ICCJ. Decizia nr. 4474/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4474/2014
Dosar nr. 14184/86/2010*
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond. Cadrul procesual
Prin Sentinţa nr. 146 din 22 aprilie 2013, pronunţată în fond după casare, ca urmare a Deciziei nr. 2351 din 15 mai 2012 a Î.C.C.J - S.C.A.F., Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuţi, formulată în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - Direcţia Marii Contribuabili şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin acţiunea promovată, reclamanta a solicitat, (i) obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Mari Contribuabili Bucureşti de a efectua raportul juridic de compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii şi obligarea Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de rambursare TVA şi de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii, ce urmează a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare de TVA; (ii) anularea titlului de creanţă reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 18.203 lei, calculate în baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009 şi anularea actului administrativ fiscal Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009, în sensul admiterii cererii formulată de reclamantă, cerere înregistrată în 5 august 2009, privind executarea raportului juridic de compensare în conformitate cu prevederile legale şi a eliminării din suma de plată către ANAF a penalităţilor apărute între data înregistrării cererii de compensare şi compensarea propriu-zisă; (iii) anularea titlurilor executorii din 27 octombrie 2009, din 27 noiembrie 2009, din 23 decembrie 2009, din 5 ianuarie 2010 în sumă de 239.881 lei, a titlului executoriu din 1 februarie 2010 şi a executării silite însăşi precum şi modificarea titlurilor de creanţă aferente privind impozitul pe salarii aferent lunilor septembrie 2009 - ianuarie 2010 în sensul constatării stingerii obligaţiilor prin compensare.
De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, a următoarelor acte administrativ-fiscale:
• Titluri de creanţă fiscală cu numerele: din 23 octombrie 2009 reprezentând impozit pe venit din salarii aferente lunii octombrie în cuantum de 863.033 lei; din data de 24 noiembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei; din 23 decembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei; din data de 25 ianuarie 2010 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii decembrie 2009 în cuantum de 14.249 lei.
• Titlurile executorii: din 27 octombrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii octombrie 2009 în cuantum de 863.033 lei; din 27 noiembrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei; din 5 ianuarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei; din 1 februarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii ianuarie 2010 în cuantum de 145.249 lei.
Având în vedere indicaţiile instanţei de control judiciar, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize având următoarele obiective: (i) să se stabilească în ce măsură operează sau nu compensările obligaţiilor datorate ca urmare a cererilor de rambursare a TVA; (ii) în raport de constatările de la obiectivul 1 să se stabilească în ce măsură sunt datorate sau nu majorările de întârziere calculate în sarcina reclamantei; (iii) să se stabilească în ce măsură operează sau nu în speţă compensarea ca modalitate de stingere a creanţei fiscale; (iv) să se stabilească dacă sunt datorate majorări de întârziere în cuantum de 18.203 lei.
După efectuarea acestei probe, s-au reţinut următoarele de către instanţa de rejudecare:
Obiectul învestirii instanţei îl constituie obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens şi obligarea pârâtei Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA şi de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.
Cererea de obligare a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens urmează a fi respinsă întrucât operaţiunea de compensare a fost efectuată.
Astfel, răspunzând obiectivului nr. 1 stabilit de reclamantă şi încuviinţat de instanţă, expertul contabil judiciar L.I.M. a reţinut că operaţiunea de compensare a fost efectuată cu data depunerii cererilor de rambursare TVA soluţionate, respectiv 23 decembrie 2008 şi 25 ianuarie 2009, prin notele de compensare nr. x/2009 şi nr. y/2009, note de compensare necontestate de reclamantă.
Faţă de această împrejurare, cererea reclamantei apare şi ca lipsită de interes. Astfel, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii, interesul reprezintă o cerinţă esenţială şi obligatorie care să justifice dreptul la acţiune. Interesul trebuie să fie născut şi actual, să existe în momentul în care este formulată cererea de chemare în judecată şi să subziste pe întreg parcursul procesual, întrucât un interes eventual, ca şi un interes care a trecut, a fost depăşit, nu poate fi luat în considerare.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA şi de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.
În soluţionarea celui de al doilea capăt de cerere instanţa a avut în vedere Sentinţa nr. 1523 din 3 martie 2011 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului (Dosar nr. 1716/86/2010 al Curţii de Apel Suceava). Prin această sentinţă prin care Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, aşa cum a fost modificată cererea având ca obiect "contestaţie act administrativ fiscal" formulată de reclamanta SC "H.S." SRL - Sucursala Rădăuţi, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Mari Contribuabili Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Suceava.
În motivarea sentinţei sus amintite s-a reţinut că prin Decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii, aferente obligaţiilor fiscale din 14 iulie 2009, întocmită de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Suceava s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată în cuantum total de 18.203 lei reprezentând majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile din salarii aferente Declaraţiilor 100 din 22 ianuarie 2009, din 23 februarie 2009 şi din 23 februarie 2009.
Reclamanta a contestat această Decizie arătând că pentru lunile decembrie 2008 şi ianuarie 2009 a depus cereri de compensare a impozitului pe salarii datorat cu TVA de rambursat.
