ICCJ. Decizia nr. 4198/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4198/2014
Dosar nr. 9828/2/2011*
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanții G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A. (M.), V.I.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M., G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., V.I., V.A., D.D., B.E.V., D.M., R.M., S.O.I., T.S., Z.C., J.C., reprezentati de F.N.S.-A.P.I.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea aplicării unei dispoziţii a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010, emise de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României, au efectuat în perioada 10 mai 2010 - 02 iulie 2010, auditul situaţiilor financiare aferente activităţilor efectuate în anul 2009 de către aparatul central al A.P.I.A.
Prin procesul-verbal de constatare din 06 iulie 2010, pârâta a reţinut, în sarcina A.P.I.A., abateri de la legalitate şi regularitate, printre care şi aceea că în perioada iulie-decembrie 2009 au fost efectuate plăţi nelegale, prin majorarea nelegală a salariilor de bază cu 75%, pentru o anumită categorie de personal, fără a fi prevăzute în fişele posturilor atribuţii specifice gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare.
În consecinţă, pârâta a dispus în sarcina Agenţiei intrarea în legalitate, în sensul că "se vor lua măsuri pentru recuperarea cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a majorării salariului de bază/al unor salariaţi cu până la 75% (94.207 lei)".
În concluzie, reclamanţii au apreciat că, în cauză, există un caz bine justificat care să determine suspendarea efectelor deciziei contestate.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe capătul de cerere privind anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 emisă de Curtea de Conturi, contestaţia formulată împotriva acestei decizii, inclusiv cu privire la punctul 5, fiind respinsă prin Încheierea din 12 octombrie 2010, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, fiind neîntemeiată.
În esenţă, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Prin sentinţa nr. 1282 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale active, hotărârea a fost atacată cu recurs, iar prin Decizia nr. 3671 din 21 septembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat această sentinţă, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 9828/2/2011*.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în fond după casare, prin sentinţa nr. 1622 din 17 mai 2013, a respins cererea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care suspendarea executării actului administrativ se dispune până la pronunţarea instanței de fond, iar prin sentinţa civilă nr. 7211 din 30 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a admis în parte cererea reclamantului şi a anulat parţial punctul 3 din Decizia nr. 8 din 17 august 2010 în ce privește luarea de măsuri de recuperare de la salariaţi a sumei de 216.361,5 lei şi parţial pct. 5 și 6.
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că, în cauză, este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat prin aceea că angajaţii reclamantei de la D.P.A.P.A. precum şi D.A.S.C.S. se încadrează în categoria celor care au atribuţii legate de gestionarea asistenţei financiare comunitare, astfel încât aceştia au dreptul la majorarea cu 75% a salariilor, însă, în cerere, nu se argumentează în ce constă paguba iminentă.
Or, recuperarea cheltuielilor de personal rezultate din majorarea salariului de baza cu până la 75% nu produce prin ea însăşi o pagubă iminentă, caz în care reclamanta trebuia să probeze în ce fel recuperarea acestei sume are drept consecinţe un prejudiciu material viitor şi previzibil.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti au formulat recurs G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A., I.V.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M., G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., Ş.O.I., T.S., Z.C. şi J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A.
În motivarea căii de atac, recurenţii susţin netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei atacate, susţinând, în esenţă, următoarele critici:
În mod eronat instanţa de fond a reţinut că acţiunea în fond a fost soluţionată prin sentinţa nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, deoarece nu a fost parte în cauza în care s-a pronunţat această hotărâre judecătorească.
Referitor la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, instanţa de fond nu a ţinut seama de probele depuse la dosar.
Se susţine că deşi prin sentinţa nr. 7211/2011 s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 a Curţii de Conturi, respectiv a dispoziţiei de la pct. 5, Curtea de Conturi a solicitat ulterior conducerii A.P.I.A. recuperarea, prin impunerea sumelor băneşti plătite cu titlu de majorări salariale funcţionarilor din cadrul A.P.I.A., fiind emisă Decizia nr. 344 din 28 martie 2013.
Astfel, punerea în executare a măsurii de la pct. 5 din decizia Curţii de Conturi conduce evident la un prejudiciu material viitor şi sigur.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Necontestat este faptul că recurenţii-reclamanţi au solicitat suspendarea aplicării pct. 5 din dispozitivul Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 referitor la măsurile pentru recuperarea cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, necontestat este că prin sentinţa nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea A.P.I.A. şi a anulat parţial Decizia nr. 8 din 17 august 2010, inclusiv în ceea ce priveşte pct. 5, parţial, referitor la recuperarea unor cheltuieli de personal, respectiv pentru personalul de la D.P.A.P.A. şi D.A.S.C.S., cu referire la majorarea salariului de bază cu până la 75%, cât şi în ceea ce priveşte acordarea nelegală unui salariat a sporului de 20%.
Este adevărat că dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 1622/2013 a avut ca părţi A.P.I.A. - în calitate de reclamantă şi Curtea de Conturi în calitate de pârâtă. Necontestat este că această sentinţă nu este irevocabilă.
Este evident că acţiunea în anulare a vizat aceeaşi Decizie nr. 8/2010, emisă de pârâta Curtea de Conturi, inclusiv pct. 5, care face şi obiectul prezentei cauze unde se solicită suspendarea aplicării acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Dispoziţiile legale menţionate anterior prevăd suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea aceluiași act administrativ care formează şi obiectul cererii de suspendare.
Acţiunea privind anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 a fost soluţionată de o instanţă de fond, neavând relevanţă faptul că reclamanţii prin F.N.S.- A.P.I.A., au fost sau nu parte în cauză.
În acest context, al pronunţării instanţei de fond asupra acţiunii în anulare, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu poate fi admisă cererea de suspendare în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care limitează în timp efectele suspendării, chiar dacă a reţinut îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat.
Pe de altă parte, în mod corect s-a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Atât la fond cât şi în recurs, reclamanţii-recurenţi nu au dovedit îndeplinirea acestei condiţii.
Aceştia nu au administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Mai mult, chiar recurenţii-reclamanţi au susţinut că actul care conduce la imputarea sumelor este Decizia nr. 344 din 28 martie 2013, acesta producând, în fapt, diminuarea veniturilor acestora.
În concluzie, faţă de toate considerentele expuse, criticile sunt nefondate, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cât şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A., I.V.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M., G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., Ş.O.I., T.S., Z.C. şi J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A. împotriva sentinţei nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4196/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4238/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
