ICCJ. Decizia nr. 3926/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3926/2014
Dosar nr. 902/44/2013
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 252/44/2012, reclamanta SC F. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 74 din 1 februarie 2012 emisă de pârâtă, cu consecinţa anulării Deciziei de impunere nr. F/GL/972 din 30 noiembrie 2011 a R.I.F. nr. 19395//GL/809/2011 şi exonerarea societăţii de la plata obligaţiilor fiscale suplimentare în cuantum de 803.986 lei reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. cu accesoriile aferente.
În motivarea contestaţiei, reclamanta arată că prin actele administrative contestate, au fost stabilite în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare care însă nu sunt datorate, fapt ce rezultă din documentele anexate la dosar şi prezentate Serviciului Contestaţii . În mod greşit s-a apreciat de către organele fiscale ca fiind cheltuieli nedeductibile în condiţiile în care au fost dovedite că serviciile au fost efectiv prestate, dovada cea mai elocventă constituind-o documentele care atestă recepţia fizică a lucrărilor de către beneficiari, lucrări ce nu puteau fi efectuate decât cu utilajele închiriate în baza contractelor anexate şi a materialelor achiziţionate în acest sens.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 109/2013 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi.
A fost anulat în parte R.I.F. din 30 noiembrie 2011 şi Decizia nr. 74 din 01 februarie 2012, reclamanta fiind exonerată de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 59.901 lei reprezentând impozit pe profit şi 76.671 lei reprezentând T.V.A. precum şi accesoriile aferente acestor sume.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut în esenţă că o serie de operaţiuni au fost justificate prin existenţa unor extrase de cont, ordine de plată, chitanţe sau acte care reflectă derularea unor operaţiuni de plată prin trezorerie. Simpla emitere a unor facturi neînsoţită de alte documente justificative nu este de natură să reflecte realitatea operaţiunilor economice derulate de către societatea reclamantă la contractele de prestări servicii încheiate cu SC U.T. SRL, SC M. SRL şi SC C. SRL nu evidenţiază realitatea operaţiunilor economice, fiind incertă executarea obligaţiilor asumate prin contract, în lipsa altor documente justificative.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, dar instanţa nu şi-a însuşit punctul de vedere expus în sensul că toate cheltuielile efectuate cu SC G.G. SA, SC U.T. SRL, SC M. SRL şi SC C. SRL sunt deductibile, apreciind că sunt deductibile sumele cuprinse în facturile emise de către Consiliul Local Vlădeşti din 20 noiembrie 2009 în valoare de 201.767,66 lei şi din 18 noiembrie 2009 în valoare de 315.792,16 lei şi care au fost achitate prin trezoreria Galaţi. De asemenea, au fost apreciate ca fiind reale prestaţiile efectuate în valoare totală de 127.330 lei de către SC .G. SRL Galaţi care a emis facturile:
- G.M.L. din 15 decembrie 2009 în valoarea totală de 53.550 lei din care T.V.A. 8.550 lei;
- G.M.L. din 14 decembrie 2009 în valoarea totală de 73.780 lei din care T.V.A. 11.780 lei.
La baza întocmirii acestora au stat devizele de lucrări, valoare estimată 45.036,26 lei şi lucrări terasamente şi construcţii valoare estimată 62.168, 64 lei.
Decontate eşalonat prin SC B.T. SA conform extras de cont:
- 30.000 lei din 22 ianuarie 2010;
- 30.000 lei din 25 ianuarie 2010;
- 52.000 lei din 27 ianuarie 2010;
- 21.875 lei din 29 ianuarie 2010;
Şi facturile
- G.M.L. din 08 decembrie 2009 în valoare totală de 66.640 lei din care T.V.A. 10.640 lei;
- G.M.L. din 18 decembrie 2009 în valoare totală de 42.245 lei din care T.V.A. 6.745 lei;
Decontate eşalonat prin SC G.B. SA conform estraselor de cont:
- 32.340 lei din 21 ianuarie 2012;
- 40.000 lei din 26 ianuarie 2010;
- 30.000 lei din 28 ianuarie 2010.
S-a apreciat că operaţiunile derulate cu SC G.G. SRL în perioada aprilie 2009, ianuarie-aprilie 2010, în sumă de 198.500 lei plus T.V.A. sunt reale, efectuate anterior declarării acesteia ca inactivă (18 mai 2011) astfel că reclamanta justifică dreptul de deducere pentru sumele de 31.760 lei reprezentând impozit pe profit şi 37.715 lei reprezentând T.V.A.