Prin Decizia nr. 100 din 18 august 2009, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a respins contestaţia societăţii reclamante ca neîntemeiată, reţinând că obligaţiile principale au fost stinse prin plată cu întârziere, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile legale de la stingerea obligaţiilor prin compensare.
Nemulţumită, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect, în urma disjungerii celorlalte capete de cerere, anularea Deciziei nr. 160138 din 14 iulie 2009 şi a Deciziei nr. 100 din 18 septembrie 2009.
S-a mai reţinut că, în fapt, reclamanta contestă împrejurarea că organele fiscale au calculat şi perceput majorări de întârziere la sume pe care ea le datorează statului şi pentru care a solicitat compensarea.
Pârâta trebuia să ţină cont de faptul că obligaţia de plată s-a stins prin compensare de la data depunerii cererii de compensare, iar nu de la o dată ulterioară.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 1562 din Legea nr. 571/2003 persoanele înregistrate în scopuri de TVA trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă.
Din actele existente la dosar a reieşit că reclamanta a depus o singură cerere de decont TVA aferentă lunii octombrie 2009. În baza acestei cereri s-au emis mai multe Note de compensare care privesc obligaţii de plată aferente lunii octombrie 2009.
Pentru a opera compensarea era necesar ca reclamanta să depună pe lângă cererile de compensare şi o cerere de rambursare pentru lunile ianuarie şi februarie 2009, iar organul fiscal să emită o decizie de rambursare.
Numai în această situaţie, reclamanta dobândeşte şi calitatea de creditor.
În art. 122 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, republicată, se prevede că operează compensarea la data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.
S-a reţinut că afirmaţia reclamantei potrivit căreia data depunerii cererii de rambursare coincide cu data depunerii declaraţiei privind plata impozitului pe salarii nu este susţinută.
S-a conchis că în cauză nu a operat compensarea şi pe cale de consecinţă nu sunt incidente dispoziţiile legale în această materie.
Din înscrisul depus la dosar de către reclamantă rezultă că la data de 27 aprilie 2009 şi respectiv 25 mai 2009 a achitat cu ordine de plată diferite sume de bani către organul fiscal, fapt menţionat şi în Decizia nr. 100/2009.
Aceste sume de plată au stins sumele reprezentând impozitul pe veniturile din salarii aferent lunii decembrie 2008 cu termen de plată la 25 ianuarie 2009 şi cele aferente lunii ianuarie 2009, scadente la 25 februarie 2009.
Întrucât obligaţia de plata s-a stins prin plată, cu întârziere, în mod corect, organul fiscal competent a calculat şi perceput majorări de întârziere.
Aşadar, văzând că prin sentinţa mai sus amintită, cu privire la actele emanând de la intimată, respectiv Decizia nr. 160138 din 14 iulie 2009 şi Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009, s-a statuat în sensul legalităţii emiterii acestora, instanţa de fond a respins cel de-al doilea capăt de cerere ca nefondat.
2. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs societatea reclamantă.
Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei, pronunţată în fond după casare, este nemotivată, respectiv că respingerea primului capăt de cerere este contradictoriu motivată, în sensul că, pe de o parte se reţine lipsa de obiect întrucât conform raportului de expertiză contabilă operaţiunea de compensare a fost efectuată, iar pe de altă parte, se face trimitere la lipsa de interes, deşi lipsa obiectului diferă de lisa de interes, fiind două elemente distincte ale cererii de chemare în judecată.
Contradictorialitatea priveşte, în opinia recurentei, şi modalitatea de soluţionare şi de motivare a respingerii celui de-al doilea capăt de cerere, ca nefondat, prin faptul că operaţiunea de compensare nu a fost efectuată, obligaţia de plată a impozitului de salarii stingându-se prin plata cu întârziere.
Un set distinct de critici cu fost dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbându-se obiectul acţiunii sale, din obligaţie de a face, instanţa făcând abstracţie de probatoriul administrat şi întemeindu-şi soluţia pe dosare conexe acestuia, dar fără înrâurire în sensul prevederilor legale în materie.
În fine, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind nesocotite îndrumările instanţei de control judiciar în primul ciclu procesual.
Recurenta-reclamantă a menţionat că, în aprecierea sa, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind lovită de nulitate absolută, sens în care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtelor de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA şi nu de-a emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii ce urmau a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare a TVA, cu precizarea că se impunea a fi valorificată în cauză expertiza contabilă efectuată, urmare a indicaţiilor cuprinse în Decizia de casare din 15 mai 2012.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de ansamblul probator administrat în ambele cicluri procesuale dar şi raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, de natură a antrena modificarea hotărârii primei instanţe, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare expuse.
3.1. Un prim set de critici înfăţişate de recurenta-reclamantă pe calea prezentului recurs vizează pretinsa lipsă de motivare a hotărârii atacate, respectiv motivarea contradictorie, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că nu sunt fondate aceste susţineri.
