ICCJ. Decizia nr. 4195/2014. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4195/2014
Dosar nr. 355/44/2012
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi, obligarea acesteia la plata sumei de 993.907,73 lei, reprezentând contravaloarea pagubei produse în perioada 2003 până la zi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că la data de 20 ianuarie 2003 între pârâta D.G.F.P. Galaţi şi societatea mamă SC A. SRL a fost încheiată Convenţia nr. 58, prin care i-au fost eşalonate la plată datoriile pe care le avea către bugetul de stat.
În anul 2003, ca urmare a secetei, reclamanta a suferit pierderi însemnate la culturile agricole, astfel că prin Adresa din 19 decembrie 2003 a informat-o pe pârâtă despre imposibilitatea respectării clauzelor convenţiei care, ignorând situaţia de forţă majoră, a reziliat unilateral Convenţia nr. 58/2003, emiţând titlurile executorii cu numerele 349 şi 350.
Prin sentinţa civilă nr. 335/2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, rămasă irevocabilă, s-a constatat existenţa cazului de forţă majoră exonerator de răspundere în executarea Convenţiei nr. 58/2003 pentru societatea mamă SC A. SRL Berheci şi a formelor de grup, acţiunea fiind pornită de SC A. SRL Berheci în contradictoriu cu D.G.F.P. Galaţi, cu toate acestea pârâta nu a dispus sistarea executării silite.
Ulterior, reclamanta a completat acţiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă şi a A.F.P. Tecuci motivat de faptul că aceasta alături de prima pârâtă, prin executarea silită, a contribuit în egală măsură la producerea prejudiciului arătat în acţiune.
Prin întâmpinările formulate, pârâtele au invocat mai multe excepţii, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 16 din 21 ianuarie 2013, a respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâte şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtele să-i plătească acesteia suma de 939.907,73 lei, reprezentând contravaloarea pagubei produse începând cu anul 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Galaţi, invocată de pârâta A.F.P. Tecuci, a apreciat că nu este întemeiată, în raport cu prevederile art. 8 pct. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004
În cauză, prin sentinţa civilă nr. 1335/2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, rămasă irevocabilă, s-a constatat existenţa cazului de forţă majoră exonerator de răspundere în executarea Convenţiei nr. 58/2003, iar pârâtele în loc să pună în aplicare respectiva hotărâre au continuat executarea acesteia prin emiterea a două titluri de executare silită a reclamantei.
Referitor la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de aceeaşi pârâtă, cu motivarea că reclamanta a depăşit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care termenul începe să curgă de la data la care persoana vătămată a luat cunoştinţă de întinderea pagubei.
În speţă, acest termen se socoteşte de la data de 5 noiembrie 2011, când a fost finalizată expertiza contabilă efectuată în Dosarul nr. 2600/324/2011 al Judecătoriei Tecuci şi cum acţiunea a fost introdusă la Curtea de Apel Galaţi la data de 22 martie 2012 termenul de prescripţie nu a fost depăşit.
Aşa fiind, a apreciat că susţinerile pârâtei nu pot fi avute în vedere, reclamanta putea face demersuri pentru stabilirea întinderii pagubei de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1335/2009, ceea ce s-a şi întâmplat cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 2600/2011 al Judecătoriei Tecuci.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta D.G.F.P. Galaţi, motivat de faptul că reclamanta nu a indicat actul administrativ a cărui anulare o cere, de asemenea, a apreciat că nu este întemeiată, reclamanta a solicitat sancţionarea pârâtelor pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit că aceasta beneficia de cazul de forţă majoră, nerespectarea clauzelor Convenţiei nr. 58/2003 nefiindu-i imputabilă.
Totodată, faţă de dispozițiile sentinţei civile nr. 1335/2009, pronunţată în Dosarul nr. 4056/121/2008 în care D.G.F.P. a avut calitatea de pârâtă, a apreciat că nu se justifică invocarea lipsei calităţii procesuale în prezenta cauză.
În fine, a considerat că nici excepţia autorităţii lucrului judecat nu este întemeiată, întrucât în Dosarul nr. 4056/121/2008 reclamantă a fost SC A. SRL Berheci, iar obiectul acţiunii a fost altul faţă de cel din acţiunea de faţă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 1335/2009, pronunţată de Curtea de Apel în Dosarul nr. 4056/121/2008, s-a hotărât irevocabil că reclamanta şi firmele de grup sunt exonerate de răspundere în neexecutarea Convenţiei nr. 58/2003, astfel că pârâtele, de la rămânerea irevocabilă a acesteia, trebuiau să constate că reclamanta este scutită de plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere după ultimul termen de plată din eşalonarea per total persoană juridică aşa cum prevede convenţia.
