ICCJ. Decizia nr. 4147/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4147/2014
Dosar nr. 3145/2/2012
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M. Ltd a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actelor administrative emise de C.N.A.S., respectiv: Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat procentul de contribuţie aferent trim. II/2010; Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuţie aferent trim. I/2011; Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat procentul de contribuţie aferent trimestrului II/2011; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuţie şi suma estimată de plată aferente trim. II/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuţie şi suma estimată de plată aferente trim. III/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuţie şi suma estimată de plată aferente trim. IV/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuţie şi suma estimată de plată aferente trim. I/2011; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care ne-a indicat, procentul de contribuţie şi suma estimată de plată aferente trim. II/2011.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiilor sale formulate împotriva unor acte emise de pârâtă, respectiv notificările mai sus indicate.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâta i-a comunicat notificările anterior indicate emise în baza Legii nr. 95/2006 şi a Ordinului nr. 928/591/2010 şi în termenul legal a formulat contestaţii împotriva acestor notificări, contestaţii ce nu au fost soluţionate în termenul prevăzut de lege, respectiv art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Notificările emise de către C.N.A.S. privesc indicarea procentului contribuţiei, unele dintre acestea indicând şi o pretinsă sumă estimată de plată a contribuţiei, pentru trimestrele în discuţie-pretinsa contribuţie fiind reglementată prin art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (cunoscută sub denumirea de contribuţie „claw-back").
Reclamanta a arătat că nu datorează contribuţia claw-back, nefiind supusă obligaţiei instituite de art. 3631 din Legea nr. 95/2006.
După ce a citat aceste prevederi reclamanta a arătat că legea instituie obligaţia de plată a contribuţiei claw-back doar în sarcina deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor („deţinători de A.P.P.") care comercializează în România medicamentele menţionate expres în textul de lege sau, în cazul în care aceştia nu comercializează produse în România, de toate entităţile care comercializează medicamentele respective de la aceştia.
A mai arătat reclamanta că pârâtul cunoaşte că societatea nu are dreptul să comercializeze în România medicamente şi nici nu comercializează medicamente, nefiind autorizată în acest sens.
De asemenea, a susţinut reclamanta că pentru încadrarea în procentele de calcul ale contribuţiei conform anexei 14 din Legea nr. 95/2006 ori pentru calcularea vreunei pretinse sume estimate a contribuţiei este necesar a se identifica preţul medicamentelor vândute trimestrial.
În lipsa acestui element indicarea procentului ori a sumei estimate este arbitrară ceea ce atrage nelegalitatea notificărilor.
Prin sentinţa civilă nr. 7236 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta M. Ltd, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S.
A anulat Notificările din 15 noiembrie 2011 şi din data de 10 august 2011 emise de pârâtă.
A respins capătul de cerere subsidiar ca rămas fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Notificările contestate au fost emise în baza Legii nr. 95/2006 si a ordinului M.S. si al presedintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010, după cum rezultă din conţinutul lor, neconţinând însă motivele de fapt şi nici nefiind indicate textele legale incidente, decat la nivel general prin indicarea generică a actelor normative.
- Deşi reclamanta a depus odată cu declaraţiile prevăzute în anexele 2a şi 2b ale Ordinului nr. 928/591/2010 o adresă în sensul că nu comercializează medicamente în România pârâta a emis notificarile contestate în întâmpinare susţinând că reclamanta a depus declaraţiile 2a şi 2b nu şi pe cele privind volumul de încasări.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că pârâta face cel puţin o confuzie deoarece reclamanta este o societate care nu are sediul în România şi care a şi invocat faptul că nu comercializează în România medicamente şi cu atât mai puţin direct către furnizorii de medicamente în sistem ambulatoriu şi către unităţile sanitare cu paturi.
A mai reţinut curtea de apel că pârâta nu a depus nicio dovadă în sensul că reclamanta realizează venituri din comercializarea în România a unor medicamente pentru care deţine autorizaţie de punere pe piaţă şi cu atât mai puţin a medicamentelor la care se referă dispoziţiile art. 3631 din Legea nr. 95/2006.