Hotărârea primei instanţe, dată în fond după casare, analizează în manieră clară şi concretă, cu respectarea îndrumărilor cuprinse în Decizia de casare nr. 2351 din 15 mai 2012, raporturile juridice dintre părţi prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor dosarului şi astfel se circumscrie exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Contrar celor susţinute de recurentă, se reţine că nu este contradictorie motivarea oferită de judecătorul fondului cu privire la primul capăt de cerere, respins ca rămas fără obiect în considerarea concluziilor cuprinse în raportul de expertiză contabilă judiciară, în sensul că operaţiunea de compensare în discuţie a fost efectuată.
Împrejurarea că în cuprinsul hotărârii s-a făcut referire şi a fost menţionat, ca argument subsidiar în susţinerea soluţiei adoptate, şi lipsa de interes a recurentei-reclamante, nu schimbă cu nimic şi nu înlătură argumentul esenţial avut în vedere în adoptarea soluţiei.
Utilizarea motivării alternative sau subsidiare este permisă, deoarece într-o atare ipoteză unele considerente nu le exclud pe altele ci doar le completează.
3.2. Nefondate sunt şi susţinerile întemeiate pe motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi derivând, astfel cum a susţinut recurenta, din motivarea contradictorie a soluţiei adoptate.
Cu privire la fondul cauzei, în rejudecare, obiectul investirii l-a constituit obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens şi obligarea paratei Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA şi de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.
În mod legal cererea de obligare a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Astfel după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil judiciar L.I.M. (probă administrată în raport de indicaţiile instanţei de control judiciar în primul ciclu procesual), operaţiunea de compensare a fost efectuată cu data depunerii cererilor de rambursare T.V.A. soluţionate, respectiv 23 decembrie 2008 şi 25 ianuarie 2009, prin notele de compensare nr. x/2009 şi nr. y/2009, note de compensare necontestate de reclamantă.
În condiţiile în care operaţiunea de compensare a fost efectuată cu data depunerii cererilor de rambursare TVA soluţionate, în mod evident primul petit apare ca fiind rămas fără obiect, întrucât pretenţia concretă a reclamantei-recurente a fost realizată.
În acest sens, după cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, acest capăt de cerere a fost apreciat şi ca lipsit de interes, dat fiind faptul că în cauză vorbim despre un interes care a trecut, a fost depăşit.
3.3. Înalta Curte reţine că neîntemeiate sunt şi toate celelalte critici ale recurentei-reclamante circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire, în mod preponderent, la cel de-al doilea capăt de cerere.
Recurenta-reclamantă a reproşat instanţei de fond raportarea în soluţionarea acestui capăt de cerere la hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv Sentinţa nr. 1523 din 3 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1716/86/2010.
O atare critică nu poate fi primită.
Capătul de cerere ce formează obiectul prezentului Dosar (nr. 14184/86/2010*) a fost disjuns din Dosarul nr. 1716/86/2010 în care a fost pronunţată hotărârea irevocabilă de respingere ca nefondată a acţiunii formulate de aceeaşi societate reclamantă, împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, aferente obligaţiilor fiscale din 14 iulie 2009, prin care au fost stabilite majorările de întârziere în cuantum de 18.203 lei şi deciziei DGFP Suceava nr. 100/2009 (prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă).
Instanţa de fond nu putea face abstracţie, după cum nu putea nici nesocoti, puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti evocate, dată fiind legătura evidentă între cele 2 cauze.
Efectul acestei hotărâri, respectiv a Sentinţei nr. 1523 din 3 martie 2011 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate deja anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. Un atare efect se impune în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.
În mod concret, după cum bine a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte constată că în cadrul procesual de faţă nu se putea ignora împrejurarea că, pe cale judecătorească, actele administrative contestate de reclamanta-recurentă, incluzându-le pe cele referitoare la obligaţiile de plată accesorii, au fost menţinute, ca fiind legale.
Respingând acţiunea aceleiaşi reclamante, prin Sentinţa nr. 1523 din 3 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1716/86/2010, definitivă şi irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, Tribunalul Suceava a reţinut totodată că organul fiscal a respectat întocmai dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează ordinea de stingere a obligaţiilor datorate de contribuabil bugetului general consolidat. Întrucât plăţile efectuate de SC H.S. SRL nu au fost suficiente pentru a stinge toate datoriile, în mod legal au fost stinse datoriile mai vechi ale societăţii (vechime stabilită în funcţie de scadenţă), rezultând că impozitul pe veniturile din salarii a fost achitat cu întârziere.
Apare evident faptul că, în situaţia în care instanţa de judecată ar fi constatat nerespectarea dispoziţiilor legale, soluţia pronunţată ar fi fost în favoarea contestatoarei, ceea ce nu este cazul, întrucât actele administrative fiscale contestate au fost menţinute ca legale.
În condiţiile în care criticile reclamantei au fost valorificate în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 1716/86/2010, soluţionat în mod definitiv şi irevocabil în sensul respingerii acţiunii, acestea nu pot fi reluate şi tranşate într-o manieră diferită în prezentul dosar, căci instanţa nu poate încălca principiul puterii lucrului judecat.
Prin urmare, reţinând argumentele sus-arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuţi împotriva Sentinţei civile nr. 146 din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4468/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4625/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