Or, în speţă, ignorând dispoziţiile hotărârii judecătoreşti, pârâtele au pornit la executarea silită a reclamantei, paguba produsă fiind în sumă de 993.907,73 lei, potrivit expertizei contabile efectuate în Dosarul nr. 2600/2011 al Judecătoriei Tecuci.
În concluzie, judecătorul fondului a reţinut că pârâtele nu pot susţine că au respectat hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Galaţi atâta timp cât pârâta D.G.F.P. Galaţi în Dosarul nr. 11034/121/2012 a solicitat în calitate de creditoare deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei SC A. SRL.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 16 din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs A.F.P. Tecuci şi D.G.F.P. Galaţi, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia.
Ambele recurente, în motivarea căii de atac au adus, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).
Se susţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenței materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Se arată că din coroborarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 şi 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă expres că despăgubirile pot fi cerute în legătură cu actul administrativ pe care instanţa de contencios l-a anulat ca fiind nelegal.
Însă, reclamanta nu a solicitat anularea refuzului de efectuare a unei operaţiuni administrative şi obligarea, în consecinţă, la efectuarea respectivei operaţiuni administrative, în accepţiunea art. 18 din Legea nr. 554/2004, aceasta urmărind doar scopul pecuniar, respectiv acoperirea pretinsei pagube în sumă de 993.907,73 lei şi nu şi îndeplinirea acelei operaţiuni administrative ce pretinde că i-a fost refuzată, fiind astfel prejudiciată.
Motivându-şi cererea pe acţiunile de executare silită care i-ar fi produs un prejudiciu şi neatacând un refuz de efectuare a unei operaţiuni administrative, reclamanta a formulat acţiune în pretenţii civile a cărei soluţionare este de competenţa secţiei civile I a Tribunalului Galaţi, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel că în mod greşit Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut-o spre soluţionare, încălcând astfel dispoziţiile art. 158, 159 C. proc. civ.
- În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii acţiunii întrucât în cauză, dacă se admite că prezenta acţiune întruneşte elementele unei acţiuni în contencios administrativ în ceea ce priveşte termenul în care reclamanta trebuia să formuleze acţiunea, aplicabile sunt dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) şi nu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că termenul de prescripţie, de 6 luni de la data refuzului de a efectua o operaţiune administrativă, se impunea a se constata că a fost împlinit.
- Soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este greşită.
Recurenta A.J.F.P. Galaţi a susţinut şi că deşi nu a stabilit care este refuzul de efectuare a operaţiunii administrative contestat în cauză, instanţa a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, arătând că reclamanta a solicitat sancţionarea pârâtelor pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care s-a stabilit că aceasta beneficia de cazul de forţă majoră şi că nerespectarea clauzelor Convenţiei nr. 58/2003, nu îi este imputabilă.
Or, o astfel de solicitare nu poate constitui un refuz de efectuare a unei operaţiuni administrative, astfel cum a statuat şi practica judiciară.
- Hotărârea pronunţată cuprinde considerente ce intră în contradicţie cu probele administrate în cauză, motivarea fiind extrem de succintă, fapt ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind încălcat şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte dezlegarea dată fondului cauzei.
Se susţine că în cauză nu sunt întrunite cele trei condiţii cumulative ale răspunderii civile delictuale, astfel cum este prevăzută de dispoziţiile art. 998-999 C. civ.: existenţa unei fapte ilicite, săvârşită cu vinovăţie, a unui prejudiciu cert şi a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Raportul de expertiză contabilă pe care şi-a bazat instanţa de fond convingerea, a constatat că reclamanta nu a fost executată silit şi că asupra sa nu au fost întreprinse măsuri asiguratorii de către organele fiscale şi că în consecinţă, aceasta nu poate invoca pierderi suferite sau profit nerealizat cauzat de organele de executare fiscală.
În pofida acestei concluzii, expertul eronat a calculat totuşi că suma datorată de organele fiscale reclamantei este în cuantum de 993.907,73 lei, indicând dispoziţii legale neincidente cauzei.
Mai mult, experta ce a efectuat expertiza contabilă pe care s-a bazat hotărârea recurată a fost sancţionată de C.E.C.A.R. Galaţi, prin Decizia nr. 6 din 5 septembrie 2014, iar în Dosarul nr. 2600/324/2011, soluţionat irevocabil de Tribunalul Galaţi, prin respingerea acţiunii SC A. SRL, instanţele nu au ţinut seama de acest raport de expertiză contabilă, astfel că în cauză operează şi prezumţia puterii de lucru judecat.
