ICCJ. Decizia nr. 4191/2014. Contencios



R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4191/2014

Dosar nr. 298/44/2013/a1

Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.I. SRL a solicitat să se dispună suspendarea actelor fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. FGL/818 din 29 noiembrie 2012 şi a R.I.F. din 29 noiembrie 2012, emise de pârâta D.G.F.P. Galaţi - A.I.F., până la soluţionarea definitivă a contestaţiei promovată împotriva actelor fiscale menţionate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2010 a fost verificată de inspectorii fiscali din cadrul A.I.F. Galaţi, controlul fiind finalizat prin întocmirea R.I.F. din 31 ianuarie 2012.

S-a mai arătat că, la data de 30 mai 2012 reclamanta a fost supusă unui nou control efectuat de aceeasi instituţie, ocazie cu care au fost analizate aceleaşi documente verificate anterior; s-a încheiat procesul-verbal prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare constând în impozit pe profit suplimentar în cuantum de 342.324 lei, dobânzi de întârziere în sumă de 82.436 lei, penalităţi de întârziere în sumă de 46.145 lei, T.V.A. suplimentar de 439.556 lei, dobânzi de 115.834 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 65.504 lei.

A reţinut pârâta în actele administrative fiscale de control întocmite, că relaţiile comerciale derulate între reclamantă şi SC L.C. SRL sunt nereale, că bunurile achiziţionate şi serviciile prestate sunt de asemenea nereale, scopul final fiind acela al diminuării bazei impozabile şi a deducerii T.V.A.

Reclamanta a precizat că susţinerile pârâtei nu au nici un suport probatoriu, întrucât toate decontările între cele două societăţi au fost făcute prin transfer bancar iar materialele au fost achiziţionate în baza documentelor justificative depuse.

Prin Încheierea din data de 11 iunie 2013, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea formulată de SC S.I. SRL, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării actelor fiscale contestate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Controlul a fost efectuat în cadrul societăţii reclamante cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora un contribuabil poate fi verificat o singură dată pentru o anumită perioadă, reverificarea constituind o procedură de excepţie; în cazul de faţă, perioada verificată anterior a fost reverificată şi s-a concretizat prin întocmirea R.I.F. din 29 noiembrie 2012, fără a exista date suplimentare care să impună o nouă verificare, astfel încât actele administrative contestate au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Toate operaţiunile comerciale desfăşurate între societatea reclamantă şi SC L.C. SRL au fost efectuate în baza unui contract, existând documente justificative privind livrarea bunurilor şi prestarea serviciilor, toate plăţile pentru aceste bunuri şi servicii au fost efectuate prin sistemul bancar.

După prezentarea acestor aspecte, instanţa de fond a concluzionat că aparenţa de legalitate de care se bucură un act administrativ a fost răsturnată, reţinându-se ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat.

Instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită în cauză şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, raportat la aspectele de nelegalitate invocate, precum şi la cuantumul foarte ridicat al sumei reţinute prin actele administrative contestate.

2. Cererea de recurs

Împotriva Încheierii din data de 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi a declarat recurs D.G.F.P. Galaţi, în prezent D.G.R.F.P. Galaţi, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare, în principal ca inadmisibilă, în subsidiar ca nefondată.

Recurenta critică Încheierea din data de 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi pentru nelegalitate, invocând, în esenţă, următoarele aspecte.

În cauză operează autoritatea de lucru judecat întrucât prin sentinţa nr. 642 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus suspendarea aceleiaşi Decizii de impunere nr. 818 din 29 noiembrie 2012.

Cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 818 din 29 noiembrie 2012 este inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Încheierea din data de 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi este nemotivată şi în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză este vorba de caz bine justificat.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iulie 2014 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul recurentei D.G.R.F.P. Galaţi ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4. Cu privire la fondul recursului

4.1 Analiza motivelor de casare invocate

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanţa, cu o cerere de suspendare a executării actelor fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. FGL/818 din 29 noiembrie 2012 şi a R.I.F. din 29 noiembrie 2012, emise de pârâta D.G.F.P. Galaţi - A.I.F., până la soluţionarea definitivă a contestaţiei promovată împotriva actelor fiscale menţionate.

Prin Încheierea din data de 11 iunie 2013, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea formulată de SC S.I. SRL, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării actelor fiscale contestate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Faptul că, prin sentinţa nr. 122 din 21 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul nr. 298/44/2013, instanţa învestită cu acţiunea în anulare a dispus anularea actelor administrative contestate, reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ, care formează obiectul cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în prezenta cauză, conferă consistenţă concluziei că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constată în fond în cadrul acţiunii în anulare.

Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că, prin măsura dispusă de autoritatea publică pârâtă, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, s-a produs o perturbare evidentă a activităţii acesteia, cu consecinţe grave în desfăşurarea activităţii . Or, în situaţia în care această consecinţă este cauzată de un act administrativ în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că se reţine îndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente.

4.2. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Galaţi împotriva Încheierii din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4191/2014. Contencios