ICCJ. Decizia nr. 4170/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4170/2014
Dosar nr. 102/64/2013
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 122/F din 19 iunie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.C. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 7509/G/II din 14 februarie 2013 întocmit de pârâtă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 122/F din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamantul A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în fond, în sensul admiterii acţiunii şi în principal, constatării nulităţii absolute a Raportului de evaluare nr. 7509/G/II din 14 februarie 2013, iar în subsidiar, anulării raportului de evaluare.
Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în esenţă, pentru următoarele motive:
1. Raportul de evaluare întocmit de pârâtă, din punct de vedere formal, este lovit de nulitate absolută, datorită nerespectării dispoziţiilor art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 176/2010.
Recurentul a arătat că documentele care îl privesc au fost solicitate de inspectorul de integritate anterior datei informării sale, astfel încât, punctul de vedere pe care l-a transmis nu putea să conţină apărări, în condiţiile în care nu a cunoscut elementele identificate drept încălcări ale regimului juridic a stării de incompatibilitate.
De asemenea, recurentul a susţinut că prin adresa emisă de pârâtă la 15 ianuarie 2013, nu i s-a comunicat data la care trebuia să se prezinte pentru exprimarea punctului de vedere şi nici aspectele la care ar fi trebuit să se raporteze în formularea apărării.
Pentru motivele arătate, recurentul a considerat că a fost lipsit de dreptul la apărare, iar nerespectarea procedurii a produs vătămarea sa, impunându-se anularea raportului de evaluare.
2. Raportul de evaluare, în forma în care este redactat, nu poate constitui o motivare care să stea la baza constatării stării de incompatibilitate.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a învederat că nu mai are calitatea de administrator la vreo societate comercială, iar dispoziţiile art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 nu se aplică în situaţia viceprimarilor.
De asemenea, recurentul a arătat că în ceea ce priveşte existenţa sau nu a unor contracte comerciale, faţă de data emiterii facturilor, nu sunt aplicabile prevederile noului C. civ., afirmând, totodată, că nu a desfăşurat activitate în calitate de administrator şi nu a încheiat sau semnat contracte comerciale între SC N.N. SRL şi Primăria Ozun.
3. Apărările formulată de intimata Agenţia Naţională de Integritate
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, argumentele prezentate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.
II. Analiza motivelor de casare
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile formulate de recurent, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a reţinut că raportul de evaluare a fost întocmit cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 176/2010 şi a dreptului la apărare al reclamantului.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 176/2010, în procedura de evaluare a respectării regimului incompatibilităţilor, inspectorii de integritate au posibilitatea de a demara activitatea de evaluare anterior informării persoanei în cauză, ceea ce presupune evaluarea declaraţiilor, a datelor şi a informaţiilor publice, iar obligaţia de informare şi solicitarea unui punct de vedere din partea persoanei în discuţie intervin dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din lege.
Potrivit art. 13 alin. (2) din acelaşi act normativ, "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate de absolută."
În cauză, se constată că prin adresa din 16 noiembrie 2012 emisă de pârâtă, reclamantul a fost informat cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, iar după identificarea elementelor în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate, prin adresa din 15 ianuarie 2013, reclamantului i s-a adus la cunoştinţă care este situaţia ce generează starea de incompatibilitate şi a fost invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens, potrivit art. 14 alin. (1) din lege.
Împrejurarea că în cuprinsul adresei din 15 ianuarie 2013 nu a fost menţionată data la care reclamantul urma să se prezinte pentru exprimarea punctului de vedere, nu conduce la încălcarea dreptului la apărare al acestuia, raportat la prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care stabilesc că persoana evaluată îşi poate exprima punctul de vedere verbal sau în scris ori se poate prezenta la sediul Agenţiei în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a informării.
Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că a fost respectată de către pârâtă procedura legală de informare şi de invitare a reclamantului pentru prezentarea unui punct de vedere, precum şi dreptul la apărare al acestuia.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurent pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt neîntemeiate.
Prin Raportul de evaluare din 14 februarie 2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, contestat prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 - 23 ianuarie 2013, întrucât a exercitat, concomitent cu funcţia de viceprimar al comunei Ozun, judeţul Covasna, funcţia de administrator la SC N.N. SRL, reclamantul încălcând atât interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d), cât şi interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I, respectiv, dispoziţiile art. 92 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Susţinerile recurentului-reclamant în sensul că prevederile art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 nu se aplică în situaţia viceprimarilor, sunt neîntemeiate.
Conform dispoziţiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001 "Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut".
Prin urmare, se constată că pe durata exercitării mandatului de viceprimar, reclamantul şi-a păstrat statutul de consilier local, situaţie în care îi sunt aplicabile interdicţiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 161/2003.
Afirmaţiile recurentului că nu a încheiat şi nu a semnat contracte cu Primăria Ozun, nu prezintă relevanţă în privinţa reţinerii stării de incompatibilitate, în condiţiile în care s-a dovedit că societatea la care reclamantul a exercitat funcţia de administrator, a furnizat bunuri şi servicii Primăriei Ozun, în cadrul căreia acesta a deţinut funcţia de viceprimar.
De asemenea, susţinerile recurentului privind exercitarea de către o altă persoană a funcţiei de administrator la SC N.N. SRL, nu pot fi primite, raportat la prevederile art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 26/1990, republicată.
Cum din cuprinsul Actului adiţional la actul constitutiv al SC N.N. SRL, încheiat la data de 23 ianuarie 2013, rezultă că reclamantul a renunţat la calitatea de administrator la data semnării Actului adiţional, în mod legal prin raportul de evaluare s-a constatat că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 - 23 ianuarie 2013.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, potrivit art. 488 din noul C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A.C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.C. împotriva Sentinţei civile nr. 122/F din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4167/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4173/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