De asemenea, se susţine şi faptul că Convenţia de eşalonare nr. 58/2003 a fost încheiată între SC A. SRL Berheci şi organele fiscale, iar SC A. SRL nu este parte a acesteia, deoarece a fost înfiinţată la 11 luni de la încheierea convenţiei şi că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 71 C. proc. fisc., reclamanta făcând plăţi valutare sau operând compensarea creanţelor fiscale.
S-a probat că reclamanta nu a înregistrat pierderi financiare în perioada 2004 - 2010 şi că activitatea „societăţii mamă” nu a fost sprijinită de reclamantă, fapt ce i-ar fi cauzat prejudicii, aşa cum a susţinut.
Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat Concluzii scrise prin care a susţinut legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, combătând criticile recurentelor.
La dosarul cauzei au fost depuse Concluzii scrise şi înscrisuri în susţinerea recursurilor şi de către A.J.F.P. Galaţi, arătându-se şi că în raport de Decizia nr. 1696/2014 a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, se impune respingerea acţiunii reclamantei.
3. Soluţia instanţei de recursÎnalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel cum rezultă din cuprinsul acţiunii formulată de reclamantă, aceasta a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, despăgubiri în sumă de 993.907,73 lei pretinse în urma pronunţării Deciziei nr. 1335 din 17 decembrie 2009, al cărei dispozitiv a fost lămurit şi completat prin Încheierea din 13 aprilie 2010, ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 4056/121/2008, hotărâri prin care s-a constatat că în mod nelegal pârâta D.G.F.P. Galaţi a anulat Convenţia de eşalonare nr. 58/2003.
Reclamanta a susţinut că paguba în suma pretinsă e cauzată de executarea silită abuzivă în baza unor titluri executorii nelegale, emise de organele fiscale.
Instanţa, în cauza menţionată, unde reclamanta a fost SC A. SRL Berheci, conform hotărârilor judecătoreşti menţionate anterior, a constatat existenţa cazului de forţă majoră, exonerator de răspundere pentru perioada 2003, la zi, pentru întreaga activitate a reclamantei SC A. SRL Berheci şi a „firmelor de grup”, aşadar şi pentru activitatea intimatei-reclamante SC A. SRL.
Acest litigiu a fost soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 1335/2009 de către instanţa de contencios administrativ şi fiscal. Deci, în raport de această hotărâre judecătorească s-a formulat prezenta acţiune, prin care s-a solicitat de către reclamantă obligarea organelor fiscale la despăgubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în acest context, nu pot fi interpretate restrictiv.
Adevărat este că Decizia nr. 1335/2009 nu vizează strict anularea unui act administrativ, însă în cauza în care a fost pronunţată, a fost soluţionat un litigiu având la bază raporturi administrativ-fiscale în care parte a fost o autoritate publică, de o instanţă de contencios administrativ.
De asemenea, obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ nu se limitează decât la anularea actelor administrative, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Această lege reglementează un contencios de plină jurisdicţie, în care instanţa de specialitate statuează între administraţie şi administraţi, putând dispune anularea totală sau parţială a actelor administrative, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, obligarea autorităţii pârâte la emiterea actului solicitat, repararea pagubei sub forma despăgubirilor materiale dar şi morale.
Avându-se în vedere aceste aspecte cât şi principiul disponibilităţii în raport de care reclamanta a înţeles să-şi îndrepte acţiunea împotriva unor autorităţi publice, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În altă ordine, este evident că acţiunea reclamantei promovată şi susţinută, inclusiv cu ocazia judecării în fond a cauzei, în faţa primei instanţe, a avut ca temei legal dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, nefiind în discuţie/ invocate dispoziţiile art. 24 din aceeaşi lege.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentelor-pârâte cu privire la soluţia de respingere a excepţiilor invocate, respectiv necompetenţa materială şi funcţională a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Sunt nefondate şi criticile care vizează respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii.
Având în vedere că reclamanta a solicitat acoperirea pagubei produse de cele două pârâte prin acţiunea de executare silită a datoriilor pentru care se susţine că societatea era exonerată datorită cazului de forţă majoră consfinţit prin Decizia nr. 1335/2009 a Curţii de Apel Galaţi, iar momentul când aceasta a cunoscut întinderea prejudiciului este cel al efectuării expertizei contabile în Dosarul nr. 2604/324/2011, respectiv octombrie 2011, acesta fiind şi momentul de la care curge termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi la 22 martie 2012 este formulată cu respectarea termenului menţionat anterior.
În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., instanţa de recurs le apreciază ca fiind nefondate.
Analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta respectă cerinţele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pentru ca hotărârea să fie motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special şi amănunţit tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, fiind în drept să procedeze la gruparea acestora şi să răspundă printr-un considerent comun.
