe profit, motivat de faptul că pentru activitatea desfăşurată, SC L.W.A. Suedia, cu sediul permanent în Piteşti a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli deductibile reprezentând prestări de servicii, fără a prezenta documente care să justifice prestarea efectivă a acestora conform prevederilor legale.
Potrivit art. 19 alin. (1) C. fisc., incident în cauză, „profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
În continuare, s-a reţinut că art. 21 pct. 4 lit. m) prevede că nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte, iar Normele metodologice art. 48 explică în ce condiţii se deduc aceste cheltuieli, respectiv serviciul trebuie să fie efectiv prestat, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, precum şi tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare, iar contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.
În opinia instanţei, deducerea cheltuielilor privind prestările de servicii este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a mai mult condiţii, anume: serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestator, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, tarifele percepute precum şi valoarea totală a contractului, iar prestarea efectivă a serviciilor să fie justificată prin situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucru etc., contribuabilul trebuind să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţii desfăşurate.
S-a mai reţinut că reclamanta ce reprezintă sediul permanent al unei societăţi străine în România, nu a prezentat în timpul inspecţiei fiscale, deşi i s-a solicita, înscrisuri în dovedirea condiţiilor prezentate, referitoare la natura şi valoarea totală a serviciului prestat, părţile implicate, criteriile proprii de repartizare a costurilor pe fiecare beneficiar al serviciului respectiv, justificarea utilizării criteriului naturii serviciului şi activităţii desfăşurate la sediul permanent, prezentarea oricăror alte elemente de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor care pot atesta prestarea serviciului respectiv.
Tot astfel, s-a menţionat că nu a depus situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte asemenea documente care să justifice prestarea efectivă a serviciului, limitându-se în a justifica cheltuielile în cauză pe baza invoices-urilor, facturilor externe emise de L.W.A. Suedia către sediul permanent din România în care este menţionat numai proiectul XX şi proiectul YY şi o valoare totală în euro, fără a avea un mod de calcul prin care s-a ajuns la aceste sume facturate.
Totodată, s-a arătat că reclamanta nu a fost preocupată să justifice în faţa organelor de control prestarea serviciilor prin contracte, prezentând în acest sens doar contractul încheiat între L.W.A. Suedia şi SC Apă Canal SA Piteşti în conţinutul căruia nu sunt menţiuni privind identificarea activităţii desfăşurate şi tarifelor practicate de societatea mamă, realocate sucursalei din România, persoanele care au desfăşurat activitate, respectiv numărul de ore alocate etc.
Justificarea prestării de servicii facturate de către societatea mamă către reclamantă s-a efectuat prin facturi fiscale care nu sunt traduse în limba română şi nu precizează în ce constau serviciile prestate, fiind înscrise anumite proiecte care nu cuprind detalii (exemplu: Proiect XX).
Facturile de prestări servicii din 15 decembrie 2009, din 24 noiembrie 2010, din 27 noiembrie 2009, din 14 octombrie 2009, din 7 septembrie 2009 etc., emise în limba engleză nu sunt justificate cu documente care să ateste prestarea efectivă a serviciilor, cum ar fi situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucru etc., iar din contractul de prestări servicii intervenit între societatea mamă şi Apă Canal rezultă că sediul permanent Piteşti nu este parte pentru a-şi putea înregistra direct pe costuri cheltuielile provenind din prestările de servicii, potrivit art. 89 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc.
În concluzie, în opinia instanţei, corect organele de inspecţie fiscală au stabilit că, cheltuielile cu prestările de servicii facturate de SC L.W.A. Suedia nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil şi că reclamanta datorează un impozit pe profit în sumă de 1.192.395 RON.
În legătură cu diminuarea pierderii fiscale în sumă de 536.710 RON contestată, s-a apreciat că în lipsa unor documente justificative, organele fiscale au reţinut, de asemenea, corect ca nedeductibile cheltuielile înregistrate de societate în sumă de 744.090 RON în anul 2008.
A reţinut instanţa că ulterior emiterii actelor contestate şi soluţionării contestaţiei administrative, reclamanta şi-a corectat evidenţele contabile fiscale, situaţie în funcţie de care obligaţia fiscală stabilită de organele de control este diminuată cu suma de 764.865 RON, respectiv 535.941 RON, reprezentând impozit pe profit şi 228.924 RON reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză.
