ICCJ. Decizia nr. 4167/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4167/2014
Dosar nr. 1356/36/2010*
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul Z.V. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală D.G.F.P. Constanţa, pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 13 din 15 septembrie 2010 precum şi suspendarea măsurilor dispuse prin aceasta.
Reclamantul a arătat că procesul-verbal de inspecţie este nelegal datorită faptului că raportul de evaluare a fost întocmit după trecerea unei perioade de aproximativ 4 luni de la data solicitării de efectuare a acestuia.
În ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, reclamantul a precizat că, la data de 29 iulie 2010 a întocmit adresa cu privire la înregistrarea sechestrului la OCPI, fiind întocmită şi semnată de şeful de serviciu. Ulterior, această adresă a fost pusă la mapa de corespondenţă aflată la registratura instituţiei pentru a fi dusă şefului administraţiei pentru semnare. După acest moment reclamantul nu a primit adresa semnată, aflând de faptul că nu s-a înregistrat sechestrul la OCPI la data de 04 august 2010 dată la care reclamantul a aflat de conţinutul actului de control.
Referitor la opozabilitatea şi interdicţia de înstrăinare a imobilului sechestrat prin Procesul-verbal de sechestru nr. 4588 din 28 iulie 2009, la pag. 3 se precizează că bunurile imobile sechestrate sunt indisponibilizate cât timp durează executarea silită, iar semnarea sechestrului s-a făcut de administratorul firmei V.E., care ulterior a fost persoana care a cumpărat imobilul. În aceste condiţii atât vânzătorul cât şi cumpărătorul cunoşteau că sustragerea bunurilor de la executare silită reprezintă infracţiune, iar actele de înstrăinare fiind lovite de nulitate.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul Z.V. a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 4551 din 05 octombrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând faptul că reclamantul nu a depăşit termenul legal de 15 zile impus de lege.
1.2. Sentinţa şi considerentele instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 262/CA din 31 mai 2012 Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată cererea contestatorului Z.V. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa - Compartimentul de Soluţionare Contestaţii Control, având ca obiect suspendare executare act administrativ - anulare act administrativ.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că potrivit procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile încheiat la 28 iulie 2009 în Dosarul de executare silită nr. 160, reclamantul Z.V., în calitate de executor fiscal a procedat la sechestrarea bunurilor imobile ale debitoarei SC V.T.L. SRL, după comunicarea somaţiilor în baza titlurilor executorii.
S-a aplicat astfel sechestru asupra bunurilor imobile, iar procesul-verbal de sechestru a fost semnat de reclamant, în calitate de executor fiscal, debitoarea SC V.T.L. SRL prin V.E. şi de martorul N.E.G.
S-a apreciat că în aceste condiţii, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei sale, înscrisul de la dosar, reprezentat de adresa AFP Oraş Murfatlar către OCPI pentru notarea în cartea funciară a sechestrului asupra bunului imobil, nefiind semnat de şeful de administraţie şi apoi înaintat instituţiei destinatare.
A mai considerat prima instanţă că reclamantul nu a reuşit să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor sale legale,în cazul de faţă, a comunicării către OCPI a adresei de înfiinţare a ipotecii, fapt pentru care organul de control fiscal în mod corect a apreciat că paguba rezultând din sustragerea imobilului de la executare are drept cauză directă neîndeplinirea acestei obligaţii.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Z.V.
2.1. Motivele de recurs
În motivele de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite cerinţele art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind angajarea răspunderii civile a funcţionarului, întrucât şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că a aplicat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţineau debitoarei SC V.T.L. SRL, context în care, prin efectul legii, bunurile sechestrate erau indisponibilizate pe toată durata executării silite.
A precizat că în procedura insolvenţei deschisă împotriva debitoarei, prin Sentinţa pronunţată în Dosarul nr. 228825/212/2010 s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1716 din 21 octombrie 2009, nr. 1717 din 21 octombrie 2009 şi nr. 1715 din 21 octombrie 2009 şi ca urmare, bunurile imobile care au constituit obiectul acestor contracte au reintrat în patrimoniul debitoarei.
Reclamantul a arătat că a formulat cerere de suspendare a prezentei cauzei, până la soluţionarea Dosarului nr. 2285/212/2010, în cadrul căruia s-a judecat cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare pentru imobilele sechestrate.
În susţinerea motivelor de recurs a fost depusă Sentinţa nr. 3163 din 15 octombrie 2012, irevocabilă prin Decizia nr. 363 din 27 februarie 2013.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a solicitat respingerea recursului, arătând că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu, respectiv nu a notat sechestrul asigurător în cartea funciară, astfel încât debitoarea a vândut bunurile imobile sechestrate.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe şi probele administrate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor enunţa în continuare.