Or, instanţa de fond a analizat şi soluţionat atât excepţiile invocate de pârâte cât şi acţiunea reclamantei, reţinând incidente speţei dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Însă, instanţa de recurs apreciază ca fiind greşită soluţia pe fondul cauzei, prin care pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 993.907,73 lei reprezentând contravaloarea pagubei produse începând cu anul 2003, urmare a executării silite a reclamantei.
Este necontestat că în perioada 2004 - aprilie 2010 nu au existat acţiuni de executare silită întreprinse împotriva reclamantei de către organele fiscale, astfel cum s-a constatat şi prin raportul de expertiză contabilă judiciară depus la dosarul cauzei şi de altfel, nici reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze contrariul, nedepunând la dosar nici un act de executare din această perioadă care coincide cu perioada cât s-a aflat în forţă majoră.
Pe de altă parte, din măsurile de executare silită desfăşurate în perioada 2010-2011, nu a fost încasată nicio sumă de către organele fiscal, astfel că nu se poate aprecia ca o astfel de măsură i-ar fi produs vreun prejudiciu reclamantei.
Abia în data de 9 septembrie 2010 a fost instituită prima poprire asupra unor conturi bancare ale reclamantei, dar şi aceasta a fost sistată la data de 22 decembrie 2010, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 1335/2012.
Sumele încasate la bugetul de stat au fost plătite voluntar de către reclamantă pe baza declaraţiilor depuse tot în mod voluntar de aceasta la organele fiscale.
De altfel, chiar intimata-reclamantă susţine în Concluziile scrise depuse la momentul judecării recursului că prejudiciul constă în dobânzi şi beneficiul nerealizat urmare a imposibilităţii folosirii sumelor de bani plătite de bună voie reprezentând contribuţii la bugetul de stat pentru a evita forme de executare silită ce ar fi putut fi declanşate în baza unor decizii de impunere nelegale (filele 293-294 dosar recurs).
Or, legalitatea deciziilor de imputare, considerate nelegale de intimata-reclamantă nu face obiectul cauzei de faţă.
Mai mult, dispoziţiile Titlului IX „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., prevăd procedura de contestare a deciziilor de impunere considerate nelegale, de către persoanele vătămate, respectiv reclamanta, inclusiv sub aspectul implicaţiilor/ efectelor cazului de forţă majoră prevăzute de art. 71 din acelaşi act normativ.
De asemenea, în cadrul raporturilor administrative fiscale, între reclamantă şi autorităţile fiscale au intervenit şi operaţiuni de compensare, reglementate de art. 116 din O.G. nr. 93/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care exced analizei în cauza de faţă, dispoziţiile legale menţionate impunând o altă procedură de urmat în ceea ce priveşte compensarea creanţelor.
Prin urmare, faţă de toate considerentele expuse, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea şi a reţinut că prin acţiunile de executare silită desfăşurate începând cu anul 2003 i s-a produs reclamantei prejudiciul în sumă de 993.907,73 lei, cum aceasta a susţinut.
În altă ordine, în cadrul Dosarului nr. 356/44/2012 soluţionat irevocabil de Înalta Curte prin Decizia nr. 1696 din 1 aprilie 2014, ce a avut ca obiect o acţiune similară formulată de „societatea mamă” SC A. SRL Berheci, instanţa a respins cererea formulată de societate, reţinând că prin Decizia nr. 1335/2009 a Curţii de Apel Galaţi nu s-a stabilit că organele fiscale ar fi săvârşit o faptă ilicită şi nici nu s-a dispus anularea unui act administrativ ca nelegal, ci s-a constatat un caz de forţă majoră exonerator de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor fiscale.
S-a arătat, de asemenea, că în nici un caz nu se poate reţine că instanţa ar fi dispus exonerarea de la plata tuturor obligaţiilor fiscale ale societăţii pe perioada 2003 - 15 aprilie 2010.
Având în vedere că SC A. SRL şi SC A. SRL sunt firme de grup, ţinând cont de analogia petitului formulat în cele două dosare, dar şi de probele administrate în prezenta cauză, se apreciază că soluţia de respingere a acţiunii reclamantei în speţa de faţă, se circumscrie unei jurisprudenţe deja conturată, în spiritul mecanismului de unificare a practicii judiciare.
În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Se vor menţine dispoziţiile sentinţei recurate referitoare la respingerea excepţiilor invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de D.G.R.F.P. Galaţi şi A.F.P. Tecuci, în prezent A.F.P. Galaţi, prin D.G.R.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 16 din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată, menţinând soluţia cu privire la excepţiile invocate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4192/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4196/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
