ICCJ. Decizia nr. 4256/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4256/2014
Dosar nr. 392/2/2013
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin încheierea pronunţată la data de 16 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 32931/4/2011, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului şi a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 161 din 09 februarie 2012 pentru completarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2336/2011.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat note scrise în cauză prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, susţinând că din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate fi cercetată pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile Ordinelor ministrului finanţelor publice nr. 2336 din 19 iulie 2011 şi nr. 161 din 09 februarie 2012 nu intră în conflict cu actul normativ în aplicarea căruia aceste acte administrative cu caracter normativ au fost emise.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare la data de 05 martie 2013, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru invocarea acestei excepţii şi că toate aspectele invocate de reclamante se referă la dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare şi nu la ordinele a căror nelegalitate s-a solicitat a fi constatată în cauză.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, prin notele scrise înregistrate la instanţă la data de 07 martie 2013, respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1232 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată şi a fost respinsă excepţia de nelegalitate formulată de reclamantele S.V. şi N.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Decontare a Cheltuielilor şi Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 2336 din 19 iulie 2011 emis de Ministrul finanţelor publice a fost aprobată procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului.
Prin Ordinul nr. 161 din 9 februarie 2012 emis de Ministrul finanţelor publice s-a dispus completarea procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, aprobată prin Ordinul Ministrului finanţelor publice nr. 2336/2011.
Instanţa de fond a reţinut că actele atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, respectiv Ordinele nr. 2336 din 19 iulie 2011 şi nr. 161 din 9 februarie 2012 emise de Ministrul finanţelor publice, sunt acte administrative cu caracter normativ ce pot fi supuse controlului de legalitate în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Din expunerea de motive la Legea nr. 262/2007 reiese faptul că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a vizat includerea în ipoteza textului atât a actelor administrative cu caracter normativ, cât şi a celor şi cu caracter individual.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată în cauză.
În cadrul examenului de legalitate realizat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este verificat prin raportare la dispoziţiile legale în baza cărora a fost emis, respectând astfel principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În cauza de faţă, a reţinut instanţa de fond că procedura aprobată prin Ordinul nr. 2336 din 19 iulie 2011, astfel cum a fost completată prin Ordinul nr. 161/9 februarie 2012, reglementează modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terţ poprit.
Prin dispoziţiile din actele administrative contestate nu au fost adăugate condiţii noi faţă de cele cuprinse în O.G. nr. 22/2002, ci a fost indicată modalitatea concretă de punere în aplicare a înfiinţării popririi asupra conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului.
Concepţia legiuitorului exprimată prin dispoziţiile O.G. nr. 22/2002 a fost transpusă şi preluată de Procedura în discuţie, despre care nu se poate susţine că are caracter nelegal, întrucât nu a fost creată o situaţie diferită de scopul urmărit de actul normativ în executarea şi aplicarea căruia a fost emisă.
Aspectele legate de modalitatea de eşalonare a sumelor stabilite prin titluri executorii, prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, revin exclusiv instanţei de drept comun, care va reţine sau nu aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, în raport de prevederile Convenţiei şi de împrejurările concrete ale cauzei.
3. Recursul formulat de S.V.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanta S.V. a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond, ca nelegală şi netemeinică, arătând faptul că actele atacate cu excepţia de nelegalitate contravin art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
S-a criticat faptul că prin adoptarea O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 113/2010, O.U.G. nr. 18/2010 termenele de plată a tranşelor stabilite prin O.U.G. nr. 71/2009 au fost mult îndepărtate, iar posibilitatea creditorilor de a beneficia de drepturile stabilite printr-un titlu executoriu este una incertă, aceştia nemaibeneficiind nu doar de dreptul de a obţine satisfacerea creanţei lor într-un termen rezonabil, dar nici garanţia satisfacerii dreptului lor de a obţine executarea creanţei într-un termen cert sau cel puţin previzibil.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de reclamantă cu privire la hotărârea instanţei de fond şi văzând faptul că sentinţa atacată este legală şi temeinică o va menţine ca atare.
Obiectul acţiunii judiciare vizează nelegalitatea Ordinului Ministrului finanţelor publice nr. 2336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului şi a Ordinului Ministrului finanţelor publice nr. 161 din 09 februarie 2012 pentru completarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, aprobată prin Ordinul Ministrului finanţelor publice nr. 2336/2011.
Înalta Curte a constatat că principala critică adusă de reclamantă vizează eşalonarea termenelor de plată a creanţelor stabilite prin titluri executorii, fără a se aduce o critică concretă referitoare la procedura elaborată cu privire la punerea în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi asupra conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului.
Or, procedura aprobată prin Ordinul nr. 2336 din 19 iulie 2011, astfel cum a fost completată prin Ordinul nr. 161 din 9 februarie 2012, reglementează modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terţ poprit.
Prin art. 1 din O.G. nr. 22/2002 se prevede faptul că "creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice se achită din sumele aprobate în bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă."
Prin dispoziţiile din actele administrative contestate nu au fost adăugate condiţii noi faţă de cele cuprinse în O.G. nr. 22/2002, ci a fost indicată modalitatea concretă de punere în aplicare a înfiinţării popririi asupra conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului.
Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei de nelegalitate a dat o dezlegare corectă litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte va menţine soluţia acestei instanţe şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul formulat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S.V. împotriva Sentinţei nr. 1232 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 103/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4323/2014. Contencios → |
|---|
