ICCJ. Decizia nr. 4625/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4625/2014
Dosar nr. 5553/1/2013
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30 noiembrie 2009, sub nr. 11332/2/2009, reclamantul Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în tot a Hotărârii de Guvern nr. 1.054/2009 publicată în M. Of. nr. 648/01.10.2009 (Anexa 1) privind transmiterea unui imobil (clădire şi teren) aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Sănătăţii, pentru Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti, în administrarea Ministerului Sănătăţii, pentru Staţia Centrală de Transport Sanitar şi Ambulanţă Aeriană Bucureşti; recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului (clădire şi teren) transmis gratuit, din proprietatea sa, în administrarea Staţiei Centrale de Transport Sanitar şi Ambulanţă Aeriană Bucureşti prin Hotărârea de Guvern nr. 1.054/2009 publicată în M. Of. nr. 648/01.10.2009; repararea pagubei cauzate în urma transmiterii fără drept, prin Hotărârea de Guvern nr. 1.054/2009 a imobilului (clădire şi teren), din proprietatea sa în administrarea gratuită a Staţiei Centrale de Transport Sanitar şi Ambulanţă Aeriană Bucureşti; suspendarea executării Hotărârii de Guvern nr. 1.054/2009, până la soluţionarea prezentei acţiunii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 mai 2010, instanţa a dispus citarea în prezenta cauză a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, în calitate de intervenient forţat.
Intervenientul forţat Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei interesului reclamantei, ca neîntemeiate.
S-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la recunoaşterea dreptului de proprietate, fiind respins ca inadmisibil.
S-a admis, în parte, acţiunea, formulată de către reclamantul Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul forţat Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov; s-a dispus anularea Hotărârii de Guvern nr. 1.054 din 23 septembrie 2009 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Sănătăţii, pentru Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti, în administrarea Ministerului Sănătăţii, pentru Staţia Centrală de Transport Sanitar şi Ambulanţă Aeriană Bucureşti, publicată în M. Of. nr. 648/01.10.2009.
S-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 1054/2009 până la soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs intimatul intervenient Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov şi intimatul-pârât Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurentul-intervenient Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a arătat că reclamantul avea doar un drept de administrare asupra imobilului, care, indiferent de modalitatea în care a fost dobândit, poate fi retras de către autoritatea publică pentru îndeplinirea unor scopuri diferite.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii, hotărârea de guvern fiind temeinică şi legală.
Prin recursul formulat de către recurentul-pârât Guvernul României, s-a solicitat a se constata că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, nefiind reţinut vreun element de nelegalitate a H.G. nr. 1054/2009.
S-a mai arătat că, în mod greşit, prima instanţă, contrar normelor şi principiilor contenciosului administrativ a considerat că este competentă să cenzureze dreptul de apreciere al autorităţii emitente asupra oportunităţii actului administrativ.
S-a invocat, în acest sens, doctrina şi jurisprudenţa constantă, susţinându-se că funcţia de administrare a proprietăţii publice şi private a Statului este consacrată prin dispoziţiile art. 1 alin. (5) lit. c), art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001, instanţa de contencios administrativ neputându-se subroga în atribuţiile puterii executive.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 7199 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Guvernul României şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov împotriva Sentinţei nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
A modificat în parte sentinţa recurată în sensul că a respins ca neîntemeiate cererile privind anularea H.G. nr. 1054/2009 şi a cererii de suspendare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut următoarele:
- Hotărârea de Guvern nr. 1054 din 23 septembrie 2009 a fost emisă, astfel cum rezultă din nota de fundamentare aflată la dosar, în temeiul art. 108 din Constituţia României republicată şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu modificările şi completările ulterioare, "în vederea creşterii calităţii asistenţei medicale de specialitate".
- Din extrasul de carte funciară (dosar fond), rezultă intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Bucureşti, înscris în Cartea funciară Bucureşti, în favoarea Statului Român, prin Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti, şi înscrierea unui drept de administrare în favoarea reclamantului Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti asupra aceluiaşi imobil, existând însă menţiunea între paranteze, în privinţa dreptului de proprietate al Statului Român "asupra terenului", iar în privinţa dreptului de administrare al reclamantului Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti "asupra construcţiilor".
- Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe situaţia - premisă, potrivit căreia, intimatul-reclamant era doar titularul unui drept de administrare asupra imobilelor respective, drept de administrare care însă nu poate fi opus Statului Român.
În ceea ce priveşte condiţiile de legalitate a emiterii hotărârii de guvern, s-a reţinut că aceasta a fost adoptată de Executiv prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Sănătăţii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, conform dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, republicată şi a art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
- În exercitarea puterii sale discreţionare, în limitele şi în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative cu forţă juridică superioară incidente în materie, autorităţile publice dispun de o marjă de apreciere, în cadrul căreia au dreptul de a alege soluţiile pe care le consideră adecvate interesului public pe care sunt chemate să îl realizeze.
- Numai în cazul în care dreptul de apreciere ar fi exercitat abuziv, prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor subiective ori intereselor legitime private, s-ar putea vorbi despre un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ ar fi anulabil.
În acest context, Înalta Curte a constatat că emiterea hotărârii de guvern a fost exprimată în limitele de apreciere admise de lege, instanţa judecătorească neputând intra în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrat prin Constituţie şi legi organice.
Astfel, Guvernul României are puterea discreţionară de a aprecia asupra oportunităţii măsurii, având posibilitatea de a alege intre mai multe decizii, măsuri sau soluţii, conforme din punct de vedere al legalităţii şi care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere, susţinerile privind modalitatea de finanţare a intervenientei, sau existenţa unui contract de închiriere între părţi, fiind lipsite de relevanţă.