Faţă de situaţia fiscală reală, stabilită de expert, urmarea refacerii în totalitate a evidenţei contabile, prin modificarea cheltuielilor din perioada supusă controlului şi transmiterea către pârâtă a declaraţiilor rectificative privind impozitul pe profit pe perioada respectivă, reclamanta a pretins că în înscrisurile prezentate iniţial organelor fiscale nu au fost incluse o parte semnificativă a costurilor aferente lucrărilor executate, solicitând refacerea raportului de inspecţie fiscală.
A apreciat instanţa că doar conducătorul inspecţiei fiscale poate decide reverificarea şi numai în condiţiile în care apar date suplimentare necunoscute la data efectuării controlului, constând în documente, înscrisuri etc., obţinute de organul fiscal ori ce i-au fost comunicate de organele de urmărire penală.
Aşa fiind, s-a concluzionat că reclamanta aflată în culpă pentru că nu şi-a ţinut corect contabilitatea şi nu a fost în măsură să prezinte organelor fiscale toate documentele justificative solicitate, nu este în măsură să ceară refacerea inspecţiei fiscale potrivit dispoziţiilor de mai sus, neaplicabile în această situaţie.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs SC L.W.A. Suedia, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a adus, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- Instanţa de fond a interpretat greşit legea fiscală în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor generale de deductibilitate şi dovedirea caracterului real şi necesar al cheltuielilor.
Se susţine că eronat au fost reţinute ca întemeiate motivele invocate de organul fiscal, deşi instanţa a admis că, ulterior controlului, societatea a remediat erorile din contabilitate şi a prezentat organelor de control şi instanţei o serie de documente noi.
Recurenta invocă şi faptul că a avut loc o calificare greşită a raporturilor juridice dintre societate şi sediul său permanent, întrucât sediul permanent din România nu reprezintă o societate comercială distinctă, neavând personalitate juridică proprie, fiind o extensie a societăţii mamă din Suedia.
Astfel, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. şi pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a acestor dispoziţii legale în ceea ce priveşte nedeductibilitatea cheltuielilor alocate de reclamantă sediului permanent.
Nu există vreun raţionament comercial pentru ca un contract încheiat între un prestator cu un beneficiar pentru executarea unor lucrări să furnizeze detalii care să justifice în vreun fel costurile ce au fost antrenate de prestator.
În altă ordine, se susţine de recurentă faptul că îndeplineşte toate condiţiile pentru recunoaşterea caracterului deductibil al cheltuielilor alocate sediului permanent în sumă totală de 4.046.854 RON.
Atât organele de control şi ulterior instanţa de fond, nu au ţinut seama de faptul că erorile din contabilitatea sa au fost corectate.
De asemenea, au fost depuse la dosar documente care atestă prestarea efectivă a serviciilor de consultanţă tehnică, care se impuneau a fi avute în vedere, chiar dacă nu au fost predate organelor de control.
De altfel, expertul contabil desemnat în cauză a analizat aceste documente şi a calculat o obligaţie fiscală net inferioară celei impuse.
- Instanţa de fond a restrâns domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 1051 C. proc. fisc., apreciind că doar anumite aspecte pot constitui elemente suplimentare ce ar determina refacerea controlului în materie de impozit pe profit fără a ţine seama de faptul că recurenta a corectat evidenţele fiscale şi contabile pentru a reflecta în mod corect întreaga valoare a costurilor antrenate în Proiectul executat în România pentru Apă-Canal.
Enumerarea prevăzută de art. 1051 alin. (3) C. proc. civ. are caracter exemplificativ şi nu limitativ, astfel că instanţa de judecată a ignorat în mod inexplicabil toate motivele care impuneau necesitatea refacerii controlului, dovedind o interpretare eronată a dispoziţiilor legale.
Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate şi combătând criticile recurentei-reclamante.
În esenţă, se arată că din documentele prezentate de recurenta SC L.W.A. Suedia - sediu permanent Piteşti, nu rezultă prestaţiile de servicii efectuate potrivit legislaţiei în vigoare şi anume realitatea şi necesitatea serviciilor înregistrate pe cheltuieli deductibile, nefiind prezentate organelor fiscale documente justificative în acest sens.