Cu privire la susţinerea pârâtei că reclamanta nu a dovedit că a transmis dreptul de comercializare a medicamentelor în România a reţinut prima instanţă că, în chiar listele comunicate de către reclamantă autorităţii pârâte, se face menţiunea expresă că acele liste se referă la medicamente pe are reclamanta le-a vândut unor deţinători de autorizaţie de distribuţie.
De altfel, în mod expres, reclamanta i-a adus la cunoştinţa pârâtei că nu comercializează în România medicamentele respective dar că transmite informaţiile pentru uzul pârâtei, pentru a putea identifica pe cei ce comercializează respectivele medicamente.
S-a mai reţinut că, practic pârâta a interpretat greşit dispoziţiile actului normativ mai sus indicat şi aceasta în condiţiile în care nu a prezentat nicio dovadă nici în privinţa deţinerii autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor şi nici a locului comercializării acestora, adica dacă locul vânzării (al comercializarii este în România).
În final, a preciazat prima instanţă că, întrucât notificările nu conţin elemente cu privire la contestarea acestora pe cale administrativă, instanţa apreciază că acele contestaţii adresate de reclamantă pârâtei reprezintă de fapt dovada îndeplinirii procedurii prealabile în conformitate cu dispozitiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanţa poate dispune anularea actelor, deoarece actele administrative sunt notificarile şi nu eventualul răspuns la contestaţii.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară, instanţa de fond a apreciat că, având în vedere că în urma contestaţiilor nu se emite un act administrativ, ci actele administrative în cauză sunt notificarile a caror anulare se solicită, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.N.A.S. solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, cu consecinţa menţinerii notificărilor N.L.D. din 15 noiembrie 2011, și din 10 august 2011 privind declararea şi plata contribuţiei trimestriale aferente trim. II 2010 - II 2011.
În motivarea cererii de recurs se critică hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu trimitere la normele legale în materie respectiv Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui C.N.A.S. nr. 351/464 din 21 aprilie 2011 pentru modificarea şi completarea Normelor privind organizarea evidenţei pe plătitori, declararea, constatarea şi controlul contribuţiilor prev. la art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionarea contestaţiilor şi încasarea contribuţiilor pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010.
Invocând disp. art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, recurenta-pârâtă arătă că plătitorii contribuţiei erau nominalizaţi de text, respectiv:
- deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea taxei pe valoarea adăugată;
- persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România, pentru situaţia în care deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora.
Pe cale de consecinţă, potrivit prevederilor mai sus enunţate, prin plătitor al contribuţiei se înţeleg deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor impuse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contribuţie personală pe bază de prescripţie medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă.
Reclamanta are calitatea de subiect plătitor al contribuţiei trimestriale întrucât a vândut în perioada contestată prin acţiune medicamente pentru furnizorii de medicamente, utilizate în tratamentul ambulatoriu şi al unităţilor sanitare cu paturi.
Reclamanta în calitatea sa de deţinător de autorizaţie a punerii pe piaţă a vândut medicamente către lanţurile de distribuţie însă aceasta nu echivalează cu cedarea dreptului de comercializare a medicamentelor.
Dreptul de comercializare a medicamentelor este dobândit ca urmare a obţinerii autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor şi încetează odată cu expirarea valabilităţii autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor. În speţă, reclamanta nu a făcut dovada încetării autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor sau că a cedat dreptul de comercializare altor persoane juridice.
Chiar dacă medicamentele pentru care s-a calculat contribuţia nu au fost vândute direct unităţilor sanitare cu paturi, respectiv farmaciilor, ele au fost vândute subdistribuitorilor şi veniturile obţinute din vânzarea medicamentelor de către distribuitor se încadrează la art. 3631 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii aşa cum era în vigoare anterior adoptării O.U.G. nr. 77/2011, potrivit căruia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, au obligaţia plăţii unei contribuţii trimestriale din valoarea încasărilor din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea T.V.A.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că vânzarea unor medicamente către distribuitorii angro de medicamente de către intimata-reclamantă implică în mod necesar şi transmiterea dreptului de comercializare a acelor medicamente, apreciind în mod greşit orice comerciant angro nu poate achiziţiona marfa decât cu scopul de a le vinde.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta M. Ltd solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală. Sunt reluate susţinerile din faţa instanţei de fond şi se arată că este deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor însă nu comercializează în România medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi/sau către unităţile sanitare cu paturi. Acesta este şi motivul pentru care nu a depus declaraţiile de 2a1 şi 2b1 privind volumul de încasări.Susţine în continuare calculul eronat al contribuţiei efectuate de către C.N.A.S. cu neobservarea prevederilor legale în materie, respectiv la stabilirea acestora s-a avut în vedere, pe de o parte, întreg volumul şi valoarea medicamentelor comercializate în cursul trimestrelor relevante iar, pe de altă parte a fost avută în vedere valoarea medicamentelor în mod cumulativ pentru mai mulţi deţinători de A.P.P.