În ceea ce priveşte măsura suspendării executării Hotărârii de Guvern nr. 1054 din 23 septembrie 2009, instanţa de recurs a apreciat că soluţia instanţei de fond este, de asemenea nelegală, motivarea rezumându-se la o simplă afirmaţie referitoare la perturbarea gravă a serviciului public prestat de reclamantă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 7199 din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare, la data de 20 noiembrie 2013, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Motivarea contestaţiei în anulare au fost depusă la dosar la data de 2 decembrie 2014, după redactarea deciziei atacate.
Prin calea de atac exercitată, contestatorul invocă motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., reclamând că instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare dezvoltate în cererea de recurs.
În dezvoltarea motivului invocat prin contestaţia în anulare, contestatorul susţine, în esenţă, că instanţa de recurs nu a analizat cererile de recurs şi prin prisma dispoziţiilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., în condiţiile în care, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la aspectul lipsei avizului consultativ obligatoriu al Consiliului Economic şi Social, invocat de reclamant ca latură a nelegalităţii hotărârii de guvern atacate.
Susţine contestatorul că, instanţa de recurs avea obligaţia să analizeze cauza sub toate aspectele şi, prin urmare, să se pronunţe şi cu privire la lipsa acestui aviz consultativ.
Prin întâmpinare, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a invocat nulitatea contestaţiei în anulare pentru nemotivarea în termenul legal, excepţie pe care Înalta Curte a unit-o cu fondul contestaţiei în anulare.
Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că declararea căii de atac extraordinare exercitate s-a efectuat la data de 21 noiembrie 2013, în termenul de 15 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoştinţă de hotărâre (pronunţată la data de 12 noiembrie 2013), astfel cum prevăd dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Textul de lege menţionat nu face referire şi la motivarea contestaţiei în anulare, astfel cum legiuitorul a reglementat expres în cazul căii de atac a recursului, având în vedere că deciziile irevocabile nu se comunică, iar contestatorul nu are posibilitatea reală de a motiva cererea sa decât după redactarea deciziei contestate.
Cum din sistemul E. rezultă situaţia, potrivit căreia, dosarul de recurs a fost închis prin redactarea şi semnarea hotărârii contestate la data de 29 septembrie 2014, ulterior fiind depuse motivele contestaţiei în anulare, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii contestaţiei în anulare, aceasta neavând fundament legal.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte, analizând actele dosarului în raport de dispoziţiile legale procedurale incidente, constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Ca premisă a dezlegării prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte reţine faptul că, titularul contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., nu a avut calitatea de recurent în Dosarul nr. 11332/2/2009, în care s-a pronunţat Decizia nr. 7199 din 12 noiembrie 2013 şi, prin urmare, nu a formulat nicio critică împotriva Sentinţei civile nr. 3807 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.: "Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, (...) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Din economia textului procedural citat se poate trage mai întâi concluzia, că acest motiv de contestaţie în anulare este pus la îndemâna părţii care a exercitat calea de atac a recursului şi căreia, fie i s-a respins recursul, fie i s-a admis în parte şi este nemulţumită de această soluţie.
Or, din conţinutul deciziei contestate, precum şi de actele dosarului de recurs nr. 11332/2/2009 rezultă că Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti a avut calitatea de intimat-reclamant, iar recursurile declarate de Guvernul României şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov au fost admise în totalitate, situaţie care excede ipotezei prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Pe de altă parte, ceea ce invocă contestatorul în susţinerea motivului de contestaţie în anulare este faptul că instanţa de recurs, cercetând motivul invocat de recurenţi (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) nu a analizat şi greşita aplicare a legii de către instanţa de fond atunci când nu s-a pronunţat asupra lipsei avizului consultativ obligatoriu al Consiliului Economic şi Social prevăzut de art. 7 din Legea nr. 109/1997, ca aspect al nelegalităţii hotărârii de guvern atacate.
Aşadar, contestatorul nu indică vreun motiv de recurs invocat de recurenţi asupra căruia nu s-a pronunţat instanţa de recurs, ci încearcă, pe calea contestaţiei în anulare să critice chiar sentinţa instanţei de fond, deşi nu a declarat recurs împotriva acesteia.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs este limitată a cerceta motivele de recurs invocate, în limitele învestirii sale, iar art. 304 ind. 1 C. proc. civ. este o dispoziţie în beneficiul recurenţilor, care pot formula critici prin cererea de recurs, care nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. De altfel, formularea din textul procedural invocat este următorul: "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".
Prin urmare, această normă procedurală nu obligă instanţa de recurs să reanalizeze toate aspectele invocate în faţa primei instanţe de către părţi, ci doar pe cele care sunt dezvoltate în cererea de recurs, inclusiv cu referire la fondul cauzei, astfel cum permit dispoziţiile art. 304 ind. 1 C. proc. civ.
Pe de altă parte, contestatorul, în cazul în care avea o nemulţumire legată de hotărârea pronunţată de către instanţa de fond, avea posibilitatea să exercite calea de atac a recursului, având în vedere că, şi în cazul în care s-ar fi admis prezenta contestaţie în anulare, s-ar fi procedat la rejudecarea recursurilor formulate de pârâţi, fără ca intimatul-reclamant Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti să poate dezvolta propriile critici asupra sentinţei de fond, pe care instanţa de recurs să le poată analiza.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia a cărei anulare se solicită este pronunţată cu respectarea legii, în limitele învestirii instanţei de recurs, nefiind întrunită ipoteza textului art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmând, ca în temeiul dispoziţiilor art. 320 alin. (1) contestaţia în anulare să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale Bucureşti (O.C.S.S.S. Bucureşti) împotriva Deciziei nr. 7199 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4474/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3230/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
