ICCJ. Decizia nr. 4180/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4180/2014
Dosar nr. 8392/2/2013
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 8392/2/2012, reclamanta SC A. T.V. G. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., contestaţie împotriva Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012 emisă de pârât, solicitând anularea deciziei, precum şi suspendarea executării sancţiunii aplicate prin această decizie, până la pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile de soluţionare a contestaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Decizia nr. 742 din 06 noiembrie 2012 a C.N.A. este lovită de nulitate, cauza reprezentând-o încălcarea dreptului său de a solicita pe cale judecătoreasca suspendarea executării deciziei, în conformitate cu dispoziţiile art. 952 din Legea nr. 504/2002.
În opinia reclamantei, posibilitatea de exercitare a acestui drept a fost înlăturată de pârât prin actul sancţionator emis, săvârşindu-se în acest fel o vătămare deosebit de gravă şi ireversibilă a drepturilor reclamantei. În vederea respectării dreptului său de a solicita instanţei judecătoreşti pronunţarea unei hotărâri de suspendare a executării sancţiunii până la pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile, după 24 de ore de la înregistrarea contestaţiei, potrivit art. 952 alin. (2), somaţia trebuia să prevadă un termen minim de 24 de ore de executare a sancţiunii, de la momentul comunicării deciziei.
Or, a precizat reclamanta, decizia i-a fost comunicată în după-amiaza zilei de vineri, 09 noiembrie 2012, la ora 15:49, deci cu numai 3 ore şi 11 minute înainte de termenul limită de executare a sancţiunii.
Reclamanta a mai invocat faptul că individualizarea sancţiunii care i-a fost aplicată s-a făcut cu încălcarea criteriilor expres prevăzute de lege, considerând că difuzarea emisiunilor incriminate prin sancţiunea pe care o contestă nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale învederate în cadrul acesteia.
Reclamanta a mai invocat faptul că individualizarea sancţiunii care i-a fost aplicata s-a făcut cu încălcarea criteriilor expres prevăzute de lege întrucât C.N.A. nu a analizat, pentru a se trage o concluzie pertinentă, gravitatea faptei ori efectele acesteia. Totodată, din formularea art. 95 alin. (2) lit. b) reiese că aplicarea sancţiunii mai aspre este o posibilitate, nu o variantă obligatorie, legea stipulând că forma de sancţiune anterioară trebuie sa fie aplicată de cel puţin doua ori (per a contrario, sancţiunea mai blânda poate fi aplicata şi de mai multe ori înainte de a se aplica sancţiunea mai aspra).
Cu privire la cererea de suspendare a executării sancţiunii aplicate, conform art. 952 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, reclamanta a arătat că difuzarea emisiunilor incriminate prin sancţiunea contestată nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale învederate în cadrul acesteia; stabilirea faptelor s-a realizat printr-o greşită interpretare a textelor legale, pe baza unor criterii subiective, fără o motivaţie corespunzătoare şi fără ca C.N.A. să ia în considerare criteriile de individualizare a sancţiunii pe care autoritatea este obligată să le respecte conform legii; punerea în aplicare a sancţiunii de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare este ireversibilă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 693 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei de interes a capătului de cerere privind suspendarea invocată de reclamantă, a respins capătul de cerere privind suspendarea ca lipsit de interes şi a respins cererea de anulare formulată de reclamanta SC A. T.V. G. SA, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia lipsei de interes a capătului de cerere privind suspendarea invocată de reclamantă, instanţa a reţinut că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, condiţie ce trebuie îndeplinită atât la promovarea acţiunii, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.
În cauza de faţă, instanţa a reţinut că reclamanta a executat deja sancţiunea aplicată de pârât prin Decizia nr. 742 din 06 noiembrie 2012, aspect confirmat de ambele părţi, astfel încât aceasta nu mai justifică un interes actual cu privire la capătul de cerere referitor la suspendarea executării deciziei.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, că în cadrul ediţiilor din datele de 18, 19 şi 23 octombrie 2012 a emisiunii „A.D. ”, precum şi în cadrul ediţiilor din datele de 17, 18, 22 şi 23 octombrie 2012 a emisiunii „U.S.P. ” au fost prezentate conflictele dintre unele persoane particulare în legătură cu aspecte referitoare strict la viața lor privată, aspecte care nu intrau în sfera unui interes public justificat, în cadrul acestor ediţii fiind folosit un limbaj injurios, trivial, plin de invective şi de acuzaţii, invitaţilor fiindu-le permis să facă comentarii cu conotaţii sexuale la ore la care copii au acces la vizionare, fiind de natură să afecteze dezvoltarea armonioasă a minorilor.
În ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, respectiv faptul că prin stabilirea datei şi orei la care trebuie difuzată sancţiunea aplicată prin Decizia nr. 742/2012 i-a fost încălcat dreptul de a solicita în instanţă suspendarea executării acestei sancţiuni, instanţa a apreciat că este neîntemeiat. Astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 952 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „ Contestaţia nu suspendă de drept sancţiunea, dar instanţa poate hotărî, la cerere, după 24 de ore de la înregistrarea contestaţiei, suspendarea sancţiunii până la pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile. ” Din modalitatea de redactare a textului indicat, instanţa a observat că acesta nu a instituit un termen în vederea executării sancţiunii aplicate, motiv pentru care decizia contestată nu poate fi apreciată ca nelegală pentru că nu ar fi fost respectat un astfel de termen.
Aşadar, în opinia instanţei, lipsa unui termen de cel puţin 24 de ore pretins de reclamantă nu reprezintă un motiv de nulitate pentru actul administrativ atacat, lipsa unei astfel de prevederi legale fiind dovada faptului că legiuitorul a conferit autorităţii competente un drept de apreciere în ceea ce priveşte executarea de îndată sau după un anumit termen a actelor administrative emise de C.N.A.
În plus, instanţa a observat că niciun text de lege nu împiedică reclamanta să formuleze cerere de suspendare a executării sancţiunii aplicate printr-o decizie a C.N.A., inclusiv cea privind obligaţia difuzării textului deciziei de sancţionare, cu atât mai mult cu cât nu se prevede vreo sancţiune în cazul neexecutării sancţiunii în termenul stabilit prin decizie.
Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate susţine în mod întemeiat că dreptul la un proces echitabil al reclamantei a fost încălcat. De altfel, instanţa a observat că, şi în concret, dreptul reclamantei de acces la o instanţă, care să fie învestită cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012, a fost respectat, prin prezenta cerere de chemare în judecată solicitându-se şi suspendarea executării acestei decizii.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, respectiv individualizarea sancţiunii aplicate cu încălcarea criteriilor legale, instanţa a constatat că şi acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Instanţa a apreciat că susţinerea reclamantei, în sensul că decizia atacată încalcă dreptul la exprimare, nu este întemeiată, urmând a o înlătura. Astfel, s-a observat că dreptul la exprimare nu este un drept absolut.
Astfel, Curtea a constatat că reclamanta nu a fost sancţionată pentru criticile aduse politicienilor (Lingens vs. Austria), pentru gradul ridicat de exagerare sau de provocare pe care îl presupune libertatea presei (Dalban vs. România), nici pentru modul de prezentare a unor creaţii artistice (Muller vs. Elveţia), ci pentru limbajul injurios, ofensator şi violent, incompatibil cu orice formă de comunicare, în general.
Prin urmare, din analiza materialului probator - raportul de monitorizare în integralitatea sa - instanţa a reţinut că pârâtul a făcut dovada existenţei abaterii reţinute în sarcina reclamantei, întemeindu-şi actul pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa C.E.D.O. şi pe necesitatea respectării interesului public.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina reclamantei, Curtea a constatat că aceasta este în conformitate cu prevederile legale, fapta constituind contravenţie, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului.
În ceea ce priveşte legalitatea sancţiunii aplicate şi modalitatea de individualizare, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „ (1) În cazul săvârşirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) şi la art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide aplicarea uneia dintre următoarele sancţiuni: a) obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare”.
S-a constatat că această cerinţă legală este îndeplinită în cazul de faţă, întrucât, anterior aplicării sancţiunii difuzării timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10 numai a deciziei de sancţionare , reclamanta a mai fost sancţionată, pentru aceeaşi abatere, cu amendă prin Decizia nr. 659 din 15 noiembrie 2011 şi Decizia nr. 674 din 29 noiembrie 2011.