Examinând sentinţa recurată, în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 (aplicabil în perioada vizată de notificările contestate)„ (1) Pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora, contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România. (3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ”. Totodată, art. 365 din Legea nr. 95/2006 prevăd: „(…) (1. 1) Contribuţia prevăzută la art. 3631 se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătăţii. (1. 2) Persoanele juridice prevăzute la art. 3631 alin. (1) care nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc. (1. 3) Pentru neplata la scadenţă a contribuţiilor prevăzute la art. 3631 se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin Normele metodologice (privind organizarea evidenţei pe plătitori, declararea, constatarea şi controlul contribuţiilor prevăzute la art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionarea contestaţiilor şi încasarea contribuţiilor pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate) adoptate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului sănătăţii şi preşedintelui C.N.A.S., la art. 1 sunt definite următoarele noţiuni: a) volumul vânzărilor reprezintă întreaga cantitate de medicamente din cadrul programelor naţionale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, şi de medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândută în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi către unităţile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru; b) total venituri trimestriale obţinute reprezintă valoarea rezultată în urma comercializării corespunzătoare întregii cantităţi de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi de medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, încasată de către persoanele menţionate la art. 3 în cadrul unui trimestru, după deducerea T.V.A.
Totodată, art. 4 din aceleaşi Norme prevede că „(1) Procentul contribuţiei se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, din total venituri obţinute trimestrial, în funcţie de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi de medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a). (2) Valoarea contribuţiei trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuţie, stabilit potrivit alin. (1), asupra totalului de venituri obţinute trimestrial, definite la art. 1 lit. b), după deducerea T.V.A.”
De asemenea, potrivit art. 5 din Norme „În primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligaţia să depună la C.N.A.S., pe suport hârtie şi în format electronic, declaraţiile prevăzute în anexele nr. 2a şi 2b. (2) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligaţia să depună la C.N.A.S., pe suport hârtie şi în format electronic, declaraţiile prevăzute în anexele nr. 2a. 1 şi 2b. 1 în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru. (3) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se dau pe propria răspundere, se semnează şi se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declaraţiei şi completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declaraţiile prevăzute la alin. (1) nu există date, se completează cu zero. (4) Contribuţia datorată în funcţie de datele raportate prin declaraţiile 2a. 1 şi 2b. 1 se notifică de către C.N.A.S. în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiilor şi se comunică persoanelor menţionate la art. 3, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3. (5) Sumele notificate conform alin. (4) pot fi contestate în termen de 3 zile de la data luării la cunoştinţă, la comisia de contestaţii formată din 3 reprezentanţi ai C.N.A.S., constituită prin ordin al preşedintelui C.N.A.S. Persoanele desemnate în comisia de soluţionare a contestaţiilor nu pot desfăşura activităţi privind colectarea, centralizarea, calcularea contribuţiei şi notificarea acesteia”.
Ca sancţiuni, art. 7 şi 8 din Norme stabilesc: „(1) Persoanele prevăzute la art. 3 care nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată pentru un trimestru, conform dispoziţiilor art. 365 alin. (1)1 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pierd dreptul la decontarea din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naţionale de sănătate, a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, şi a medicamentelor în tratamentul spitalicesc, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. (2) Pentru neplata la scadenţă a contribuţiei se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare (…)” (art. 7), respectiv „(1) Nerespectarea termenelor de depunere a declaraţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) şi (2) sau depunerea acestora cu date incomplete şi/sau incorecte se notifică de C.N.A.S. în termen de 15 zile de la data depunerii lor. Accesoriile datorate pentru neplata la termen se suportă de persoana care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 3 şi are obligaţia să depună declaraţia conform prevederilor art. 5 alin. (2) (…)” (art. 8).