Camera de Conturi Constanţa a stabilit că executorul fiscal Z.V. nu a îndeplinit procedura de înscriere a sechestrului imobiliar în cartea funciară, astfel că imobilul asupra căruia se înfiinţase sechestrul asigurător a fost înstrăinat în dauna creditorului bugetar.
Prin Decizia nr. 14 din 27 aprilie 2010 s-a stabilit ca ordonatorul de credite să ia măsuri pentru stabilirea răspunderii juridice a executoriului fiscal, în vederea recuperării sumei de 210.428 lei plus cheltuielile de evaluare la agentul economic SC V.T.L. SRL.
Ca urmare, prin Procesul-verbal nr. 4650 din 22 iulie 2010 s-au dispus măsuri pentru recuperarea sumei de 202.303 lei de la executorul fiscal Z.V., iar prin Decizia nr. 13/2010 s-a respins contestaţia formulată de acesta.
Procesul-verbal s-a emis în baza competenţelor şi atribuţiilor prevăzute de O.G. nr. 119/1999.
Potrivit art. 22 din O.G. nr. 119/1999, Ministerul Finanţelor Publice efectuează inspecţii ori de câte ori există indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea de operaţiuni financiare.
În alin. (8) al art. 22 din O.G. nr. 119/1999 se prevede că în cazul în care în urma inspecţiei se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi procesul-verbal de inspecţie împotriva căruia se poate formula contestaţie. Procesul-verbal devine titlu executoriu, în cazul în care contestaţia administrativă a fost respinsă.
Din analiza conţinutului normativ al art. 22 alin. (8) din Legea nr. 119/1999 se constată că pentru a se antrena răspunderea patrimonială trebuie ca prin fapta persoanei controlate să se fi produs o pagubă, un prejudiciu.
În speţa prezentă, reclamantul-recurent a omis să-şi îndeplinească în integralitate atribuţiile de serviciu, respectiv nu a transmis către biroul de carte funciară actul de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând SC V.T.L. SRL.
Pentru că bunurile apăreau ca fiind libere de sarcini, societatea a vândut bunurile sechestrate, în frauda creditorului bugetar care înfiinţase sechestrul.
În aceste circumstanţe, s-au constatat abateri de la legalitate care ar fi putut să producă un prejudiciu, întrucât prin înstrăinarea bunurilor se diminuase patrimoniul debitorului, care constituia gajul creditorului fiscal.
Însă, pentru readucerea bunurilor în patrimoniul debitoarei existau mai multe remedii, atât în planul dreptului penal cât şi al dreptului civil.
În acest sens, s-a iniţiat de către D.G.F.P. Constanţa acţiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor care erau indisponibilizate prin sechestru.
Urmare a acestui demers judiciar, prin Sentinţa nr. 3136 din 15 octombrie 2012, Tribunalul Constanţa a anulat contractul de vânzare-cumpărare, iar bunurile imobile au revenit în patrimoniul debitoarei SC V.T.L., astfel că abaterea reclamantului nu a mai produs pagube.
De altfel, prin Sentinţa nr. 2330/CA din 21 martie 2011, D.G.F.P. Constanţa a fost înscrisă în tabelul creanţelor SC V.T.L. cu o creanţă în valoare de 299.824 lei, din care creanţa garantată în sumă de 250.084 lei ca urmare a sechestrului înfiinţat de reclamant.
Având în vedere că bunurile au revenit în patrimoniul debitoarei, paguba nu s-a produs, context în care nu mai este caz de executare silită a debitului stabilit prin procesul-verbal încheiat de D.G.F.P. Constanţa.
Înalta Curte precizează că potrivit art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 pentru ca abaterile de la legalitate să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale, trebuia ca paguba să se fi produs, or în cauză, paguba nu s-a produs pentru că bunurile sechestrate au revenit în patrimoniul debitoarei şi urmează a fi valorificate în procedura insolvenţei.
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 şi urm. C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica în parte sentinţa atacată şi se va anula Decizia nr. 13 din 15 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Constanţa. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Z.V. împotriva Sentinţei civile nr. 262/CA din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată. Admite, în parte, acţiunea reclamantului.
Anulează Decizia nr. 13 din 15 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Constanţa, având ca obiect contestaţia formulată împotriva procesului-verbal din 22 iulie 2010 emis de aceeaşi autoritate.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4155/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4170/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