Referitor la verificarea unei perioade urmare a refacerii evidenţei contabile, apreciată ca fiind făcută cu încălcarea dispoziţiilor Ordinului MFP nr. 3055/2009, se arată că dispoziţiile art. 1051 C. proc. fisc. sunt clare, în sensul că doar conducătorul inspecţiei fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.
La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care este reiterată excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat potrivit criticilor care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Instanţa de recurs apreciază că este nefondată critica referitoare la interpretarea greşită a legii fiscale în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor generale de deductibilitate şi dovedirea caracterului real şi necesar al cheltuielilor alocate de L.W.A. către sediul permanent din România (în total 4.046.854 RON).
Problema de drept care se impune a fi soluţionată în cauză este dacă în mod corect organele de inspecţie fiscală nu au acordat drept de deducere a cheltuielilor cu prestări servicii înregistrate de contestatoarea-reclamantă SC L.W.A. Suedia - sediul permanent Piteşti, în evidenţa contabilă pe cheltuieli, cu implicaţii în ceea ce priveşte calculul impozitului pe profit de plată impus reclamantei.
Dispoziţiile art. 13 „Contribuabili” din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., prevăd că: „Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili: a) persoanele juridice române; b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România (...)”.
Conform art. 14 din acelaşi act normativ: „Impozitul pe profit se aplică după cum urmează: a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate; b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, (…) asupra profitului impozabil atribuit sediului permanent (...)".
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 13 lit. b) şi art. 14 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., menţionate, sunt obligate la achitarea impozitului persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent, fiind evident că profitul obţinut de SC L.W.A. Suedia - sediul permanent în România, prin prestarea unor servicii în România către SC Apă-Canal SA, obţinând venituri, nu putea fi transferat în Suedia fără a fi achitat impozitul aferent profitului.
Regulile după care se calculează profitul impozabil sunt cele prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora: „profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare”.
În ceea ce priveşte deducerea cheltuielilor alocate sediului permanent de către persoana juridică străină, legiuitorul în cuprinsul pct. 89 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. a prevăzut că: „În scopul deducerii cheltuielilor alocate unui sediu permanent de către persoana juridică străină care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul acestuia, precum şi de către orice altă persoană afiliată acelei persoane juridice străine, pentru serviciile furnizate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: - (i) serviciul furnizat să fie efectiv prestat. Pentru a justifica prestarea efectivă a serviciului, sediul permanent trebuie să prezinte autorităţilor fiscale orice documente justificative din care să rezulte date privitoare la:
a) natura şi valoarea totală a serviciului prestat;
b) părţile implicate;
c) criteriile proprii de împărţire a costurilor pe fiecare beneficiar al serviciului respectiv, dacă este cazul;
d) justificarea utilizării criteriului ca fiind adecvat naturii serviciului şi activităţii desfăşurate de sediul permanent;
e) prezentarea oricăror alte elemente de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor care pot să ateste prestarea serviciului respectiv.
Justificarea prestării efective a serviciului se efectuează cu situaţiile de lucrări, procesele-verbale de recepţie, rapoartele de lucru, studiile de fezabilitate, de piaţă sau cu orice alte asemenea documente; - (ii) serviciul prestat trebuie să fie justificat şi prin natura activităţii desfăşurate la sediul permanent”.
Din cuprinsul dispoziţiilor menţionate rezultă fără echivoc că în scopul deducerii cheltuielilor alocate unui sediu permanent, persoana juridică străină pentru serviciile furnizate trebuie să dovedească că a prestat serviciul furnizat, iar justificarea prestaţiei acesteia să se facă cu documente justificative.
De asemenea, justificarea prestării efective a serviciului se efectuează cu situaţiile de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoartele de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau cu orice alte asemenea documente.
Or, atât la judecata în fond cât şi în recurs, recurenta a susţinut că „nu există vreun raţionament comercial pentru ca un contract încheiat de un prestator cu un beneficiar pentru executarea unor lucrări (cum este contractul pentru executarea lucrărilor încheiat între Consorţiu şi Apă-Canal, în baza căruia au fost înregistrate veniturile societăţii) să furnizeze detalii care să justifice în vreun fel costurile ce au fost antrenate de prestator”.