Prin urmare, Curtea a constatat că, făcând aplicarea acestor texte de lege, pârâtul C.N.A. a aplicat reclamantei sancţiunea obligării la difuzarea timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare , având în vedere că aceasta a repetat abaterea după ce, în prealabil, a mai fost sancţionată cu amendă două ori.
Aşadar, împrejurarea că reclamanta a repetat abaterea pentru care a fost sancţionată anterior cu amendă, în opinia instanţei, denotă faptul că aceste sancţiuni au fost ineficiente, întrucât nu au fost în măsură să o determine pe reclamantă să intre în legalitate, conformându-şi conduita la exigenţele impuse de prevederile legale pe care le-a încălcat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs SC A. T.V. G. SA, pentru motivele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea ca lipsită de interes a cererii de suspendare a executării sancţiunii aplicate prin decizia contestată, până la pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile de soluţionare a contestaţiei.
Prin motivarea soluţiei, prima instanţă a ignorat obligaţia autorităţii ca prin actele pe care le emite să respecte dispoziţiile legale.
Legea trebuie interpretată prin corelarea tuturor dispoziţiilor sale şi dacă în favoarea reclamantei era reglementat un termen de 24 de ore, autoritatea era obligată să-l respecte.
Însăşi instanţa de fond nu a fost convinsă de propria motivare întrucât a încercat să ateste aserţiunea că oricum reclamanta putea ignora dispoziţia din decizia C.N.A.
Eroarea primei instanţe este flagrantă, dat fiind că art. 931 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 504/2002 stabileşte în mod clar sancţiunea aplicabilă titularului licenţei care nu respectă deciziile C.N.A.
În urma raţionamentului prin care judecătorul fondului a ajuns la concluzia că dreptul la liber acces la justiţie nu a fost încălcat „s-a ajuns la concluzia că rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a executării deciziei C.N.A. este culpa reclamantei”.
În realitate, accesul la justiţie a fost doar iluzoriu, la aceasta contribuind atât autoritatea pârâtă, cât şi instanţa care a stabilit primul termen de judecată la peste 60 de zile de la înregistrarea cererii, deşi cererea fusese formulată în temeiul art. 952 din Legea nr. 504/2002 şi ar fi trebuit soluţionată în termen de 24 de ore.
În concluzie, recurenta consideră că soluţia legală în speţă era constatarea unei cauze de nulitate a actului administrativ determinată de dispoziţia acesteia de punere în executare cu încălcarea termenului expres şi imperativ prevăzut de art. 952 din Legea nr. 504/2002.
4. Apărările formulate de intimatul-pârât C.N.A.
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, motivându-se că nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă la încheierea actului juridic civil condiţiile de validitate, iar imposibilitatea de solicitare a suspendării executării deciziei nu reprezintă o condiţie a emiterii actului administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată.
2. Recursul este nefondat.
Anularea actului administrativ face ca efectele acestuia să fie desfiinţate pentru motive de nelegalitate ce au existat la data emiterii actului.
În materia contenciosului administrativ nu există o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, astfel încât din punct de vedere al efectelor juridice, distincţia nu are interes practic.
În speţă, recurenta-reclamantă a invocat drept motive de anulare a Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012 şi imposibilitatea solicitării/ obţinerii unei suspendări a executării actului administrativ atacat, întrucât decizia a fost comunicată în data de 9 noiembrie 2012, la orele 15:49, cu numai 3 ore şi 11 minute înainte de termenul limită de executare a sancţiunii.
Motivul invocat priveşte modul de executare a actului administrativ şi nu legalitatea acestuia.
Recurentei-reclamante nu i-a fost îngrădit accesul liber la justiţie, aceasta a formulat contestaţie împotriva actului administrativ atacat.
Instanţa de fond a respins contestaţia ca neîntemeiată, iar criticile aduse hotărârii privesc numai soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării deciziei C.N.A. atacate.
Întrucât sancţiunea aplicată a rămas irevocabilă, rezultă că nu există nicio vătămare adusă dreptului sau interesului legitim privat al recurentului şi, cu atât mai mult, actul administrativ atacat nu este afectat de nelegalitate pentru a putea fi dispusă anularea acestuia.
2. În concluzie, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A. T.V. G. SA împotriva sentinţei nr. 693 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4178/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4190/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