În privinţa operaţiunilor derulate cu SC U.T. SRL în sumă de 138.383 lei plus T.V.A. realitatea acestora a fost dovedită prin ordinele de plată depuse .Prin urmare au fost apreciate ca justificate şi sumele de 22.141 lei reprezentând impozit pe profit şi 38.956 lei prezentând T.V.A.
În consecinţă, instanţa de fond a admis în parte acţiunea, a anulat R.I.F. nr. 19395/FGL din 8 septembrie 2011, Decizia de Impunere nr. FGL/972/2011 şi Decizia nr. 74/2012, exonerând de la plată pe reclamantă pentru suma de 59.901 reprezintă impozit pe profit şi 76.671 lei reprezintă T.V.A.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 109/2013 a Curşii de Apel Galaţi, a formulat recurs atât reclamanta SC F. SRL cât şi pârâta D.G.F.P. Galaţi.
Recursurile formulate au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Galaţi, iar prin încheierea de şedinţă din 4 noiembrie 2013 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol a recursurilor declarate de SC F. SRL şi D.G.F.P. Galaţi, Dosarul nr. 252/44/2012 fiind trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare a recursurilor.
Prin recursul formulat de reclamanta SC F. SRL s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei civile nr. 109/2013 a Curţii de Galaţi şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a contestaţiei formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă a prezentat situaţiei de fapt expusă şi în primul ciclu procesual, apreciind că instanţa de fond, cu toate că din probatoriul administrat, respectiv acte şi expertize, rezultă realitatea operaţiunilor economice, a admis doar în parte contestaţia fără să fie lămurită în privinţa realităţii şi legalităţii operaţiunilor efectuate de toate societăţile implicate.
Astfel, relaţiile comerciale desfăşurate cu SC M. SRL a avut la bază contractul de prestări servicii din 30 iulie 2010, necesitatea efectuării serviciilor fiind justificată cu contractul de prestări servicii pentru terasamente, încheiat cu SC M. SA Grecia la data de 10 iunie 2010.
În baza contractului menţionat, SC M. SRL a emis factura fiscală din 2 noiembrie 2010 ce a fost achitată prin ordin de plată, or facturile fiscale din 2010, au fost stornate ca urmare a nerealizării serviciilor contractate.
Cu privire la relaţiile derulate cu SC C. SRL, se arată că datorită neînţelegerilor ivite între societatea reclamantă şi SC M. SRL, pentru executarea la termen a lucrărilor angajate prin contractele încheiate cu SC M. SA Grecia, societatea reclamantă a subcontractat parte din lucrări către SC C. SRL, încheindu-se în acest sens contractul din 2 septembrie 2010 în baza căruia au fost emise facturile de prestări servicii din 7 decembrie 2010 în valoare de 122,140 lei şi din 21 decembrie 2010 în valoare de 141.112 lei, facturi ce au fost achitate cu O.P. prin SC B.T. SA, B.C.R., SC G.B. SA şi SC R. SA, sucursala Galaţi.
În urma încheierii unui contract cu D.S. Focşani, societatea a încheiat un contract de furnizare materiale cu SC C. SRL, iar pentru materialele furnizate au fost emise facturile fiscale din 2009, iar contravaloarea serviciilor prestate au fost evidenţiate în facturile din 2009, facturi achitate cu O.P. prin SC B.T. SA, B.C.R., SC G.B. SA, SC R. SA.
La data de 8 octombrie 2010, societatea reclamantă a vândut o hală către SC N.C. SRL, fiind emisă factura din 20 octombrie 2009, iar pentru că hala era într-o stare avansată de degradare a fost încheiat un contract de prestări servicii cu SC C. SRL, fiind emise facturile fiscale din 4 august 2009, din 14 august 2009; din 20 august 2009, din 28 august 2009, din 3 septembrie 2009; din 6 septembrie 2009; din 11 septembrie 2009, din 15 septembrie 2009, din 17 septembrie 2009; din 21 septembrie 2009 şi din 29 septembrie 2009, facturi achitate cu O.P., fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză.
La data de 21 februarie 2011, reclamanta a încheiat cu SC A. SRL contractul ce a avut ca obiect realizarea unor panouri parazăpezi, iar pentru realizarea panourilor s-a încheiat cu SC C. SRL, contractul de furnizare materiale din 5 noiembrie 2010, contract în baza căruia au fost emise facturile din 15 decembrie 2010; din 20 decembrie 2010; din 23 decembrie 2010 şi din 28 decembrie 2010, facturi achitate cu O.P. depuse la dosar.
Având în vedere probatoriul administrat, respectiv înscrisurile prezentate, coroborate cu concluziile raportului de expertiză şi dispoziţiile legale incidente se apreciază că recursul exercitat este admisibil, instanţa de fond respingând acţiunea pentru o parte din lucrări, apreciind greşit ca fiind „incertă executarea obligaţiilor asumate prin contracte, în lipsa altor documente justificative”.