Se arată că sunt pe deplin justificate cheltuielile înregistrate în baza contractului de executare de lucrări, nefiind necesar a fi prezentate alte documente justificative cu privire la aspectele/ datele menţionate în cuprinsul pct. 89 din H.G. nr. 44/2004.
Însă, dispoziţiile legale menţionate anterior nu pot fi înfrânte de susţinerile recurentei făcute fără un fundament legal, nici contractul şi nici facturile menţionate de recurentă neputându-se substitui celorlalte documente cerute expres de legiuitor potrivit pct. 89 din H.G. nr. 44/2004, care trebuiau prezentate pentru justificarea cheltuielilor şi considerarea acestora ca deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.
De asemenea, la dosarul cauzei nu au fost prezentate nici documente care să justifice în ce a constat prestarea de servicii şi executarea efectivă a unor astfel de servicii pentru a se putea stabili dacă acestea au fost efectiv prestate şi sunt necesare prin specificul activităţii desfăşurate.
În consecinţă, în mod legal organele de inspecţie fiscală au stabilit că societatea datorează impozitul pe profit de plată impus, deoarece cheltuielile cu prestaţiile de servicii facturate de SC L.W.A. Suedia nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil.
În altă ordine, susţinerile recurentei referitoare la deductibilitatea cheltuielilor pentru servicii de consultanţă sunt nefondate, cele reţinute de organele fiscale şi confirmate de instanţa de fond cu referire la aceste cheltuieli fiind corecte.
Dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, cât şi prevederile pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 prevăd în mod riguros care sunt condiţiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi deduse cheltuielile privind astfel de prestări de servicii.
Or, în cauză, nu s-a dovedit respectarea dispoziţiilor legale menţionate, respectiv art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, astfel că în mod corect cheltuielile au fost reţinute ca nefiind deductibile.
Nu poate fi reţinută ca fondată nici critica potrivit căreia nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. şi nici cele ale pct. 48 din Normele metodologice, întrucât dispoziţiile art. 29 alin. (2) C. fisc. prevăd că „profitul impozabil se determină în conformitate cu regulile stabilite în Cap.II al prezentului titlu”.
Astfel, speţei în cauză îi sunt aplicabile atât prevederile din Cap.II - „Calculul profitului impozabil”, cât şi prevederile din Cap.3 - „Aspecte fiscale internaţionale”, fiind evident că în ceea ce priveşte cheltuielile alocate sediului permanent constând în servicii de consultanţă, trebuie respectate atât prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) - Cap.II, cât şi prevederile art. 29 - Cap.III C. fisc.
Nu sunt fondate criticile recurentei nici în ceea ce priveşte restrângerea de către instanţa de fond a domeniului de aplicare a dispoziţiilor art. 1051 C. proc. fisc., soluţia instanţei de fond fiind corectă.
Se constată că singura prevedere legală referitoare la reverificarea unei perioade se regăseşte în art. 1051 C. proc. fisc., potrivit căruia doar conducătorul inspecţiei fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.
În cuprinsul art. 105 din O.G. nr. 92/2003, „legiuitorul a prevăzut în mod imperativ că reverificarea fiscală este posibilă doar în condițiile prevăzute neechivoc în alin. (2)-(4)”.
De asemenea, prevederile H.G. nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a C. proc. fisc. cuprind imperativ, limitativ şi exhaustiv motivele pentru care se poate dispune reverificarea unei perioade.
Or, în cauză, recurenta nu se află în ipoteza prevăzută de dispoziţiile legale referitoare la reverificarea fiscală. Motivul că şi-a refăcut evidenţa contabilă nu a fost înscris în categoria motivelor legale pentru care se poate dispune reverificarea unei perioade.
De altfel şi concluziile expertului contabil desemnat în cauză sunt în sensul că nu se impune refacerea raportului de inspecţie fiscală.
În concluzie, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
Referirile A.N.A.F. din întâmpinare, cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive, nu pot fi supuse cenzurii instanţei de control judiciar, nefiind formulat recurs de această parte cu privire la această excepţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC L.W.A. Suedia împotriva sentinţei nr. 419/F-CONT din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3744/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3636/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