În raport de toate temeiurile de drept indicate în precedent, Curtea observă că prin disp. art. 3631 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a instituit obligaţia de plată a contribuţiei în primul rând în sarcina deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor (alin. (1)), iar, în măsura în care aceştia nu desfăşoară în România activităţi de comercializare, obligaţia incumbă persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România (alin. (2)).
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta M. Ltd deţine autorizaţie de punere pe piaţă pentru anumite medicamente dar nu a comercializat în România medicamentele respective în sistemul de asigurări sociale.
În condiţiile în care reclamanta nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a medicamentelor respective, aceasta nu are calitatea de plătitor al contribuţiei potrivit art. 3631 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.U.G. nr. 104/2009, întrucât aceste obligaţii revin numai entităţilor care comercializează în România medicamente în temeiul dreptului de comercializare obţinut direct sau indirect de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă iar încasările sunt realizate din sistemul public de asigurări de sănătate.
Înalta Curte nu poate împărtăşi o asemenea interpretare. În primul rând, în determinarea voinţei legiuitorului trebuie să se pornească de la textele aflate pe o poziţie superioară în ierarhia normelor juridice, adică de la textul de lege, către actele administrative emise în vederea organizării executării legii sau a celor ce privesc executarea ei în concret, iar nu invers.
Or, lecturându-se art. 3631 din Legea nr. 95/2006 se observă că acea contribuţie este impusă în primul rând în sarcina deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, adică în sarcina celui care, în ipoteza în care desfăşoară activitate de comercializare în România, le introduce în circuitul programelor naţionale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu sau spitalicesc la dispoziţia asiguraţilor. În al doilea rând, contribuţia fiind menită a finanţa cheltuielile de sănătate, se observă că, la alin. (1) al art. 3631 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul nu acordă vreo relevanţă eventualilor terţi distribuitori subsecvenţi, obligaţia de plată incumbând doar deţinătorului autorizaţiei atunci când desfăşoară activităţi de comercializare în România, indiferent de modalitatea în care medicamentele ajung la beneficiar, fie prin vânzare directă către farmacii sau unităţi sanitare cu paturi ori altă modalitate, fie prin intermediul unor terţi distribuitori care apoi le înstrăinează farmaciilor sau unităţilor sanitare cu paturi.
Curtea constată că, în acelaşi scop al finanţării sistemului de sănătate, tocmai pentru a se evita situaţiile în care deţinătorii de autorizaţii să eludeze incidenţa alin. (1) de la art. 3631 din lege prin intermediul unor terţi, legiuitorul a impus, în cazul în care deţinătorul autorizaţiei nu desfăşoară activităţi de comercializare a medicamentelor în România, obligaţia de plată a contribuţiei în sarcina persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România.
În speţă, societatea reclamantă este deţinătoarea autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor prevăzute de anexele 2a şi 2b din Ordinul ministrului Sănătăţii şi preşedintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 împrejurare recunoscută în conţinutul acţiunii şi a vândut medicamente către furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu sau unităţile spitaliceşti cu paturi, relevante în acest sens fiind declaraţiile de la filele 16-17, 84-87-119 dosar de fond, întocmite de reprezentantul legal R.P.B. al SC M.R. SRL, în calitate de împuternicit al M. Ltd conform procurii depuse la fila 86 din dosar.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 3631 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 sunt pe deplin aplicabile în condiţiile în care prin probele depuse la dosar, rezultă că reclamanta este deţinătoarea autorizaţiei de punere pe piaţă a unor medicamente, a comercializat aceste medicamente în România nefiind demonstrată împrejurarea că a cedat dreptul de comercializare unei alte persoane juridice.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul formulat de C.N.A.S. şi va modifica sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea reclamantei M. Ltd ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.N.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 7236 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei M. Ltd, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4143/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4148/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