În susţinerea recursului, au fost depuse acte (filele 8 - 201 vol. 3).
2. Şi pârâta D.G.F.P. Galaţi a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 109/2013 a Tribunalului Galaţi, recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul respingerii în tot a contestaţiei formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că în mod greşit,instanţa a apreciat că operaţiunile derulate de SC G.G. SRL şi SC U.T. SRL, ar fi reale întrucât efectuarea plăţilor prin bancă nu este o garanţie a realităţii operaţiunilor cu atât mai mult cu cât subcontractorii nu aveau posibilitatea obiectivă de a efectua lucrările în cauză.
Organele fiscale nu au susţinut că lucrările nu au fost efectuate ci că înregistrările din contabilitate nu sunt reale, întrucât lucrările nu au fost efectuate de SC G.G. SRL şi SC U.T. SRL ci de altcineva, iar faptul că numita J.V. este atât contabil la SC U.T. SRL cât şi fost asociat la SC G.G. SRL, denotă că a existat un plan de evitare a plăţilor impozitelor şi taxelor de către SC F. SRL, prin introducerea de cheltuieli nereale în contabilitate.
- Recurenta - reclamantă SC F. SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta - pârâtă D.G.F.P. Galaţi solicitând în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, se constată că recursurile sunt fondate.
Recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. Galaţi şi-a întemeiat recursul declarat, pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., iar recurenta - reclamantă pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., dar în raport de criticile formulate se constată că unele aspecte invocate pot fi încadrate în raport de dispoziţiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ., în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arăta motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar sentinţa recurată nu cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu a evocat normele substanţiale incidente şi nu s-a argumentat de ce au fost ignorate apărările formulate de părţi în raport de situaţia de fapt.
Este de remarcat că reclamanta SC F. SRL a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrat, Decizia nr. 74 din 1 februarie 2012 de soluţionare a contestaţiei formulate de SC F. SRL, a Deciziei de impunere nr. F/GL/972 din 30 noiembrie 2011 emisă de D.G.F.P. Galaţi şi a R.I.F. încheiat la data de 30 noiembrie 2011.
Organele fiscale, în virtutea drepturilor legale, a verificat realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale derulat de SC F. SRL cu SC G.G. SRL, SC U.T. SRL, SC C. SRL şi SC M. SRL, fiind emisă Decizia de impunere nr. F/972 din 30 noiembrie 2011 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 796.387 lei.
SC F. SRL a contractat lucrări de prestări construcţii pe care ulterior le-a subcontractat către societăţile menţionate mai sus.
Instanţa de fond nu a stabilit în raport de criticile formulate dar şi de apărările expuse dacă facturile fiscale în discuţie au fost emise în baza unor operaţiuni reale, ţinând cont şi de situaţia juridică a celor patru societăţi implicate în derularea contractelor încheiate cu reclamanta, organele fiscale fiind îndreptăţite în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (2) C. proc. fisc. „să examineze din oficiu starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului” administrând totodată proba în condiţiile art. 49 C. proc. fisc.
Este adevărat că, potrivit art. 64 C. proc. fisc. documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabililor constituie probă la stabilirea bazei de impunere, dar este necesar să existe şi alte documente justificative, sarcina probei în dovedirea actelor şi faptelor revenind contribuabilului, conform art. 65 din acelaşi act normativ, organele fiscale putând să nu ia în considerare o tranzacţie care este calificată ca fiind artificială, scopul acestora fiind acela de a evita impozitarea - art. 11 alin. (1) din C. fisc.
Este evident că instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt în scopul aplicării corecte a legii, ceea ce atrage în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 314 C. proc. civ., casarea cu trimitere a cauzei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza legalitatea şi realitatea raporturilor comerciale derulate de SC F. SRL cu cele patru societăţi, respectiv SC G. SRL, SC U.T. SRL, SC C. SRL, SC M. SRL, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) C. fisc. prin raportare la întreg materialul probator administrat, în scopul aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ce urmează a fi pe deplin stabilite.
De asemenea, se va stabili care este situaţia juridică a celor patru societăţi şi posibilitatea obiectivă de a efectua lucrările contractate, urmând a se verifica şi realitatea faptică a acestor lucrări.
Având în vedere incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de recurs nu va analiza celelalte critici formulată de ambele recurente, critici ce urmează a fi analizate cu ocazia rejudecării.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 314 şi 304 pct. 7 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanta SC F. SRL şi de pârâta D.G.R.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 109 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC F. SRL şi pârâta D.G.R.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 109 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3918/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3948/2014. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
